sâmbătă, 4 aprilie 2020

Bad Boys for Life (2020)



Ma intrebam daca s-au incurcat cumva doua cifre in calendarul mayas acum cateva zile. Speram ca nu... sau macar nu alea la care ma gandeam eu. Dar am zis sa bifez totusi si un titlu pe 2020, ca oricum ar fi, numarul de filme noi pe anul asta o sa fie mai redus ca de obicei. In plus, si-asa ma scuzam tura trecuta ca nu prea am comedii in program ca material alternativ la genul "apocalipsa" care pare sa fie o preferinta a posturilor TV pentru filme in perioada asta. Na, ca am gasit o optiune care parea perfecta - "Bad Boys for Life" ... ma rog, pana ce-am ajuns sa-mi bat capul ce poster sa aleg: ceva cu "Ride Together. Die Together" ca tagline sau un fundal sobru complet negru. Varianta textila wins - when in doubt, wear black.

Am fost placut surprins de ultimul "Bad Boys" - la 17 ani de la precedenta productie (damn, I'm getting old...), si 25 de ani de la prima iteratie (so old...) cand am auzit ca se mai produce un film din serie nu ma asteptam la altceva decat mult hype, poveste ieftina si timp de ecran exagerat alocat pentru impuscaturi si explozii. Nu stiu cat hype a fost, povestea e discutabil cat de ieftina este, iar impuscaturi si explozii sunt, dar slava cerului filmul nu mai e regizat de Michael Bay (daca ai vazut oricare Transformers you should know what I mean). In prima faza iti da totusi aceeasi senzatie de film de actiune exagerat cu potential mare de dat ochii peste cap la fiecare trei scene. Insa incet, incet, pe mine m-a prins.

Daca nu cunosti cine-s cei doi bad boys din titlu, probabil e recomandabil de vazut primele doua filme, care as zice ca intra la "clasice" din anii '90 si respectiv inceput de secol 21 (chit ca totdeauna mie primul mi s-a parut overrated). Pe scurt, Mike Lowrey (Will Smith) si Marcus Burnett (Martin Lawrence) sunt doi detectivi din Miami, care fac un cuplu cu accente comice implicat in prins diversi indivizi foarte rai, in acceasi tendinta cu multe din filmele perioadei respective (unde zic eu ca seria "Lethal Weapon" ramane referinta). Chiar daca imi aduc aminte vag ce contin celelalte doua, m-as risca sa zic ca in acest al treilea film subiectul e cel mai complex dintre toate. Si asta ajuta mult, chiar daca la un moment dat prinde un aer de telenovela. N-o sa zic decat ca avem o revenge story, unde tinta e unul din cei doi - Mike, care scapat de gloante se chinuie sa afle cine si de ce ii poarta sambetele. Asta intr-un context in care partenerul lui nu viseaza altceva decat o iesire linistita la pensie.

Inainte de toate, filmul e funny. Am ras efectiv, ceea ce mi se-ntampla rar. Dar depinde daca gusti genul de umor, si pesemne mai adauga ceva si avantajul varstei ;) = ai vazut candva demult celelalte filme, si vezi intr-o lumina anume gramada de referinte de genul "we're old & obsolete". In plus, mai creeaza si un usor sentiment nostalgic care ajuta. Iar peste toate, in momente in care esti gata sa zici ca-i prea exagerat, se aplica singura reteta salvatoare pentru situatiile de genul asta - filmul se ia la misto pe sine. A se retine Kate del Castillo in rol principal negativ si referinta la telenovele vis-a-vis de poveste ;). Chiar si asa, mai raman momente care-s parca totusi prea trase de coada, iar poate partea cea mai negativa e ca spre deosebire de celelalte filme avem un bad boy principal, celalalt pierzandu-se cam des din story.

In orice caz, nu-s psiholog, dar raman la o opinie personala ca pentru a ramane cat mai lucid in perioade dificile de real life, e nevoie cand poti de intervale de deconectare de la real life. Nu prea lungi, sa nu pierzi contactul de tot :) Iar ce avem aici zic eu ca ramane o optiune buna de eliminat un pic din stress-ul perioadei curente.

Rating: 4 out of 5

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu