The Guest (2014)

In primele 20-30 de minute "The Guest" da impresia unui thriller de duzina. David Collins, abia lasat la vatra de US Army dupa o detasare in Afghanistan, face o vizita familiei unui fost camarad cazut pe front, Caleb Peterson. E mai mult decat evident din scena 1 ca omul n-are intentiile cele mai ortodoxe, iar prima noapte petrecuta in vizita se transforma repede intr-o sedere prelungita. David are un talent aparte de a se apropia de fiecare membru al familiei, fie tinand locul fiului pierdut, fie rezolvand problemele fratelui mic de la scoala. Totul pare ca o clona ieftina de multe alte filme (imi vine "The Gift" in minte acuma) in care vezi un final sumbru unde strainul foarte prietenos ajunge incet incet foarte periculos. Well... finalul, predictibil, se confirma. Cum ajungem insa acolo...

Dupa prima parte care nu anunta nimic neobisnuit in linia asteptata de mai sus, in afara de a stabili poate un usor feeling retro via soundtrack (lots of synth there pentru amatori), vine momentul in care ce avem aici incepe sa prinda culoare. Mai precis un telefon dat la baza militara de sora lui Caleb, singura care incepe sa se prinda ca David nu-i chiar ce incearca sa para. Telefon care pune in miscare instant o divizie intreaga care sa neutralizeze pericolul si ne dam seama ca David nu-i chiar personajul tipic cu probleme mentale. De fapt David nu e David, dar sa nu epuizam chiar tot subiectul.

Si asa, fara alte extra story spoilers, am ajuns de la feelingul de start a unui "The Gift" low-budget, ca in final sa am impresia ca am vazut ceva intre "Firestarter" si "Halloween" (originalele). N-are chiar elementul supranatural din primul, si nu trece parca totusi granita de horror din al doilea, dar prinde un aer '70s-'80s thriller (unul bun), si nu-i vorba doar de coloana sonora cu valente retro. Pe Dan Stevens (rolul principal) cred ca l-am mai vazut, dar faptul ca habar n-am in ce film imi zice ca probabil mi s-a parut un actor de umplutura. Aici as zice ca-i comparabil cu Rutger Hauer in "The Hitcher" valoric ca interpretare de villain (ca sa mai trecem o referinta de anii '80 pe raboj). Mai avem si un umor negru sec, foarte fin si destul de greu sesizabil in cateva scene - putin dar bun - care iar se regaseste din ce in ce mai rar in productiile recente, unde pe genul asta ori n-au nimic ori merg pe un comic mult mai deschis ca element de tension relief. Overall, filmul chiar a fost o surpriza placuta, desi totusi am fost dezamagit de final = evident, se putea si cu mai putina violenta + m-asteptam la un twist care n-a mai venit, dar exista loc de sequel ;)

Rating: 4 out of 5

The Gentlemen (2019)

Am vazut si eu in sfarsit "The Gentlemen" sau altfel zis intoarcerea lui Guy Ritchie la genul care l-a consacrat, probabil caracterizabil undeva ca "British gangster action/comedy/thriller". Chiar daca am avut niste reminiscente de asa ceva si prin "Sherlock Holmes" sau "The Man from UNCLE", seria care practic a definit genul de mai sus a inceput in '98 cu "Lock, Stock..." si a luat o pauza in 2008 cu "RocknRolla", atingand apogeul zic eu cu "Snatch", care ramane in continuare referinta.

"The Gentlemen" incepe lent, cu o poveste istorisita intr-o seara de un detectiv particular care leaga (sau dezleaga) itele incalcite dintre un cultivator de marijuana care vrea sa-si vanda afacerea ca sa iasa de pe piata si potentialii sai clienti - de fapt doar unul. Scopul istorisirii e un banal santaj, care insa se mai complica in ultima parte. Dar ca sa respect regula de spoilers free, mai bine lasam filmul sa-si faca treaba relativ la story. Ca sumar, avem increngatura tipica si titlurilor de mai sus, care pana la urma e parte din farmecul lor adaugand la subiect pe parcurs cate un fir nou si cate un personaj mai colorat ca altul.

Toata partea de build-up in "The Gentlemen" pana la prima scena, adica pana in prezent, tine cam trei sferturi din film, iar actiunea accelereaza abia in ultimul sfert, ceea ce poate sa faca ritmul sa para usor imbatranit fata de exemplele mai vechi. Cam de asta se plangeau din ce-mi aduc aminte si unele reviewuri cand a iesit filmul. Dar daca ne uitam pe bucatele avem pasaje, unele chiar introduse artificial - fake story in the story, tocmai ca sa pastreze o dinamica care eu zic ca e mai mult decat decenta. Mai punem si stilul de montaj care face cat jumatate din film - pe langa James Herbert, editorul cu care Ritchie lucreaza de multa vreme (se observa similaritati cu "The Man form UNCLE", "Sherlock Holmes", etc), apare pe credits aici si Paul Machliss ("Baby Driver", "Scott Pilgrim"), deci poti sa-ti imaginezi rezultatul. Iar peste asta vine distributia excelenta, unde iar mai bine las filmul sa-si faca treaba si sa zica ce-i de zis. Chiar daca povestea e usor previzibila si clar nu are aceeasi consistenta ca "Snatch", tot ce-i pe langa o imbraca extrem de bine. In concluzie, avem o revigorare a genului + un exemplu de cum ar trebui sa arate un film in nisa de pure entertainment.

Rating: 4 out of 5

Ready or Not (2019)

Prima impresie dupa cateva minute din "Ready or Not" a fost ca ne indreptam spre ceva in genul "Knives Out", probabil cea mai buna comedie neagra vazuta in ultimii nush cati ani. Nu-i totusi acelasi lucru. Aici avem niste accente de horror, subiectul e mult mai simplu, si n-avem niciun twist de final. Cu toate astea, it was fun.

In centrul povestii avem (ca si in "Knives Out" de unde si comparatia anterioara) o familie aristocrata disfunctionala, Le Domas, care si-a format averea pe o industrie de board games, pornita undeva cu trei generatii in urma, ca rezultat al unei misterioase intalniri undeva pe un vas in mijlocul oceanului a strabunicului cu un individ pe nume Le Bail (light spoiler: anagrama, easy one). Respectivul propune un pact - noroc si avere pentru toata familia dar cu o conditie - la fiecare noua inrudire prin alianta, noul Le Domas e musai sa joace un joc in noaptea nuntii cu restul familiei, joc decis random de o cutie care scoate o carte pentru jucator. Variantele par nevinovate, sah, dame, etc, cu o unica exceptie: hide and seek. Diferenta aici e ca regulile zic ca noul membru al familiei va fi si cea mai noua pierdere a familiei = trebuie gasit de restul si sacrificat intr-un ritual macabru, altfel adio noroc, avere si viata la pachet.

Ne intoarcem la prezent, cand Alex, aparent cel mai normal la minte din tot clanul Le Domas, se afla in pragul casatoriei cu Grace. Evident fara preaviz pentru saraca femeie la ce urmeaza in speranta ca va fi o simpla partida de sah. Din nou evident, nu-i o partida de sah, iar mai departe avem un soi de "Hard Target", dar fara Van Damme si intr-o varianta cu mai mult umor (da, stiu ca referinta-i antica, dar cam asa-s si eu ;)). Deja am dezvaluit probabil partea cea mai neliniara din film, asa ca pentru restul detaliilor sa ne abtinem de la spoilers. Chit ca nu prea mai gust eu scene cu exces de vopsea rosie, pot sa zic ca filmul e lucrat impecabil, cu o mentiune speciala pentru partea audio - coloana sonora (Brian Tyler) si montaj sunet. Pe Samara Weaving din rolul principal, am mai vazut-o intr-o partitura oarecum similara in "Mayhem" (alta comedie neagra cu multa vopsea rosie) acum ceva vreme. Nu stiu daca vreo doi ani, cat e intre cele doua filme sunt suficienti pentru o crestere consistenta in experienta actoriceasca, dar daca acolo abia am retinut-o, aici sigur o s-o tin minte. Astea fiind zise...

Rating: 4 out of 5

Mr. Peabody & Sherman (2014)

Yet again... zero subiect. Si nu-i de vina lipsa de filme noi. Mai degraba lipsa de inspiratie in alegeri, sau de timp pentru optiune de backup. Nu mai vazusem de ceva timp o animatie, iar "Mr. Peabody & Sherman" avea un time-travel factor aruncat prin sinopsis. Nu ma asteptam la cine stie ce, dar m-a convins sa-l vad pe la inceputul saptamanii. Si pana la un punct chiar a parut promitator...

Avem o situatie de wonder dog (evident fluent in engleza) = Mr. Peabody, cu un nivel de inteligenta mult peste media umana, care dupa ce a absolvit nenumarate doctorate, a devenit un antreprenor de succes, si-a desavarsit talentul in arta culinara, si inca multe alte realizari s-a hotarat sa adopte un copil. Pe tanarul Sherman, de unde rezulta invariabil si titlul filmului. Ei, tanarul Sherman in prima zi de scoala, are un conflict cu Penny Peterson, o colega de clasa nesuferita. Pentru aplanarea conflictului ajungem la o cina de impacare a familiilor celor doi, de unde si mai departe ajungem la fuga copiilor cu masina timpului - "the WABAC" - evident parte a arsenalului de inventii de garaj a domnului Peabody.

Sorry, dar n-am niciun chef sa merg cu povestea mai departe. Pana spre jumatatea filmului, actiunea e cat de cat decenta si pare chiar ca vrea sa aiba un rol educativ pentru copii = te poarta prin Egiptul antic, revolutia franceza, renasterea italiana, razboiul troian, si pune la pachet si cateva personaje istorice. De la jumatate insa devine totally cringe, aruncand totul intr-un haos de distorsiuni temporale fara cea mai mica farama de logica si ametind totul intr-o salata istorica fara nicio noima (care da senzatia ca sta sa se coaca de la inceput de fapt, dar parca speri ca n-ajunge acolo). E evident ca targetul filmului nu-s absolventi de quantum physics sau de doctorate in istorie, dar 1) pentru copii mi se par duse prea departe spre absurd unele idei pierzand toata intentia de valoare educationala si 2) pentru adulti momentele funny is slabute si umbrite de stupiditatea situatiilor. Sau poate n-oi fi fost eu "in the right mood". In orice caz, n-am o WABAC machine ca sa ma-ntorc sa verific.

Rating: 2 out of 5

La French (2014)

Cred ca pana la 14-15 ani am vazut "The French Connection" (si continuarea) de vreo 3-4 ori. Nu mai tin minte nimic. Doar ca la varsta aia mi s-a parut un film bun, si mi-a ramas o perioada ca referinta pentru Gene Hackman ca actor. Cand am auzit de "La French" prima data nu mi-a picat fisa ca-i plasat in acelasi context. M-am prins abia cand am vazut varianta engleza a titlului: "The Connection".

Un pic de trivia, care-i contextul? In perioada '60-'80 pe traseul Turcia - sudul Frantei - New York a operat una din cele mai bine organizate retele de trafic de heroina. Pe scurt, cultivarea de opiu (sau ma rog, mac opiaceu) era legala la scara larga in Turcia in perioada respectiva, materia bruta era transportata in Corsica si Marsilia, rafinata in drog si exportata mai departe in Statele Unite. Istoria "conexiunii" in cauza e mai lunga si incepe de fapt inainte de al doilea razboi mondial, implicand o caracatita intreaga de traficanti. Toata povestea e evident foarte "filmica", iar "La French" preia un episod de prin finalul perioadei, cand dupa ani buni DEA-ul din state si politia din Franta reuseau incet incet sa taie toate ramurile din conexiune. Asa ajungem la Pierre Michel, judecator de instructie in Marsilia pe probleme de infractionalitate juvenila. Intr-o zi omul se trezeste promovat pe crima organizata, si implicit primeste in brate problema "La French". Care i se ia din brate dupa ce cu oarecare succes in investigatie ajunge pana la oameni din primaria orasului. Asta-i sumarul foarte, foarte pe scurt al primei parti. Pentru a doua, n-as da spoilers...

...Dar din pacate scena de inceput a filmului iti spune parca prea clar spre ce ne indreptam. In orice caz, constructia actiunii e relativ lenta, surprinzator de calma si realista pentru subiect as zice. Mai ales ca partea de production design ajuta mult = totul e foarte autentic relativ la perioada desfasurarii (masini, muzica, locatii, etc.). Scenariul te poarta de la probleme in relatiile de servici, pana la efectele asupra vietii personale a personajului, deci avem si destula drama la pachet ceea ce ai putea sa zici ca salveaza cumva filmul de un abuz de actiune fara sens (asta nu inseamna ca n-avem actiune). Pe de alta parte, personajele preluate din situatia reala - Pierre Michel (Jean Dujardin) si Tany Zampa (Gilles Lellouche), capul clanului local - sunt duse pana la nivelul unui soi de razboi rece foarte incrancenat, chestie care poate sa para un pic artificiala. Dar na... it's a movie, nu-i menit sa te-adoarma totusi :) In final, pot zice ca e un film solid dar nu pot zice ca mi-a lasat o impresie care sa ma motiveze sa-l revad de 3-4 ori cum s-a intamplat cu "The French Connection", dar nici nu mai am 15 ani si timpul de atunci ;).

Rating: 3.5 out of 5