sâmbătă, 4 aprilie 2020

Bad Boys for Life (2020)



Ma intrebam daca s-au incurcat cumva doua cifre in calendarul mayas acum cateva zile. Speram ca nu... sau macar nu alea la care ma gandeam eu. Dar am zis sa bifez totusi si un titlu pe 2020, ca oricum ar fi, numarul de filme noi pe anul asta o sa fie mai redus ca de obicei. In plus, si-asa ma scuzam tura trecuta ca nu prea am comedii in program ca material alternativ la genul "apocalipsa" care pare sa fie o preferinta a posturilor TV pentru filme in perioada asta. Na, ca am gasit o optiune care parea perfecta - "Bad Boys for Life" ... ma rog, pana ce-am ajuns sa-mi bat capul ce poster sa aleg: ceva cu "Ride Together. Die Together" ca tagline sau un fundal sobru complet negru. Varianta textila wins - when in doubt, wear black.

Am fost placut surprins de ultimul "Bad Boys" - la 17 ani de la precedenta productie (damn, I'm getting old...), si 25 de ani de la prima iteratie (so old...) cand am auzit ca se mai produce un film din serie nu ma asteptam la altceva decat mult hype, poveste ieftina si timp de ecran exagerat alocat pentru impuscaturi si explozii. Nu stiu cat hype a fost, povestea e discutabil cat de ieftina este, iar impuscaturi si explozii sunt, dar slava cerului filmul nu mai e regizat de Michael Bay (daca ai vazut oricare Transformers you should know what I mean). In prima faza iti da totusi aceeasi senzatie de film de actiune exagerat cu potential mare de dat ochii peste cap la fiecare trei scene. Insa incet, incet, pe mine m-a prins.

Daca nu cunosti cine-s cei doi bad boys din titlu, probabil e recomandabil de vazut primele doua filme, care as zice ca intra la "clasice" din anii '90 si respectiv inceput de secol 21 (chit ca totdeauna mie primul mi s-a parut overrated). Pe scurt, Mike Lowrey (Will Smith) si Marcus Burnett (Martin Lawrence) sunt doi detectivi din Miami, care fac un cuplu cu accente comice implicat in prins diversi indivizi foarte rai, in acceasi tendinta cu multe din filmele perioadei respective (unde zic eu ca seria "Lethal Weapon" ramane referinta). Chiar daca imi aduc aminte vag ce contin celelalte doua, m-as risca sa zic ca in acest al treilea film subiectul e cel mai complex dintre toate. Si asta ajuta mult, chiar daca la un moment dat prinde un aer de telenovela. N-o sa zic decat ca avem o revenge story, unde tinta e unul din cei doi - Mike, care scapat de gloante se chinuie sa afle cine si de ce ii poarta sambetele. Asta intr-un context in care partenerul lui nu viseaza altceva decat o iesire linistita la pensie.

Inainte de toate, filmul e funny. Am ras efectiv, ceea ce mi se-ntampla rar. Dar depinde daca gusti genul de umor, si pesemne mai adauga ceva si avantajul varstei ;) = ai vazut candva demult celelalte filme, si vezi intr-o lumina anume gramada de referinte de genul "we're old & obsolete". In plus, mai creeaza si un usor sentiment nostalgic care ajuta. Iar peste toate, in momente in care esti gata sa zici ca-i prea exagerat, se aplica singura reteta salvatoare pentru situatiile de genul asta - filmul se ia la misto pe sine. A se retine Kate del Castillo in rol principal negativ si referinta la telenovele vis-a-vis de poveste ;). Chiar si asa, mai raman momente care-s parca totusi prea trase de coada, iar poate partea cea mai negativa e ca spre deosebire de celelalte filme avem un bad boy principal, celalalt pierzandu-se cam des din story.

In orice caz, nu-s psiholog, dar raman la o opinie personala ca pentru a ramane cat mai lucid in perioade dificile de real life, e nevoie cand poti de intervale de deconectare de la real life. Nu prea lungi, sa nu pierzi contactul de tot :) Iar ce avem aici zic eu ca ramane o optiune buna de eliminat un pic din stress-ul perioadei curente.

Rating: 4 out of 5

luni, 30 martie 2020

Dark Waters (2019)



Schimbam canalele zilele trecute la TV si ba am dat peste "World War Z", ba peste "I Am Legend", deci daca n-ai suficienta apocalipsa la stiri ai de unde alege... Eu inca zic ca-i mai bine sa ma abtin de la cautat un episod din TWD. Pe de alta parte n-am avut niciodata prea multa apetenta pentru comedii, care poate ar fi un subiect mai potrivit pentru destins tensiunea din perioada curenta, sorry. Si nici n-am avut timp de prea multe optiuni din care sa aleg - asa ca am ajuns la ceva care-i foarte aproape de un documentar = "Dark Waters".

Ca preambul, tre' sa marturisesc ca spre rusinea mea, in conditiile in care prind suficient de multe informatii ne-esentiale cat sa ma ambalez la cam orice trivia quiz, n-auzisem de cazul Teflon. Sau ca sa nu facem lumea sa arunce fix acuma tigaile din casa, mai precis de un compus numit PFOA folosit in fabricarea Teflonului pana prin 2013 si care cica nu s-ar fi regasit oricum in produsul final decat in cantitati infime. Cel putin dintr-un very quick search pe net cam asta reiese, ca din film nu ni se da o concluzie clara. Dar totusi, ce-i cu PFOA-ul asta si ce avem in film?...

"Dark Waters" e o productie biografica, ce urmareste activitatea unui avocat, Rob Billott, de prin 1998 pana prin 2015. Omul, angajat al unei firme de avocatura specializata in apararea corporatiilor, se trezeste intr-o zi solicitat de un fermier artagos care are o problema cu vacile. Mai precis nu prea mai are unde sa le ingroape. Cauza: apa contaminata dintr-un rau din zona. Si asa Rob Billott, din pas in pas, ajunge sa descopere ceva ce se cheama PFOA - cum ziceam mai sus, un compus folosit in fabricarea Teflonului de catre DuPont - una din cele mai mari companii din industria chimica de pe glob. Care companie gasise loc de depozitare a deseurilor toxice fix langa ferma omului. Situatia devine mai grava, cand se descopera ca si apa potabila din zona e contaminata, si mai grava cand se descopera ca angajati ai companiei implicati in procesul de productie au cancer. Si ajungem la un adevarat razboi legal intre Billott vs DuPont. Who wins? Let's not spoil it :)

Chit ca nu ma prea dau eu in vant nici dupa documentare, trebuie sa recunosc ca principala parte pozitiva care o vad in "Dark Waters" e cea documentaristica. Evident, nu-i cazul sa te-astepti de la "Dark Waters" la ceva de genul unui legal thriller dupa un roman de John Grisham. Si pesemne de aici rezulta si partea mai putin pozitiva. Nu ca nu e ca un film dupa John Grisham, ci ca parca incearca prea mult sa fie. Anumite parti mi s-au parut prea exagerate dramatic. In orice caz, povestea merita vazuta pentru cultura generala + added Teflon & PFOA knowledge to my data bank :)

Rating: 3.5 out of 5

marți, 24 martie 2020

Cop Car (2015)



"Cop Car" e un film.. bizar (mai si rimeaza...) de la titlu, pana la final. Doi pusti, undeva pe la 10 ani, fugiti de acasa, gasesc o masina de politie abandonata intr-un camp. In ciuda unui nivel de inteligenta similar cu "dumb & dumber" in varianta prescolara care se manifesta cam tot filmul (nu-mi apartine comparatia, dar nici nu mai retin pe unde-am auzit-o), cei doi copii reusesc sa porneasca masina, sa dea cateva ture, sa iasa pe sosea printr-un gard, sa goneasca cu 100 la ora pe contrasens si sa scape din toate astea cu viata. Dar nu reusesc sa scape si de proprietarul autovehiculului... un serif local implicat in niste treburi foarte neortodoxe, de la un cadavru aruncat in padure pana la cateva kilograme de droguri aruncate in toaleta. Nu ni se dau detalii mai clare. Ce e sigur e ca avem de-a face cu un tip foarte rau si care-si vrea masina inapoi. Mai ales ca in portbagaj mai are o surpriza.

Filmul e destul de cuminte in prima parte, actiunea prinzand ceva intensitate spre final. Mie mi-a placut ca dinamica = in ultima vreme apreciez un dozaj al tensiunii mai moderat. Efectivul de actori e mic, de departe remarcandu-se Kevin Bacon in rolul serifului. Imaginea e faina iar coloana sonora are un caracter minimalist care mi-a sunat relativ cunoscutt, dar nu stiu de unde s-o iau.

Am zis ca "Cop Car" e bizar de la titlu - care o fi corelat cu cea mai frecventa prezenta pe ecran pana la urma, dar tot pare ales asa... la prima idee. Principala problema ramane cea din start - contrastul foarte mare intre actiunile celor doi pusti, care ba stralucesc in capacitatea de a se descurca, ba te fac sa te-ntrebi de ce s-a ales varsta de 10 ani in scenariu si nu 5 (si nu-i in sens pozitiv). Sau privind dintr-o alta perspectiva, daca o desfasurare improbabila de evenimente poate sa aiba sansa sa ia cursul din film, poate ar fi cazul sa incercam sa jucam mai des la loto. In orice caz, e un film ok ca actiune, fara lungimi, si care are sanse sa te mai desprinda un pic de daily issues.

Rating: 3 out of 5

duminică, 15 martie 2020

El Camino (2019)



Pesemne ar fi fost mai educativ in contextul global curent sa caut un episod potrivit din TWD (foarte util in general pentru analizat psihologia de grup in situatii de criza, chit ca-i fictiune). Pe de alta parte poate mai bine nu = let's not add more panic. In orice caz, e inca o saptamana in care n-am subiect, dar am zis sa gasesc totusi ceva ca sa pastrez frecventa obisnuita de blog + watching movies intra la solitary indoor activities pentru care nu strica un pic de promovare in perioada asta. Si asa am ajuns la "El Camino: A Breaking Bad Movie" ca sa dam tot titlul - vazut relativ recent.

Din start, filmul nu prea are sens de vazut in lipsa vizionarii seriei (++more solitary indoor activity :P). Ergo, daca n-ai vazut "Breaking Bad" nu prea are sens nici ce debitez eu in cele ce urmeaza. Seria, ca si "Deadwood", la mine a intrat in program abia la vreo 6-7 ani dupa final (long live project-free periods!). Cu alte cuvinte e destul de fresh, chestie care probabil are un impact in cum percepi filmul. Pentru mine a venit ca un soi de epilog la episodul final - quick recap: Walter White mitraliaza la propriu sau figurat cam pe toata lumea care intra in categoria "bad", inclusiv pe sine. Mai putin pe Jesse Pinkman, cel mai vechi asociat al sau, care am putea zice ca si-a cam ispasit pacatele cu o pedeapsa de un an de carcera si sclavie ca preparator expert de metamfetamina. Cam asta-i subiectul in "El Camino": chinurile lui Pinkman in perioada respectiva si fuga spre o viata noua dupa final, in ordine cronologica: gasit masina, gasit bani, pierdut bani, gasit varianta de scapare spre Alaska, re-gasit bani si inchis niste conturi, final escape.

Exista si suficient material post-"Breaking Bad", dar avem si multe flashbacks care trimit la secvente de interactiune cu alte personaje din vechea serie. De asta spuneam ca momentul in care ai urmarit-o are probabil un impact in cum percepi "El Camino". La o pauza de 6 ani dupa final probabil sunt sanse sa-ti placa mai mult, si pana la urma are si sens tot materialul "retro" ca sa-ti mai aduca aminte una-alta. Daca il vezi imediat dupa serie, iti lasa o usoara impresie ca parantezele inserate ici-colo n-au cine stie ce justificare. De exemplu avem o secventa cu un pranz oarecare de pe vremea cand Walter White & Jesse Pinkman erau parteneri de meth cooking. Era probabil foarte dezamagitor sa avem zero Walter White in "El Camino" pentru cineva care ar fi luat pauza de la "Breaking Bad" din 2013. Pe de alta parte, secventa in cauza nu e decat, asa cum am zis, o paranteza = n-aduce cine stie ce in plus la ce avem in rest aici. In orice caz, pe ansamblu e un film ok, si aduce un sentiment de "closure" care poate ramasese un pic incomplet la finalul seriei. Cam atat for today, 'til next time: stay safe ;)

Rating: 3.5 out of 5

vineri, 6 martie 2020

Brawl in Cell Block 99 (2017)




Pe principiul de a incerca sa ma duc totusi cu sacul la pomul laudat, dupa ce-am vazut "Bone Tomahawk" depre care-am scris data trecuta + "Dragged Across Concrete" acu' mai multa vreme in urma, am zis sa incerc si ce mai ramasese din scurta pana acum filmografie a lui S. Craig Zahler: "Brawl in Cell Block 99". Mai ales ca ratingurile nu-s chiar rele. Well, bad choice. Dar de alta nu cred ca am timp in cat a mai ramas din saptamana asta, deci asta-i subiectul de azi.

Bradley Thomas e un tip cu principii care dupa ce se trezeste concediat fara preaviz dintr-un service auto + pe punctul de a fi parasit de nevasta, ia decizia radicala sa inceapa o cariera mult mai profitabila de caraus de droguri. Job care pentru scurt timp intr-adevar reuseste sa-i plaseze viata pe o panta ascendenta - casa noua, mariaj fericit, un copil pe drum. Pana ce un transport se lasa cu probleme din cauza unor colaboratori de data asta fara principii care ataca un echipaj de politie. Intre decizia de a le tine partea sau a fugi, Bradley alege optiunea cea mai nefericita pentru el - trece de partea politiei in schimbul de focuri. Chestie care in prima faza pare sa-i promita o sentinta mai mica sau chiar sa-l scape de pedeapsa. Dar cum Bradley, om cu principii dupa cum ziceam, refuza sa-si denunte seful, se trezeste inchis pe sapte ani. Partea proasta vine insa la o zi dupa condamnare - un vizitator necunoscut ii da un task aparent imposibil - sa ucida pe cineva din alta inchisoare, cu amenintarea ca altfel ramane fara sotie si copil.

Ca si in celelalte doua filme amintite mai sus, din perspectiva negativa si aici avem cam multa violenta (ceva mai decent dozata totusi...), si un final nu foarte happy. Din pacate, spre deosebire de "Bone Tomahawk", partea pozitiva care iesea in evidenta acolo lipseste. Dialogurile is ok-ish, dar "the witty factor" e departe totusi de ce-am avut dincolo. Interpretarea la fel: ok-ish. Peste toate filmul are asa un aer de productie ieftina de serie B, care dincolo parca nu se simtea atat de prezent in ciuda unui buget tot mic. Mai avem si niste exagerari evidente cu niste imagini de ev mediu dintr-o inchisoare de maxima securitate cu celule amenajate in niste hrube, poate credibile prin alte tari dar nu in US. Singurul plus care ar merge punctat ar fi un soi de twist care intrerupe o desfasurare destul de liniara. Desi, daca ma gandesc unde duce twistul asta...

Rating: 2.5 out of 5