Winter-Spring 2025-2026 Movie Preview

Revin la intrarea periodica, cu o selectie lunara din premierele anuntate pe urmatoarea jumatate de an. Incepe sezonul de "award movies", deci in teorie ar trebui sa avem de unde alege, desi mai jos nu cred ca prind asa multe din astea.

Decembrie e destul de ofertant, dar in ciuda recenziilor stelare o sa-mi permit deocamdata sa fiu circumspect relativ la recent lansatul "Hamnet". Pot sa cred ca Jessie Buckley face un rol de Oscar, dar n-am incredere de loc in Chloé Zhao pe regie dupa experienta "Nomadsland", din care nu mi-a ramas nimic notabil de retinut, deci aici dau skip la trailer. Alta productie care a prins deja ceva recenzii bune e "Nuremberg", iar relatia pacient-psihiatru Hermann Göring vs Douglas Kelley e intr-adevar un subiect de film. Din nou insa, ce avem aici ca scenariu mi se pare totusi o varianta prea Hollywood-ish, cu destul overacting care transpira si in trailer, si care nu stiu cat acopera din complexitatea cazului (Kelley ramane subiect de film si dupa Nuremberg). Probabil ii ramane totusi o valoare documentaristica, iar ca film pe ansamblu = inclusiv productie si tehnic, pare totusi sa livreze ceva ok.

Daca ar fi sa aleg un singur film din decembrie din ce are released trailers, ar fi "Dust Bunny". Regie + script de Bryan Fuller, cu debut pe lung metraj nu promite nimic (ba mai rau, omul e responsabil de o bucata din "Star Trek: Discovery", singura serie total indigerabila din toata franciza). Totusi trailerul paca imi da un hint de "Leon" amestecat cu o surreal fantasy a la "Sucker Punch" (underrated), deci poate are sanse sa iasa un pic din peisajul clasic de Hollywood. Depinde de cata pelicula se consuma pe CGI cu efecte de flying bullets and stuff.

Am zis sa mai punctez in decembrie si "The Housemaid". Paul Feig are multe filme mediocre la activ dar si o bijuterie, "A Simple Favor" (prima iteratie; a doua, recenta, n-am avut nici timp s-o vad, e jos de tot in ratings, si nici nu prea-i vad rostul). E de vazut daca aici ii mai iese o chimie intre Sydney Sweeney si Amanda Seyfried, cum a iesit acolo intre Anna Kendrick si Blake Lively. In "A Simple Favor" scenariul a ajutat mult, cu nota pregnanta de umor negru; aici pare ca ramane doar partea de negru fara umor, dar avem o baza intr-un roman bestseller, deci om vedea.

Acum multi ani am avut ocazia sa prind un screening de festival a "These Final Hours", o productie indie a unui regizor australian, Zak Hilditch, avand ca subiect sfarsitul lumii asteptat ca fenomen cataclismic undeva pe o coasta a continentului de la antipozi. N-a fost extraordinar, dar ce mi-a ramas a fost o caldura umana (no pun intended, avand in vedere fenomenul cataclismic) simtita altfel pe fondul apocaliptic descris. In ianuarie avem un release asteptat pentru "We Bury the Dead", yet another zombie horror, in regia si scenariul aceluiasi Hilditch, nu asa de indie insa de data asta. O sa-mi sustin in continuare opinia ca genul asta e ceva aparte de orice alt horror, atata timp cat ramane intr-o linie stabilita cumva de George Romero, cu ale lui "of the Dead". Amprenta e pusa acolo in special pe latura psihologica de relatie inter-umana intr-un cadru distopic, si mai putin pe horror. Iar exemple sunt multe de la "The Crazies", "World War Z", "I Am Legend" pana la "The Walking Dead" ca serie, cu toate bucatelele mai telenovelistice din ea. Si aici ar fi intrat poate si alta productie mai high-profile anuntata pe ianuarie, a 4-a iteratie din seria "28 ..." a lui Danny Boyle - "... Years Later: The Bone Temple". Numai ca nu mai e cu Danny Boyle in spate, si mi se pare ca acolo se incearca deja sa se stoarca prea mult din setting si se compenseaza cu blood and gore ca sa se acopere asta. Deci daca ar fi sa aleg din cele doua, cred ca mai promitator e cel cu fond australian, atata timp cat n-o sa fie foarte corupt de Hollywood in productie.

Ca sa mai aducem o pata de culoare, ce am mai zis ca ar merge de pus pe lista inceputului de 2026, ar fi un crime mystery frantuzesc, "Vie privée", iesit cred la Cannes anul curent in avanpremiera, cu o Jodie Foster intr-o partitura French-speaking a unei psihiatre cu veleitati de Maigret sau Poirot. Vedem de care se apropie mai mult la lansarea oficiala din ianuarie.

"All You Need Is Kill" e varianta originala in forma manga japoneza a story-ului din "Edge of Tomorrow", unul din cele mai bune SF-uri, daca nu cel mai bun, produse de Hollywood in decada trecuta. Ma rog, e posibil sa fiu usor subiectiv avand in vedere la ce moment l-am vazut si ce impact mi-a lasat ideea de posibil ciclu repetitiv ca perceptie temporala, dar filmul e considerat underrated de multa lume. Revenind la varianta japoneza, din pacate asta a ramas doar pe hartie pana recent, cand a fost in sfarsit transpusa intr-un anime anuntat pentru ianuarie. Teaser-ul nu spune mai nimic + stilul grafic n-as putea sa zic ca ma incanta prea mult. Dar pentru subiectul din spate am zis ca e de punctat, iar cine e dornic de mai multe detalii cu risc de spoilers, poate vedea in al doilea clip o comparatie extinsa de acum vreo sapte ani, intre US version si Japanese manga.

"Good Luck, Have Fun, Don't Die" aterizeaza in februarie in cinema ca o combinatie intre Gore Verbinski (regie) si Matthew Robinson (scenariu). Primul e mai cunoscut pentru seria "Pirates of the Caribbean", dar are alte filme mai bune desi underrated la activ, ultimul fiind "A Cure for Wellness", un thriller tocmai din 2016. Un plus la Verbinski ramane si versatilitatea intre genuri - mai avem de exemplu "The Lone Ranger" - western cu accente foarte faine de comic negru, "Rango" - animatie premiata cu Oscar, "The Ring" - horror de referinta. Matthew Robinson mi-e cunoscut pentru ca ar fi fost in carti pentru scriptul la continuarea la "Edge of Tomorrow", apropo de mentiunea anterioara, pentru alt film ne-avand alta referinta decat "Love and Monsters" care a fost ok, desi cam Hollywood-ish. Aici trailerul ma cam duce spre aceeasi senzatie, deci imi pastrez asteptarile jos, dar poate is sanse de o surpriza.

Pe lista de februarie, am bifat si "How to Make a Killing", o comedie neagra scrisa + regizata de John Patton Ford, la al doilea film al sau dupa "Emily the Criminal" din 2022. Precedentul a fost ridicat mult de Aubrey Plaza, motivul pentru care l-am vazut de altfel, deci poate oi fi subiectiv, dar oricum rolul de acolo a fost atipic fata de altele. Cel de fata da totusi o impresie de scenariu ceva mai solid/complex, deci i-as da o sansa.

Nu ma mai uit la slasher horrors de multa vreme, dar nu puteam sa las februarie fara "Scream 7", mai ales ca Neve Campbell revine one more time ca Sydney Prescott, impreuna cu Kevin Williamson care a semnat scenariile din serie pana la episodul 4 cred. Tura asta a preluat in sfarsit si regia, desi aici e de vazut ce-o iesi, dar dupa ce Wes Craven n-a mai fost, probabil ramane printre cei mai calificat pentru job. Cu tot caracterul comercial pe care-l are, nu cred ca mai e alta serie de slasher horror care sa se fi pastrat in medie atatia ani la un nivel decent, care sa fi avut atata influenta in gen, si care sa pastreze o balanta perfecta intre ce tine de horror, comic negru si teenage drama, care imi da de fiecare data un sentiment nostalgic relativ la timpurile cand am vazut primul "Scream". And again, Sydney is back ;)

Trailerul la "Project Hail Mary" zice cred deja cam multe, dar SF-urile nu-s foarte dese, si nici trailers iesite pentru primavara n-avem inca cine stie ce. Deci o sa ma opresc la optiunea asta pentru martie. Pana la urma Drew Goddard (scenariu) mai are si "The Martian", "Bad Times at the El Royale" si "The Cabin in the Woods" in CV. Deci foarte rau nu cred ca iese.

Nici pe aprilie nu prea am ce alege, si nici in sequels nu prea am incredere, dar din nou, sa pastram sperante pentru "Ready or Not 2" daca si filmul a pastrat echipa din prima parte. Cu toti litrii de vopsea, sos tomat, sau alt lichid cu tenta rosiatica varsata, prima parte a fost surprinzator de buna. Avand in vedere ca subiectul e destul de clar si probabil fara mari surprize, daca a doua iteratie iese macar la vreo 2/3 din nivelul primului episod tot ar fi ok.

In loc de premiere anuntate in mai, unde ar intra iar niste spin-offs din universul "Star Wars", sau o continuare la "Mortal Kombat" (care pot sa admit ca vine totusi macar cu niste nuante de auto-ironie), am preferat sa mai adaug doua titluri care au fost deja lansate prin tara de origine cred, dar pana la distributie in Europa mai au un pic. Deci, indefinit pentru primavara viitoare, ar mai fi "No Other Choice", ultimul film sud-coreean de Park Chan-Wook ("Oldboy" + restul din Vengeance trilogy, "Thirst" si altele), cu un Lee Byung-hun in rolul principal care parca a mai pus cativa ani, dar tot pare pe o formula secreta anti-aging, si "Fabula", o productie olandeza, care pare un soi de Guy Ritchie movie intr-o varianta mai continentala.

Cam asta ar fi. Am mers pe o varianta ceva mai extinsa ca in ultimele runde de preview de acum +1 an, ca sa mai compensez pauza de la ultima incoace. Hopefully it's useful for somebody + sa speram ca n-am nimerit chiar foarte rau foarte des - la previews you never know.

18 - Paprika (2006)

Back. Am zis ca ocazia aniversara anuala e un moment propice sa incerc o revenire, desi nu estimez intrari prea frecvente in perioada urmatoare. N-am vazut in anul de pauza asa multe filme dupa cum vedeam pe vremuri, dar ceva titluri demne de o intrare de revenire am prins, si ca sa fiu fair o enumerare ar include:

• "Conclave" - probabil cel mai bun film ca pachet complet vazut in ultimul an
• "Mickey 17" - very underrated
• "Straume" - in caz de preconceptii ca nu poate exista film fara dialog
• "Bugonia" - tandemul Lanthimos/Stone functioneaza in continuare, cu un episod nou, suficient de divers fata de precedentele cat sa inchida niste critici care se plangeau de monotonie
• "La sociedad de la nieve" - dur, dar merita
• "The Brutalist" - cam lung, dar merita
• "Anora" - bun, dar spre guilty pleasure
• "Companion" - ma asteptam sa fie guilty pleasure, dar bun
• "Alien: Romulus" - surprisingly good, peste iteratiile lui Fincher si Jeunet, sub Scott si Cameron, practic cea mai buna revenire a seriei din '86 incoace
• "Wallace and Gromit: Vengeance Most Fowl" - "The Curse of the Were-Rabbit" de acum 20 de ani cred ca ramane mai funny (damn, I'm old), dar se apropie
• "The Accountant 2" - nu la fel de bun ca primul, dar inca suficient de original cat sa iasa un pic din tiparul de action clasic

si ar mai fi poate si altele. Am ales totusi pentru azi ceva de cinematica, "Paprika", poate mai jos decat destule din cele anterioare. S-a nimerit insa sa fie ultimul vazut, si m-a nimerit intr-o coincidenta de moment cu multele substraturi, printre care apare si o metafora relativ la cinema echivalent ca "reality escape" cu visele = l-a sincronizat bine cu o reanimare a blogului.

Filmul e ultimul anime din cele vreo 4 produse de Satoshi Kon intr-o scurta existenta. Am mai auzit de ele, dar nefiind foarte amator de asa ceva am tot zis pas. Pana acum vreo trei zile de cand l-am vazut pe cel de fata pe bucatele. Initial, n-a reusit sa ma prinda suficient cat sa-l vad intreg cap-coada, dar ajungand totusi la coada am inteles de ce pana la urma m-a prins pana acolo. Sa intram totusi un pic in subiect: Intr-un viitor nu foarte indepartat, DC Mini, un dispozitiv proaspat inventat intr-un institut de cercetare permite conectarea la visele unei persoane. Actiunea se deruleaza in jurul catorva personaje, in mare cativa dintre angajatii institutului respectiv, dintre care o psihiatra profita de dispozitiv pentru a interactiona cu proprii pacienti via un alter ego: Paprika, in particular cu un politist insomniac cu vise recurente. Povestea se complica cand prototipul DC Mini e furat, si ca urmare incep sa apara victime cu un comportament bizar in care visul ajunge sa domine ce se intampla in real. Mai departe actiunea se invarte in jurul investigatiei furtului, iar mai multe detalii ar rezulta in spoilers, asa ca zic sa ne oprim aici cu subiectul.

"Paprika" are o baza literara se pare, si e referit des ca sursa de inspiratie in "Inception". Eu n-as zice ca e mult mai prezent acolo decat "Ubiq" de P.K. Dick, cel putin din ce se vede in anime. Intr-adevar motivul comun de "dream access" e central in "Paprika", dar avem alt story, cu un cu totul alt sens. O poveste a carei desfasurare m-a convins ca suprarealismul cu nuante haotice nu e ceva specific Hayao Miyazaki + Studio Ghibli in anime-urile japoneze, pentru ca avem parte din plin si aici. Iar asta e minusul care face la un moment dat filmul usor incalcit si greu de urmarit, nemaifiind clar intotdeauna ce se intampla si daca suntem in realitate sau intr-un vis. Dar totusi vine pana la urma si acel alt sens de mai sus.

Pe partea de plus, filmul exceleaza tehnic as zice, cel putin pentru un anime. Avem scene cu nuante volumetrice pentru perspectiva, cu joc de lumini si altele, foarte fain si atent lucrate. Montajul ajuta la fel mult la impact. Nu in ultimul rand avem o coloana sonora care n-are cum sa treaca neremarcata, fie si doar pentru o piesa care sustine impresia de vis haotic cu o gramada de suprapuneri armonice, desi daca ar fi de extras linia melodica pe single track, ce iese e contrastant de calm (a se vedea varianta de clape mai jos, chit ca e cu reverb/sustain activ + high pitch).

Cam asa ramai si la finalul filmului. Cu o impresie ca ai trecut prin ceva ametitor, dar care ti-a lasat suficient cat sa-ti extragi ce metafora vrei tu din vis :) = suficient de complex cat sa fie interpretabil dupa dorinta. De la o balanta intre live your life vs. regrete la... dar am zis, no spoilers ;)

Rating: 4 out of 5 ( asa de aniversare, ca altfel cred ca ramaneam la 3.5, prea metaforic poate da in obositor :) )

PS: Si totusi spoilers :P press play by choice - desi asta-i probabil cea mai evidenta metafora (cam ce-am scris si eu mai sus):

17 + Terminator 2: Judgment Day (1991) + blog break

"The unknown future rolls toward us. I face it, for the first time, with a sense of hope. Because if a machine, a Terminator, can learn the value of human life, maybe we can too." Asa se termina "Terminator 2: Judgment Day", in 1991, acum 33 ani. Dupa 33 de ani mi se pare ca multa lume isi face mai des probleme legate de scenarii ipotetice, ori similare filmului cand AI-ul o sa ne elimine de pe planeta, ori ca ne-am putea intoarce la dark ages cand nu conta demografia unei zone in fata cotropitorilor, ori alte variante apocaliptice. Se cam pierde esenta din ultima fraza de mai sus si nu se prea mai vede padurea din cauza copacilor, in contextul in care in realitatea obiectiva unii mor aiurea in conflicte armate suprafinantate fara sens in timp ce altii mor aiurea prin spitale subfinantate. Dar cand am inceput blogul asta acum 17 ani, nu l-am inceput ca sa fac politica...

Acum 17 ani am inceput blogul asta cu un top 5 personal, din care "T2" tocmai iesise la vremea aia, dupa ce vazusem "The Jacket". Nu mai am un top 5, si as vrea sa revad "The Jacket" pentru ca nu mi-l mai aduc aminte foarte bine. Dar intamplator, am prins o redifuzare recenta la "T2" care a venit cumva intr-un moment in care aveam nevoie de asta, si am zis ca merita sa repar problema. Nu prea cred insa ca are sens sa discut subiectul unui film arhicunoscut, deci o sa ma rezum doar la cateva idei.

Am avut privilegiul sa vad "Terminator 2" pentru prima oara intr-un cinema, cred ca prin 1992, cand in Romania incepuse sa se extinda cu un oarecare delay distributia de filme made in Hollywood. Aveam vreo 9 sau 10 ani, si tata a zis sa scoata familia la film, in ciuda faptului ca nu l-a prins niciodata genul SF. Motivatia a fost partea vizuala care se spunea ca e peste orice iesise in cinema pana atunci. Revazand filmul de multe ori, si la atatia ani dupa, nu pot decat sa zic ca ramane din punctul asta de vedere intr-o categorie foarte selecta, poate impreuna cu primele doua din seria "Alien" si foarte putine altele, in care efectele nu par depasite nici acum. Partea vizuala e complementata de una dintre cele doua coloane sonore impresionante pentru expresivitate in raport cu minimalismul specific lui Brad Fiedel (cealalta fiind din "The Serpent and the Rainbow"), un compozitor orientat pe synth, care n-a prea prins mult din Hollywood mainstream, in conditiile in care sunetul specific si-a cam pierdut din trend dupa anii '80.

Spuneam mai sus ca pe tata nu l-a prins niciodata genul SF, dar "T2" cumva a mers. Si probabil ca a mers pentru ca scenariul din "T2" nu e unul de deep SF, cum ar fi "Matrix" care are aceeasi tema de fond, ci unul amplasat intr-un context curent la vremea aia de real life, ceea ce pe langa factorul de credibilitate mai creste si un factor empatic. In plus, foloseste probabil cea mai directa expunere de time travel in care avem o calatorie simpla in trecut pentru a schimba viitorul. Dar "T2" nu e lipsit de nuante fine, dintre care unele le observ si eu abia acum. De exemplu, pentru cineva care a vazut primul film din serie in ordine cronologica obisnuita inainte de "T2" (n-a fost cazul meu), la o prima vizionare, excluzand spoilers, pentru o buna bucata din debutul filmului, n-ai avea de unde sa stii ca Arnold de data asta e personajul pozitiv si nu cel negativ. Si mai sunt si altele.

Probabil ceea ce face ca "T2" sa se detaseze dintre filmele lui James Cameron, in general fara foarte multa adancime, e contrastul totusi pe care il are finalul pe partea asta. Un terminator nu se poate auto-termina, dar poate totusi decide pragmatic cand ar fi momentul sa dispara, chiar daca intelege lacrimile copilului care s-a atasat de el. Intr-un sens... probabil s-ar putea interpreta ca nu e dreptul nostru sa decidem cand e timpul sa plecam, dar putem poate sa evaluam cand ar fi "propice" sa avem o iesire din lumea asta, iar daca se intampla chiar sa fie cazul, de -undeva- o s-o primim... Problema e ca nu stiu cine are totusi dreptul sa evalueze asta, si poate ca uneori ar trebui sa mai ia in calcul ca e nevoie de o continuare ( "T3" n-a fost chiar asa de rau :) ). Ma rog... e o interpretare, filmul e film, viata e viata, iar eu nu-s foarte obiectiv zilele astea...

E prima data din istoria blogului cand o sa inchei intrarile pe anul in curs la un numar de o singura cifra, deci o sa urez un "Sarbatori Fericite!" in avans. Am mai avut blog breaks, dar acum e cred cazul sa zic stop pentru un timp mai lung. Totusi, oricat de pragmatic as vedea iesirea la un moment aniversar, s-ar putea sa mai fie candva nevoie de o continuare. Deci, in functie de cum s-o decide de -undeva- sau cum o sa decid eu, "I'll be back"

Rating: 5 out of 5 ( am zis ca trebuie sa indrept omiterea din 2007 ;) )

The woods...

Whose woods these are I think I know.
His house is in the village though;
He will not see me stopping here
To watch his woods fill up with snow.

My little horse must think it queer
To stop without a farmhouse near
Between the woods and frozen lake
The darkest evening of the year.

He gives his harness bells a shake
To ask if there is some mistake.
The only other sound’s the sweep
Of easy wind and downy flake.

The woods are lovely, dark and deep,
But I have promises to keep,
And miles to go before I sleep,
And miles to go before I sleep.

(“Stopping by Woods on a Snowy Evening”, Robert Frost, 1921)

(“Telefon”, 1977, written by: Peter Hyams, Stirling Silliphant, Walter Wager)

Dune: Part Two (2024)

Better late than never.. era o vorba. Stiu ca probabil nu mai are cine stie ce utilitate o intrare relativ la "Dune: Part Two" la aproape vreo cinci luni de la lansare, dar anul asta n-am prea mai avut timp de vazut film, cu atat mai putin de ajuns prin cinema. Asa ca la primele zile mai libere de ceva vreme incoace am inceput sa mai recuperez din ce-am ratat. Si incerc sa fiu selectiv.

Cred ca foarte multe de zis despre subiect nu sunt. Probabil pentru cine nu stie deja despre ce e vorba aici, cea mai buna recomandare ar fi de vazut "Dune: Part One", sau o vorba de duh de genul: inainte de "Game of Thrones"/"Star Wars"/"orice alt SF epic in care avem un imperiu si o lupta intortocheata pentru putere intre factiuni rivale" a fost "Dune". Cel putin valabil din 1965 incoace, de cand a aparut primul volum al lui Frank Herbert a carui adaptare e completata in partea secunda despre care vorbim acum, intr-o versiune regizata si scrisa partial de Denis Villeneuve. Filmul reia actiunea de la exilul lui Paul Atreides alaturi de mama sa in desert alaturi de populatia indigena de fremens, vanata de raidurile casei Harkonnen stabilita la conducerea planetei Arrakis.

Nu mai tin minte ce-am scris foarte exact in recenzia primei parti, dar retin ca m-a impresionat vizual in primul rand si mai putin in rest. Partea cu impresia vizuala se pastreaza si aici. Am un regret major ca n-am reusit sa-l vad pe big screen, dar asta e.. Ca mix complet de imagine + art direction + montaj video, e cred cel mai bine lucrat SF pe care l-am vazut de la "Sunshine" incoace (cu o mentiune si pentru "Inception" in intervalul asta). Si nu, n-am uitat de "Avatar" sau altele, dar pentru orice apreciere vizuala exista o nota de subiectivism. In orice caz, aici imaginea merge un pic mai adanc din pdv semnificatii, ca si in primele referinte de mai devreme - a se vedea doar contrastul tonului cald din scenele petrecute in desert cu raceala monocromatica a luptei demonstrative in arena de sub privirile baronului Harkonnen.

Raman la opinia ca atat Paul Atreides cat si Chani nu au avut parte cea mai buna varianta de casting in ce priveste actorii, iar variantele anterioare ale adaptarilor "Dune" au nimerit mai bine. Compenseaza insa restul distributiei, care cred ca face o treaba excelenta inclusiv in ce priveste noile personaje introduse. Partea care m-a surprins cel mai placut e insa ca tonul adaptarii mi s-a parut mult mai putin deviat de la linia pe care o cunosteam eu in ce priveste "Dune". Mai sunt elemente care mi se par schimbate inutil, precum executia baronului Harkonnen, care m-au facut sa dau un Google search ca sa-mi confirm care e varianta originala. Dar nu e ceva care sa schimbe atat de mult un feeling general, asa cum parca lasa oarecum de inteles prima parte. E posibil ca Denis Villeneuve sa fi aplecat urechea la criticile venite si sa fi schimbat directia spre o abordare mai conservatoare in ce priveste materialul original. Pe langa asta vine insa si un mod foarte bine pus in scena de a trata desfasurarea subiectului. E probabil foarte dificil sa gasesti o varianta optima pentru complexitatea "Dune" care sa nu para ori prea lungita, ori prea scurtata. Aici, in partea a doua, cred ca vedem varianta optima.

Poate sunt eu prea batran sau nostalgic, dar pentru mine cea mai de impact adaptare overall din universul "Dune" ramane inca mini-seria "Children of Dune", cu toate libertatile pe care si le-o fi luat de la materialul scris. Din ce retin acolo, s-a incercat compactarea a de fapt mai mult decat ce intra doar in volumele ce corespund titlului. Respectiva serie e insa continuarea a ce avem in filmul de fata, iar povestea isi are un rol in impact. Deci ramane de vazut cum o sa fie "Dune: Messiah" care am inteles ca ar fi in pregatiri aici ca replica. Deocamdata, lasand la o parte ce tine de tehnica unde nu putem face o comparatie, ce pot sa zic este ca intre adaptarile romanului initial Villeneuve a reusit sa obtina cu "Dune: Part Two" ceva ce depaseste clar cele doua tentative anterioare. Si probabil va ramane un SF de referinta pentru multi ani incolo.

Rating: 4.5 out of 5