Joker (2019)

Ma gandeam care tagline ar suna mai bine: "from Road Trip to Joker" sau "much ado about nothing", dar ambele is parca un pic prea carcotase si unfair, desi tot ambele au si ceva adevar in ele.

Are sens sa mai fac vreun sinopsis la poveste? Hai s-o luam altfel: this is not a superhero universe movie. Nici macar nu cred ca are DC Comics pe undeva prin opening titles, care is ceva in stil anii '70 - inclusiv logo-ul Warner Bros de pe vremea aia. Ceea ce e promitator. Cel putin pentru mine care is satul pana peste urechi de cea mai de succes reteta de facut bani in cinema din ultimii 15 ani. Ma rog... corectie... -nu pare- din acelasi superhero universe cu ultimele Justice League sau Avengers (da, le-am pus in aceeasi propozitie - prea mare diferenta nu e). Pana la urma avem evident ceva plasat in Gotham, pe vremea cand Bruce Wayne isi traia copilaria si inca nu avea aripi de liliac. Arthur Fleck e un tip singuratic, cu o problema neurologica care ii genereaza periodic un ras isteric, tinuta sub control cu medicamente, impreuna cu probabil multe alte probleme psihice. Omul traieste singur cu mama sa, si are un job mizerabil de clovn angajat pe la diverse evenimente. Si previzibil cand pare ca lucrurile care merg prost vor merge si mai prost, se-ntampla asta. Slujba se pierde, fondurile de asistenta sociala se pierd si ele, medicamentele la fel, cu ele si controlul, urmeaza cateva crime si asa de la Arthur Fleck ajungem la Joker. Na, c-am facut si un soi de sinopsis... Probabil nu foarte elocvent, dar nici nu intentionam.

Si nu intentionam pentru ca filmul e foarte foarte liniar. Asta e principala si marea problema. Ai un pic de mister cu iz de telenovela la un moment dat apropo de mama parasita care trimite de-o viata scrisori lui Thomas Wayne, tatal bogat al viitorului Batman, dar se rezolva rapid. Si cum e singura digresiune de la o linie in care vezi ce vine cu macar 5 minute in avans o sa ma abtin de la spoilers. In rest, ca poveste cel putin, nu surprinde cu nimic. And now, the taglines...

"From Road Trip to Joker": Todd Phillips a regizat din 2000 incoace aproape numai comedioare. Deci a fost cumva surprinzatoare asocierea cu Joker (no pun intended), iar critica s-a grabit un pic sa desfiinteze asteptarile din perspectiva asta, pana la anuntarea titularului de pe afis Joaquin Phoenix care a mai mutat atentia. Evident ca nici "Road Trip", nici "Hangover", nici macar "Borat" unde Phillips a scris scenariul nu-s cele mai bune referinte pentru a garanta o drama puternica cum s-a vrut, si a iesit totusi, "Joker". De asta ziceam ca taglineul ar fi un pic unfair. Daca ai vazut totusi "War Dogs", ultimul film al lui Phillips inainte de "Joker", cu toata linia comica care e prezenta si acolo, incep sa se simta totusi niste valente dramatice destul de strong. Si in ciuda faptului ca filmul e al naibii de liniar aici, din pdv regie nu cred ca se putea scoate ceva mult mai bun. Iar ca scenariu pe un "story" de genul asta nici atat. As zice chiar ca Phillips a facut minuni cu materialul de baza. Dintr-o poveste practic rezumabila la trei cuvinte = crazy guy snaps - a reusit sa stoarca totusi un personaj suficient de solid construit (unde clar un rol esential il are si interpretarea) cat sa faca un pic de valva. Si asa ajungem la...

"Much ado about nothing": Sau de ce se plange critica dupa release. Cea americana in particular, ca in Europa filmul a fost mai bine primit. Ca filmul ar fi periculos, ca ar instiga la violenta, ca e pro-guns, si altele. Is curios cat de departe se poate ajunge cu gradul de filtrare prin prisma social-politica cu un film. Ma rog, am din fericire luxul de a nu fi rezident pe continentul american, unde poate presiunea zilnica a factorului astuia o fi ajuns atat de mare, incat distinctia intre un movie release si o declaratie politica nu prea mai exista. A movie is a movie, is art and should be first an escape from reality not a reference to it. Eu raman la crezul asta de baza, desi nuante exista intotdeauna. Nu cred ca Todd Phillips a vrut sa "pozitiveze" personajul, sau sa dea vreo justificare unor violente, desi poate sa para asa. Un personaj complex de aia e complex, ca are si bune si rele, si aici e o constructie solida in care intra ambele, iar asta e ceva de apreciat nu de criticat + in final, tras linia ce ramane clar e un personaj negativ. Cu atat mai mult nu cred sa fi fost vreo intentie de film amestecat in proteste de stanga sau de dreapta. Nici macar nu merita discutia. Dar na.. Pentru cine nu-i suficient de smart incat sa nu ia la modul direct ca rezolvi o problema cu o arma sau sa se ridice peste a asimila ce vede intr-un Gotham city fictiv cu ce are pe langa in real life, atunci... well... e intr-adevar un film suficient de dur si puternic cat sa influenteze direct in sensul asta. And that might make it dangerous indeed. Dar asta depinde de cat de smart e privitorul si nu descalifica productia ;)

Rating: 3.5 out of 5 (prea liniar...)

The Kid Who Would Be King (2019)

Am pierdut numarul la cate reprize mi-a luat sa vad "The Kid Who Would Be King". Cred ca e un record personal, undeva la vreo 6-7. Culmea e ca prima parte a filmului care am fost nevoit s-o fragmentez mai tare mi s-a parut mult mai ok ca a doua jumatate. Long story short: avem o reinterpretare a cavalerilor mesei rotunde unde rolul lui Arthur il ia un baiat de prin Londra care scoate Excalibur dintr-un pietroi pierdut pe langa un santier, moment din care e sortit sa salveze tara. De Morgana + o hoarda de undead care urmeaza sa atace la urmatoarea eclipsa = in 4 zile.

Filmul e undeva intre Narnia si Harry Potter. Adica publicul tinta e undeva la 10-15 ani, dar nu-i chiar simplist, adica digerabil si daca esti mai bosorog. Am zis sa-l vad desi n-aveam sperante mari pentru ca a trecut ceva timp de cand am prins un fantasy decent. In anumite parti as zice ca e chiar mai promitator decat exemplele amintite. Problema e insa ca simti ca vine incet incet si o parte care ori e prea for kids, ori frizeaza ridicolul. Si vine... dupa care trece... dupa care vine iar. Anyway... on the plus side:
- e mai fantasy decat lasa trailerul sa se vada
- are un production design de top (chiar surprinzator), VFX decente si imagine faina
- coloana sonora are un fine touch de synth, care abia il simti, da aduce mult
- Patrick Stewart ca Merlin in varianta old

Din pacate partile alea care frizeaza ridicolul is parca un pic prea... cringe, ca tot ii la moda termenul... Dar s-ar putea sa fie o chestiune de gust = pentru tot restul merita o sansa. Si pentru 10-15 ani indubitabil e chiar ok.

Rating: 2.5 out of 5 ( din perspectiva 30+ ;) )

Ad Astra (2019)

Dupa cum spuneam tura trecuta n-am reusit sa vad "Ad Astra" in weekend, dar am ajuns, sau mai bine zis am decis sa ajung, sa-l vad luni. Si prefer sa nu mai aman nici intrarea de blog ca deja am inceput sa uit din impresiile lasate la cald. Ceea probabil o sa faca what's next foarte foarte subiectiv, dar cred ca mi-ar fi greu sa nu fiu oricum, so...

Am auzit inainte sa vad filmul ca e slow & boring. Discutabil = sa nu mint, in prima jumatate m-am uitat la ceas de cateva ori... Am auzit ca ba s-ar apropia de "Gravity", ba de "Interstellar". As zice ca e ceva mai SF decat primul, dar ceva mai putin SF ca al doilea. In orice caz are net mai multa substanta ca "Gravity" (care raman la parerea ca nu-i altceva decat o reteta simpla de disaster movie doar ca plasat in space + extra VFX bling-bling), ceea ce cu desfasurarea lenta care o are l-ar apropia intr-adevar mai mult de "Interstellar". Dar sa lasam comparatiile si sa intram in subiect.

In viitor omenirea a reusit sa infiinteze colonii pe Luna, Marte si sa trimita o expeditie pe orbita lui Neptun. Nava spatiala e condusa de Dr. H. Clifford McBride, cu misiunea de a incerca un contact cu alte specii inteligente. Numai ca statusul expeditiei pare sa ajunga la un soi de "lost in space" = nimeni nu mai stie aparent nimic de ei de aproape 30 de ani, Dr. McBride fiind intre timp etichetat ca erou spatial ce a dus civilizatia pamanteasca where no man has gone before. Dupa care ne trezim periodic cu niste descarcari electromagnetice suficient de puternice cat sa puna in pericol viata in sistemul solar. Departamentul de aparare spatiala (sau ceva de genul asta) suspecteaza nava pierduta ca fiind cauza, sau mai precis capitanul ei despre care se banuieste ca ar fi inca in viata. Iar ca solutie decid sa-l trimita pe Roy McBride, fiul respectivului, astronaut si el, pana la cel mai departat avanpost inca functional - pe Marte, pentru a transmite un mesaj de pace. Numai ca, previzibil, destinatia finala o sa fie ceva mai departe...

That was the story, now the philosophy :) Warning: this is not an action movie - go see Alien for that ;) E multa filosofie in film, si cateodata ti se pare ca incearca sa fie = sa para, chiar mai multa decat e. Cel putin asta-i senzatia care mi-a lasat-o pana la jumatate. Dupa asta incepe insa sa prinda parca mai mult sens. Roy McBride e un tip singuratic, divortat ca sa nu-si supuna familia la stress-ul ca se va pierde si el prin spatiu (cel putin asta declara), foarte calculat si suficient de rece in momente de criza, supus regulilor si comenzilor primite, candidatul perfect pentru o misiune critica. Is multe aspecte de finete in toata lentoarea in care se desfasoara prima parte, care is destinate fix constructiei unui personaj foarte complex. Care pe scurt sugereaza un individ smarter than average dar care-si stie locul sau mai bine zis stie sa nu iasa din locul respectiv. In contradictie completa de caracter cu McBride tatal, alt individ smarter than average, dar pentru care a merge mai departe in telul propus de a gasi si alta civilizatie, sau generalizand a depasi realizarile unei vieti normale, primeaza suficient cat sa sacrifice tot ce tine de o viata normala: familie, intoarcerea acasa, viata echipajului. E un punct spre final la care filmul pare foarte biased in comparatia care ti-o pune in fata a celor doi: personajul pozitiv si personajul negativ, in sensul de mai bine stai cuminte, te conformezi la ce se cere, te gandesti la cei din jur, si-ti faci treaba decat sa visezi sa obtii ceva ce clar nu exista, si sa calci si pe cadavre pentru asta. Dar parca e prea alb si negru...

Din fericire tot filmul e presarat cu monologurile lui McBride junior care daca esti atent mai aduc un pic de gri, macar ca substrat daca nu evident. Nu mai retin replicile exact dar la un moment dat e una in genul ca doar la sfarsit "I'll find happyness in my loneliness/solitude" + alta, mai precis de data asta (thanks to Google): "I see myself on the outside, smile, present a side. It’s a performance, with my eye on the exit. Always on the exit." ce speculand un pic o interpretare ar zice ca si fiul stie ca ar putea realiza ceva mai mult dar e o alegere asumata, nu neaparat placuta, de a nu depasi niste limite, de care va scapa totusi mental macar pe final de viata. Speculatie intarita si de monologul de sfarsit (iar thanks to Google) livrat intr-o evaluare psihologica de rutina dupa intoarcerea pe Terra: "I am focused on the essentials, to the exclusion of all else. I’m unsure of the future, but I’m not concerned. I will rely on those closest to me, and I will share their burdens, as they share mine. I will live and I will love. Submit.". Sa zicem ca sunt total de acord cu toata "concluzia" asta care iti e livrata intr-o nota destul de optimista de happy-end. Pana la urma asta ar trebui sa primeze ca om. Ce m-a iritat totusi e lumina pozitiva in care ajunge cel putin subliminal toata acceptiunea asta de conformism si stat in banca ta for the good of everybody, si cea total negativa de a incerca sa fortezi un pic your daily life to reach the stars - sau ca sa mai citez si de prin alta parte “Non est ad astra mollis e terris via" - "There is no easy way from the earth to the stars” (Seneca). Substratul care-i mai ascuns, dupa subliminal, ceva de genul daca mergi pe linia asta pana la urma you know you won't be happy with your decisions, cum ziceam mai sus mai atenueaza din senzatia de alb si negru, dar e pur speculativ - depinde de ce simte fiecare. Oricum ce e cert e ca marea parte din gri-ul dintre alb si negru totusi lipseste filmului.. Maybe there's a middle way to "share their burdens" and also "get concerned of the future", i.e., to try to reach the stars. Why exclude that completely? At least let the hope live! :) Am zis ca-s subiectiv ;) Gata. Too much philosophy.

Rating: 4 out of 5

Prospect (2018)

Am avut in intentie sa ajung sa vad "Ad Astra" weekendul asta dar n-am mai apucat, deci m-am multumit cu alt SF care l-am gasit mai la indemana = "Prospect". Not that bad, numai ca nush in ce masura chiar respecta eticheta de SF...

Undeva in viitor, pe o planeta indepartata cu atmosfera irespirabila, un tip si fiica lui incearca o operatiune de "prospectare" (vorba titlului), mai precis recoltarea unui soi de pietre pretioase crescute de o planta indigena. Ceva in genul productiei de perle, dar cu un ingredient acid la mijloc care sa faca operatiunea foarte dificila. Pana aici avem SF. Mai departe aflam ca n-ar fi singurii in cautare de avere pe planeta, iar (light spoiler) dorinta de imbogatire rapida a tipului nu-i aduce un sfarsit prea bun. Mai grav, naveta de plecare se strica, filtrele de oxigen se epuizeaza, si fata ramasa singura de voie de nevoie ajunge sa faca echipa intr-o tentativa de scapare cu un prospector rival. Hai ca deja am ajuns la jumatate :) Restul in film...

Dupa cum spuneam, desi elemente de SF sunt daca stau si ma gandesc acum retrospectiv destule, parca senzatia care ti-o lasa la final e a unui soi de action/thriller care ar fi putut foarte bine fi plasat si undeva prin jungla amazoniana. Povestea e destul de simpla si liniara, dar cumva filmul nu plictiseste. Ba o arma cu un singur foc si evident nevoie de mai multe, ba un filtru de aer care expira, ba nevoie de o alifie pentru rani infectate, ba un bastinas cu intentii ascunse, ba alti mercenari in cautare de avere. In linii mari e un fel de plimbare de o ora jumatate printr-un mediu total neprietenos, cu mici, dar fara mari surprize. Care totusi te prinde :)...

Rating: 3.5 out of 5

The Heat (2013)

Nu stiu daca "am zabovit" prea mult prin Asia in ultima vreme, sau am prins o pasa prea critica, dar "The Heat" mi s-a parut aproape de penibil... aproape... N-am alt subiect, si nici nu cred ca apuc sa fac rost de unul pana la finalul saptamanii. Asa ca defilam cu asta tura curenta...

Am mai zis ca tin de ceva vreme o lista de filme "to watch" in care mai adaug ce apare si n-apuc sa vad, lista din care pe timp ce trece tot scot din ce in ce mai multe si adaug din ce in ce mai putine. Din pacate cel curent era inca pe-acolo. E un film din nisa "cop duo". O agenta FBI (Sandra Bullock) cu un IQ mai rasarit aparent decat al colegilor si o atitudine un pic prea superioara in consecinta, e detasata din New York in Boston, cu misiunea sa identifice un drug lord pe care nu l-a vazut nimeni. La fata locului e fortata sa faca echipa cu o politista (Melissa McCarthy) un pic sarita de pe fix si cam alcoolica. Mai departe, pana ce ajungem din delincvent in delincvent la capo di tutti capi, avem reteta clasica - comedie alternata cu actiune. However...

Reteta clasica a prins chiar ok in '80-'90 - toata seria "Lethal Weapon", "48 Hrs.", "Rush Hour" (macar primul), chiar si "Showtime", si mai sunt si altele. Din cand in cand ma mai intersectez pe la TV cu unul, altul si inca mi se pare ca these aged well. Pe de alta parte cam tot ce-am vazut iesit dupa 2010 in genul asta = "Cop Out", "21 Jump Street", vinovatul de fata = "The Heat", mi se pare ca merge din prost in mai prost. As fi tentat sa zic ca-s subiectiv, in sensul ca accentul pe comedie dupa care nu ma dau asa tare in vant e mai puternic in defavoarea partii de action/thriller care am avut-o mult mai clara prin "Lethal Weapon" de exemplu. Totusi daca ar fi un comic ok ar fi in regula, dar avem o densitate mare de tot felul de glumite care mai de care mai rasuflate si mai imature. E un comic atat de ne-natural ca in cea mai mare parte n-are nici o credibilitate & it fails... at least for me. Peste toate mai e si atat de evident cine-i misteriosul traficant sef ca devine un chin sa astepti finalul. Singura parte care mi s-a parut de bine a fost ceva chimie intre personaje. Dar nici asta nu poate salva un scenariu prea rasuflat...

Rating: 2 out of 5