Magic in the Moonlight (2014)

Cred ca am mai scris ca daca ai vazut un film de Woody Allen, le-ai cam vazut pe toate, sau ca sa nu fiu prea carcotas, macar o parte din toate. De asta nu prea m-am dat niciodata in vant dupa Woody Allen = mi se parea pur si simplu boring. Sunt doua categorii mari si late - comedii romantice si drame cu iz de romance. Dar ori cu varsta mi s-au mai "imblanzit" gusturile, ori am inceput sa mai nimeresc si cate un film care mai prinde o nuanta un pic diferita din repertoriul extrem de prolific al sus-numitului (la un film pe fiecare an in medie e si greu pana la urma sa ai foarte multa variatie - na... ca nu m-am putut abtine). "Magic in the Moonlight" e unul din cazurile astea mai fericite, sau cel putin asta mi-a dat trailerul de inteles...

Perioada interbelica. Stanley e un magician de cariera, cu numele de scena Wei Ling Soo, care in paralel cu zona artistica si-a format si o reputatie din a demasca fiecare medium fals intalnit in drum, cu pretentii de puteri paranormale. Asa ca nu rezista tentatiei de a da curs invitatiei unui coleg de bransa, vechi prieten din copilarie, de a o investiga pe Sophie. Sophie e o domnisoara cu pretinse veleitati de gen, adoptata de o familie instarita din sudul Frantei pentru sedinte de spiritism cu fostul cap al casei, trecut in lumea dreptilor. Cam asta-i intriga de la care plecam, care nu suna chiar rau.

Filmul intra in zona de comedie a lui Woody Allen, si pastreaza evident mult din aerul specific = constructie personaje, dialoguri, etc. Cu toate astea contextul un pic mai exotic si elementele de localizare care se simt si care il duc parca un pic spre ceva de Alexander Payne ("Sideways", "Descendants"), ii dau totusi suficient suflu original cat sa nu ti se para ca e parca un alt episod dintr-o serie. Nu-i chiar de ras in hohote, dar umor are. Si chiar daca n-are pretentii sa rivalizeze cu Agatha Christie la pastrat misterul = te prinzi repede aici cine-i "criminalul" in poveste, totusi nu te pierde, pentru ca-ti mai ramane sa vezi cum evolueaza partea de romance in tot contextul (nu ca n-ar fi predictibila si asta). Din pacate tot de aici cam vine si o dezamagire in final, in sensul ca parca ai astepta ceva mai elaborat, nu o solutionare asa simplista cum ni se ofera. Dar pana la urma e un film usor, relaxant, fara cine stie ce pretentii. Ceva de vacanta :) Ocazie numai buna, s-o tai si eu scurt pentru 2019 cu un: Sarbatori fericite! & un an nou speram ceva mai bun ;)

Rating: 3.5 out of 5

The Irishman (2019)

Ca sa stim din start pe unde stam, si cum nici nu-s in cea mai grozava dispozitie de scris si n-am chef sa ma lungesc, mie "The Irishman" fata de "Goodfellas" mi s-a parut cam ca "Jumanji" nou fata de "Jumanji" cel vechi (nou = cel de acu' vreo 2 ani, ca pentru ultimul nu-mi mai pierd timpul). Da, stiu ca "Jumanji" nou e ranked mai bine ca cel vechi (oi fi imbatranit eu, dar... come on), exact cum "The Irishman" a ajuns peste noapte sa fie considerat cel putin de o parte din critica best of Scorsese. Really?...

Deci, am zis ca nu ma lungesc = if you want the full story, Wikipedia search for Jimmy Hoffa, lider de sindicat in anii '70 in US cu relatii ne-ortodoxe in mafie, si nefericitul protagonist al uneia din cele mai controversate disparitii din toate timpurile, inca neelucidata. Neoficial, la vreo 30 de ani dupa eveniment, un irlandez din cercul apropiat, Frank Sheeran, pe patul de moarte face o marturisire bomba - el l-a omorat pe Hoffa... si pe Joe Gallo, alt mafiot lichidat de autor necunoscut... si inca alte lovituri de acelasi gen... si a mai transportat si arme pentru episodul Bay of Pigs din Cuba. Toate astea atat de dibace puse la cale ca n-a fost pus sub acuzare pentru niciuna, iar FBI-ul inca are cazul la modul oficial inca nerezolvat. Subiect excelent pentru un best-seller, si mai nou pentru un film de succes. Nu zic ca totu-i fake, dar parca prea-i poveste pescareasca si crapul de 10 kile in realitate e mai degraba un caras.

Dar filmul, filmul cum e.. pai, si "Jumanji" cel nou pare ok in anumite parti. "The Irishman" incepe bine, cu un aer care intr-adevar nu-l prea mai intalnesti care aduce un pic aminte de "Godfather", dar incep sa te izbeasca repede cateva chestii. Digitizarea si/sau make-up-ul de intinerire aplicate lui De Niro n-au aratat mai artificiale la nivelul asta de la "J. Edgar" incoace. De Niro e mai italian decat irlandez, si oricat de bine ar fi jucat rolul parca nu-i al lui - in comparatie e suficient sa arunci un ochi la Ray Stevenson in "Kill the Irishman", un film cu mai putine pretentii de acu' cativa ani, tot in zona mob wars. Hoffa n-a avut radacini italiene ca Pacino, desi aici parca n-avem un contrast asa de mare, dar din nou, Jack Nicholson in "Hoffa" regizat de Danny De Vito, vazut long long ago parca mi-a ramas in minte ca fiind mai credibil. In schimb, avem o revenire pe ecran dupa o pauza foarte lunga a lui Joe Pesci care intr-adevar e indiscutabil parca facut pentru rol.

Ce-ar mai fi de zis - filmul e foarte lung, iar finalul si mai lung - n-am mai avut senzatia asta de tras de timp decat la ce-avem in "LoTR: Return of the King" dupa ce inelul e topit, sau in ultimul "Avengers", dupa... am uitat si dupa ce, complet imemorabil. Cu toate astea, e un film de vazut. Pana spre final, scenariul e scris suficient de ok cat sa te tina acolo. Tehnic: imagine, montaj (minus digitizarea de care ziceam) e de top. Sau daca te lasa rece asta, macar pentru faptul ca nu prea mai ai ocazia sa vezi ceva decent de gen mai des.

Rating: 3.5 out of 5

Winter-Spring 2019-2020 Movie Preview - Part 2

Ca de obicei, nu-s foarte multe titluri inca anuntate la ora asta pentru primavara viitoare, deci nici prea mult loc de selectie. Ca sa intram direct in subiect, in martie la anul avem anuntat un remake pentru "Mulan", live motion de data asta. Primul trailer iesit nu spune foarte multe, dar avand in vedere ca-i un remake nu cred ca mai era nevoie de spoilers.

In aprilie avem o deplasare de la linia obisnuita "X-Men" in "The New Mutants", cu o tenta mult mai dark, deci implicit si ceva mai matura. Singura parte care mai face legatura din cele doua e logo-ul Marvel. Eu zic ca e de bine, sau cel putin de interes.

In fine, in mai e plasata data de lansare deja amanata pentru "Artemis Fowl", un potential urmas de "Harry Potter" = primul episod ecranizat dintr-o serie de carti in acelasi gen.

Incheiem asadar si runda asta de preview = back to difficult stuff = sa vedem ce subiect reusesc sa gasesc pentru urmatoarea intrare ;)

Winter-Spring 2019-2020 Movie Preview - Part 1

O sa permanentizez varianta asta "brief" de preview, cu doar o intrare in medie pe luna calendaristica. Nu pentru ca as vrea sa o expediez mai repede, ci pentru ca nu prea am de unde alege mai multe titluri care sa promita ceva. Foarte posibil sa fi ajuns eu prea old, grumpy & picky, dar na... asta-i viata.

In decembrie m-am chinuit sa gasesc altceva care sa para mai interesant decat ultimul episod din saga "Star Wars", dar n-am reusit (really, am vazut inca alte 12 trailers cu data de lansare in luna care vine pana s-o las balta). Si din pacate nu pentru ca "The Rise of Skywalker" ar fi foarte interesant - in conditiile in care deja exista suficiente spoilers, si clisee par si mai suficiente. Am zis ca-s old, grumpy & picky. But let's keep some hope...

Ianuarie e ceva mai ofertant, dar de departe totusi titlul care mi se pare de urmarit e "The Gentlemen", sau in sfarsit intoarcerea lui Guy Ritchie la genul care l-a consacrat.

Am cam renuntat la horrors de la o vreme. Candva un regizor spunea intr-un interviu ca e genul cel mai accesibil care-ti permite sa fii cel mai creativ (ironic era intr-un "making of" pentru un film foarte slab). Exista cateva studiouri care s-au specializat pe nisa asta more or less (Blumhouse, Screen Gems, etc.) si care tot repeta cateva retete in care mai schimba cate-un ingredient. In februarie avem "Fantasy Island", care vine parca totusi cu un setting un pic diferit. Nu mult, dar macar iesim din zona de ghosts si alte evil spirits care a ajuns ultra uzata.

Back soon, cu sezonul de primavara...

*12* - Extra Ordinary (2019)

Cum am mai zis-o si in alti ani, la nivel de weekly entry defilez si eu cu ce am apucat (daca am apucat) sa vad in zilele respective, dar la fiecare aniversare de blog si final de an ma chinui insa un pic mai mult sa gasesc un titlu care sa merite vazut. Din pacate, daca la inceputuri "chinuiala" asta includea timp rezervat pentru macar vreo 3 filme, de ceva ani incerc sa caut si sa aleg mai cu grija in speranta ca nimeresc pe "the lucky one" din prima, pentru ca nu mai e cand pentru a doua. Iar tura asta vad ca m-am trezit tarziu si pentru alesul mai cu grija. Ergo: canci sanse de un 5/5. Dar "Extra Ordinary" e totusi un pic parca peste "ordinary" :)

Somewhere in Ireland: Rose Dooley e instructor auto si fiica + ucenic a faimosului Vincent Dooley, exorcist de fantome si expert in paranormal. Fost exorcist de fapt, pentru ca intr-o sesiune cu final nefericit, a fost izbit de un tir. In consecinta, Rose, traumatizata de eveniment, incearca sa se concentreze pe jobul mai domestic, desi in catunul respectiv se pare ca numarul de spirite nelinistite si potentialul de clienti speriati e net superior doritorilor de permis de conducere. Si asa ajungem la Martin Martin care mai convietuieste inca cu a lui nevasta decedata in urma cu 10 ani, in ciuda insistentelor fiicei sale de a rezolva problema. Povestea se complica, sau "the plot thickens", ca sa citez direct din personaj, cand Christian Winter, cantaret de "one-hit wonder" refugiat in Irlanda pentru a scapa de taxe, si mare amator de ritualuri satanice pentru a scoate un 2nd-hit wonder, pune ochii pe Sarah Martin, fiica lui Martin Martin.

Suficient cred ca sa nu intram in spoilers. Filmul e ceva in genul unui "Ghostbusters" meets Edgar Wright & Simon Pegg, dar fara Edgar Wright si Simon Pegg. Adica avem cam acelasi aer si gen de umor negru din "Shaun of the Dead" sau "Hot Fuzz". Cateodata poate sa para un pic silly, dar totul e sters de un crescendo spre final, getting more & more crazy cu fiecare scena, si cu un final apoteotic (really, pana si prin prisma VFX, care contrasteaza major cu ce te-ai astepta de la low-budget-ul vazut pana atunci). Nu e o capodopera, dar actorii is ok, scenariul e ok, avem o tema sonora minimalista care se potriveste bine, si cel mai important: am ras. Ceea ce nu mi se-ntampla chiar des la ce comedii mai apar in ultima vreme (de asta le si cam evit).

Rating: 3.5 out of 5

Cam asta ar fi pentru aniversarea de 12 ani. Inca persist in a duce mai departe probabil cel mai necitit blog din tara ca views/zile de existenta :) (prezumtie neverificata cu probabilitate foarte ridicata). But well, moving on ;)...