Killers of the Flower Moon (2023) + 16y

O sa trec repede peste partea secundara din titlu = varsta de 16 ani a probabil celui mai necitit blog de film cu asemenea durata, care e insa legat de motivul intrarii curente. Numar pe degetele de la o mana filmele la care am mai ajuns in cinema anul curent (fata de acum 16 ani cand media cred ca era la vreo 2 pe luna). Am facut totusi un efort ca sa prind ultima proiectie pentru "Killers of the Flower Moon", pentru ca ma asteptam sa ajung in situatia de intrare aniversara fara un subiect decent si aveam nevoie de un backup. Noroc ca Scorsese inca mai face film...

Ce avem aici e inspirat dintr-o istorie macabra, intamplata in rezervatia indienilor Osage, uitata prin presa anilor '20 din Statele Unite, pana la o documentare mai solida a unui jurnalist, David Grann, pentru o carte aparuta relativ recent, baza filmului de fata. Pe scurt, in urma descoperirii de zacaminte de petrol pe teritoriul indian in perioada respectiva, populatia nativa s-a trezit imbogatita peste noapte din cesionarea drepturilor de exploatare. Evident, oportunitatea de a stoarce banii respectivi a sarit in ochi rapid si populatiei albe din imprejurimi care a inceput sa gaseasca tot felul de variante, de la asa zisi gardieni oficiali care sa administreze veniturile obtinute, la afaceri bazate pe vanzari la suprapret, pana la casatorii din interes material. In peisajul asta s-a detasat insa un caz aparte, al unui fermier bogat, William King Hale, cu o influenta majora in politica zonei respective, ce a organizat un complot foarte elaborat pentru a-si mari averea. Printre alte "mecanisme" cum ar fi incasarea de prime de asigurare de viata pentru prieteni morti in conditii suspecte, sistemul aparent a avut si o baza in casatoria unor rude cu persoane din populatia nativa, urmate de decesul acestora in urma unor boli misterioase si mostenirea drepturilor pe terenuri. Si ca drepturile sa fie mai consistente boala misterioasa trebuia sa loveasca mai intai pe rand rudele victimei finale. Pe scurt, o piramida de crime, gandita in asa fel incat ultima sa capitalizeze cat mai eficient din lantul de succesiuni testamentare. Respectiva schema s-a lovit insa la un moment dat de investigatiile recentului infiintat FBI si de reticenta unui nepot al lui Hale de a o duce pana la capat, consecinta fiind condamnarea celor doi plus a unor complici. Asta insa din pacate dupa multe morti.

Ca pentru mai toate filmele lui Scorsese, actorii stralucesc mai mult decat partea tehnica, desi sincer Di Caprio in rolul nepotului lui W.K. Hale mi s-a parut ca se duce un pic spre overacting aici, si de fapt cine "steals the show" in cazul de fata nu cred ca e nici De Niro, ci probabil surprinzator Lily Gladstone in rolul sotiei indiene. Pe tehnic, coloana sonora, ultima din cariera lui Robbie Robertson (plecat spre alte lumi nu demult), e cred cea mai buna din colaborarile avute cu Scorsese care au fost mai multe ("The Irishman", "The Color of Money", etc.). Imaginea e buna, avem joc de lumina si de cromatica uneori. Merita vazut pe big screen, dar totusi nu pot sa zic ca e ceva exceptional. Prin prisma perioadei si contextului, cea mai directa comparatie care imi vine acum in minte e cu "There Will Be Blood", iar de acolo pot sa zic ca mi-au ramas mai multe cadre in minte. Ce-i mai de impact e montajul unde avem perechea consacrata facuta de Scorsese cu Thelma Schoonmaker, care e o parte esentiala ce atenueaza lungimea cam mare a filmului. Avem periodic insertii scurte dar de efect care ies un pic din linia narativa, ba cu o bufnita care prevesteste finalul vietii, ba cu intalnirea celor de dupa finalul vetii, ba cu altele. Cea mai consistenta secventa vine la final ca un setup de emisiune radio care ne prezinta un epilog al vietii personajelor implicate, incheiat la microfon chiar de Scorsese.

Filmul nu e cel mai bun, nu e nici cel mai slab, si cel putin din statistica IMDb e cu 3 minute mai scurt decat "The Irishman", deci nici cel mai lung al lui Scorsese :) Dar totusi... e foarte lung, la cele aproape 3h30. Si se simte asta, dar se simte si experienta regizorala. Adica putem avea un film lung fara lungimi foarte evidente, deci care totusi sa nu treneze foarte mult. Iar aici cred ca i-a iesit mai bine decat in "The Irishman".

Rating: 4 out of 5

A Dirty Carnival (2006)

Cum sunt intr-o oarecare pana de idei pe technical writing = ce ar trebui sa fac la ora curenta, si observand ca iar am ajuns in ultima zi din luna fara sa scriu o intrare de blog, am zis sa fac un context switch scurt. Poate scap de blocajul de dincolo. Nu am insa nimic "la zi" ca subiect, si ma vad nevoit sa aleg un film de cinemateca am putea sa zicem, pe care l-am vazut abia vara asta. Ca o paranteza, 2006 vad ca imi revine periodic in atentie, fiind probabil unul din cei mai buni ani de cinema din secolul asta - o privire pe lista asta (integral, nu doar box-office) confirmandu-mi ca media anuala a filmului de azi, daca numaram titlurile care te misca cat sa le tii minte dupa o decada si mai bine, e departe de ce-a fost. "A Dirty Carnival" nu e pe lista respectiva insa, fiind o productie sud-coreeana. De asemenea nu e probabil un film de care as vrea sa imi aduc aminte, dar o sa fie...

Cred ca daca as fi pus sa caut un echivalent al "Goodfellas" sau "Casino" prin cinema-ul asiatic, "A Dirty Carnival" ar fi unul din candidatii principali. Ca story e ceva in aceeasi linie cu "Goodfellas" care urmareste ascensiunea unui gangster marunt pana spre nivelul de partener in afacerile capului organizatiei. Ca brutalitate e mai apropiat de "Casino" unde mai bine sarim detaliile, lasand partea asta ca warning. Nu trebuie uitat ca e vorba de un film coreean, unde violenta cand apare nu prea isi pune bariere de rating, iar contextul e totusi diferit de povestile romantate ale mafiei italo-americane. Din pacate e unul care pare mult mai ancorat in realitate, ceea ce e accentuat de film printr-un side story care converge cu firul principal. Un regizor tanar, fost coleg de scoala si prieten cu protagonistul decide sa-i ceara consultanta pentru un film cu gangsteri facilitandu-i in schimb reintalnirea cu o fosta colega. Alternanta intre interactiunile linistite in care personajul principal vrea sa para ca duce o existenta normala, in care se mai interpune si o tentativa de relatie romantica, face mai greu de digerat episoadele din cealalta viata. Finalul, care incepe sa devina previzibil de la un punct, nu e unul fericit, si nu prea are cum sa nu-ti lase o impresie amara.

"A Dirty Carnival" face parte dintr-o categorie restransa de filme despre care nu pot sa zic ca mi-au placut sau pe care as vrea sa le revad, dar pot sa zic ca e un film bun. Plecand de la actori si interpretare, pana la scenariul care introduce pe alocuri o tenta de umor trist foarte particular, impactul pe care il are filmul asupra privitorului e clar unul peste media productiilor de Hollywood de azi.

Rating: 3.5 out of 5 (subiectiv, obiectiv probabil ar fi mai sus)

(better quality, but no subs)

Maggie Moore(s) (2023)

Dupa cum probabil e evident din frecventa intrarilor de blog, nu prea am mai avut vreme, si sincer nici foarte mult chef de filme in ultimul timp. Ma gandesc sa mai compensez in perioada de vara, dar om vedea... Pe moment m-am oprit la "Maggie Moore(s)" pe care l-am mai pomenit parca in intrarea de previews de acum vreo doua luni, titlu care ulterior s-a ales cu niste ratinguri mediocre pe site-urile de specialitate, dar pe care m-am incapatanat totusi sa-l vad. Si mi-a placut. De unde si subiectul curent.

Probabil ca gen filmul s-ar incadra cel mai bine la capitolul dark comedy, cu oarece inspiratie aparenta dintr-un caz real destul de creepy. In suburbiile unui oras oarecare domnul Moore nu se intelege foarte bine cu doamna Maggie Moore, iar domnul Moore mai are si o relatie destul de shady cu un furnizor de alimente expirate catre restaurantul de franciza pe care-l detine. Cand doamna Moore afla detaliile si ameninta cu politia, domnul Moore recurge la solutia nu foarte ortodoxa de a angaja un individ cu experienta in intimidari ca sa o sperie. Numai ca speriatul merge prea departe si domnul Moore ramane vaduv. Coincidenta nefericita, domnul Moore mai afla ca exista o doamna Maggie Moore prin aceeasi zona, si ii vine o idee.. Ce-ar fi ca pentru a-si consolida alibiul de sot indurerat sa-l mai angajeze inca o data pe acelasi individ cu veleitati de "asasin platit" sa o sperie cam la fel si pe a doua doamna Moore, iar primul "accident" sa para chiar un accident cu adresa gresita. Mai adaugam la tot complotul asta si ca a doua doamna Moore pare ca avea deja sambetele purtate de alti cativa, ceea ce rezulta intr-un caz nemaintalnit de incalcit pentru seful politiei locale. Plusam si cu un side romance + un comic relief oferit de glumele nesarate ale secundului implicat in investigatie.

Filmul clar nu e in trendul de cinema al ultimilor ani, ci mai mult duce poate spre o productie TV sau un episod dintr-un serial in zona crime mystery. Insa per total are un farmec aparte de poveste molcoma dar nu boring, funny dar nu puerila, si "spicy" dar nu exagerata. E un film perfect ok daca vrei o ora jumatate de chill time dar totusi activa din pdv brain activity, pentru ca scenariul e suficient de dens si bine scris. Probabil devine plictisitor pentru asteptarile criticii mainstream care pesemne s-a obisnuit in ultimii ani fie cu standardul de action box office fara prea multa substanta, fie cu Scorsese, Paul Thomas Anderson sau altii din acelasi range. Dar ceva intre astea mai greu. Mie mi s-a parut mult prea underrated. Dar, better watch it and then judge it... Poate is eu cam obosit :)

Rating: 4 out of 5

The Morning After (1986)

Dupa cum se observa m-am intors la intrarile de cinemateca, in lipsa de vazut ceva nou. "The Morning After" nu-i cea mai grozava productie a decadei '80, dar are ceva distinctiv (+ evident l-am vazut mai recent de anii '80 deci mai retin ceva din el).

O actrita alcoolica, trecuta un pic de prima tinerete si cam de tot de perioada de glorie se trezeste intr-o dimineata, undeva intr-un penthouse, langa un cadavru cu un cutit infipt in piept. Complet amnezica si fara sa-l recunoasca pe respectivul raposat, decide sa fuga de la locul faptei. Unde fuga = zburat din oras, doar ca toata tarasenia se nimereste a se intampla fix de Ziua Recunostintei si planul esueaza in lipsa de loc in avion. Cu masina ridicata de politie, singura scapare o gaseste la un tip ce se chinuie de zor sa porneasca o rabla in parcarea aeroportului, suficient de galant sa-i ofere o cursa inapoi in oras. Fara sa intram in toate detaliile "the plot thickens" in urmatoarea dimineata cand dupa inca o noapte de betie, cadavrul ajunge teleportat misterios in dusul propriei case, iar acelasi tip de mai devreme, care aflam intre timp ca-i un fost politist, se ofera s-o ajute pe aparenta criminala sa afle cum de mortii pot sa umble.

Probabil jumatate din farmecul filmului sta in rolurile principale facute de Jane Fonda si Jeff Bridges, si povestea atipica de romance. In rest se poate recunoaste regia lui Sidney Lumet cu un suspans caracteristic, chiar daca nu-i printre cele mai bune filme ale sale. N-avem nici o rezolutie perfecta de roman politist, in ultima parte devenind destul de previzibila cheia misterului. Chiar si asa, scenariul punctat cu nuante comice e ok si face un film placut in ciuda varstei pe care o arata uneori.

Rating: 3 out of 5

The Limehouse Golem (2016)

 

Plasat in Londra victoriana de final de secol XIX, "The Limehouse Golem" se incadreaza in genul crime mystery, undeva intre Agatha Christie si Arthur Conan Doyle, parca ceva mai aproape de ultimul si al sau Sherlock Holmes. 

Filmul urmareste ancheta condusa de inspectorul Kildare de la Scotland Yard asupra unei serii de crime petrecute in Limehouse, unul din cartierele rau famate ale Londrei anilor 1800. Subiectul, ecranizare dupa un roman, are similaritati cu istoria reala a cazului Jack the Ripper care pare o sursa evidenta de inspiratie - de la locatie pana la anchetator sau suspecti, o parte preluati din figurile reale ale perioadei respective. Firul actiunii ajunge intersectat cu un caz paralel de otravire a unui dramaturg, si al sotiei sale pusa sub acuzare, care pana la urma practic devine pista principala de ancheta, numele implicate in cele doua situatii fiind comune. 

Nu pot sa zic ca filmul mi-a placut, dar obiectiv trebuie sa-i dau credit pentru cateva aspecte. Itele sunt suficient de incalcite incat sa pastreze misterul pana spre final, desi poti reduce numarul suspectilor relativ repede. Abordarea regizorala e interesanta punand accent mai mult parca pe partea artistica (vizual, scenografie, etc) decat pe subiectul concret. Cateodata pare insa grabit, si cam pierzi sirul actiunii. Iar daca tot am ajuns la minusuri, cam multa vopsea rosie. Scenele dure contrasteaza puternic cu restul dar nu mi se pare ca-i ceva foarte util in sensul probabil care se doreste = accentuarea aceluiasi constrast intre personalitatea criminalului si imaginea reala a personajului ( fara mai multe spoilers :) ). Ca ultima remarca pentru intrarea curenta Bill Nighy mi s-a parut parca prea obosit in rolul titular, desi din nou, poate asta o fi fost intentia privind caracterul personajului. Bottom line... 

Rating: 3 out of 5

La French (2014)

Cred ca pana la 14-15 ani am vazut "The French Connection" (si continuarea) de vreo 3-4 ori. Nu mai tin minte nimic. Doar ca la varsta aia mi s-a parut un film bun, si mi-a ramas o perioada ca referinta pentru Gene Hackman ca actor. Cand am auzit de "La French" prima data nu mi-a picat fisa ca-i plasat in acelasi context. M-am prins abia cand am vazut varianta engleza a titlului: "The Connection".

Un pic de trivia, care-i contextul? In perioada '60-'80 pe traseul Turcia - sudul Frantei - New York a operat una din cele mai bine organizate retele de trafic de heroina. Pe scurt, cultivarea de opiu (sau ma rog, mac opiaceu) era legala la scara larga in Turcia in perioada respectiva, materia bruta era transportata in Corsica si Marsilia, rafinata in drog si exportata mai departe in Statele Unite. Istoria "conexiunii" in cauza e mai lunga si incepe de fapt inainte de al doilea razboi mondial, implicand o caracatita intreaga de traficanti. Toata povestea e evident foarte "filmica", iar "La French" preia un episod de prin finalul perioadei, cand dupa ani buni DEA-ul din state si politia din Franta reuseau incet incet sa taie toate ramurile din conexiune. Asa ajungem la Pierre Michel, judecator de instructie in Marsilia pe probleme de infractionalitate juvenila. Intr-o zi omul se trezeste promovat pe crima organizata, si implicit primeste in brate problema "La French". Care i se ia din brate dupa ce cu oarecare succes in investigatie ajunge pana la oameni din primaria orasului. Asta-i sumarul foarte, foarte pe scurt al primei parti. Pentru a doua, n-as da spoilers...

...Dar din pacate scena de inceput a filmului iti spune parca prea clar spre ce ne indreptam. In orice caz, constructia actiunii e relativ lenta, surprinzator de calma si realista pentru subiect as zice. Mai ales ca partea de production design ajuta mult = totul e foarte autentic relativ la perioada desfasurarii (masini, muzica, locatii, etc.). Scenariul te poarta de la probleme in relatiile de servici, pana la efectele asupra vietii personale a personajului, deci avem si destula drama la pachet ceea ce ai putea sa zici ca salveaza cumva filmul de un abuz de actiune fara sens (asta nu inseamna ca n-avem actiune). Pe de alta parte, personajele preluate din situatia reala - Pierre Michel (Jean Dujardin) si Tany Zampa (Gilles Lellouche), capul clanului local - sunt duse pana la nivelul unui soi de razboi rece foarte incrancenat, chestie care poate sa para un pic artificiala. Dar na... it's a movie, nu-i menit sa te-adoarma totusi :) In final, pot zice ca e un film solid dar nu pot zice ca mi-a lasat o impresie care sa ma motiveze sa-l revad de 3-4 ori cum s-a intamplat cu "The French Connection", dar nici nu mai am 15 ani si timpul de atunci ;).

Rating: 3.5 out of 5

Gemini (2017)

Iar nu prea am nici chef, nici timp, si nici subiect de intrare saptamanala. Am dat totusi luna trecuta peste un film care ii departe de o capodopera dar mi s-a parut cam underrated (cel putin pe IMDb), deci ar merita un pic de atentie. "Gemini" e un crime mystery, mai aproape de ceva clasic in zona asta decat pare initial, chiar cu o usoara tenta de neo-noir. Anyway, the story: Heather e o actrita cu toane in plin succes, care isi lasa mai toate problemele in seama asistentei personale, Jill. Dupa o seara cu un soi de demisie tensionata dintr-o productie, urmata si de ceva alcool, paparazzi agasanti si o fana incisiva, Heather isi aduce aminte ca asistenta sa e posesoarea unui revolver, pe care i-l cere pentru protectie. Reticenta, Jill ii face pe plac, si ramane si peste noapte in casa ei, luandu-si ramas bun in dimineata urmatoare si revenind spre pranz, cand surpriza... ii gaseste cadavrul desfigurat cu arma complet descarcata in apropiere. Amprente: doar Heather si Jill. And so, the mystery begins...

La un moment dat mi-a adus usor aminte de "A Simple Favor", mai ales ca titlul bate asa usor spre un spoiler in directia asta pentru cine l-a vazut, dar (spoiler la spoiler) nu prea e pana la urma acolo. Subiectul pare sa traga la un moment dat spre o intriga incurcata, iar desfasurarea creeaza din ce in ce mai mult potential pentru asta, dar te trezesti cu o rezolvare rapida si finalul filmului, care-i lasat cumva in aer cu niste raspunsuri aparent clare dar care totusi nu ti se dau. Chiar daca sfarsitul poate fi cam dezamagitor, per total e destul de captivant, pe partea de acting chiar ok si in particular Lola Kirke (Jill) o prezenta interesanta. Pentru mai mult, check "A Simple Favor" ;)

Rating: 3 out of 5

Cop Car (2015)

"Cop Car" e un film.. bizar (mai si rimeaza...) de la titlu, pana la final. Doi pusti, undeva pe la 10 ani, fugiti de acasa, gasesc o masina de politie abandonata intr-un camp. In ciuda unui nivel de inteligenta similar cu "dumb & dumber" in varianta prescolara care se manifesta cam tot filmul (nu-mi apartine comparatia, dar nici nu mai retin pe unde-am auzit-o), cei doi copii reusesc sa porneasca masina, sa dea cateva ture, sa iasa pe sosea printr-un gard, sa goneasca cu 100 la ora pe contrasens si sa scape din toate astea cu viata. Dar nu reusesc sa scape si de proprietarul autovehiculului... un serif local implicat in niste treburi foarte neortodoxe, de la un cadavru aruncat in padure pana la cateva kilograme de droguri aruncate in toaleta. Nu ni se dau detalii mai clare. Ce e sigur e ca avem de-a face cu un tip foarte rau si care-si vrea masina inapoi. Mai ales ca in portbagaj mai are o surpriza.

Filmul e destul de cuminte in prima parte, actiunea prinzand ceva intensitate spre final. Mie mi-a placut ca dinamica = in ultima vreme apreciez un dozaj al tensiunii mai moderat. Efectivul de actori e mic, de departe remarcandu-se Kevin Bacon in rolul serifului. Imaginea e faina iar coloana sonora are un caracter minimalist care mi-a sunat relativ cunoscutt, dar nu stiu de unde s-o iau.

Am zis ca "Cop Car" e bizar de la titlu - care o fi corelat cu cea mai frecventa prezenta pe ecran pana la urma, dar tot pare ales asa... la prima idee. Principala problema ramane cea din start - contrastul foarte mare intre actiunile celor doi pusti, care ba stralucesc in capacitatea de a se descurca, ba te fac sa te-ntrebi de ce s-a ales varsta de 10 ani in scenariu si nu 5 (si nu-i in sens pozitiv). Sau privind dintr-o alta perspectiva, daca o desfasurare improbabila de evenimente poate sa aiba sansa sa ia cursul din film, poate ar fi cazul sa incercam sa jucam mai des la loto. In orice caz, e un film ok ca actiune, fara lungimi, si care are sanse sa te mai desprinda un pic de daily issues.

Rating: 3 out of 5

El Camino (2019)

Pesemne ar fi fost mai educativ in contextul global curent sa caut un episod potrivit din TWD (foarte util in general pentru analizat psihologia de grup in situatii de criza, chit ca-i fictiune). Pe de alta parte poate mai bine nu = let's not add more panic. In orice caz, e inca o saptamana in care n-am subiect, dar am zis sa gasesc totusi ceva ca sa pastrez frecventa obisnuita de blog + watching movies intra la solitary indoor activities pentru care nu strica un pic de promovare in perioada asta. Si asa am ajuns la "El Camino: A Breaking Bad Movie" ca sa dam tot titlul - vazut relativ recent.

Din start, filmul nu prea are sens de vazut in lipsa vizionarii seriei (++more solitary indoor activity :P). Ergo, daca n-ai vazut "Breaking Bad" nu prea are sens nici ce debitez eu in cele ce urmeaza. Seria, ca si "Deadwood", la mine a intrat in program abia la vreo 6-7 ani dupa final (long live project-free periods!). Cu alte cuvinte e destul de fresh, chestie care probabil are un impact in cum percepi filmul. Pentru mine a venit ca un soi de epilog la episodul final - quick recap: Walter White mitraliaza la propriu sau figurat cam pe toata lumea care intra in categoria "bad", inclusiv pe sine. Mai putin pe Jesse Pinkman, cel mai vechi asociat al sau, care am putea zice ca si-a cam ispasit pacatele cu o pedeapsa de un an de carcera si sclavie ca preparator expert de metamfetamina. Cam asta-i subiectul in "El Camino": chinurile lui Pinkman in perioada respectiva si fuga spre o viata noua dupa final, in ordine cronologica: gasit masina, gasit bani, pierdut bani, gasit varianta de scapare spre Alaska, re-gasit bani si inchis niste conturi, final escape.

Exista si suficient material post-"Breaking Bad", dar avem si multe flashbacks care trimit la secvente de interactiune cu alte personaje din vechea serie. De asta spuneam ca momentul in care ai urmarit-o are probabil un impact in cum percepi "El Camino". La o pauza de 6 ani dupa final probabil sunt sanse sa-ti placa mai mult, si pana la urma are si sens tot materialul "retro" ca sa-ti mai aduca aminte una-alta. Daca il vezi imediat dupa serie, iti lasa o usoara impresie ca parantezele inserate ici-colo n-au cine stie ce justificare. De exemplu avem o secventa cu un pranz oarecare de pe vremea cand Walter White & Jesse Pinkman erau parteneri de meth cooking. Era probabil foarte dezamagitor sa avem zero Walter White in "El Camino" pentru cineva care ar fi luat pauza de la "Breaking Bad" din 2013. Pe de alta parte, secventa in cauza nu e decat, asa cum am zis, o paranteza = n-aduce cine stie ce in plus la ce avem in rest aici. In orice caz, pe ansamblu e un film ok, si aduce un sentiment de "closure" care poate ramasese un pic incomplet la finalul seriei. Cam atat for today, 'til next time: stay safe ;)

Rating: 3.5 out of 5

A Most Violent Year (2014)

Pe cat de agresiv pare ca pleaca din titlu "A Most Violent Year", pe atat de sec si lipsit de dinamica mi s-a parut filmul pana la final. Eram chiar un pic in dubiu: to watch or not to watch, legat contextul de la care pornim - 1981, anul cel mai violent din istoria New York City - pentru ca sincer nu aveam chef sa vad o expunere prea realista a realitatii respective. No worries, pana si statistica asta e stearsa ca imagine in ce ni se ofera. Dar nu asta e problema...

Actiunea urmareste o perioada de 30 de zile din viata lui Abel Morales, un tanar antreprenor in industria combustibililor petrolieri - domeniul exact de activitate nu-i definit foarte clar, chestie destul de iritanta cel putin pentru prima parte a filmului in care trebuie tu sa cam te prinzi cu ce se ocupa de fapt omul respectiv. Incepem cu o tranzactie referitoare la o proprietate pe malul apei, in care Morales achita un avans cu termen de o luna pentru a completa suma. Tot in start vedem un camion cisterna deturnat, soferul batut si lasat pe autostrada, urmand a fi consolat de Morales personal la spital. Asa ajungem sa aflam ca ar fi proprietar peste o flota de camioane, tinta din ce in ce mai des pentru atacuri de genul respectiv. Peste toate mai apare in scena si un procuror carierist care intentioneaza sa-i puna compania sub acuzare sub nu stiu cate capete, care iar nu-i foarte clar cel putin la inceput care-s, sau de ce-s atatea. Nu ca ar conta chiar mult, dar in contextul in care ancheta parca ar avea ca tinta un drug lord, si nu un mic industrias, parca prinde ceva importanta si motivatia. Concluzia e ca Abel se vede parasit de banca de la care astepta un imprumut pentru finalizarea tranzactiei de la care am inceput povestea si aparent aruncat in pragul falimentului. Cumva contradictoriu cu mutarea recenta a domiciliului intr-o vila noua. In orice caz, pare nevoit sa faca rost de bani... si cam asta-i subiectul care ni-l ofera filmul in partea secunda, dupa ce reusim sa descalcim un pic contextul...

Imi pare rau dar nu-s pe aceeasi lungime de unda cu J.C. Chandor, aparent apreciat si pentru filmul de fata si pentru altele cum ar fi "Margin Call" din pdv scenariu + regie. Mi se pare ca reuseste o "performanta" contradictorie - in care partea narativa te oboseste cu gramada de gauri care trebuie sa le acoperi tu sau sa le retii si sa astepti sa vina o explicatie, si in acelasi timp te plictiseste cu o lentoare care daca te uiti peste subiect totusi culmea nu-i acolo! Adica avem actiune, dar cumva de la ce-i pe hartie la ecran se disipeaza misterios si ramanem cu o plictiseala generalizata cu un aer foarte pretentios de analiza sociala pentru zona de middle-class care nu mi se pare ca se justifica. Nu stiu unde-i problema exact, pesemne mai mult la cum e pus in scena, dar cu exceptia interpretarilor mi se pare un film mult sub aprecierile critice de la vremea cand a fost lansat.

Rating: 2.5 out of 5

Knives Out (2019)

Hercule Poirot revine sub numele de Benoit Blanc. Asta e prima senzatie dupa end credits la "Knives Out". Sau altfel zis, n-am mai vazut din vremurile indepartate cand mai aveam timp de cate-un episod de Midsommer Murders ceva mai a la Agatha Christie. Diferenta e ca avem si o amprenta proprie de Rian Johnson, care transforma un film de TV de duminica dupa-amiaza intr-un pic mai mult decat the classic murder mystery story.

Dar de la asta incepem, de la "the classic murder mystery story". Harlan Thrombey, scriitor cu vanzari record de romane politiste (cum altfel), isi serbeaza a 85-a zi de nastere in compania unei familii disfunctionale in care toata lumea pare sa aiba un motiv sa nu-l mai lase sa ajunga la a 86-a aniversare. In peisaj o mai avem si pe Marta, o asistenta medicala imigrata de undeva din America de Sud (nimeni nu pare sa retina exact de unde), responsabila cu injectiile zilnice, si de un timp activand si ca psihoterapeut involuntar pentru batran. Personaj de punctat pentru o afectiune cheie in context - orice minciuna zisa rezulta in greata instantanee. Dimineata de dupa sarbatorire il gaseste pe domnul Thrombey intr-o balta de sange, cu beregata taiata, totul indicand o sinucidere. Dar verdictul e amanat cand Benoit Blanc, detectiv particular de renume angajat de cineva necunoscut pentru rezolvarea cazului, solicita politiei sa ia parte la investigatie. Si de-aici... "the plot thickens" ;)

Surprinzator, nu "thickens" mai mult de un sfert de film si avem criminalul dezvaluit. Ceea ce face aproape imposibil sa mai continui intrarea asta de blog fara spoilers. Asta e partea faina in "Knives Out". Dintr-o abordare clasica: grup de suspecti -> caz investigat -> crima rezolvata, avem o mutare inopinata intr-un alt sablon de film de gen: we know who did it -> sa vedem cum/daca e prins. Nu-i chiar ceva revolutionar existand suficiente filme si pe directia asta. Dar mai interesant e ca dupa twistul asta care ne da raspunsul, dincolo de orice indoiala, clar si indiscutabil, si singurul motiv de continuat pelicula pare sa mai ramana sa ne minunam de talentul detectivistic al domnului Blanc in drumul spre adevar, surpriza... La trei sferturi de film, mai avem o schimbare de gen. Ei, din nou I won't spoil it. Tot ce pot sa zic e ca nu-i chiar asa surpriza pana la urma. Jumatate de film e suficient sa incepi sa vezi niste elemente ca sa te indoiesti un pic ca raspunsul ala clar si indiscutabil e complet, dar as fi ipocrit sa zic ca m-am prins si de ce urmeaza ;)

Ca sa ma misc un pic din zona tentatiei de a da spoilers, sa trec un pic la ce tine de movie making. Avem o distributie plina de nume cunoscute, iar interpretarea ar putea candida pentru Oscarul de best ensemble cast daca ar exista categoria asta. In rest, initial iti lasa parca acel aer de care spuneam de film TV de Sunday afternoon = o poveste politista cu o intriga decenta, complicatiile de rigoare + partea comica, dar nimic mai special, pana la ultimul sfert. Ceea ce poate e un pic cam mult ca lungime, desi e compensat de montaj, sunet, dialoguri, care is suficient de sus, ducand spre o impresie finala de "light fun twisted movie". Totusi, in ultima parte eu zic ca incepe sa prinda si un pic de adancime. Fina, dar e acolo, si care aduce pe langa comicul negru al situatiei si o nota destul de serioasa de "karma fights back & the good wins" ;) Si gata, ca iar ajung la spoilers, iar daca mai continui asa oricum nu se-ntelege mai nimic - just watch the movie ;)

Rating: 4.5 out of 5

The Irishman (2019)

Ca sa stim din start pe unde stam, si cum nici nu-s in cea mai grozava dispozitie de scris si n-am chef sa ma lungesc, mie "The Irishman" fata de "Goodfellas" mi s-a parut cam ca "Jumanji" nou fata de "Jumanji" cel vechi (nou = cel de acu' vreo 2 ani, ca pentru ultimul nu-mi mai pierd timpul). Da, stiu ca "Jumanji" nou e ranked mai bine ca cel vechi (oi fi imbatranit eu, dar... come on), exact cum "The Irishman" a ajuns peste noapte sa fie considerat cel putin de o parte din critica best of Scorsese. Really?...

Deci, am zis ca nu ma lungesc = if you want the full story, Wikipedia search for Jimmy Hoffa, lider de sindicat in anii '70 in US cu relatii ne-ortodoxe in mafie, si nefericitul protagonist al uneia din cele mai controversate disparitii din toate timpurile, inca neelucidata. Neoficial, la vreo 30 de ani dupa eveniment, un irlandez din cercul apropiat, Frank Sheeran, pe patul de moarte face o marturisire bomba - el l-a omorat pe Hoffa... si pe Joe Gallo, alt mafiot lichidat de autor necunoscut... si inca alte lovituri de acelasi gen... si a mai transportat si arme pentru episodul Bay of Pigs din Cuba. Toate astea atat de dibace puse la cale ca n-a fost pus sub acuzare pentru niciuna, iar FBI-ul inca are cazul la modul oficial inca nerezolvat. Subiect excelent pentru un best-seller, si mai nou pentru un film de succes. Nu zic ca totu-i fake, dar parca prea-i poveste pescareasca si crapul de 10 kile in realitate e mai degraba un caras.

Dar filmul, filmul cum e.. pai, si "Jumanji" cel nou pare ok in anumite parti. "The Irishman" incepe bine, cu un aer care intr-adevar nu-l prea mai intalnesti care aduce un pic aminte de "Godfather", dar incep sa te izbeasca repede cateva chestii. Digitizarea si/sau make-up-ul de intinerire aplicate lui De Niro n-au aratat mai artificiale la nivelul asta de la "J. Edgar" incoace. De Niro e mai italian decat irlandez, si oricat de bine ar fi jucat rolul parca nu-i al lui - in comparatie e suficient sa arunci un ochi la Ray Stevenson in "Kill the Irishman", un film cu mai putine pretentii de acu' cativa ani, tot in zona mob wars. Hoffa n-a avut radacini italiene ca Pacino, desi aici parca n-avem un contrast asa de mare, dar din nou, Jack Nicholson in "Hoffa" regizat de Danny De Vito, vazut long long ago parca mi-a ramas in minte ca fiind mai credibil. In schimb, avem o revenire pe ecran dupa o pauza foarte lunga a lui Joe Pesci care intr-adevar e indiscutabil parca facut pentru rol.

Ce-ar mai fi de zis - filmul e foarte lung, iar finalul si mai lung - n-am mai avut senzatia asta de tras de timp decat la ce-avem in "LoTR: Return of the King" dupa ce inelul e topit, sau in ultimul "Avengers", dupa... am uitat si dupa ce, complet imemorabil. Cu toate astea, e un film de vazut. Pana spre final, scenariul e scris suficient de ok cat sa te tina acolo. Tehnic: imagine, montaj (minus digitizarea de care ziceam) e de top. Sau daca te lasa rece asta, macar pentru faptul ca nu prea mai ai ocazia sa vezi ceva decent de gen mai des.

Rating: 3.5 out of 5

Parasite (2019)

"You know what kind of plan never fails? No plan. You know why? If you make a plan, life never works out that way." In traducere aproximativa cam asta se desprinde din "Parasite." De acord cu primul raspuns. Axiomatic e corect, n-am ce zice. Mai putin de acord cu al doilea. Iar in final filmul tinde sa para ca-mi da dreptate ( macar printre randuri ;) ).

O familie de someri din Coreea de Sud gasesc o portita de a intra in viata unei familii din "inalta societate" - sau mai direct: cu bani. Mai precis rand pe rand fiecare membru reuseste sa-si gaseasca cate un job in resedinta respectiva, facilitat de precendentul angajat: profesor privat de engleza, un combo de profesoara privata de arte + psiholog de copii, sofer, menajera/bucatareasa. O mica problema - fiecare vine cu recomandari si identitate falsa, si cu exceptia primului locul urmatorului angajat e eliberat de fiecare data prin metode nu foarte ortodoxe. Numai ca as usual, karma fights back, si cand toata familia se vede in sfarsit cu sacii in caruta = un job bine platit, vine o surpriza...

Care fiind surpriza hai sa n-o stricam ;) Si asa mi s-a parut ca se putea scoate ceva mai mult, desi jumatate de film e construit pe surpriza asta, dar parca lipseste ceva. Sau o anumita parte din desfasurare ajunge la concluzii prea rapid. Mai sunt cateva aspecte care mi s-au parut un pic improprii. Light spoiler: scenariul vrea cumva sa empatizezi cu cei patru escroci, cel putin in ultima parte fiind evidenta asta, personajelor fiindu-le data un soi de aura pozitiva. Dar ca sa fac o paralela cu "Shoplifters", frate asiatic de trofeu la Cannes cu cel de fata, daca acolo a mers, aici mi s-a parut totusi greu de trecut peste prima parte. In ciuda convingerilor personale ca people can change, dar aici totusi n-am vazut asta intr-un mod evident, deci... Concluzie: Aproape intotdeauna mi s-au parut overrated titlurile castigatoare la Cannes, si exceptia care confirma regula = "Shoplifters" a trecut. Totusi sunt multe parti pozitive: umorul negru tipic coreean, tentativa de soc, actorii, coloana sonora, etc. Deci e un film bun, dar nu foarte bun ;)

Rating: 3.5 out of 5

London Fields (2018)

1. De o vreme am ajuns sa fac o selectie din ce in ce mai stricta la ce vad - unfortunately time is limited, movies to pick from not. 2. "London Fields" was a guilty pleasure - unde dupa vizionare as zice ca am ramas mai mult cu partea de guilty si mai putin cu cea de pleasure. 3. IMDb ii da 4.3, Metacritic un 16/100, iar RottenTomatoes are un epic 0% in dreptul acestui titlu, care are trebui sa fie mai mult decat suficient ca warning rosu de "stay away!" - dar Amber Heard are ochii verzi, si pana la urma am cedat...

...in my defense: nu inainte sa aflu ca ar exista un director's cut, aparent ceva mai decent ca varianta lansata initial acum un an. Sincer sa fiu, nu sunt sigur ce versiune am vazut, dar din ce-am mai auzit tind sa cred ca a fost cea care e aparent ceva mai bine montata cel putin. Adica avem o continuitate totusi in actiune, care poate fi urmarita, comparativ cu desfasurarea haotica care am inteles (again, din auzite) ca ar exista in versiunea initiala. Acum, in ce priveste continutul actiunii, oh well...

"London Fields" se vrea a fi un soi de neo-noir mystery plasat in jurul unei femme fatale: Nicola Six, care intr-o zi cu soare intra intr-un bar unde se intersecteaza cu 3 tipi, si are o viziune a propriei morti la a 30-a aniversare de mana unuia dintre ei. Numai ca nu stie care... un scriitor american mutat temporar in Londra, un jucator betiv de darts falit si plin de datorii, sau un bancher tanar cu un nivel de inteligenta similar cu gradul de variatie din everyday life. Se formeaza in contextul asta un soi de triunghi (sau mai bine zis patrat) amoros, fara foarte mult sens. Sau daca o fi vreunul, filmul nu-ti da prea multe motive sa mai pierzi extra timp sa stai sa-l cauti. Partea de mystery e spulberata macar partial la un anume moment cand afli ca unul din cei trei nu mai are prea multe de pierdut. Partea de neo-noir se pierde si ea repede in stilul regizoral, neavand prea multe scene care s-o sustina. Si totusi...

Exista un oarecare fir al actiunii. Nicola se chinuie sa stoarca bani de la un tip ca sa plateasca datoriile altuia, in timp ce al treilea observa. Nu prea e clar de ce. Ca si reactia de resemnare in fata sortii crunte - ma gandeam ca motivul mioritic e ceva balcanic, dar se pare ca nu. Anyway, cu exceptia lui Jim Sturgess la care overactingul e parca prea "over", actorii fac o treaba decenta. Amber Heard in ciuda unei nominalizari gratuite la Razzie (cu tot obiectivismul pe care pot sa-l manifest) poate sa joace, si chiar e un rol bun fata de altele. Si una-doua scene din ce spuneam ca ar parea sa fie "director's cut" au si ceva sclipire artistica din pdv editing/camera work. Pacat insa ca-s anulate de alte una-doua scene. Problema majora insa cred ca vine din story si din scenariu - ambele avand ca autor pe Martin Amis care a semnat si un best-seller cu acelasi nume acum 30 de ani.

In fine, ca sa concluzionam obiectiv, nu stiu cum o fi avut succes romanul, dar un amestec bizar de ite amoroase cu foarte mult darts in compozitie, care abia prinde un cap si o coada fara prea multa consistenta intre, merge pesemne doar ca alternativa la ceva de serie B de vazut ca somnifer. Se poate totusi si mai rau (imi vine in minte "The Counselor"). Macar aici n-aveam asteptari. In orice caz, ca alta optiune de mystery tot cu un personaj in genul femme fatale in centrul actiunii, am bifat acu' ceva timp pe blog "A Simple Favor". Mult mai inteligent si overall much, much, much better.

Rating: 2 out of 5 ( obiectiv ;) - subiectiv +0.5 :P )

Joker (2019)

Ma gandeam care tagline ar suna mai bine: "from Road Trip to Joker" sau "much ado about nothing", dar ambele is parca un pic prea carcotase si unfair, desi tot ambele au si ceva adevar in ele.

Are sens sa mai fac vreun sinopsis la poveste? Hai s-o luam altfel: this is not a superhero universe movie. Nici macar nu cred ca are DC Comics pe undeva prin opening titles, care is ceva in stil anii '70 - inclusiv logo-ul Warner Bros de pe vremea aia. Ceea ce e promitator. Cel putin pentru mine care is satul pana peste urechi de cea mai de succes reteta de facut bani in cinema din ultimii 15 ani. Ma rog... corectie... -nu pare- din acelasi superhero universe cu ultimele Justice League sau Avengers (da, le-am pus in aceeasi propozitie - prea mare diferenta nu e). Pana la urma avem evident ceva plasat in Gotham, pe vremea cand Bruce Wayne isi traia copilaria si inca nu avea aripi de liliac. Arthur Fleck e un tip singuratic, cu o problema neurologica care ii genereaza periodic un ras isteric, tinuta sub control cu medicamente, impreuna cu probabil multe alte probleme psihice. Omul traieste singur cu mama sa, si are un job mizerabil de clovn angajat pe la diverse evenimente. Si previzibil cand pare ca lucrurile care merg prost vor merge si mai prost, se-ntampla asta. Slujba se pierde, fondurile de asistenta sociala se pierd si ele, medicamentele la fel, cu ele si controlul, urmeaza cateva crime si asa de la Arthur Fleck ajungem la Joker. Na, c-am facut si un soi de sinopsis... Probabil nu foarte elocvent, dar nici nu intentionam.

Si nu intentionam pentru ca filmul e foarte foarte liniar. Asta e principala si marea problema. Ai un pic de mister cu iz de telenovela la un moment dat apropo de mama parasita care trimite de-o viata scrisori lui Thomas Wayne, tatal bogat al viitorului Batman, dar se rezolva rapid. Si cum e singura digresiune de la o linie in care vezi ce vine cu macar 5 minute in avans o sa ma abtin de la spoilers. In rest, ca poveste cel putin, nu surprinde cu nimic. And now, the taglines...

"From Road Trip to Joker": Todd Phillips a regizat din 2000 incoace aproape numai comedioare. Deci a fost cumva surprinzatoare asocierea cu Joker (no pun intended), iar critica s-a grabit un pic sa desfiinteze asteptarile din perspectiva asta, pana la anuntarea titularului de pe afis Joaquin Phoenix care a mai mutat atentia. Evident ca nici "Road Trip", nici "Hangover", nici macar "Borat" unde Phillips a scris scenariul nu-s cele mai bune referinte pentru a garanta o drama puternica cum s-a vrut, si a iesit totusi, "Joker". De asta ziceam ca taglineul ar fi un pic unfair. Daca ai vazut totusi "War Dogs", ultimul film al lui Phillips inainte de "Joker", cu toata linia comica care e prezenta si acolo, incep sa se simta totusi niste valente dramatice destul de strong. Si in ciuda faptului ca filmul e al naibii de liniar aici, din pdv regie nu cred ca se putea scoate ceva mult mai bun. Iar ca scenariu pe un "story" de genul asta nici atat. As zice chiar ca Phillips a facut minuni cu materialul de baza. Dintr-o poveste practic rezumabila la trei cuvinte = crazy guy snaps - a reusit sa stoarca totusi un personaj suficient de solid construit (unde clar un rol esential il are si interpretarea) cat sa faca un pic de valva. Si asa ajungem la...

"Much ado about nothing": Sau de ce se plange critica dupa release. Cea americana in particular, ca in Europa filmul a fost mai bine primit. Ca filmul ar fi periculos, ca ar instiga la violenta, ca e pro-guns, si altele. Is curios cat de departe se poate ajunge cu gradul de filtrare prin prisma social-politica cu un film. Ma rog, am din fericire luxul de a nu fi rezident pe continentul american, unde poate presiunea zilnica a factorului astuia o fi ajuns atat de mare, incat distinctia intre un movie release si o declaratie politica nu prea mai exista. A movie is a movie, is art and should be first an escape from reality not a reference to it. Eu raman la crezul asta de baza, desi nuante exista intotdeauna. Nu cred ca Todd Phillips a vrut sa "pozitiveze" personajul, sau sa dea vreo justificare unor violente, desi poate sa para asa. Un personaj complex de aia e complex, ca are si bune si rele, si aici e o constructie solida in care intra ambele, iar asta e ceva de apreciat nu de criticat + in final, tras linia ce ramane clar e un personaj negativ. Cu atat mai mult nu cred sa fi fost vreo intentie de film amestecat in proteste de stanga sau de dreapta. Nici macar nu merita discutia. Dar na.. Pentru cine nu-i suficient de smart incat sa nu ia la modul direct ca rezolvi o problema cu o arma sau sa se ridice peste a asimila ce vede intr-un Gotham city fictiv cu ce are pe langa in real life, atunci... well... e intr-adevar un film suficient de dur si puternic cat sa influenteze direct in sensul asta. And that might make it dangerous indeed. Dar asta depinde de cat de smart e privitorul si nu descalifica productia ;)

Rating: 3.5 out of 5 (prea liniar...)

Searching (2018)

Sorry, n-am dispozitie de scris. Dar din respect pentru singurul "drog" care m-a mai ajutat de-a lungul timpului sa "move on", am zis sa incerc totusi sa bifez o recomandare de film si saptamana asta. Singura varianta care-mi vine acum in minte e "Searching", vazut acum vreo 3 saptamani. Un tata vaduv, isi pierde fiica de 16 ani care dispare intr-o noapte dupa prezenta la un grup de studiu. Si incepe cautarea, cu suportul dedicat al politiei. Care politie nu prea pare sa tina pasul cu talentul detectivistic al parintelui. Partea cea mai originala de remarcat din film e ca aproape integral e turnat via a ce vedem pe un computer screen. In rest, avem un twist de final care mi se pare un pic fortat, dar story-ul e destul de catchy ca sa te tina acolo. Cam atat pentru azi.

Rating: 3.5 out of 5

A Simple Favor (2018)

"Loneliness probably kills more people than cancer" zice o replica din "A Simple Favor". Probabil cam singura cu pretentii de "this was deep..." daca stai dupa film si te gandesti cat de departe bate relativ la ce-ai vazut, de asta iti si ramane probabil in minte. In rest, this was fun!

Stephanie (Anna Kendrick) e o mama singura intr-o suburbie a New York-ului, ce traieste din asigurarea de viata a fostului sot, mort intr-un accident de masina, si isi ocupa zilele cu un vlog de cooking si multe alte activitati de parinte. Emily (Blake Lively) e sotia unui fost scriitor de succes, actualmente in pana de idei, lasand-o pe ea sa intretina familia ca sef de PR pentru o importanta casa de moda. De unde si preferinta ei mai degraba de a-si ineca sictirul fata de existenta zilnica intr-un pahar cu Martini decat sa petreaca timp cu propriul copil pentru care se chinuie sa gaseasca o dadaca. Lucky her... ambii copii frecventeaza aceeasi scoala, si intr-o zi ploioasa, Emily da peste Stephanie. De la o invitatie la un pahar si some chit-chat, in ciuda diferentelor aparent majore intre cele doua, ajungem la intalniri mai dese + confidente serioase + oferta lui Stephanie de a mai avea grija din cand in cand si de fiul noii cele mai bune prietene. De unde si "a simple favor" = Emily trebuie sa plece la Miami pentru cateva zile, sotul e in Anglia la mama bolnava, help needed. Toate bune si frumoase... pana cand Emily nu mai da nici un semn, si Stephanie din dadaca de ocazie se trezeste cu job permanent. Sot intors de urgenta acasa, politie, cautari, mister.

Spoiler alert: Hai sa merg tura asta un pic mai departe ca trailerul si sa zic ca durata disparitiei e incheiata cu un final asteptat. Avem cadavru. Emily e gasita moarta, inecata de data asta intr-un lac, fara Martini, dar cu ceva heroina la bord. Dar asta nu incheie si misterul. Cauza aparenta e accident sau sinucidere. Atat de aparenta incat nici nu ni se zice prea clar la care din cele doua ne oprim, si e evident ca mai avem ceva in spate. Mai pe scurt, who did it? :) And now the story starts ;) ...

Sunt cateva plusuri care trebuie musai sa le punctez. 1. Scenariul si povestea - ca o fi din motivul ca avem la baza un roman, ca nu, a fost, de departe, the best I've seen of this year (nu ca as fi vazut prea multe). Sa zicem ca o bucata buna din mister se rezolva undeva la doua treimi de film, dandu-ti impresia ca... la naiba, gata... ce mai e de vazut? Ei bine, mai e. Poate nu chiar cu un twist asa de strong, dar trust me, there's still some story left to tell. 2. Soundtrackul - exceptional; acelasi stil ca si la Tarantino, Guy Ritchie sau ultimul John Wick de a combina partea de "dedicated score" cu songs. Ca si in trailer avem o selectie de French tunes, mai vechi sau mai noi, care se potrivesc de minune cu tonul filmului (nush daca se leaga sau nu de "do you want to Diabolique me?" :) alta replica din film aruncata de Stephanie catre sotul proaspat vaduv, cu referinta directa la filmul respectiv). 3. The acting - tre' sa recunosc ca un motiv care m-a facut sa ajung in cinema e ca pe afis le avem si pe Anna Kendrick si pe Blake Lively. Acum, obiectiv vorbind, daca in cazul primei cred ca avem un pic de overacting, Blake Lively are cred aici cel mai bun rol facut pe ecran pana acum din ce-am vazut eu ("The Age of Adaline" not included). Poate ajuta un pic si ca personajul e chiar mai... complex, sa zicem, decat pare initial.

Am citit undeva ca "A Simple Favor" ar fi o versiune mai light-hearted a "Gone Girl", sau ceva de genul asta. E o descriere destul de buna, desi in afara de disparitia misterioasa + alte cateva elemente comune in ce priveste personajul in cauza (no more spoilers), povestea evolueaza destul de diferit. Jocul in doi de-acolo de-a soarecele si pisica e un pic altfel aici - in primul rand plecam cu trei participanti: the wife, the friend/nanny/whatever... and the husband. In al doilea rand avem intr-adevar o nuanta comica, care merge des spre sarcasm, si care are un efect excelent de a tine feelingul mai degraba pe undeva intr-o zona relaxata a la "Midsomer Murders" meets "Wild Things", decat tensiunea specifica lui Fincher din "Gone Girl" de unde inca mai am in minte o secventa soc. Vine si aici o scena mai "tare" la un moment dat dar nu-i nici pe departe la fel de disturbing. Deci, overall, din nou, it was fun! :) + you might learn how to make a real Martini ;)

Rating: 4.5 out of 5

Side Effects (2013)

Is it the pill, or it's not the pill? Cam asta-i intrebarea esentiala in "Side Effects". Si care sta acolo pana spre final. A trecut ceva timp de cand n-am mai vazut un film care sa-ti dea impresia aia de "I know who did it!" pe care s-o intoarca dupa. Si parca nu-i doar o data.

Intriga merge cam in felul urmator. Emily e o femeie depresiva, al carei sot inchis pentru ceva probabil in zona evaziunii fiscale (nu ni se zice, dar pe-acolo bate) e eliberat dupa patru ani. Din pacate de la nivelul de fost prosper om de afaceri, respectivul ajunge pe moment sa fie intretinut de a lui nevasta care intre timp de voie, de nevoie si-a gasit un job. Din pacate nici eliberarea omului si nici eforturile lui de a-si reface viata nu par s-o linisteasca pe femeie care ajunge sa ceara ajutorul unui psihiatru. Care o plimba prin cateva retete, pana ajungem la una cu side effects. Bad, terrible, side effects... Cum pana la partea asta ai de indurat ceea ce as putea zice ca e zona boring a filmului, cu un extra touch din unele momente tipice marca Soderbergh (the director) care par lungite mult peste cat e nevoie desi nu poti zice clar ce-i in plus, o sa dau un light spoiler: somebody dies (ceea ce te face sa te gandesti ca e prea multa lume pe poster...). Mai departe... is it the pill? :)

Cu riscul unui alt spoiler, printre randuri, avand in vedere finalul, pot sa spun ca filmul e destul de disturbing. Adica, parca as fi preferat prima concluzie la impresia de "I know who did it!". Desi actiunea e destul de diferita cumva mi-a amintit de "Gone Girl". Chit ca acolo stii destul de clar cine-i vinovatul. Aici, dupa cum am zis, ti se induce o impresie, dupa care alta, si tot asa, si desfasurarea e destul de abila si subtila cat sa nu te lase sa te prinzi pana spre final daca tii de partea cui trebuie.

Rating: 4 out of 5 (ca sa fiu obiectiv, subiectiv ramaneam la 3.5-ul standard :) )

Small Town Crime (2017)

Short and effective. Cam asa s-ar caracteriza rapid "Small Town Crime". Trailerul lasa impresia a ceva intre "Three Billboards ...", ca tot e un exemplu recent, si "Fargo" sau altceva din repertoriul Coen brothers. Ca idee e prin zona asta intr-adevar, dar nu-i insa nici una nici alta ca nivel. Overall totusi... not bad.

Mike Kendall e un fost politist alcoolic care se chinuie sa nu-si gaseasca alt job, si traieste din ajutorul social sperand ca va fi primit inapoi in politie. Dupa o noapte de betie rezultata intr-un somn in camp, in drum spre casa observa pe marginea soselei o fata batuta in stare grava. Din pacate, respectiva nu mai supravietuieste primei nopti de spitalizare si nici nu lasa vreo informatie despre cine a adus-o in stadiul respectiv. Cum Mike nu prea are cu ce sa-si piarda vremea decide sa "preia cazul" ca detectiv particular neautorizat, in ciuda insistentelor fostilor colegi din politie sa stea cuminte. Minusul filmului e ca partea de "mistery" din toata investigatia se risipeste relativ repede, si ramanem cu o poveste destul de banala... deci enough details.

Ce ridica filmul sunt in primul rand actorii. John Hawkes face un rol principal aici probabil comparabil cu cel din "Winter's Bone", desi registrul e cu totul altul. Clifton Collins Jr., actor latino, apare in rolul unui peste care se chinuie sa para un soi de black gangsta, de la masina pana la argou. Robert Forster e un bunic suparat cu o carabina "high quality". Si nu stiu cine-l joaca pe main villain, dar avem un tip supraponderal cu dioptrii de jumatate de centimetru grosime in rol de ultimate assassin. Culmea e ca in ciuda factorului evident comic care il aduce distributia, filmul se desfasoara in mare parte intr-un registru foarte serios. Probabil era prea dur, daca nu aveam caracterele de mai sus... Pacat totusi de story care putea fi un pic mai rasarita si trage in jos. E poate insa exemplul perfect de unde vine diferenta intre scenariu si story = dialogurile sunt excelent construite. Iar in rest, pe ce story avem, nu cred ca se putea mult mai bine ca film.

Rating: 3.5 out of 5

Wind River (2017)

De la prima scena "Wind River" mi-a adus aminte de "Winter's Bone". Avem acelasi aer de realitate dura, locatie izolata, comunitate care se descurca la limita saraciei, politie putina, infractionalitate necontrolata. Asemanarile se cam opresc insa aici. Povestea e diferita. In "Wind River" totul pleaca de la un cadavru al unei tinere de 18 ani, cu urme de viol, gasita inghetata undeva la cateva mile de orice locuinta, in mijlocul unei rezervatii indiene din Wyoming. Descoperirea e facuta de un vanator din zona, care alerteaza seful politiei locale, care cere prezenta FBI pentru investigarea cazului. Ce urmeaza e o drama cu accente de crime thriller (nu invers, cum ar parea poate la prima vedere). Mai exact avem un accent mult mai puternic pus pe contextul geografic-social, de la furtuna de zapada din start pana la obiceiurile specifice comunitatii. Partea care tine de crime/thriller e relativ liniara, spre deosebire de exemplu de "Winter's Bone" ca tot l-am amintit. Ca sa mai fac o paralela, Taylor Sheridan care a regizat si scris "Hell or High Water" e responsabil de ambele si aici, si se simte acelasi stil, totul fiind lucrat destul de minutios la nivel de detaliu. Concluzie: daca vrei o mystery story probabil nu-i cea mai buna optiune, dar pentru un film de compozitie e highly recommended.

Rating: 3.5 out of 5