Dupa cum se observa m-am intors la intrarile de cinemateca, in lipsa de vazut ceva nou. "The Morning After" nu-i cea mai grozava productie a decadei '80, dar are ceva distinctiv (+ evident l-am vazut mai recent de anii '80 deci mai retin ceva din el).
O actrita alcoolica, trecuta un pic de prima tinerete si cam de tot de perioada de glorie se trezeste intr-o dimineata, undeva intr-un penthouse, langa un cadavru cu un cutit infipt in piept. Complet amnezica si fara sa-l recunoasca pe respectivul raposat, decide sa fuga de la locul faptei. Unde fuga = zburat din oras, doar ca toata tarasenia se nimereste a se intampla fix de Ziua Recunostintei si planul esueaza in lipsa de loc in avion. Cu masina ridicata de politie, singura scapare o gaseste la un tip ce se chinuie de zor sa porneasca o rabla in parcarea aeroportului, suficient de galant sa-i ofere o cursa inapoi in oras. Fara sa intram in toate detaliile "the plot thickens" in urmatoarea dimineata cand dupa inca o noapte de betie, cadavrul ajunge teleportat misterios in dusul propriei case, iar acelasi tip de mai devreme, care aflam intre timp ca-i un fost politist, se ofera s-o ajute pe aparenta criminala sa afle cum de mortii pot sa umble.
Probabil jumatate din farmecul filmului sta in rolurile principale facute de Jane Fonda si Jeff Bridges, si povestea atipica de romance. In rest se poate recunoaste regia lui Sidney Lumet cu un suspans caracteristic, chiar daca nu-i printre cele mai bune filme ale sale. N-avem nici o rezolutie perfecta de roman politist, in ultima parte devenind destul de previzibila cheia misterului. Chiar si asa, scenariul punctat cu nuante comice e ok si face un film placut in ciuda varstei pe care o arata uneori.
Plasat in Londra victoriana de final de secol XIX, "The Limehouse Golem" se incadreaza in genul crime mystery, undeva intre Agatha Christie si Arthur Conan Doyle, parca ceva mai aproape de ultimul si al sau Sherlock Holmes.
Filmul urmareste ancheta condusa de inspectorul Kildare de la Scotland Yard asupra unei serii de crime petrecute in Limehouse, unul din cartierele rau famate ale Londrei anilor 1800. Subiectul, ecranizare dupa un roman, are similaritati cu istoria reala a cazului Jack the Ripper care pare o sursa evidenta de inspiratie - de la locatie pana la anchetator sau suspecti, o parte preluati din figurile reale ale perioadei respective. Firul actiunii ajunge intersectat cu un caz paralel de otravire a unui dramaturg, si al sotiei sale pusa sub acuzare, care pana la urma practic devine pista principala de ancheta, numele implicate in cele doua situatii fiind comune.
Nu pot sa zic ca filmul mi-a placut, dar obiectiv trebuie sa-i dau credit pentru cateva aspecte. Itele sunt suficient de incalcite incat sa pastreze misterul pana spre final, desi poti reduce numarul suspectilor relativ repede. Abordarea regizorala e interesanta punand accent mai mult parca pe partea artistica (vizual, scenografie, etc) decat pe subiectul concret. Cateodata pare insa grabit, si cam pierzi sirul actiunii. Iar daca tot am ajuns la minusuri, cam multa vopsea rosie. Scenele dure contrasteaza puternic cu restul dar nu mi se pare ca-i ceva foarte util in sensul probabil care se doreste = accentuarea aceluiasi constrast intre personalitatea criminalului si imaginea reala a personajului ( fara mai multe spoilers :) ). Ca ultima remarca pentru intrarea curenta Bill Nighy mi s-a parut parca prea obosit in rolul titular, desi din nou, poate asta o fi fost intentia privind caracterul personajului. Bottom line...
Hercule Poirot revine sub numele de Benoit Blanc. Asta e prima senzatie dupa end credits la "Knives Out". Sau altfel zis, n-am mai vazut din vremurile indepartate cand mai aveam timp de cate-un episod de Midsommer Murders ceva mai a la Agatha Christie. Diferenta e ca avem si o amprenta proprie de Rian Johnson, care transforma un film de TV de duminica dupa-amiaza intr-un pic mai mult decat the classic murder mystery story.
Dar de la asta incepem, de la "the classic murder mystery story". Harlan Thrombey, scriitor cu vanzari record de romane politiste (cum altfel), isi serbeaza a 85-a zi de nastere in compania unei familii disfunctionale in care toata lumea pare sa aiba un motiv sa nu-l mai lase sa ajunga la a 86-a aniversare. In peisaj o mai avem si pe Marta, o asistenta medicala imigrata de undeva din America de Sud (nimeni nu pare sa retina exact de unde), responsabila cu injectiile zilnice, si de un timp activand si ca psihoterapeut involuntar pentru batran. Personaj de punctat pentru o afectiune cheie in context - orice minciuna zisa rezulta in greata instantanee. Dimineata de dupa sarbatorire il gaseste pe domnul Thrombey intr-o balta de sange, cu beregata taiata, totul indicand o sinucidere. Dar verdictul e amanat cand Benoit Blanc, detectiv particular de renume angajat de cineva necunoscut pentru rezolvarea cazului, solicita politiei sa ia parte la investigatie. Si de-aici... "the plot thickens" ;)
Surprinzator, nu "thickens" mai mult de un sfert de film si avem criminalul dezvaluit. Ceea ce face aproape imposibil sa mai continui intrarea asta de blog fara spoilers. Asta e partea faina in "Knives Out". Dintr-o abordare clasica: grup de suspecti -> caz investigat -> crima rezolvata, avem o mutare inopinata intr-un alt sablon de film de gen: we know who did it -> sa vedem cum/daca e prins. Nu-i chiar ceva revolutionar existand suficiente filme si pe directia asta. Dar mai interesant e ca dupa twistul asta care ne da raspunsul, dincolo de orice indoiala, clar si indiscutabil, si singurul motiv de continuat pelicula pare sa mai ramana sa ne minunam de talentul detectivistic al domnului Blanc in drumul spre adevar, surpriza... La trei sferturi de film, mai avem o schimbare de gen. Ei, din nou I won't spoil it. Tot ce pot sa zic e ca nu-i chiar asa surpriza pana la urma. Jumatate de film e suficient sa incepi sa vezi niste elemente ca sa te indoiesti un pic ca raspunsul ala clar si indiscutabil e complet, dar as fi ipocrit sa zic ca m-am prins si de ce urmeaza ;)
Ca sa ma misc un pic din zona tentatiei de a da spoilers, sa trec un pic la ce tine de movie making. Avem o distributie plina de nume cunoscute, iar interpretarea ar putea candida pentru Oscarul de best ensemble cast daca ar exista categoria asta. In rest, initial iti lasa parca acel aer de care spuneam de film TV de Sunday afternoon = o poveste politista cu o intriga decenta, complicatiile de rigoare + partea comica, dar nimic mai special, pana la ultimul sfert. Ceea ce poate e un pic cam mult ca lungime, desi e compensat de montaj, sunet, dialoguri, care is suficient de sus, ducand spre o impresie finala de "light fun twisted movie". Totusi, in ultima parte eu zic ca incepe sa prinda si un pic de adancime. Fina, dar e acolo, si care aduce pe langa comicul negru al situatiei si o nota destul de serioasa de "karma fights back & the good wins" ;) Si gata, ca iar ajung la spoilers, iar daca mai continui asa oricum nu se-ntelege mai nimic - just watch the movie ;)
1. De o vreme am ajuns sa fac o selectie din ce in ce mai stricta la ce vad - unfortunately time is limited, movies to pick from not. 2. "London Fields" was a guilty pleasure - unde dupa vizionare as zice ca am ramas mai mult cu partea de guilty si mai putin cu cea de pleasure. 3. IMDb ii da 4.3, Metacritic un 16/100, iar RottenTomatoes are un epic 0% in dreptul acestui titlu, care are trebui sa fie mai mult decat suficient ca warning rosu de "stay away!" - dar Amber Heard are ochii verzi, si pana la urma am cedat...
...in my defense: nu inainte sa aflu ca ar exista un director's cut, aparent ceva mai decent ca varianta lansata initial acum un an. Sincer sa fiu, nu sunt sigur ce versiune am vazut, dar din ce-am mai auzit tind sa cred ca a fost cea care e aparent ceva mai bine montata cel putin. Adica avem o continuitate totusi in actiune, care poate fi urmarita, comparativ cu desfasurarea haotica care am inteles (again, din auzite) ca ar exista in versiunea initiala. Acum, in ce priveste continutul actiunii, oh well...
"London Fields" se vrea a fi un soi de neo-noir mystery plasat in jurul unei femme fatale: Nicola Six, care intr-o zi cu soare intra intr-un bar unde se intersecteaza cu 3 tipi, si are o viziune a propriei morti la a 30-a aniversare de mana unuia dintre ei. Numai ca nu stie care... un scriitor american mutat temporar in Londra, un jucator betiv de darts falit si plin de datorii, sau un bancher tanar cu un nivel de inteligenta similar cu gradul de variatie din everyday life. Se formeaza in contextul asta un soi de triunghi (sau mai bine zis patrat) amoros, fara foarte mult sens. Sau daca o fi vreunul, filmul nu-ti da prea multe motive sa mai pierzi extra timp sa stai sa-l cauti. Partea de mystery e spulberata macar partial la un anume moment cand afli ca unul din cei trei nu mai are prea multe de pierdut. Partea de neo-noir se pierde si ea repede in stilul regizoral, neavand prea multe scene care s-o sustina. Si totusi...
Exista un oarecare fir al actiunii. Nicola se chinuie sa stoarca bani de la un tip ca sa plateasca datoriile altuia, in timp ce al treilea observa. Nu prea e clar de ce. Ca si reactia de resemnare in fata sortii crunte - ma gandeam ca motivul mioritic e ceva balcanic, dar se pare ca nu. Anyway, cu exceptia lui Jim Sturgess la care overactingul e parca prea "over", actorii fac o treaba decenta. Amber Heard in ciuda unei nominalizari gratuite la Razzie (cu tot obiectivismul pe care pot sa-l manifest) poate sa joace, si chiar e un rol bun fata de altele. Si una-doua scene din ce spuneam ca ar parea sa fie "director's cut" au si ceva sclipire artistica din pdv editing/camera work. Pacat insa ca-s anulate de alte una-doua scene. Problema majora insa cred ca vine din story si din scenariu - ambele avand ca autor pe Martin Amis care a semnat si un best-seller cu acelasi nume acum 30 de ani.
In fine, ca sa concluzionam obiectiv, nu stiu cum o fi avut succes romanul, dar un amestec bizar de ite amoroase cu foarte mult darts in compozitie, care abia prinde un cap si o coada fara prea multa consistenta intre, merge pesemne doar ca alternativa la ceva de serie B de vazut ca somnifer. Se poate totusi si mai rau (imi vine in minte "The Counselor"). Macar aici n-aveam asteptari. In orice caz, ca alta optiune de mystery tot cu un personaj in genul femme fatale in centrul actiunii, am bifat acu' ceva timp pe blog "A Simple Favor". Mult mai inteligent si overall much, much, much better.
Rating: 2 out of 5 ( obiectiv ;) - subiectiv +0.5 :P )
Daca David Lynch ar fi facut un hippie movie... probabil s-ar fi chemat "Under the Silver Lake". Sau poate David Lynch o fi facut un hippie movie, dar nu-mi vine acu' nici unul in minte (unul really hippie). Ce avem aici e scris si regizat de David Robert Mitchell, al carui "It Follows" l-am trecut acu' vreo doi ani cred in categoria probably best horrors ever made. Nu-i cazul aici. De horror... nici de best ever made..
Un tip fara job si prea multe perspective, in afara evacuarii fortate pentru ca n-a platit chiria, isi gaseste o ocupatie peste noapte in a dezlega enigma din Silver Lake - o zona din East Los Angeles aparent cunoscuta pentru aerul mai hippie (at least Google says that). Enigma care pleaca de la o vecina de apartament rezidential care dispare peste noapte. Lantul de investigatii ne poarta prin locatii multe si diverse, cu personaje si mai multe si mai diverse - de la un dog killer, un autor paranoic de graphic novels obsedat de mitul urban al unei nimfe ucigase cu cap de bufnita, un milionar excentric disparut in conditii suspecte si (spoiler) gasit in conditii si mai suspecte, un compozitor care se ocupa de un secol de introdus mesaje subliminale in toate hiturile de pe planeta, si altii.
Sunt multe parti din film care nu au sens. Cel putin nu unul evident, si nici nu prea se ridica la un nivel care totusi sa te intrige suficient de tare incat sa cauti un sens. Am vazut cateva comments parca pe undeva vis-a-vis de faptul ca n-ar avea final. Eu zic ca are, cel putin pentru intriga de la care pleaca. Nu stiu cat de satisfacator, dar mi s-a parut ok. Iar ce mai urmeaza e doar un soi de epilog. De departe insa filmul merita vazut pentru cum e lucrat vizual. E atat de fain, incat parca nu prea mai conteaza subiectul. Nici nu prea stiu cum sa-l descriu din perspectiva asta. Trailerul nu-i prea elocvent. Sa zicem ca e foarte divers ca si camera work in primul rand. Which anyway, you should see, not read about... ;)
"Loneliness probably kills more people than cancer" zice o replica din "A Simple Favor". Probabil cam singura cu pretentii de "this was deep..." daca stai dupa film si te gandesti cat de departe bate relativ la ce-ai vazut, de asta iti si ramane probabil in minte. In rest, this was fun!
Stephanie (Anna Kendrick) e o mama singura intr-o suburbie a New York-ului, ce traieste din asigurarea de viata a fostului sot, mort intr-un accident de masina, si isi ocupa zilele cu un vlog de cooking si multe alte activitati de parinte. Emily (Blake Lively) e sotia unui fost scriitor de succes, actualmente in pana de idei, lasand-o pe ea sa intretina familia ca sef de PR pentru o importanta casa de moda. De unde si preferinta ei mai degraba de a-si ineca sictirul fata de existenta zilnica intr-un pahar cu Martini decat sa petreaca timp cu propriul copil pentru care se chinuie sa gaseasca o dadaca. Lucky her... ambii copii frecventeaza aceeasi scoala, si intr-o zi ploioasa, Emily da peste Stephanie. De la o invitatie la un pahar si some chit-chat, in ciuda diferentelor aparent majore intre cele doua, ajungem la intalniri mai dese + confidente serioase + oferta lui Stephanie de a mai avea grija din cand in cand si de fiul noii cele mai bune prietene. De unde si "a simple favor" = Emily trebuie sa plece la Miami pentru cateva zile, sotul e in Anglia la mama bolnava, help needed. Toate bune si frumoase... pana cand Emily nu mai da nici un semn, si Stephanie din dadaca de ocazie se trezeste cu job permanent. Sot intors de urgenta acasa, politie, cautari, mister.
Spoiler alert: Hai sa merg tura asta un pic mai departe ca trailerul si sa zic ca durata disparitiei e incheiata cu un final asteptat. Avem cadavru. Emily e gasita moarta, inecata de data asta intr-un lac, fara Martini, dar cu ceva heroina la bord. Dar asta nu incheie si misterul. Cauza aparenta e accident sau sinucidere. Atat de aparenta incat nici nu ni se zice prea clar la care din cele doua ne oprim, si e evident ca mai avem ceva in spate. Mai pe scurt, who did it? :) And now the story starts ;) ...
Sunt cateva plusuri care trebuie musai sa le punctez. 1. Scenariul si povestea - ca o fi din motivul ca avem la baza un roman, ca nu, a fost, de departe, the best I've seen of this year (nu ca as fi vazut prea multe). Sa zicem ca o bucata buna din mister se rezolva undeva la doua treimi de film, dandu-ti impresia ca... la naiba, gata... ce mai e de vazut? Ei bine, mai e. Poate nu chiar cu un twist asa de strong, dar trust me, there's still some story left to tell. 2. Soundtrackul - exceptional; acelasi stil ca si la Tarantino, Guy Ritchie sau ultimul John Wick de a combina partea de "dedicated score" cu songs. Ca si in trailer avem o selectie de French tunes, mai vechi sau mai noi, care se potrivesc de minune cu tonul filmului (nush daca se leaga sau nu de "do you want to Diabolique me?" :) alta replica din film aruncata de Stephanie catre sotul proaspat vaduv, cu referinta directa la filmul respectiv). 3. The acting - tre' sa recunosc ca un motiv care m-a facut sa ajung in cinema e ca pe afis le avem si pe Anna Kendrick si pe Blake Lively. Acum, obiectiv vorbind, daca in cazul primei cred ca avem un pic de overacting, Blake Lively are cred aici cel mai bun rol facut pe ecran pana acum din ce-am vazut eu ("The Age of Adaline" not included). Poate ajuta un pic si ca personajul e chiar mai... complex, sa zicem, decat pare initial.
Am citit undeva ca "A Simple Favor" ar fi o versiune mai light-hearted a "Gone Girl", sau ceva de genul asta. E o descriere destul de buna, desi in afara de disparitia misterioasa + alte cateva elemente comune in ce priveste personajul in cauza (no more spoilers), povestea evolueaza destul de diferit. Jocul in doi de-acolo de-a soarecele si pisica e un pic altfel aici - in primul rand plecam cu trei participanti: the wife, the friend/nanny/whatever... and the husband. In al doilea rand avem intr-adevar o nuanta comica, care merge des spre sarcasm, si care are un efect excelent de a tine feelingul mai degraba pe undeva intr-o zona relaxata a la "Midsomer Murders" meets "Wild Things", decat tensiunea specifica lui Fincher din "Gone Girl" de unde inca mai am in minte o secventa soc. Vine si aici o scena mai "tare" la un moment dat dar nu-i nici pe departe la fel de disturbing. Deci, overall, din nou, it was fun! :) + you might learn how to make a real Martini ;)
Cum nu prea mai am timp sa ajung prin cinema zilele curente, am zis sa mai recuperez din lista de "to watch"... iar cea mai veche intrare a fost "The Third Man", considerat un "clasic" de altfel din perioada de glorie a filmului noir.
Undeva in Viena de dupa razboi, impartita sub controlul trupelor aliate, aterizeaza Holly Martins, un scriitoras american de romane ieftine, fara un sfant in buzunar, venit la oferta unui prieten pentru ceva de lucru. Surpriza, isi gaseste amicul, Harry Lime, la cimitir, decedat dupa un accident in fata locuintei. Nemultumit de versiunea oficiala, domnul Martins incepe o investigatie pe cont propriu in paralel cu cea a unui ofiter britanic. Nu-i ia mult sa afle ca la momentul accidentului aparent au fost de fata trei persoane care au preluat cadavrul, in contrast cu raportul politiei care s-a oprit la doua - de aici si titlul, "The Third Man". Iar raspunsul la intrebarea cine e devine din pacate destul de rapid previzibil...
Filmul mai vine si cu un romance la pachet, care pe de o parte mai umple golurile, pe de alta parca aduce prea multe lungimi... De la un punct incolo, cand iti devine clar care-i "the main twist", toata povestea devine cam plictisitoare. In plus, tema sonora care initial e interesanta si prinde, incet-incet devine adormitoare. Imaginea pe de alta parte e ok si surprinde din ce in ce mai placut, iar probabil unul din punctele forte e o valenta documentaristica neasteptata, avand ocazia sa vezi efectiv Viena perioadei respective. Din pacate, asteptarile mele la un thriller hitchcockian au fost foarte departe de ce-am vazut. Iar faptul ca subiectul e mai simplu decat aparentele, a mai scazut si rezistenta la trecerea anilor. Verdict: acceptabil dar parca prea overrated...
"Zootopia" e o gura de aer proaspat in peisajul Disney. Ceva ce reuseste cumva sa tina in limita normala partea moralizatoare fara sa cada in excese care sa se masoare in galeti cu lacrimi. In plus, it has a story. It really does ...
Avem un univers antropomorf in care animalele (exclus rasa umana) au ajuns la un nivel de civilizatie in care traiesc in liniste si pace. Liberte, egalite, fraternite ... or not. Sau asta realizeaza repede Judy Hops, prima iepuroaica din istorie admisa in politia orasului. Nu-i un spoiler sa zic ca totul se termina bine iar principiile revolutiei franceze par restaurate. E insa un spoiler sa zic cum se ajunge acolo. E un police story care combina foarte interesant o nuanta de film noir si mister cu umorul si caldura unei animatii.
E un film care e construit foarte solid ca scenariu - surprinzator pentru o animatie care de regula e relativ usoara. Are background story in intro, are o poveste principala care e destul de bine inchisa, si mai are si un twist + parte finala care se dezvolta dupa aparenta concluzie initiala. E foarte fain ca trailerul nu zice nimic clar si iti lasa loc de surpriza :), iar mie tot ce-mi ramane de adaugat e don't trust the ... :P watch the movie to see who ;)
Postări
