Nu stiu daca apropierea Martisorului in relatie cu nuantele posterului sau alte probleme mi-au ghidat subconstientul spre alegerea a "Anatomie d'une chute"/"Anatomy of a Fall" ca subiect pentru intrarea curenta, dar cert este ca nu mai am alt subiect vazut in iarna asta, pentru care as putea da un rating mai mare. In plus nu am nici timpul azi, in ultima zi de februarie (noroc ca-i an bisect), ca sa bifez totusi ceva pe blog si in luna asta. Filmul de fata are avantajul ca e sumarizabil repede. Avem o scriitoare germana, intr-o interpretare remarcabila a Sandrei Huller, restabilita intr-o zona montana din Franta, impreuna cu sotul si fiul aproape orb in urma unui fost accident. Femeia se trezeste pusa sub acuzare ca suspect dupa ce sotul ei e gasit mort in urma unei caderi de la un etaj al cabanei unde locuiesc. Urmeaza un proces in care ni se dezvaluie un background al unei familii disfunctionale, dezlegat, cel putin aparent, pe final de fiul care dovedeste o maturitate surprinzator de obiectiva in analiza cazului. Cinematografic, filmul nu se remarca prea mult prin ceva anume. Poate un pic prin montaj. E o productie insa care poate fi perceputa pe ansamblu ca si... consistenta, sau mai bine, hai sa zicem grea, in ce priveste o analiza de viata a unei familii. Contradictoriu insa totusi e ca uneori e prea subtire - in ciuda aparentelor, are si puncte de superficialitate fata de realul care din pacate poate exista. Ce e cert este ca e buna de vazut ca warning. Dar ajung sa ma contrazic singur a ce ziceam pe vremuri ca un film ar trebui sa te scoata din real, macar vreo doua ore :) Poate revin cu ceva mai optimist luna viitoare ;) Depinde de pana unde merg caderile.
Daca ar fi sa fac un top pentru discrepanta intre impresia lasata de un trailer si un film vazut in ultimii doi-trei ani, "Fast Charlie" probabil ar fi undeva printre primele pozitii. Acuma na.. impresia pana la urma e subiectiva, si relativ la trailer, si relativ la film.
Subiectul se poate desprinde totusi macar partial din cele doua minute de secvente atasate la finalul intrarii de fata. Charlie Swift (Pierce Brosnan) e un "fixer" pentru o organizatie criminala din.. Biloxi, Mississippi (fapt divers: oras cu mai putin de 50k locuitori). Care dupa 30 de ani de dominare teritoriala sub carma "nasului" Stan Mullen (James Caan in ultimul sau rol), se gaseste in pragul unui "hostile takeover" cand un tanar gangster se hotaraste sa elimine toata conducerea gruparii. Povestea e previzibila conform trailerului, Charlie scapa si vrea razbunare. Ce nu-i asa previzibil e ca firul asta de actiune e mult mai putin principal decat pare, si filmul e departe de standardul tipic de payback action thriller de serie B. In primul rand avem o gramada de nuante de comedie neagra. In al doilea rand mai avem un set de nuante mult mai fine de drama lenta cu aspecte care tin de o midlife crisis intarziata a personajului principal. Iti aduce un pic aminte parca de filmele lui Martin McDonagh ("In Bruges", "Seven Psychopats", etc.), dar nu-i chiar acelasi nivel. Se simte insa ca exista un roman la baza = story-ul nu-i chiar asa subtire cum pare la prima vedere. Avem si o insertie de romance si altele, care lasa cumva in background dupa cum am zis firul principal.
Dacar ar fi sa gandesc la rece, nu-i un film pe care sa-l pot recomanda din alte motive decat ce-am scris mai sus. Actorii isi fac treaba ok. Regizorul (Phillip Noyce) isi face treaba ok - desfasurarea te tine prins, si nu simti nicio lungime. Totusi, mai ales in plan tehnic nu-i niciun element care sa iasa prea mult in evidenta. Poate doar minutele de final intr-un aranjament vizual/sonor care sa-ti smulga o ultima impresie pozitiva. Altfel, lasa cumva senzatia unui film made for tv mai degraba, si de la care parca ai fi asteptat ceva mai mult. Totusi depinde mult cred si de dispozitia in care te prinde. Iar pe mine m-a nimerit la un moment in care ce pot sa fac e sa ma repet :) impresia e subiectiva.
Se mai intampla sa vad, relativ rar e drept, in programul cinema-ului de mall titluri care nu-s mainstream produse in afara US si Ro. Dar tot rar mi-a trezit interesul unei experiente de big screen ceva din ele, si sa mai ajung si sa prind ceea ce de obicei e o singura proiectie alocata pe zi deja necesita noroc. O exceptie a fost productia de fata, "L'ombra di Caravaggio". Pot sa zic ca vizual a meritat, in rest so & so...
Subiectul, viata lui Michelangelo Merisi cunoscut drept Caravaggio, e unul foarte filmic daca faci un research online de 5 minute. Filmul de fata pleaca de la punctul in care pictorul, exilat in Napoli dupa o condamnare pentru o crima in timpul unei rafuieli de strada, incearca sa-si gaseasca drumul inapoi spre Roma printr-o gratiere oficiala din partea papei. Scenariul introduce un personaj care in scopul asta e angajat de biserica sa investigheze inculpatul. De aici avem construita o radiografie asupra intregii cariere care ne plimba prin viata zbuciumata a omului de la primele panze pana la statutul de pictor recunoscut in perioada respectiva, dar intr-un permanent conflict cu clerul pentru libertatea asumata in creatiile proprii.
Regia filmului ii apartine lui Michele Placido, probabil cunoscut pentru rolul din "La piovra", si tot ce pot sa zic e ca e na.. din pacate imi confirma parerea ca in majoritatea cazurilor cand regia e a unui actor, se vede, si nu in sensul pozitiv. Ce avem aici e un Caravaggio "dezasamblat". Conexiunile sunt suficient de coerente intre experientele din viata omului Caravaggio si impactul asupra pictorului Caravaggio, care mai mult sau mai putin speculativ din pdv dovezi istorice incearca sa surprinda anumite sensuri mai adanci, dar cuvantul cheie ramane "suficient". Se simte ca tot firul filmului e compus din bucati lipite una de alta, in permanenta sarind din flashback in perioada curenta si dupa iar in flashback. Alta problema, poate mai evidenta e distributia secundara. Daca Riccardo Scamarcio face un rol principal care sustine perfect imaginea istorica a personajului, pentru restul actorilor interpretarea mi se pare ca se duce mult prea des in overacting in frunte cu "umbra" Louis Garrel drept anchetator al bisericii. Poate e o metafora regizorala ca apropo la contrastul intalnit ca element specific in picturile lui Caravaggio, desi ma cam indoiesc. Mai degraba pare o economie la tras mai multe duble.
Peste toate problemele de mai sus ramane insa o poveste vizuala foarte fain lucrata care te plimba efectiv prin istoria panzelor lui Caravaggio, pana la nivelul reconstructiei unei lucrari intregi pe ecran. Deci pot sa zic ca daca te intereseaza si imaginea intr-un film, clar merita vazut. Pe langa asta, ce ti se prezinta in spatele valorii documentaristice a productiei, probabil tine si de o interpretare personala relativ la care eu cel putin la momentul curent nu prea stiu cat de obiectiv pot fi. Probabil esenta e ideea ca mai oricine care a avut o urma de inteligenta suficient de sus, mai evident pesemne in arta dar exemple sunt destule si in alte arii, a avut si proprii demoni. Important e cat de bine ii poti tine pentru tine ca sa nu afecteze lumea din jur, si e complicat sa gasesti o balanta cat sa te lase sa lasi ceva in urma. Peste timp istoria ar zice ca lui Caravaggio cel putin partea a doua i-a iesit. In rest... Sarbatori Fericite ;)
Am ajuns la intrarea sezoniera obisnuita de inceput de iarna relativ la ce urmeaza ca lansari in urmatoarea jumatate de an, care inca o data imi salveaza lipsa de alt subiect. Deci, sa vedem...
In decembrie deja a iesit pe ecrane prin alte tari se pare, un film care e in mod normal departe de zona mea de interes: "Godzilla Minus One" sau in varianta originala "Gojira -1.0". Sunt doua motive pentru care m-am oprit la titlul asta: recenziile iesite pana in prezent care plaseaza filmul peste medie si faptul ca nu e o productie made in Hollywood = aici avem o varianta japoneza alternativa la seria americana, din care la ultimele am zis pas. Cum am zis, "monster movie" nu prea-i genul meu, dar in cazul de fata ma gandesc sa fac o exceptie.
In ianuarie avem un film de actiune light cu o doza aparenta de umor: "Role Play". Reteta cuplului din care unul (sau ambii) dintre soti are o viata secreta nu-i una noua, dar nici nu vad alt titlu mai promitator pentru inceputul de an. Cel de fata parca are macar un pic de potential de "fun to watch".
Am decis greu pentru februarie sa ma opresc la un film cu sigla Marvel pe undeva prin credits, dar astept de mult sa vad o versiune mai ok a "Next"-ului cu Nicolas Cage (la origini o short story de P.K. Dick), ca pana la urma ceva de genul asta pare ca avem in "Madame Web". Din trailer pare totusi ca the super-hero context daca vine la pachet n-o sa fie chiar dominant. Sper...
In martie cea mai asteptata premiera e partea a doua din "Dune" amanata din noiembrie, pe care am mai avut-o in lista trecuta, asa ca trecem direct la aprilie. Unde din pacate nu prea am ce alege din trailere iesite pana in prezent si ma vad nevoit sa ma rezum la replica US made a titlului de la care-am plecat = "Godzilla x Kong: The New Empire". Na, ca am ajuns sa am doua "monster movies" in lista. Acuma, sa decida fiecare ce varianta prefera...
Incheiem cu luna mai care aduce "Furiosa", continuarea, sau de fapt cred ca prequel-ul, lui George Miller la reboot-ul "Mad Max" din 2015. Atunci n-am fost foarte increzator si am fost surprins placut de rezultat. Nici acum nu-s foarte increzator. So...
O sa trec repede peste partea secundara din titlu = varsta de 16 ani a probabil celui mai necitit blog de film cu asemenea durata, care e insa legat de motivul intrarii curente. Numar pe degetele de la o mana filmele la care am mai ajuns in cinema anul curent (fata de acum 16 ani cand media cred ca era la vreo 2 pe luna). Am facut totusi un efort ca sa prind ultima proiectie pentru "Killers of the Flower Moon", pentru ca ma asteptam sa ajung in situatia de intrare aniversara fara un subiect decent si aveam nevoie de un backup. Noroc ca Scorsese inca mai face film...
Ce avem aici e inspirat dintr-o istorie macabra, intamplata in rezervatia indienilor Osage, uitata prin presa anilor '20 din Statele Unite, pana la o documentare mai solida a unui jurnalist, David Grann, pentru o carte aparuta relativ recent, baza filmului de fata. Pe scurt, in urma descoperirii de zacaminte de petrol pe teritoriul indian in perioada respectiva, populatia nativa s-a trezit imbogatita peste noapte din cesionarea drepturilor de exploatare. Evident, oportunitatea de a stoarce banii respectivi a sarit in ochi rapid si populatiei albe din imprejurimi care a inceput sa gaseasca tot felul de variante, de la asa zisi gardieni oficiali care sa administreze veniturile obtinute, la afaceri bazate pe vanzari la suprapret, pana la casatorii din interes material. In peisajul asta s-a detasat insa un caz aparte, al unui fermier bogat, William King Hale, cu o influenta majora in politica zonei respective, ce a organizat un complot foarte elaborat pentru a-si mari averea. Printre alte "mecanisme" cum ar fi incasarea de prime de asigurare de viata pentru prieteni morti in conditii suspecte, sistemul aparent a avut si o baza in casatoria unor rude cu persoane din populatia nativa, urmate de decesul acestora in urma unor boli misterioase si mostenirea drepturilor pe terenuri. Si ca drepturile sa fie mai consistente boala misterioasa trebuia sa loveasca mai intai pe rand rudele victimei finale. Pe scurt, o piramida de crime, gandita in asa fel incat ultima sa capitalizeze cat mai eficient din lantul de succesiuni testamentare. Respectiva schema s-a lovit insa la un moment dat de investigatiile recentului infiintat FBI si de reticenta unui nepot al lui Hale de a o duce pana la capat, consecinta fiind condamnarea celor doi plus a unor complici. Asta insa din pacate dupa multe morti.
Ca pentru mai toate filmele lui Scorsese, actorii stralucesc mai mult decat partea tehnica, desi sincer Di Caprio in rolul nepotului lui W.K. Hale mi s-a parut ca se duce un pic spre overacting aici, si de fapt cine "steals the show" in cazul de fata nu cred ca e nici De Niro, ci probabil surprinzator Lily Gladstone in rolul sotiei indiene. Pe tehnic, coloana sonora, ultima din cariera lui Robbie Robertson (plecat spre alte lumi nu demult), e cred cea mai buna din colaborarile avute cu Scorsese care au fost mai multe ("The Irishman", "The Color of Money", etc.). Imaginea e buna, avem joc de lumina si de cromatica uneori. Merita vazut pe big screen, dar totusi nu pot sa zic ca e ceva exceptional. Prin prisma perioadei si contextului, cea mai directa comparatie care imi vine acum in minte e cu "There Will Be Blood", iar de acolo pot sa zic ca mi-au ramas mai multe cadre in minte. Ce-i mai de impact e montajul unde avem perechea consacrata facuta de Scorsese cu Thelma Schoonmaker, care e o parte esentiala ce atenueaza lungimea cam mare a filmului. Avem periodic insertii scurte dar de efect care ies un pic din linia narativa, ba cu o bufnita care prevesteste finalul vietii, ba cu intalnirea celor de dupa finalul vetii, ba cu altele. Cea mai consistenta secventa vine la final ca un setup de emisiune radio care ne prezinta un epilog al vietii personajelor implicate, incheiat la microfon chiar de Scorsese.
Filmul nu e cel mai bun, nu e nici cel mai slab, si cel putin din statistica IMDb e cu 3 minute mai scurt decat "The Irishman", deci nici cel mai lung al lui Scorsese :) Dar totusi... e foarte lung, la cele aproape 3h30. Si se simte asta, dar se simte si experienta regizorala. Adica putem avea un film lung fara lungimi foarte evidente, deci care totusi sa nu treneze foarte mult. Iar aici cred ca i-a iesit mai bine decat in "The Irishman".
Postări
