The Irishman (2019)

Ca sa stim din start pe unde stam, si cum nici nu-s in cea mai grozava dispozitie de scris si n-am chef sa ma lungesc, mie "The Irishman" fata de "Goodfellas" mi s-a parut cam ca "Jumanji" nou fata de "Jumanji" cel vechi (nou = cel de acu' vreo 2 ani, ca pentru ultimul nu-mi mai pierd timpul). Da, stiu ca "Jumanji" nou e ranked mai bine ca cel vechi (oi fi imbatranit eu, dar... come on), exact cum "The Irishman" a ajuns peste noapte sa fie considerat cel putin de o parte din critica best of Scorsese. Really?...

Deci, am zis ca nu ma lungesc = if you want the full story, Wikipedia search for Jimmy Hoffa, lider de sindicat in anii '70 in US cu relatii ne-ortodoxe in mafie, si nefericitul protagonist al uneia din cele mai controversate disparitii din toate timpurile, inca neelucidata. Neoficial, la vreo 30 de ani dupa eveniment, un irlandez din cercul apropiat, Frank Sheeran, pe patul de moarte face o marturisire bomba - el l-a omorat pe Hoffa... si pe Joe Gallo, alt mafiot lichidat de autor necunoscut... si inca alte lovituri de acelasi gen... si a mai transportat si arme pentru episodul Bay of Pigs din Cuba. Toate astea atat de dibace puse la cale ca n-a fost pus sub acuzare pentru niciuna, iar FBI-ul inca are cazul la modul oficial inca nerezolvat. Subiect excelent pentru un best-seller, si mai nou pentru un film de succes. Nu zic ca totu-i fake, dar parca prea-i poveste pescareasca si crapul de 10 kile in realitate e mai degraba un caras.

Dar filmul, filmul cum e.. pai, si "Jumanji" cel nou pare ok in anumite parti. "The Irishman" incepe bine, cu un aer care intr-adevar nu-l prea mai intalnesti care aduce un pic aminte de "Godfather", dar incep sa te izbeasca repede cateva chestii. Digitizarea si/sau make-up-ul de intinerire aplicate lui De Niro n-au aratat mai artificiale la nivelul asta de la "J. Edgar" incoace. De Niro e mai italian decat irlandez, si oricat de bine ar fi jucat rolul parca nu-i al lui - in comparatie e suficient sa arunci un ochi la Ray Stevenson in "Kill the Irishman", un film cu mai putine pretentii de acu' cativa ani, tot in zona mob wars. Hoffa n-a avut radacini italiene ca Pacino, desi aici parca n-avem un contrast asa de mare, dar din nou, Jack Nicholson in "Hoffa" regizat de Danny De Vito, vazut long long ago parca mi-a ramas in minte ca fiind mai credibil. In schimb, avem o revenire pe ecran dupa o pauza foarte lunga a lui Joe Pesci care intr-adevar e indiscutabil parca facut pentru rol.

Ce-ar mai fi de zis - filmul e foarte lung, iar finalul si mai lung - n-am mai avut senzatia asta de tras de timp decat la ce-avem in "LoTR: Return of the King" dupa ce inelul e topit, sau in ultimul "Avengers", dupa... am uitat si dupa ce, complet imemorabil. Cu toate astea, e un film de vazut. Pana spre final, scenariul e scris suficient de ok cat sa te tina acolo. Tehnic: imagine, montaj (minus digitizarea de care ziceam) e de top. Sau daca te lasa rece asta, macar pentru faptul ca nu prea mai ai ocazia sa vezi ceva decent de gen mai des.

Rating: 3.5 out of 5

Run All Night (2015)

"Run All Night" incheie trilogia "Tak... a nu, sorry aia a fost alta, trilogia .. cum sa-i zicem .. "Liam Neeson for next Expendables!" a lui Jaume Collet-Serra, dupa "Unknown" si "Non-Stop". Trei filme cu o singura legatura: Liam Neeson as ultimate bad-ass, intr-un context limitat ca timp si presarat cu multe gloante. Daca "Unknown" mi s-a parut prea previzibil, iar "Non-Stop" un pic cam prea sf-istic, "Run All Night" pot sa zic ca-i prea cliseic.

Povestea e ... "clasica": Shawn Maguire (Ed Harris) conduce mafia irlandeza din New York de mai bine de 30 de ani. Jimmy Conlon (Liam Neeson), vechi "camarad de arme" si the main hitman candva, e tolerat la batranete ca membru senior al organizatiei respective desi ocupatia principala e sa-si inece sangeroasele amintiri in alcool. Amandoi au cate un fiu. Clasic: Fiul sefului face evident o prostie - incearca sa extinda afacerile grupului la trafic de heroina. Clasic: stupefiantele nu-s o ocupatie cinstita pentru o mafie care se respecta, asa ca bossul nu-i de acord. Clasic: Situatia se complica (detalii in film) si batranul pistolar e nevoit sa bage un glont in micul print al mafiei ca sa-si salveze propriul copil. Clasic: The Old Boss tre' sa se razbune ... evident cu toate cliseele de rigoare: "da, a fost vina lu' fiu-meu, si da, suntem amici de-o viata, si da, al tau n-are nici o vina, si da, parca n-as vrea sa fac asta .. da' trebuie dinte pentru dinte" = revenge. Cam asta-i tot restul filmului, o noapte de fuga (cum zice si titlul) in care Liam Neeson trezit miraculos din betie, face ce face si-si pastreaza fiul in viata, chiar daca asta cere ochi de olimpic la tir si o fantastica superioritate a preciziei unei pusti ruginite cu doua tevi fata de un pistol cu ghidaj laser. Detalii, in film ... :)

"Unknown" mi s-a parut slab la vremea care l-am vazut. Nici "Non-Stop" nu pot sa zic ca m-a dat pe spate dar macar pot zice ca a fost creativ. In ce priveste "Run All Night" din pacate am vazut prea multe thrillere cu mafie, gloante si razbunare ca sa fiu usor impresionat de ceva. Nu avem nimic original aici. Per total filmul e watchable, dar atata tot. Se poate si mult mai rau (a se vedea "John Wick"). Pe de alta parte se poate si muuuult mult mai bine. Daca vrei sa vezi ceva original, check out "Contraband". Iar daca vrei chiar ceva "old school" = povestea de aici, go for the masterpiece: "Road to Perdition" ;)

Rating: 3 out of 5 (la limita)

A Bittersweet Life (2005)

Cum mare lucru n-am apucat sa vad saptamana asta, ma vad nevoit sa recurg iar la amintiri. Iar din cele mai recente nu prea am de ales decat dintre doua mafia story: "We Own the Night" made in U.S., fara prea multe puncte de remarcat, si "A Bitersweet Life" din Coreea de Sud, care e chiar mai simplist ca subiect .. dar per total mai puternic si mai original. Asa ca raman la ultimul si ma intorc inca o data la cinemaul asiatic ...

Cum am zis, subiectul e simplu. Un om de incredere intr-o triada e rugat de capul gruparii sa-i supravegheze ca bodyguard iubita mult mai tanara timp de 3 zile, pe perioada unei deplasari. Cu specificarea ca daca o prinde calcand stramb se poate fie ocupa personal de cei doi, fie sa-l instiinteze prin telefon ca sa ia "masuri". Evident, nu trece mult si tipul insarcinat cu misiunea descopera "flagrantul". Dar, intr-un acces de mila (dupa ce in prealabil il snopeste in bataie pe Don Juan-ul prins in apartamentul tipei) decide sa nu faca nimic, in conditiile in care cei doi opresc legatura. Cumva insa, seful afla, iar ca rezultat primul pedepsit e propriul angajat. In ce fel, cum scapa, si ce se intampla dupa .. prefer sa las de vazut. Inca o data, subiectul in mare e simplist = classic revenge story. Ce-i da un plus ca story, sunt cateva nuante suficient de iesite din comun incat sa para desprinse dintr-un scenariu scris de Terry Gilliam in colaborare cu Tarantino (alte exemple mai bune nu-mi vin in cap) = evadare din mormant, traficanti de arme rusi cu un IQ invers proportional cu aria patriei mama, scene de lupta a la Bruce Lee = 1 vs. 20, etc.

N-as putea zice ca mi-a placut prea mult filmul ca story. Chiar as fi preferat un alt final. Dar nu pot sa nu apreciez cam tot ce ramane in rest: regie (Jee-Woon Kim), imagine, coloana sonora, etc. Rolul principal (Byung-hun Lee) atat ca interpretare cat si ca partitura, mi-a adus parca un pic aminte de Alain Delon in cateva filme de prin '60-'70. Deci, ca sa concluzionez, overall e un film destul de amar si relativ dur. In functie de dispozitie poate sa pice bine sau nu prea, dar in orice caz e suficient de puternic ca sa nu fie uitat prea repede.

Rating: 4 out of 5

Get the Gringo (2012)

... sau cum apare pe afis "How I Spent My Summer Vacation" ca titlu alternativ, e ultima productie cu Mel Gibson in rol principal. Acu' ceva timp ma gandeam ca omul asta la cate probleme a reusit sa-si faca (majoritatea cu mana lui) are cariera cam terminata. Inca nu-s total sigur de contrariu, dar ce pot sa spun e ca situatia prieste calitativ filmelor in care apare. Din pacate se pare ca nu si financiar, release-ul pentru productia de fata fiind paremi-se delayed cu vreun an de zile si mai e si limited = in unele locuri n-a mai prins cinemaul si a intrat direct pe pay-per-view se pare. Dar, revenind la film in sine...

Pe scurt, avem ceva ce pare a fi un fel de "Payback 2" cu un iz de "Lucky Number Slevin" si amestecat cu altele de gen care nu-mi vin acum in minte - dar mai dur si mai crazy . In rezumat, titularul de afis e un hot care reuseste sa devalizeze o gramada de bani de la .. sa zicem "cineva" ca sa nu dam prea multe .. din San Diego, California. Pentru cultura generala, in caz ca nu se stia, San Diego e pare-se la o aruncatura de bat de Mexic. Unde nefericitul pungas, in lipsa de optiuni, si urmarit de politia corupta locala hotaraste sa plonjeze prin gardul de frontiera. Dupa care, e preluat de politia corupta vecina, deposedat de banii furati si aruncat fara prea multe intrebari intr-un soi de inchisoare ad-hoc: El Pueblito. A se defini termenul de inchisoare ad-hoc: ingraditura de perimetru, fara celule dar cu economie locala = de la locuri de dormit inchiriate de mafia perimetrului pana la buticuri cu tigari, cola, si altele. Context in care fiecare rezident isi castiga traiul de pe o zi pe alta cum poate. Ce se intampla mai departe ... well .. avem action, romance, ceva twisturi .. totul intr-un context de story mai original decat multe productii de buget cvintuplu.

Mai multe din poveste nu zic. In definitiv filmul e destul de tras de coada, dar face cumva sa nu sara limita = in sensul ca la cam toate fazele de genul: "come on (eyeroll), why ?" (= de ce naiba s-a intamplat asa ce tocmai am vazut in secunda anterioara) am reusit sa gasesc un raspuns repede. Deci un grad minim de credibilitate reuseste sa-si pastreze. Ce m-a deranjat un pic, si nu prea imi pot explica pentru ca ma consider cu un nivel de toleranta destul de high, e faptul ca e rated R si nu duce lipsa de scene dure. Pesemne n-am fost eu foarte in the mood pentru asa ceva, dar oricum trecand peste filmul chiar merita. Gibson face un rol superb, si ma face iar sa-mi para rau ca nu prea mai prinde la producatori dupa scandalurile prin care a trecut (Hollywoodul pare-se ca are probleme mari sa disocieze intre the private life a unui om de film si de ce e capabil pe ecran). Ca sa trag o concluzie, filmul putea fi clar mai bun, dar pentru o ora si treizeci de minute, desi ma cam repet, subiectul care il are e suficient de dens ca sa n-ai timp sa te uiti la ceas. Chiar daca poate din trailer nu transpira cine stie ce ( in afara de the fun part ;) ).

Rating: 4 out of 5 ( cam la limita totusi .. :) )

The Long Good Friday (1980)

Am zis ca dupa experienta de saptamana trecuta, poate ar fi cazul sa gasesc ceva mai bun pentru asta. Rezultatul e ca am ajuns pana in 1980 :) ca data avand in vedere ca asta pare a fi cel mai high rated film care l-am avut la dispozitie zilele astea. Dupa ce l-am vazut insa ..

Nu e sub nici o forma un film prost, dar cred ca preferam altceva ... Hai sa o iau de la un cap si sa spun cate ceva despre subiect inainte sa trec la altele. Avem aici un mafia thriller pentru care probabil cea mai buna caracterizare ar fi un "Scarface" britanic in varianta scurta - adica n-o ia chiar de la inceputurile personajului principal. Care personaj principal ar fi Harold Shand, cap interlop in Londra anilor '80, proaspat reintors din New York impreuna cu 2 reprezentanti ai mafiei de peste ocean, si care in loc sa incheie cu succes negocierile pentru extinderea "afacerilor" cu noii parteneri se trezeste in mijlocul unui adevarat razboi dus impotriva lui. Problema unu: habar n-are cine ii tulbura viata linistita din ultimii zece ani = fara cate un atentat cu bomba la fiecare 5 ceasuri. Problema doi: toata lipsa de control asupra situatiei nu da bine deloc pentru noul parteneriat care sta sa cada inainte de a incepe. Solutia, si principala linie pentru actiunea filmului, e de a afla in timp util cine e inamicul nevazut. Mai mult n-are sens sa zic, pentru ca si asa de la un punct incepi sa te cam prinzi pe unde bate filmul.

Pe langa faptul ca e relativ previzibil, alte probleme majore nu prea exista. Singura chestie care personal nu mi-a picat prea bine (dar poate oi fi ajuns eu prea soft in ultima vreme ...) e ca ai parte de ceva scene care trec de un anumit grad de duritate ... Dar na .. daca iei "Scarface", "Goodfellas" sau "Casino" care intra cam in aceeasi oala cu productia de fata, nu poti sa zici ca e ceva anormal pentru genul asta de film = fiecare are momentele lui mai greu de digerat. Trecand la partile bune, desi e o productie UK cu buget considerabil mai mic decat cele amintite, nu simti asta. Ai suficiente efecte pirotehnice + imaginea e lucrata fain ca sa compenseze. Coloana sonora in mod sigur suna outdated = so 80's, dar mie imi place la nebunie. Dar .. in primul rand ai parte de o distributie cu o gramada de nume grele in cinemaul britanic, chiar daca o mare parte in roluri minore (ex: Pierce Brosnan in primul film for big screen din cariera, fara replici :) ). Nu-s cine stie ce fan Bob Hoskins care are rolul principal (langa o Helen Mirren la 35 de ani) dar intepretarea de aici e un motiv suficient de vazut filmul. Ziceam ceva mai sus de scene dure .. cea finala e una atipica care pentru mine e cred unicat in cate filme am vazut la viata mea (si is destule ...). Fara sa zic prea multe e o scena lunga, statica - fara actiune, non-violenta, si totusi poate fi considerata o scena destul de dura psihologic vorbind, nu vizual .. iar efectul asta e dat mai mult de 90% de intepretare.

Ce pot sa zic ca sa inchei e ca personal am o categorie de filme vazute despre care pot zice ca nu mi-au placut, dar sunt filme bune. Sau mai exact, sentimentul care mi-l lasa nu prea imi da nici un ghes sa le mai revad vreodata, dar ca productie cinematografica merita tot respectul. Iar "The Long Good Friday" intra clar aici ...

Rating: 4 out of 5