Jersey Boys (2014)

Nu credeam s-ajung sa fac un review de musical de buna voie si nesilit de nimeni (a se citi: nefortat de vreo nominalizare importanta pe undeva), da na ca am ajuns si la ziua asta. Cum? Pai: 1. cautam ceva sa m-adoarma acum cateva zile, 2. mi-am adus aminte ca mi-a zis cineva candva ca filmul e bun, 3. de acum cateva zile n-am mai reusit sa vad altceva, si nici nu cred ca mai am timp pe weekend, deci e singura optiune. Sorry, dar n-am gustat niciodata genul, deci o sa fie o intrare scurta, desi tre' sa admit ca "Jersey Boys" e decent totusi in raportul timp cantat/scenariu dramatic.

Spre rusinea culturii mele generale eu n-am auzit pana la "Jersey Boys" de "The Four Seasons" sau de Frankie Valli - sau pe scurt tema filmului de fata care de fapt e unul biografic inainte de musical. Chiar daca am auzit de "Can't Take My Eyes Off You", dar care n-am stiut vreodata cine-o canta (in apararea mea, la cate coveruri are...). Ei na ca am aflat acuma cine-a scris-o si interpretat-o pentru prima data. Avem deci in film perioada formarii trupei respective cu numele care trimite mai mult la Vivaldi la un YouTube search, si o biografie sumara a membrilor formatiei, plecati dupa cum zice titlul de prin New Jersey.

Filmul e ok ca melanj de stari - amesteca si un pic de comic, si un pic de actiune, si un pic de drama - pe scurt Clint Eastwood (regie aici) chiar isi face treaba bine zic eu pentru ce material are la dispozitie. Scenariul e oricum lucrat destul de fain, macar in sensul ca te scoate din modelul standard si trece periodic membrii grupului la persoana I ca sa-ti mai dea cate un feedback personal relativ la their life story. Din pacate in afara de recunoasterea hitului mai sus amintit chiar nu m-a prins nimic din pleiada de '60s pop-rock songs care a facut aparent cunoscuta formatia la vremea respectiva. Iar din pacate chiar si intr-un musical biografic tot se canta des. Da na.. e o chestiune de gust pana la urma ;)

Rating: 3 out of 5

A Star is Born (2018)

... sau unde duce o incercare nereusita de a vedea ultimul "Halloween", pentru care din pacate managementul cinema-ului local nu crede de cuviinta sa aloce sali mari decat la ore tarzii. Call me picky, da' daca tot imi misc ciolanele pana intr-o sala de cinematograf I want a big screen. In consecinta am preferat "A Star is Born", in ciuda presimtirilor sumbre fata de combinatia letala pentru gusturile proprii: musical + romance. Da' cum de la o varsta am inceput sa descopar apetenta pentru filme cu subiect mai simplu si ceva mai... calme sa zicem (a se vedea saptamana trecuta), cum ultima experienta similara - "La La Land" - a fost surprinzator de originala, si cum recenziile la cel de fata sunt ultra-pozitive, am zis... hai, fie. Dar n-a prea fost sa fie.

Ce avem aici e al treilea remake (asta inseamna patru filme, ca sa fie clar) cu acelasi titlu cu un original de prin 1937. Nu stiu cat variaza subiectul, dar avand in vedere ce am vazut imi imaginez ca nu poate fi prea mult. A se citi - gradul de originalitate tinde spre zero. Un interpret de soft rock alcoolic (nu soft rock-ul, el) intalneste o cantareata anonima intr-un bar, se plac, se iau, cariera ei o ia in sus, cariera lui o ia in jos, si chiar daca vedem o sansa de echilibru spre final, incheiem melodramatic cu un garaj, o grinda, o curea, si o interpretare in memoriam. Sorry pentru "spoiler", dar filmul e atat de one-sided incat devine enervant. Si nu vreau sa ma lansez intr-o polemica acuma la ce vreau sa spun prin "one-sided".

Singura parte cat de cat buna a fost ca, pentru un musical, nu plictiseste foarte tare. The songs are ok-ish, dar inca o data mi-a adus aminte ca nu prea pot digera un film in zona asta - na, problema de gust. Pot sa ma uit la un concert, sau sa ascult un soundtrack - n-am nevoie de un scenariu de forma ca ambalaj. Cat despre romance, nici macar nu pot sa zic ca a fost deprimant ca de obicei... You want a romance, re-watch "Jerry Maguire", avem si-acolo un tip cu o cariera care se duce la vale... sau "Stardust", might be a bit cheesy, dar nu-i cliseic + chiar avem o stea ;). This one was just... bland.

Rating: 2.5 out of 5 (barely...)

Coco (2017)

Cand am vazut trailerul pentru "Coco" am avut un deja vu cu "Book of Life", si am decis sa spun pas, cu atat mai mult cat mai aveam inca doi factori de respingere: 1. musical (ca o fi el animat/neanimat... tot detest genul) 2. Disney/Pixar = coeficient lacrimogen excesiv. Am reconsiderat (cu greu) decizia in urma recenziilor aparute care plaseaza filmul ca best animation pentru anul trecut. N-a fost o idee prea buna, dar nu neaparat (sau na... integral) din motivele amintite.

Contextul este intr-adevar foarte similar cu "Book of Life". Avem tot o locatie somewhere in Mexico. Avem un baiat, Miguel, care isi doreste o cariera de mariachi dar familia il impinge spre una de pantofar (ma rog, e o diferenta fata de toreador dincolo... dar anyway). Avem probleme vechi de familie nerezolvate. Avem contextul "Day of the Dead". Avem trecerea in lumea de dincolo, unde Miguel isi cauta un stra-stra-stra-bunic fugit de-acasa cu tot cu chitara. Si de aici incolo, din fericire avem alta poveste. Partea buna e ca overall e ceva mai bine organizata in special pe final ca story-ul din "Book of Life". O parte proasta e ca povestea din "Coco" e mult mai simplista/liniara. Alta parte proasta e ca, din vreo trei twisturi care se vor importante am vazut doua venind mult prea repede = fara exagerare, din primul minut in care personajul/elementul de twist a intrat in scena. Chestie care a facut cam boring o bucata buna de film... si un motiv suficient sa nu zic iar mai mult despre subiect :)

In ceea ce priveste partea de musical, e relativ consistenta dar din fericire nu asa de pregnanta = tolerabila. Coeficientul lacrimogen excesiv (trademark Pixar) exista, si e principala problema care am avut-o cu filmul, dar din pacate nu cum ma asteptam... Adica nu in sensul de a da ochii peste cap si a verifica pe ceas cat mai am de indurat. Nu e un film pe care l-as recomanda sa-l vezi in anumite momente din viata... can get very painful... dar as prefera sa nu intru in mai multe detalii.

Rating: 3 out of 5

La La Land (2016)

1. I hate musicals. 2. Romance-urile ma deprima. 3. Ce naiba caut eu la filmul asta? ... ma intrebam acu' vreo saptamana cand ma mancau picioarele sa pun haina pe mine si sa ies pe unde vad cu ochii din sala unde rula "La La Land" contrar unui obicei batut in cuie ca odata ce-am inceput sa vad un film il duc pana la capat. Si pana ce mi-am mai justificat pentru a x-spea oara de la scena de inceput ca am venit din interes "bloggeristic" pentru un aproape sigur candidat la Oscar care parea tolerabil crezand ca e un muzical in linia "Whiplash" = where music is the movie subject, not the way of expression (didn't watch the trailer, big mistake), a venit schimbarea ...

Deci, ca sa fie clar, "La La Land" e un musical clasic = avem intermezzo-urile specifice de cantec si dans. Poate nu cu o frecventa chiar atat de mare cum am dat impresia, dar in mod sigur te izbeste cu asta din prima scena a unui blocaj de trafic intr-o iarna californiana insorita cand populatia de la volan n-are nimic mai bun de facut decat sa desfasoare o coregrafie organizata de grup in mijlocul autostrazii. Dupa care focusul se muta in sfarsit pe personajele principale, o ea - actrita aspiranta la Hollywood fara succes, un el - pianist de jazz la Hollywood fara succes. Se formeaza repede un cuplu (fara succes) si pana spre jumatatea filmului povestea merge chinuitor de zglobie, optimista si ... na, muzicala (well, I'm a grumpy grizzly, but even so, trust me... there are limits...). De la jumatate incolo avem insa o metamorfoza spre o realitate cruda care nu stiu cat de dura sau/si credibila o fi, dar oricum capitalizeaza atat de bine prin contrastul cu prima parte incat parca am vazut alt film. Pentru ca in final sa avem o incheiere apoteotica cu o scena de "what if?..." si un flash de realitate alternativa care te poate lovi zdravan daca ai sechele de turning points in your life. Asta si cu o imagine care trebuie sa admit ca e excelent lucrata, salveaza filmul asta. Chiar si asa, I hate musicals (maybe less now, but still...)

Rating: 3 out of 5 (total subiectiv)

Fish Story (2009)

Nu prea mai am nici timp, si nici chef de scris in ultima vreme. Probabil ca se observa :) ... N-am pierdut inca sirul la intrari/saptamana ( stiu ca-s cu una in urma ;) ) = poate ceva sanse mai sunt sa revin la rata normala. Partea buna e ca pauzele mai lungi aduc filme mai bune. Cum e si cazul "Fish Story", sau "Fisshu sutôrî" in japoneza, pentru ca avem de-a face cu ceva de-acolo ...

Nu prea stiu pe ce gen as putea incadra filmul. Cred ca s-ar putea pune la gramada comedie, drama, romance, muzical, SF, si poate si altele. Daca ar fi sa dau un rezumat scurt, as putea zice ca e un soi de "Cloud Atlas" in varianta concisa, ceva mai bine directionata pe ideea de fond, mai lighthearted, si fara pretentii de superproductie (acu' don't get me wrong, mi-a placut "Cloud Atlas", dar cateodata s-a cam pierdut in detalii). Filmul incepe cu apocalipsa din 2012, cand o cometa mai are cateva ore pana la impact cu Terra, iar populatia planetei isi asteapta neputincioasa sfarsitul. Inclusiv rezidentii arhipelagului nipon. N-am sa dau nici un spoiler ( desi e oarecum predictibil deznodamantul, dar detaliile nu ;) ). Ne intoarcem incet incet (cu ceva opriri pe parcurs) pana in 1975, cand o banda punk fara succes, cu vanzari catastrofale si in prag de desfiintare lanseaza un ultim album ce include ... "Fish Story". Un cantec, a carui versuri n-au nici un sens, si a carui inregistrare pe caseta are o pauza enigmatica care peste ani naste tot felul de legende urbane vis-a-vis de motiv. Si asa, filmul ne tot plimba inainte/inapoi in timp, legand mai mult sau mai putin diverse intamplari de "Fish Story". Suficient de haotic ca sa-ti puna creierul un pic la lucru ca sa incerci sa inchegi povestea, dar in acelasi timp structurat perfect ca sa nu-ti dea dureri de cap. Desfasurarea e destul de concisa desi poate nu pare initial. Cam toate incep sa se lege la un punct intr-un soi de butterfly effect propagat in timp. Si daca cumva te pierzi totusi in lantul care se innoada, don't worry, pana la final you'll get it ;) ...

As putea sa ma lansez in filosofat pe ce vrea sa transmita filmul ( daca o vrea ceva :) ). Ma gandesc insa ca ideea aia de fond de care ziceam ca-i mai clara, poate-i mai clara doar pentru mine. Asa ca prefer sa las pe fiecare sa traga ce concluzie vrea. Eu raman la "taglineul" din "Cloud Atlas": "Our lives are not our own. We are bound to others, past and present, and by each crime and every kindness, we birth our future." ...

Rating: 4 out of 5