Ad Astra (2019)

Dupa cum spuneam tura trecuta n-am reusit sa vad "Ad Astra" in weekend, dar am ajuns, sau mai bine zis am decis sa ajung, sa-l vad luni. Si prefer sa nu mai aman nici intrarea de blog ca deja am inceput sa uit din impresiile lasate la cald. Ceea probabil o sa faca what's next foarte foarte subiectiv, dar cred ca mi-ar fi greu sa nu fiu oricum, so...

Am auzit inainte sa vad filmul ca e slow & boring. Discutabil = sa nu mint, in prima jumatate m-am uitat la ceas de cateva ori... Am auzit ca ba s-ar apropia de "Gravity", ba de "Interstellar". As zice ca e ceva mai SF decat primul, dar ceva mai putin SF ca al doilea. In orice caz are net mai multa substanta ca "Gravity" (care raman la parerea ca nu-i altceva decat o reteta simpla de disaster movie doar ca plasat in space + extra VFX bling-bling), ceea ce cu desfasurarea lenta care o are l-ar apropia intr-adevar mai mult de "Interstellar". Dar sa lasam comparatiile si sa intram in subiect.

In viitor omenirea a reusit sa infiinteze colonii pe Luna, Marte si sa trimita o expeditie pe orbita lui Neptun. Nava spatiala e condusa de Dr. H. Clifford McBride, cu misiunea de a incerca un contact cu alte specii inteligente. Numai ca statusul expeditiei pare sa ajunga la un soi de "lost in space" = nimeni nu mai stie aparent nimic de ei de aproape 30 de ani, Dr. McBride fiind intre timp etichetat ca erou spatial ce a dus civilizatia pamanteasca where no man has gone before. Dupa care ne trezim periodic cu niste descarcari electromagnetice suficient de puternice cat sa puna in pericol viata in sistemul solar. Departamentul de aparare spatiala (sau ceva de genul asta) suspecteaza nava pierduta ca fiind cauza, sau mai precis capitanul ei despre care se banuieste ca ar fi inca in viata. Iar ca solutie decid sa-l trimita pe Roy McBride, fiul respectivului, astronaut si el, pana la cel mai departat avanpost inca functional - pe Marte, pentru a transmite un mesaj de pace. Numai ca, previzibil, destinatia finala o sa fie ceva mai departe...

That was the story, now the philosophy :) Warning: this is not an action movie - go see Alien for that ;) E multa filosofie in film, si cateodata ti se pare ca incearca sa fie = sa para, chiar mai multa decat e. Cel putin asta-i senzatia care mi-a lasat-o pana la jumatate. Dupa asta incepe insa sa prinda parca mai mult sens. Roy McBride e un tip singuratic, divortat ca sa nu-si supuna familia la stress-ul ca se va pierde si el prin spatiu (cel putin asta declara), foarte calculat si suficient de rece in momente de criza, supus regulilor si comenzilor primite, candidatul perfect pentru o misiune critica. Is multe aspecte de finete in toata lentoarea in care se desfasoara prima parte, care is destinate fix constructiei unui personaj foarte complex. Care pe scurt sugereaza un individ smarter than average dar care-si stie locul sau mai bine zis stie sa nu iasa din locul respectiv. In contradictie completa de caracter cu McBride tatal, alt individ smarter than average, dar pentru care a merge mai departe in telul propus de a gasi si alta civilizatie, sau generalizand a depasi realizarile unei vieti normale, primeaza suficient cat sa sacrifice tot ce tine de o viata normala: familie, intoarcerea acasa, viata echipajului. E un punct spre final la care filmul pare foarte biased in comparatia care ti-o pune in fata a celor doi: personajul pozitiv si personajul negativ, in sensul de mai bine stai cuminte, te conformezi la ce se cere, te gandesti la cei din jur, si-ti faci treaba decat sa visezi sa obtii ceva ce clar nu exista, si sa calci si pe cadavre pentru asta. Dar parca e prea alb si negru...

Din fericire tot filmul e presarat cu monologurile lui McBride junior care daca esti atent mai aduc un pic de gri, macar ca substrat daca nu evident. Nu mai retin replicile exact dar la un moment dat e una in genul ca doar la sfarsit "I'll find happyness in my loneliness/solitude" + alta, mai precis de data asta (thanks to Google): "I see myself on the outside, smile, present a side. It’s a performance, with my eye on the exit. Always on the exit." ce speculand un pic o interpretare ar zice ca si fiul stie ca ar putea realiza ceva mai mult dar e o alegere asumata, nu neaparat placuta, de a nu depasi niste limite, de care va scapa totusi mental macar pe final de viata. Speculatie intarita si de monologul de sfarsit (iar thanks to Google) livrat intr-o evaluare psihologica de rutina dupa intoarcerea pe Terra: "I am focused on the essentials, to the exclusion of all else. I’m unsure of the future, but I’m not concerned. I will rely on those closest to me, and I will share their burdens, as they share mine. I will live and I will love. Submit.". Sa zicem ca sunt total de acord cu toata "concluzia" asta care iti e livrata intr-o nota destul de optimista de happy-end. Pana la urma asta ar trebui sa primeze ca om. Ce m-a iritat totusi e lumina pozitiva in care ajunge cel putin subliminal toata acceptiunea asta de conformism si stat in banca ta for the good of everybody, si cea total negativa de a incerca sa fortezi un pic your daily life to reach the stars - sau ca sa mai citez si de prin alta parte “Non est ad astra mollis e terris via" - "There is no easy way from the earth to the stars” (Seneca). Substratul care-i mai ascuns, dupa subliminal, ceva de genul daca mergi pe linia asta pana la urma you know you won't be happy with your decisions, cum ziceam mai sus mai atenueaza din senzatia de alb si negru, dar e pur speculativ - depinde de ce simte fiecare. Oricum ce e cert e ca marea parte din gri-ul dintre alb si negru totusi lipseste filmului.. Maybe there's a middle way to "share their burdens" and also "get concerned of the future", i.e., to try to reach the stars. Why exclude that completely? At least let the hope live! :) Am zis ca-s subiectiv ;) Gata. Too much philosophy.

Rating: 4 out of 5

The Zero Theorem (2013)

Am vrut sa sar peste "The Zero Theorem". Avand suficienta experienta cu Terry Gilliam de la filme care mi-au lasat o urma undeva adanc ca "12 Monkeys" sau "Dr. Parnassus" pana la experimente total nefericite precum "Tideland" sau "Brothers Grimm", eram convins ca pot sa miros de-acum pe unde se situeaza un nou release. Am scapat insa din vedere ca nu cred sa am nici un titlu by Gilliam care sa-l pun undeva la mijloc. Pana acum ...

Call me lazy. N-am nici dispozitia necesara si nici nu cred ca ar ajuta mai mult ca trailerul sa vorbesc despre subiectul din "The Zero Theorem". Din vagile amintiri care le mai am ar fi cam aproape de a vorbi despre subiectul din "Brazil". Sure, you can do it. Dar la ce ajuta ? Ca si acolo, si aici, si in multe alte cazuri la Gilliam e un film care tine mult mai mult de interpretarea personala a fiecarui spectator. Care poate fi foarte diversa. Iar a oferi o diversitate de perceptii posibile pentru un film intr-o desfasurare cat de cat coerenta e o realizare. Nu merge totdeauna (a se vedea "Tideland"). Aici a iesit.

Call me lazy, again. N-am de gand de data asta sa vin cu nici o interpretare proprie. O sa ma rezum doar la o apreciere generala. Filmul incepe bine. Din nou, e probabil cel mai aproape de "Brazil", de la "Brazil" incoace, desi nu atinge acelasi nivel (apreciere venita in conditiile in care nu-mi prea mai aduc aminte "Brazil"). Din pacate de terminat se termina prea grabit. Pe la trei sferturi parca intra sub un algoritm accelerat de compresie, lasand impresia ca toate firele sunt taiate brusc. Daca o fi intentionat sau nu, in ideea de a exclude rapid din scena toate personajele in afara de cel principal, nu stiu. Oricum, mi s-a parut fortat si artificial.

E probabil un film care merge sa-l vezi intr-o anume stare de spirit. Si care in mod sigur nu prinde la toata lumea. La mine a mers. Nu chiar atat de bine, incat sa intre pe acelasi palier cu "12 Monkeys" ca impact. Dar suficient cat subiectiv sa am un grad de apreciere mai mare decat probabil merita :) (si nu din cauza ca-i a made in Ro production). Poate din cauza ca viata e un haos & provocarea de a-l controla e intr-un fel addictive in ciuda faptului ca stii ca that will never really work ... poate din cauza ca I need a Bainsley in my life ;) ... poate altele ...

Rating: 4 out of 5

7 .. Interstellar .. 2014

Cand am auzit prima data de "Interstellar", si ca un tip pe nume Kip Thorne (just Google if doesn't ring a bell) e consultant la scenariu am zis "that's it" - Nolan poate totusi sa se depaseasca pentru ce-a reusit in "The Prestige" si "Inception". Dupa ce-am vazut trailerele entuziasmul mi-a scazut dramatic, la un nivel de "Armageddon meets Gravity". Dupa ce-am vazut filmul trebuie sa-mi fac mea culpa, si sa recunosc ca inca mai exista trailere care nu zic chiar tot :)

Sunt 7 ani de cand tin blogul asta, si la fiecare "aniversare" incerc sa vin cu o intrare cat de cat mai rasarita. De cativa ani am insa o problema. Fie n-am eu timp sa caut, fie calitatea productiilor o ia usor la vale. "Interstellar" nu e comparabil nici cu "Armageddon", nici cu "Gravity". E in alta liga decat primul, si cu multe clase peste al doilea. Deci s-ar zice ca anul asta as avea subiect. Si totusi, nu-l vad peste "The Prestige" sau "Inception". Dar nici mult mai jos :)

O sa repect trailerele, si n-o sa dau cine stie ce in plus fata de ce se vede in ele. In urma colapsarii ecosistemului terestru, NASA, organizatie semianonima in viitorul unui buget restrans al USA, trimite o misiune de gasire a altei planete care sa suporte viata. Si cum in galaxie n-avem asa ceva calatoria e interstelara, de unde si titlul. Detalii tehnice in film. Cei trimisi in cautare de iarba verde si apa limpede nu mai reusesc insa sa se intoarca, iar NASA trebuie sa trimita pe altcineva dupa sa vada daca semnalele inca primite de la ei reprezinta sau nu o speranta reala pentru mantuirea rasei umane. Karma ( si am putea sa filosofam de aici ce-nseamna karma ;) sau ca sa fiu mai aproape de definitia care-o prefer eu "the kismet" ) face ca "nefericitul" pe care pica sarcina de a pilota misiunea de "recovery" sa fie un fost inginer, vaduv, cu doi copii, care in contextul foametei globale s-a reprofilat pe jobul de fermier. Ce urmeaza, ar fi simplu de descris, dar greu de explicat :) asa ca poate e mai bine sa inteleaga fiecare ce vrea din film. Ce pot eu sa zic e ca fie poti sa iei ce vezi pe ecran ca un disaster movie a la "Gravity"/"Armaggedon" in care sa cauti gauri, fie ca un exercitiu de imaginatie pentru teorii inca neexplicate cu multe "what if"-uri succesive, la care poti spera ca exista un path de raspunsuri cu un final optimist. Si daca la asta poti spera, a-l gasi (daca exista) ar trebui sa fie insa o certitudine. The kismet is after all just your choice ;)

Filmic vorbind, cred ca "Interstellar" e cea mai Spielberg productie a lui Nolan. Mai mult nu vad nevoie sa zic. A, ba da. Inca o data avem dovada ca se poate si fara 3D ;) Astept o nominalizare pentru Best Cinematography. Daca nu vine, cred ca boicotez categoria.

Am vorbit mai mult de "Interstellar", si mai putin de 7 sau 2014. E bine, pentru ca in 2014 au fost multe saptamani cand n-am vorbit despre nimic. Am luat sincer in considerare sa inchid acest blog azi, adica ieri, pentru ca dupa cum se vede n-am apucat sa termin intrarea in ziua in care as fi vrut ( I have my cheap Blogspot trick to make it look like that, but that's still a cheap trick :) ). M-am gandit ca 7 ani au fost destul, destul ca sa nu mai dea efect tentativa de motivare cu nevoia unei intrari pe blog pentru a vedea macar un film pe saptamana, destul ca sa ajung sa ma repet prea des in ce scriu, destul ca sa ma amagesc ca o sa gasesc timp sa "jump to the next level" = sa fac blogul asta si productiv material. In plus, 2014 a fost un an greu din considerente care n-am chef sa le detaliez aici ( si 2014 nu-i inca gata ... ). Suficient de greu cat sa-mi taie mult pana si din dispozitia de a vedea un film ca sa las mintea libera doua ceasuri. Am mai incercat sa recuperez din intrarile lipsa in ultimile luni, dar e o recuperare fortata, si o amagire doar numerica ca revin spre frecventa obisnuita. Sa zic stop deci ? ...

Suspans :) ... Well, I don't like giving up. Is suficient de obosit ca sa accept ideea de compromis, dar sper sa nu sa fiu ever suficient de obosit cat sa accept ideea de renuntare. Numai ca inca nu m-am gandit la un compromis. No time. Poate o sa incep iar sa iau "vacante" periodice, poate altceva. Sper insa sa nu vina una permanenta soon. Oricum o intrare finala pe blogul asta as vrea sa fie de 5 :P. Iar "Interstellar" ...

Rating: 4 out of 5 ;)

Chasing Rabbits 101 .. (?)

Aveam in plan pe final de an sa scriu o intrare despre "Is the Man Who Is Tall Happy ?". Un soi de documentar animat regizat de Michel Gondry, compus dintr-o serie de discutii cu Noam Chomsky (check out Wikipedia daca numele suna total necunoscut). Pe la jumatate insa m-a cam luat somnul. Un amalgam interesant, dar prea haotic ca sa-l urmaresti atent daca n-ai creierul suficient de odihnit. Trebuie sa admit totusi ca a doua jumatate a fost parca un pic mai coerenta. In particular, sirul de scurte secvente filosofice (more or less) include cateva opinii de remarcat relativ la procesul uman de invatare si una din cele mai rationale sau logice argumentatii vis-a-vis de nevoia de religie pe care am auzit-o pana azi. Dar chiar si asa nu-mi schimba dezamagirea ca overall ce-am vazut nu prea se pliaza cu intentia mea de "catchy final entry for 2013". Asa ca ..

Mi-am adus aminte ca anul asta nu m-am intors la .. iepurii mei :) . Nu ca as avea pretentia ca disectia la zicala "Cine fuge dupa doi iepuri ..." (inceputa prin 2007, si la care chiar nu mai vreau sa re-re-refac un rezumat) ar putea fi pusa pe vreun plan de egalitate cu un interviu cu Noam Chomsky, dar chiar n-am chef sa ma lungesc cu paragraful de mai sus. De fapt nu prea am chef sa ma lungesc deloc. Dar ma simt cumva dator, fiindca mi-am mai adus aminte si ca anul trecut, chiar in aceeasi zi de Decembrie, promiteam oarecum un short story. Pe care, evident, nici acum nu-l am, dar .. o scurta bucata scrisa e intr-un stadiu ceva mai incurajator ca acum un an. Si totusi, iepurii ...

Ma fac sa ma gandesc daca n-am nevoie de un manual introductiv care sa "teach the basics" .. in ciuda propriei "expertize avansate" facute in ce priveste "tehnicile de vanatoare" de-a lungul anilor. Pentru ca ori eu imbatranesc (and well .. the rabbits are forever young), ori am niste gauri majore in partea de "strategic planning" care fac ca distanta in urmarire sa ramana la fel de mare (ca sa nu ma demoralizez acu' constatand ca o fi in crestere). Mda .. O fi factorul extern = soarta. Dar sa iau asta in discutie ar cere o alta intrare in care sa plimb iepurii prin desert, analizand din nou "efectul" de piramida, si cat din incalzirea globala e cauzata de kismet ;) Asa ca raman pe moment cu un semn de intrebare. Is prea obosit la ora curenta ca sa incerc si un raspuns (plus spre deosebire de alte dati doctorul mi-a zis sa nu mai beau si nici n-am rontait suficienti covrigi cu mac ca opiul din sange sa atinga cote inspirationale suficiente). Dar inca nu-s destul de obosit cat sa renunt la ideea ca iepurii se pot "modela" cumva incat undeva, candva, sa se obtina o convergenta acceptabila ca sa prinzi mai mult de unul.

Scurtez cu un scurt metraj de care mi-am adus aminte si care zice mai mult decat multe cuvinte ( e un blog de film pana la urma :) ) .. + un "La Multi Ani !" calduros si o urare pentru un 2014 mai .. fain sa zicem decat (inca) anul curent ;)



PS 1: In caz de .. neclaritati vis-a-vis de sanatatea mintala a autorului in ce priveste paragrafele de mai sus, a se cauta & verifica in scop explicativ intrari taguite cu "chasing rabbits" de anii trecuti .. sau traducerea celei curente in engleza in care probabil o sa fiu nevoit din totala lipsa de continuitate sa-mi bat capul sa fiu ceva mai explicit (nu ca asta ar garanta ca autorul e sanatos, dar poate ar clarifica ce cauta iepurii prin desert & the rest & more)

PS 2: Pentru cine e interesat totusi de discutiile cu Chomsky din "Is the Man Who Is Tall Happy ?", that's the trailer. Enjoy!

Ravenous (1999)

Am decis sa scriu intrarea asta din doua motive, ambele total atipice atat pentru blogul asta cat si personal vorbind. Primul ar fi ca "Ravenous" s-ar plia sa zicem pe .. ziua de Halloween care tocmai vine, si care ma lasa total rece in mod normal. Al doilea e ca am aflat ca regizoarea productiei s-a stins saptamana trecuta, si chiar daca in alte cazuri de-a lungul timpului am evitat intrari de gen, am simtit nevoia ca de data asta sa punctez macar un pic un nume care probabil nu zice nimic: Antonia Bird, dar care, cel putin ca o opinie personala, a lasat in urma una din cele mai bune productii in genul horror facute vreodata ...

Avand in vedere ca scriu despre film din amintiri, nu stiu cat o sa scap sau nu din vedere, si sa-mi fie iertata ordinea poate haotica de desfasurare a ideilor ce (probabil) urmeaza. Sper sa nu scap esentialul pentru ca am vazut filmul de-a lungul timpului cred de cel putin sapte ori. Tot de-a lungul timpului am ajuns la concluzia ca e un film care ori place mult, ori absolut deloc. Nu stiu daca am intalnit pe nimeni care sa-mi zica ca i s-a parut "asa si asa", iar pe categoriile plus si minus cred ca daca as sta sa numar din cate pareri am prins ar fi cam egal impartite. E un horror asa cum am zis, dar cu un subiect mai putin abordat - canibalism - si tratat intr-un context si mod care poate surprinzator il fac "digerabil" :) (no pun intended). Pentru ca filmul merge un pic mai departe ca esenta de tema de suprafata, plecand de la intro-ul preluat din Nietzsche "He who fights with monsters must be careful not to become one" care, ironic, ramane probabil cam singurul percept din filosofia respectivului neatacat de film. Pentru asta trebuie sa dau credit de fapt unei intrari de blog, nu mai stiu de unde, peste care am dat candva si care chiar dezbatea mai in detaliu subiectul Nietzsche vs. Ravenous :). Pentru ca filmul, pe langa caracterul de horror e o satira fina legata de conditia umana, si mai specific de importanta vietii. Probabil n-are foarte mult sens ce am scris pana acum, dar sper ca macar am facut curios pe cine citeste, asa ca hai sa zic vreo doua cuvinte si despre subiect ;) ...

Actiunea e plasata undeva la mijloc de secol 19. In urma "bravurii" aratate in timpul razboiului Mexicano-American - a se citi ascunzandu-se sub un morman de cadavre, dar iesind cu sansa ca supravietuitor victorios dintr-o situatie imposibila - John Boyd (Guy Pearce) in loc sa fie trimis la curtea martiala e avansat la capitan si detasat sa completeze contingentul unui fort izolat, undeva in munti inainte de un pasaj spre California. Resemnat, cu moralul de parca mai bine ar fi pierit in lupta, ajunge sa se alature deci unui efectiv de vreo sapte personaje - 5 militari si 2 civili, care mai ciudat ca altul, incartiruiti in locul respectiv. Intr-o seara de iarna geroasa "linistea" fortului e tulburata de un tip mai mult mort decat viu (Robert Carlyle), inghetat, care dupa ce-si revine incepe o poveste lugubra despre o calatorie terminata prost spre California, si efectele foamei asupra grupului ratacit in munti din care a scapat inainte sa ajunga cina. Restul povestii, in film ;) ...

Pe langa interpretarea actorilor care construiesc superb caracterele, o chestie de remarcat in film e coloana sonora - Damon Albarn si Michael Nyman, care e probabil unul din cele mai bune si in acelasi timp interesante soundtrackuri folosite vreodata pe un horror. As zice chiar ca rivalizeaza cu probabil the masterpiece care e "Psycho"-ul lui Hitchcock din punctul asta de vedere, dar efectul e cu totul altul. Greu de descris, trebuie vazut + auzit.

Caracterul de horror e dat probabil pe langa tema intunecata, de secventele cu sange, care sunt suficiente, dar nu avem nimic dus la extrem (a la "Saw" ca sa dau exemplul "clasic"). Cel putin in ce ma priveste, nu-i un film care sa dea cosmare sau sa te faca sa sari de pe scaun. Mai mult, cred ca satira si comicul (chiar asa negru si morbid) relaxeaza filmul chiar aproape complet ca "terror effect". Cred ca regizoarea, despre care am auzit candva ca ar fi fost vegetariana, a vrut printre altele sa faca si un pic de propaganda anti consum de carne si a reusit. Dar pe langa asta cum ziceam mai devreme, tema filmului e ceva mai adanca si se invarte in jurul motivatiei de a trai (sau lipsei), cu ce pret, si de ce. O sa ma abtin insa sa filosofez, mai ales ca n-am filmul fresh in minte, dar ca idee nu e productie de luat chiar lejer doar pentru entertainment. In particular, sunt multe detalii, de la simbolistica pana la expresii sau replici care se pierd in context in prima faza, dar daca ti-a placut ce-ai vazut, s-ar putea sa le descoperi ulterior. De exemplu, comandantul fortului sparge nuci cu cartile din biblioteca (parca) in debutul filmului si cu palmele goale in final. Sensul se leaga de starea personajului si replicile din punctele respective, daca mai tin bine minte (dar faza cu nucile n-o prinzi din prima ;) ). Si mai sunt multe asa. Nu stiu cat e doar scenariu (Ted Griffin) dar regia Antoniei Bird a fost exemplara. Chit ca e singurul film care l-am vazut de ea, si desi n-a avut foarte multe in cariera, asa cum am zis in start, am simtit nevoia sa nu las uitat numele care cel putin mie mi-a dat the best horror of the '90s. Si daca ai chef de un film de Halloween, consider this one .. you might hate it, you might love it, I don't know ;)

Rating: 5 out of 5

Un sample din soundtrack, pe scene din film ( sau 4 minute condensand toate momentele bloody :) ) ..
Scena finala (Warning ! = major spoiler, dar e cel mai bun calitativ clip care l-am gasit, desi nu prinde prea mult din ce merita in filmul asta) ..
Si o perspectiva despre film de la timpul respectiv din partea celor implicati (din pacate cu embedding disabled, so you need one more click) ..