The Purple Rose of Cairo (1985)

N-am mai apucat sa vad un film de vreo trei saptamani. Iar acum trei saptamani am ales unul scurt - recomandat pe undeva drept cel mai non-Woody Allen film de Woody Allen: "The Purple Rose of Cairo". Am mai scris de cateva ori ca nu m-a atras niciodata genul de comedie usoara care alterneaza cu drama cu nuanta romantica ce l-a consacrat, dar de-a lungul timpului am mai avut surprize. Iar asta era de mult pe lista... dar ceva parca-mi spunea ca nu-i chiar asa non-Woody Allen.

Intr-adevar, subiectul iese un pic din sfera de grupulet de familie/prieteni/relatii/discutii arhiprezenta in filmografia omului. Avem un element de "SF" - un personaj dintr-un film din perioada anilor '30 reactioneaza intr-un mod neprevazut la un crush subit pentru o spectatoare care dezamagita de sot isi gaseste refugiul repetat in sala de cinema - iese din ecran cu intentia categorica de a-si petrece restul vietii langa cinefila. Ceea ce conduce la o situatie cu o tenta suprarealista care avanseaza in cascada, studioul incepe sa aiba probleme cu filmul si in alte cinema-uri, restul personajelor sunt debusolate pentru ca pelicula nu mai avanseaza, actorul ce interpretase rolul respectiv isi vede cariera pusa in pericol, si tot asa.

N-am sa dezvalui partea esentiala din desfasurare - tot ce pot sa zic e ca ne intoarcem pana la urma intr-un soi de triunghi de relatii cu un scenariu tipic Woody Allen, si cu un final care ne scoate din SF si ne intoarce la realitatea rece. Asta e mai putin deranjant insa. Ce a fost mai dezamagitor e ca pana la un punct filmul chiar creeaza un context suficient de original cat sa aiba potential pentru mult mai mult decat ofera in final. Dar cum am zis, e scurt :)

Rating: 3 out of 5

Star Trek: Picard

Acum vreo patru ani cred, am fost destul de happy sa aud ca iese o noua serie Star Trek, mai precis Discovery, dupa o pauza de mai bine de 10 ani de la precedenta, Enterprise. Am ajuns insa foarte unhappy dupa vreo 5 episoade - cam atat am rezistat la lipsa de sens si la gramada de clisee tipice trendului din ultimii ani de a orienta cam orice productie spre zona de current social issues (dar in special la lipsa de sens). De asta nu m-am mai entuziasmat prea tare anul trecut cand a fost lansat Star Trek: Picard, dar in cele din urma am zis sa-i dau o sansa...

O sa fiu relativ scurt, cum e si prima serie. In substrat avem si aici trendul de mai sus, dar e intr-o limita absolut ok in raport cu nisa de SciFi pentru care probabil ai alege sa te uiti la Star Trek (in loc de ultima lista de nominalizari la Oscar pentru best picture, spre exemplu). Subiectul se invarte in jurul unui complot secret de a extermina o intreaga "rasa" de androizi, in frunte cu o pereche de gemene care par sa aiba la origine "genele" lui Data, figura familiara pentru oricine-i suficient de batran sa fi prins "The Next Generation" sau filmele Star Trek din decada '90. De fapt seria curenta pare cu dedicatii pentru fanii TNG, readucand pe ecran multi membri ai echipajului Enterprise de acolo, nu doar pe Patrick Stewart in rolul unui Picard care se decide sa revina de la pensie pentru o ultima misiune. Mai adaugam la asta si pe Seven-of-Nine din Star Trek Voyager, ca sa completam un tribut clar adus perioadei ST pre-2000.

Ce incearca insa ST: Picard e probabil sa faca o trecere cronologica pe care n-am avut-o de la perioada The Next Generation la cea de dupa. Avem un echipaj nou, de data asta cu o misiune lunga introductiva cat 10 episoade, dar spoiler alert - aparent gata sa faca pasi noi spre "where no one has gone before" in urmatoarea serie. Cumva, amestecul asta intre formula veche si noii veniti prinde, mai ales ca ori distributia noua de aici, ori efectiv personajele, par mult mai... "Star Trek" decat tentativa Discovery (doar noul capitan de nava, un tip cu multe clone virtuale pe post de echipaj deja face toti banii). Un alt atu al ST: Picard e ca primul sezon pare gandit din start pana la final, si are o coerenta in desfasurare, nu ca in alte cazuri unde scenaristii parca se chinuie sa mai inventeze ceva de la episod la episod ca sa ajunga la capat. In fine, avem si aici portiuni trase de coada care se leaga mai greu, dar nu frizeaza chiar ridicolul, si in plus, sincer imi e greu sa mai vad o serie SF dupa "The Expanse" care sa aiba acelasi grad de atentie la detalii.

Per total, ST: Picard nu e o capodopera, dar e foarte refreshing in universul Star Trek, in ciuda contradictiei termenului cu reciclarea de personaje vechi. Ca production value are buget sa satisfaca cele mai exigente pretentii. Si mai are si cea mai faina coloana sonora pe care am auzit-o intr-o serie de ceva vreme incoace (nu ca as vedea prea multe). Doar sa n-o ia la vale din sezonul 2... Fingers crossed.

Summer-Fall 2021 Movie Preview Part 2

Am evitat cat de cat data trecuta sa mai bifez titluri previzibile ca summer box-office hits in favoarea unora care pareau ceva mai indreptatite sa-ti fure cateva ore din viata. In ultima vreme, cel putin in ce ma priveste, e din ce in ce mai greu de alocat timp pentru vazut un film, deci prefer sa merite. Asa ca, in ciuda impartirii "clasice" a intrarilor astora de preview = part 1 - vara, part 2 - toamna, am decis sa ignor ce-i anuntat in prezent pentru septembrie = "Shang-Chi" (yet another Marvel movie), "Venom" al doilea (tot cu Marvel pe generic) si "No Time to Die" aka Bond al 25-lea, si sa ma intorc la august. Pentru ca de la ultima intrare pana acum a mai iesit un trailer - "Reminiscence" - care pare mai promitator decat toate cele trei de mai sus la un loc (and yep, I know I'm biased :P).

Cu riscul sa contrazic ideea de la care am plecat, in octombrie avem "Dune". Sincer, mare parte din distributie mi se pare nepotrivita, si presimt ca o sa raman la preferinta ce o am pentru mini-seria din 2000 + mai ales continuarea "Children of Dune" din 2003, care completeaza adaptarea respectiva atat de bine incat orice varianta limitata la prima parte probabil o sa para incompleta. Nu puteam insa sa nu punctez asemenea "eveniment SF". In plus, Denis Villeneuve ca regizor s-ar putea sa conteze in ecuatia asta, desi nici "Arrival", nici "Blade Runner 2049", nu m-au dat pe spate.

"Ghostbusters: Afterlife" e anuntat pentru noiembrie. N-am rezonat niciodata prea mult cu seria respectiva, iar la ultima tentativa de reboot am dat skip. Trailerul pentru versiunea asta emana insa un feeling mai retro, si parca aduce un pic si cu "Super 8", alta productie care poate sa-ti trezeasca nostalgii. In plus, probabil e interesant din perspectiva regiei - Jason Reitman, fiul lui Ivan Reitman care a fost la carma "Ghostbusters"-ului original.

Cu asta inchei seria de titluri care mi se pare ca merita atentie pentru urmatoarea jumatate de an (cel putin dintre cele cu trailer out). Eu zic ca deja arata mai bine ca jumatatea precedenta ;)

Summer-Fall 2021 Movie Preview Part 1

N-am mai vazut un film de vreo trei saptamani si nici nu cred ca am cand in urmatoarea. Ceea ce deja nu prea da semne bune in lipsa altui "drog" de echilibrat psihicul in ultima perioada care alterneaza intre un critical deadline + probleme interminabile de dinti. Asa ca am zis sa bifez macar intrarile traditionale de mijloc de an, formatul scurt, cu ce se anunta mai promitator pe vara-toamna asta.

In iunie un release care pare ca se detaseaza un pic de zona tipica de box-office summer hits centrate pe multa actiune cu multe explozii si subiect subtire pare a fi "Monuments". Nu ma prea dau eu in vant dupa comedii, mai ales cu iz romantic, dar se pare ca subconstientul a castigat tura asta...

"The Green Knight" e o ecranizare a unui episod din ciclul Arthur si cavalerii mesei rotunde. E un episod care in varianta originala spre deosebire de altele are un final mai putin dramatic, chestie care-l face cumva si mai putin promitator daca ramai la versiunea clasica. Filmul insa, ca multe repovestiri ale legendelor din zona asta, s-ar putea sa mai schimbe din poveste... Vedem in iulie.

Ma gandeam sa las vara sa treaca fara sa bifez nimic din zona comics/super-hero care de multa vreme mi se pare ca a trecut de la overrated la hyperrated sau ce-o fi mai rau de-atat. Exista insa foarte mici exceptii, iar cea mai notabila e James Gunn care a reusit sa scoata "Guardians of the Galaxy" (si 1 si 2) din tiparul clasic Marvel. E pur si simplu altceva. Poate vedem asta in august si pentru DC Comics cu reboot-ul la "The Suicide Squad".

Lasam toamna pe data viitoare. Cand o fi asta...

Boss Level (2021)

N-am mai postat de multa vreme la interval asa de scurt, da' asta-i tocmai compensatoriu pentru pauza care urmeaza. In plus, de ceva timp tot am intervale din ce in ce mai lungi de cand vad filmul pana ce scriu despre si cam incep sa uit ce vreau sa spun, iar "Boss Level" a fost prea "motivant" ca sa-l pierd printre neuronii distrusi si lipsa de lecitina.

Roy e un tip undeva spre 40 de ani, fost membru in trupele speciale, cu o fosta sotie care lucreaza intr-un laborator ultrasecret pentru un alt fost militar de cariera. Un individ incadrat in tiparul de arch-villain cu vise de dominare globala. In tot contextul asta avem un fenomen de tip Groundhog Day = in fiecare dimineata Roy se trezeste la acelasi timp si in acelasi loc, si isi petrece ziua cu o armata de asasini care incearca sa-i scurteze de la primele minute suferinta de a-si repeta activitatea. Evident, fenomenul e prezent doar pentru Roy care se tot chinuie sa avanseze in cele 24 de ore cat sa inteleaga ce implicatie a avut vizita facuta sotiei o zi mai devreme in toata povestea asta. Despre care nu mai zic nimic. Trailerul deja spune prea multe, iar mie mi-a parut sincer bine ca nu l-am vazut inainte de film.

Am plecat probabil din start cu o abordare subiectiv pozitiva stiind din cele doua randuri de descriere de pe IMDb (foarte underrated acolo apropo) ca-i vorba de un time travel movie, subgen pentru care am o slabiciune evidenta. Intr-un alt context poate m-ar fi deranjat un pic lipsa de rigoare stiintifica, si as fi cautat gauri prin desfasurare. E evident insa de la prima scena ca filmul nu se ia in serios, si nu-i cazul s-o faci nici tu, fiind construit asa cum o sugereaza si titlul, de parca ar fi o adaptare dupa un joc video, desi nu e. Este insa foarte foarte fresh, iar constructia scenariului e simplista doar in aparenta. N-o sa-ti zica cine stie ce detalii despre tehnologia temporala a axului Osiris din spatele fenomenului, care arata ca picat din Stargate. Dar isi ia suficient timp sa construiasca un puzzle intreg pe care-l are Roy de rezolvat ca sa parcurga toate treptele pana la "boss level". Iar twist-ul de acolo, care poate nici nu-l simti ca twist, deci o sa-mi permit un spoiler, e ca the "boss level" e de fapt altul. "The secret level" :-) - pentru care Roy are nevoie de inca alte repetitii ca sa-si dea seama. Moment unde filmul face ce ma plangeam data trecuta ca "Love and Monsters" n-are - o iesire foarte scurta din zona light undeva spre drama, cu suficienta forta insa aici sa o simti. Sau na, ma rog, fiind iar vorba de timp trecut, turning points, si ce-ai putea face cu o time machine, probabil iar is subiectiv ;-)

Rating: 4 out of 5