Continui trendul, probabil plictisitor deja, in a ma plange de una din cele mai proaste dispozitii de scris. Dar mai am un "trend" anual sa incerc sa bifez inainte de Paste, Craciun, si la aniversarea de blog ceva suficient de bun de vazut. Asa ca... "Soul" :-)
Initial, din descriere + titlu m-a dus imediat la ideea de musical - singura arie de filme pe care le evit total cu exceptii minore. Mai mult, si pe gen "soul" ca muzica, dupa care iar is departe sa ma dau in vant, asa ca i-am dat ignore. Pana la urma, cu tot tam-tam-ul ca ar fi cea mai buna animatie din anul trecut am zis sa-l integrez la categoria de exceptii de mai sus. Prima remarca, "Frozen" cred ca-i mult mai musical decat ce-avem aici. Iar cu "soul" ca gen de muzica eroarea a fost majora, pentru ca inainte de asta in contextul filmului, vine sensul de suflet.
Pe scurt, avem un profesoras de muzica care viseaza sa cante intr-o formatie de jazz, iar cand in sfarsit se iveste ocazia cade intr-un canal si moare. Well, nu chiar... pentru ca trecem undeva intr-o zona de anticamera in afterlife unde sufletele ori se duc spre "the great beyond" in urma vietii pe pamant, ori spre "the great before" inaintea vietii pe pamant. Ei, omul nostru nu vrea deloc beyond, ci vrea inapoi la clape in New York. Si cum s-ajunga inapoi daca nu prin trecerea prin "the great before". Cred c-am divulgat suficient ca sa ma opresc aici cu povestea + ca asa cum ziceam, nu-s chiar in cel mai potrivit moment pentru scris prea mult.
Evident targetul filmului nu-i in zona doctoranzilor la psihologie in vederea unei analize a conceptului de viata dupa moarte. Dar cu toate astea, "Soul" e suficient de complex cat sa nu cada in pueril. Si mai mult de-atat e fresh - n-am fost deranjat de vreo senzatie de material reciclat de prin alte filme (nu ca nu s-ar mai fi vazut ideea de suflet uman in corp de motan, da am zis ca nu mai dau spoilers :P). Caracterizarea intr-un cuvant pentru film ar fi "nice". Poate chiar prea "nice" :-) Dar e bun asa mai ales zilele astea, si cu asta, sarbatori fericite si linistite ;)
Din pacate, fiind undeva intre Ketorol si Nurofen pentru niste probleme dentare care se pare ca tin musai sa-mi bata recordul de incapacitare de la fractura de glezna de acum doi ani jumate, n-am cea mai "fericita" dispozitie de scris, asa ca o sa expediez scurt intrarea de fata, desi "WolfWalkers" probabil merita mai mult.
Animatia despre care vorbim are in spate aceeasi echipa din Irlanda ca "The Secret of Kells" si "Song of the Sea", motiv pentru care n-aveam cine stie ce asteptari. Nu ca mai sus numitele n-ar fi bune (probabil), dar... e o problema de gust - pe scurt, fiecare la vremea lui, mi s-a parut un soi de Miyazaki europenizat = multe sensuri prea ascunse care se pierd intr-o feerie difuza irlandeza in locul celei japoneze, si care pe mine m-au cam adormit cand le-am vazut. Avem si aici o idee plecata pesemne din folclorul local - un soi de varianta a mitului varcolacului, cu diferenta ca "WolfWalkers" e ceva mai bine ancorat intr-un fir narativ coerent, care nu m-a mai plictisit. Totul pleaca de la o fata de vanator, muscata de o alta fata cam de aceeasi varsta, dar aflata sub forma unui lup. Mai rau, un lup la conducerea unei haite din padurea din imprejurimi considerata un mare pericol pentru catunul unde e plasata actiunea. Rezultatul, fata vanatorului capata ca in orice "werewolf story" aceleasi abilitati de transformare, chestie total incompatibila cu jobul tatalui insarcinat de un lord protector nemilos sa curete amenintarea din codru cu orice pret.
Mai departe, cum se complica toata istoria las sa fie vazut in film. Ce pot sa zic e ca in ciuda poate a lipsei de twists, povestea e suficient de complexa cat sa merite timpul, iar cumva melanjul intre mit, folclor si actiunea relativ alerta, de data asta reuseste zic eu = nu-i nici prea pretentios in sensuri ca sa duca targetul de varsta prea sus, nici prea pueril ca sa-l coboare prea jos.
Aveam in plan sa scriu o intrare despre "Nomadland". Inainte sa vad filmul. Dupa ce l-am vazut, nu mai am in plan. Pentru ca deja la cateva zile nu prea mai stiu ce-am vazut, asa ca n-am ce scrie. Intr-o singura fraza, "Nomadland" e un film pe care daca-l tai in bucati de ~10-20 minute, le amesteci si te uiti la ele vezi probabil cam acelasi lucru orice ordine ar iesi. Ar fi interesant daca marea critica de specialitate ar face un exercitiu simplu de imaginatie inainte de a ridica in slavi o productie: ce cred eu ca-i asa memorabil la filmul asta ca sa-mi trezeasca o amintire punctuala in trei ani de la vizionare? Na ca in "Remo Williams" avem :)...
Am mutat genul productiei la 180 de grade - da' simteam nevoia de un popcorn movie in cea mai evidenta forma ca antidot la productia cu pretentii artistice numita mai sus. Si oricum n-a trecut chiar foarte mult de cand am vazut "Remo Williams" ca parte a periplului recent prin anii '80, si aveam de gand sa scriu vreo doua vorbe dar n-am mai avut timp. Remo Williams e ca un soi de "Commando" dar pentru nisa de super-hero movies, inainte sa ia avantul care-l are in zilele curente. Adica atat de funny incat sa nu poti sa zici ca-i slab, desi clar e departe de vreo capodopera. Personajul principal e desprins dintr-o serie de romane de consum, fiind un soi de super-agent pentru o agentie super-secreta, care se lupta cu tot felul de super-villains. Filmul e un pic mai calm la capitolul "super", agentul nostru nefiind decat un politai mancator de hamburgeri, antrenat in stil "Karate Kid" de un maestru coreean, pentru a dejuca planurile de profituri necinstite ale unui vanzator de armament (fara vreo super-putere in afara de bani si relatii).
Ce se remarca in Remo Williams, apropo de ce spuneam mai sus? Replici de la "Your reflexes are pitiful. The seasons move faster." la "You know why Americans call it fast food? Because it speeds them
on the way to the grave." te fac sa tii minte ca e o sursa de quotes. Probabil unul din cele mai "witty" scenarii peste care am dat in ultima vreme. Mai avem tot felul de scene de actiune, care pentru anii '80 ar putea fi comparate cu ce se mai vede prin "Mission Impossible" - in particular una filmata la inaltime pe Statuia Libertatii ramane probabil de referinta. Si nu in ultimul rand personajele, sau mai precis actorii. Mi-a fost greu sa-mi imaginez un wannabe super-hero interpretat de Fred Ward, iar castingul e atat de ciudat incat imi e greu si dupa ce-am vazut filmul. Dar memorabil ramane mentorul ce-l antreneaza sa deprinda tehnica de a se feri de gloante, mersul pe apa, sau alte "super-puteri", un maestru coreean pe nume Chiun (previzibil cel ce livreaza vorbele de duh de mai sus), titular al rolului fiind... Joel Grey. Fara nici o urma de gene asiatice, probabil asta ar face filmul azi sa fie imediat etichat de la non-etic, stereotipic pana la rasist, in ciuda faptului ca interpretarea e atat de buna ca la vremea respectiva a primit pana si o nominalizare la Glob de Aur. Obiectiv trebuie sa admit totusi ca si mie mi s-a parut un pic ne-natural castingul, dar tot obiectiv omul si-a facut treaba de actor excelent.
Long story short: e un popcorn movie. Un pic invechit, dar suficient de funny si chiar cu ceva mai multa substanta decat ce vedem prin productiile Marvel din zilele astea.
Am vrut sa scriu intrarea asta la cald, imediat dupa ce am vazut "Promising Young Woman" acum vreo saptamana, dar din pacate n-am avut timp. Nu ca acu' as avea... Dar daca o mai aman probabil uit tot ce aveam in minte. Si-asa n-a mai ramas mult...
In primul rand am evitat o perioada sa pun filmul in "to watch list" din doua motive: 1) nu-mi place Carey Mulligan (si inca mai cred ca rolul facut in "Drive" a tras filmul ala in jos, desi dupa ce-avem aici mi-am schimbat opinia legat de "acting value" la 180 grade) si 2) is ultra satul de filme care primesc o eticheta legata de vreun social issue, social movement, whatever, oricare ar fi asta, si ma chinui realmente in ultima vreme sa fac un slalom printre productiile care nu scapa ocazia sa atinga o problematica de gen. Pentru ca din start face greu un comentariu obiectiv care sa nu riste sa fie interpretat aiurea. Am mai zis-o si o s-o repet - cand vad un film vreau ceva sa ma scoata cu mintea din "current real life", sau daca nu, macar sa-mi atraga atentia ca valoare de cinema. Pentru restul exista stiri, documentare, altele. Din fericire, cu toate etichetele de bias feminist care i s-au pus - legat de care o sa fac abstractie totala, "Promising Young Woman" are ceva de spus ca productie de cinema. Si merita vazut in primul rand pentru asta.
Subiectul intra in categoria "revenge story". Si cam ca orice "revenge story", de la Monte Cristo sau mai din urma incoace, are ceva ce prinde. Casey e o tanara singuratica care isi duce zilele in spatele unei tejghele dintr-o cafenea, dupa ce cu ani in urma a renuntat la o cariera medicala retragandu-se din facultate. In urma unui incident avand ca victima o buna prietena, despre care nu primim detalii foarte precise in film (si aici avem o nuanta fina). Dar se poate presupune usor ca e vorba de un viol in timpul unei petreceri scapate de sub control. Rezultatul - responsabilii exonerati printre aburii alcoolului de pedeapsa, si ulterior sinuciderea colegei. Trauma insa se transfera mai departe, si ajungem in prezent cand principala activitate nocturna a lui Casey e de a juca un rol de momeala vulnerabila = cu prea multe grade la bord, in cluburile din oras, pana la momentul in care cel ce incearca sa profite ajunge prea departe si e lovit la figurat de socul ca victima e complet lucida. Din nou, nu ni se dezvaluie un final explicit la respectivele secvente (aceeasi nuanta fina), dar putem presupune iar usor ca razbunarea ramane soft, la nivelul de a lecui macar temporar respectivii indivizi de asemenea tentative. Contextul actiunii se complica cand Casey se-ntalneste cu un fost coleg. Cum se complica, vedem in film...
Dupa cum am spus, probabil am uitat mult din ce-aveam de zis la cald. Ca sa nu pierd firul de mai sus, scenariul e excelent scris si regizat - nuanta fina de care ziceam e ca pe tot parcursul filmului ai senzatia ca la urmatoarea scena te paste o explozie de violenta a la Tarantino, dar asta nu se-ntampla. Cu o singura exceptie, care prin contrast o face extrem de dura (si probabil asta e si ideea), in ciuda asteptarilor, ce-ti trece prin fata ochilor e un revenge story total non-violent cap-coada, ceea ce-i da un aer complet aparte si de tinut minte. Carey Mulligan intra complet in personaj, sau mai bine zis iese din ce interpretari sterse am mai vazut, si cum spuneam in paranteza de la inceput, mi-a schimbat radical opinia legat de talentul actoricesc. Tehnic filmul puncteaza la doua capitole - montaj, n-am mai vazut de ceva vreme ceva la nivelul asta (bine, nici n-am prea avut ce) si soundtrack - nu ma refer doar la coloana sonora dedicata, ci la selectia de songs/covers care e folosita. Sunt filme (multe de Tarantino, "Drive" daca tot l-am pomenit mai sus, "Baby Driver", "Atomic Blonde", "A Simple Favor", si altele) in care asta face macar 10% din atmosfera. "Promising Young Woman" se incadreaza fara probleme in aceeasi lista.
O sa inchei cu un spoiler (sort of). Finalul de aici e probabil comparabil ca soc cu cel din "Uncut Gems" (diferenta fiind ca aici iti mai da ceva timp sa-ti revii - because the story is not over). Din pacate, ca si acolo, e destul de amar - de fapt mult mai amar. Intr-un sens il face un anti-revenge movie, pentru ca poti sa-i dai si interpretarea asta. Pe de alta parte o rezolvare in varianta de "let it go" ar fi anulat subiectul, iar ceva in stil "John Wick" ar fi fost total nerealist. Imi aduc aminte insa ca anul trecut am scris despre "A Good Woman Is Hard to Find", deci ceva la mijloc exista, dar cred ca intentia este cea de final suficient de amar cat sa nu-l uiti. Iar un criteriu pentru un film bun, e ca-l tii minte :) ...
"Raya and the Last Dragon" e un film Disney, in buna traditie din ultima vreme a filmelor Disney, si asta cam zice totul = nu te-astepta sa-ti solicite prea mult coeficientul de inteligenta. Da, n-am uitat ca vorbim de o animatie unde main target e pana-n 15 ani, dar cumva aveam asteptari ceva mai mari. Macar e decent ca desfasurare: scurt si nu plictiseste.
Subiectul e o poveste plasata undeva intr-un tinut imaginar din Asia, impartit in 5 regiuni, pustiit la propriu de un soi de demon cu aspect de tornada mov care pietrifica orice vietate atinge. Demon ce cu 500 de ani in urma a fost pus sub cheie de un dragon care a produs un glob magic pentru a face asta. Totul bine si frumos, doar ca una bucata glob nu se imparte egal la 5, iar conducatorii a 4 din cele 5 regiuni au inceput sa pizmuiasca posesorii globului unde apa parea mai clara, iarba mai verde, etc, samd. Si asa, predictibil ajungem la un moment in care globul se sparge (ca sa vezi, fix in 5), tornada mov tasneste din pamant, iar iarba se usuca cam peste tot. Fast-forward cativa ani cand regasim fiecare bucatica de glob in posesia fiecarei regiuni care se chinuie sa tina departe demonul cat sa nu ajunga toti locuitorii in postura de armata de teracota. Mai putin Raya, fiica fostului detinator initial al armei anti-demon, care incearca ce n-a reusit propriul tata - unirea tuturor. Doar ca pentru asta trebuie sa trezeasca si dragonul...
Ei, si deja am cam zis ce intra in primul sfert de ora asa ca ne oprim aici cu spoilerele. Cum ziceam, avantajul filmului e actiunea relativ alerta care te poarta prin toata lumea de poveste in cautarea bucatilor de glob. Ca desfasurare filmul nu e deci chiar asa de slab, dar din pacate e foarte previzibil si cu multe clisee. Probabil productia e una ok pentru categoria de varsta vizata, toata povestea fiind o alegorie usor de inteles. La finalul lui 2016 scriam o intrare despre "Kubo and the Two Strings". Tot o animatie, tot o poveste, tot prin Asia, tot un quest cu mai multe piese de adunat, tot cu o alegorie. Una insa mult mai adanca decat cea de-aici. Dar na, nu era tot Disney...
Postări
