14 - Dune (less) & Chasing Rabbits (more)

Am luat o pauza de la blog acum o luna si ceva, iar motivatia din postarea anterioara ramane inca valida. However... n-am lasat niciun an de la "origini" fara o intrare aniversara, asa ca am zis sa fortez totusi una scurta. Nu de alta da' as strica un record neomologat de cel mai lung blog de film semi-anonim non-marketed din .ro cu minim o intrare/luna. Numai ca n-am subiect de film pentru 14 ani...

In spiritul postarilor la x ani, in mod normal as fi cautat o productie pe care s-o pot recomanda din toata inima (nu ca as fi gasit in fiecare an asa ceva). Mi-a trecut prin gand sa scriu despre "Dune" - versiunea Villeneuve 2021, dar n-am o dispozitie potrivita, si nici nu-l pot recomanda din toata inima. E suficienta o singura fraza: ca experienta vizuala (fara legatura cu 3D-ul) si audio e superb si merita vazut, si asta din fericire reuseste sa acopere bine trendurile mai putin pozitive ale Hollywood-ului din ultima perioada, care insa is vizibile pentru cine nu-i la prima experienta cu universul "Dune", dar despre care chiar n-am chef sa vorbesc. Gata, am bifat subiectul asta. Ce-i cu iepurii...

Din primul an de blog am avut o serie de intrari taguite cu "chasing rabbits" in care mi-am permis once per year sa bat campii off-topic de la subiectul de cinema. Iar ca serie aveam de regula o legatura intre intrarea curenta si cea anterioara. De la o vreme le-am mai rarit, pana ce aproape am uitat de ele. Na ca mi-am amintit. In consecinta am facut ceva ce detest, sa-mi recitesc din intrarile vechi si sa vad pe unde-am ramas cu "vanatoarea". In ultima de prin 2017, ca mai inapoi n-am avut rabdare, aberam despre ideea de time machine. Surprinzator, chit ca eram mai naiv pe-atunci, in esenta nu mi-am schimbat perspectiva foarte mult. Poate doar ca the random stuff in life is not always so random. Asta nu schimba insa ideea de fix the issue by moving back, iar pentru ca alta solutie mai concreta de time travel inca n-avem poate ne putem amagi cu una simulata "clasica" = reset the context now and restart. Cu alte cuvinte maybe sometimes you can try to be the rabbit, if you want to catch the rabbit. Eh, filosofie ieftina :)...

Blog break

Because there are times when a movie's not enough to replace reality...

The Morning After (1986)

Dupa cum se observa m-am intors la intrarile de cinemateca, in lipsa de vazut ceva nou. "The Morning After" nu-i cea mai grozava productie a decadei '80, dar are ceva distinctiv (+ evident l-am vazut mai recent de anii '80 deci mai retin ceva din el).

O actrita alcoolica, trecuta un pic de prima tinerete si cam de tot de perioada de glorie se trezeste intr-o dimineata, undeva intr-un penthouse, langa un cadavru cu un cutit infipt in piept. Complet amnezica si fara sa-l recunoasca pe respectivul raposat, decide sa fuga de la locul faptei. Unde fuga = zburat din oras, doar ca toata tarasenia se nimereste a se intampla fix de Ziua Recunostintei si planul esueaza in lipsa de loc in avion. Cu masina ridicata de politie, singura scapare o gaseste la un tip ce se chinuie de zor sa porneasca o rabla in parcarea aeroportului, suficient de galant sa-i ofere o cursa inapoi in oras. Fara sa intram in toate detaliile "the plot thickens" in urmatoarea dimineata cand dupa inca o noapte de betie, cadavrul ajunge teleportat misterios in dusul propriei case, iar acelasi tip de mai devreme, care aflam intre timp ca-i un fost politist, se ofera s-o ajute pe aparenta criminala sa afle cum de mortii pot sa umble.

Probabil jumatate din farmecul filmului sta in rolurile principale facute de Jane Fonda si Jeff Bridges, si povestea atipica de romance. In rest se poate recunoaste regia lui Sidney Lumet cu un suspans caracteristic, chiar daca nu-i printre cele mai bune filme ale sale. N-avem nici o rezolutie perfecta de roman politist, in ultima parte devenind destul de previzibila cheia misterului. Chiar si asa, scenariul punctat cu nuante comice e ok si face un film placut in ciuda varstei pe care o arata uneori.

Rating: 3 out of 5

Les misérables (1995)

Nu tin minte sa mai fi avut vreo intrare de blog in categoria "paying tributes", si nici cea curenta n-as putea sa zic ca se vrea asa ceva. Dar oricum ce intentionam ca subiect pe saptamana asta nu era cea mai grozava productie, deci am zis ca poate ar merita mai degraba de punctat foarte scurt macar un film din cariera lui Jean-Paul Belmondo, cel mai versatil actor pe care l-a avut Franta in ultima suta de ani in umila mea opinie. Iar "Les miserables" varianta '95 cred ca e un titlu elocvent pentru asta. Sunt multi ani de cand am vazut filmul ultima oara, asa ca n-o sa incerc sa fac un sumar detaliat pentru ca nu ma ajuta memoria. Nu e o adaptare clasica pentru "Mizerabilii". E o istorie plasata in timpul celui de-al doilea razboi mondial in locul revolutiei franceze din varianta originala. Si de fapt o paralela peste timp care probabil se poate extinde si mai departe. Chiar daca a trecut ceva vreme, cred ca am vazut filmul totusi de vreo trei ori, suficient cat sa-mi ramana ca impresie generala drept cea mai buna ecranizare a romanului lui Hugo, chiar daca nu e o ecranizare a romanului lui Hugo. Creditul pentru asta revine atat lui Belmondo in rolul titular - o replica a personajului lui Jean Valjean, cat si lui Claude Lelouch in postura de regizor si scenarist. Atat.

Wrath of Man (2021)

Aveam o teorie ca Guy Ritchie are caderi la polul opus dupa unul-doua filme bune, iar precedentul, "The Gentlemen" imi placuse. Asa ca am fost reticent la "Wrath of Man". Dupa ce in sfarsit l-am vazut, incep sa ma intreb daca am ajuns eu prea picky, sau daca nu mergea la pachet intre "Pig" si "Nobody" intr-o intrare de luna trecuta...

Yet another revenge movie. De fapt un remake dupa un film francez de prin 2004. Totul incepe cu un intro in care o masina blindata de transport valori cade victima unui jaf, paznicii sunt ucisi in timpul incidentului, la fel ca si un tanar aflat in zona, victima colaterala. Fast-forward mai departe cand un tip misterios e angajat ca paznic pe masina de aceeasi firma de securitate. Devine evident destul de rapid ca omul are o agenda proprie. Dupa care incet, incet, primim mai multe detalii, care ne conduc la motivatie, razbunare pentru fiul sau, victima colaterala de mai sus. Mai avem si alte elemente de background ale omului din titlu pe care le primim pe parcurs, dar ca de obicei n-o sa stric partea cea mai captivanta din poveste cu mai multe detalii.

Problema cu "Wrath of Man" cred ca sta in scenariu, care nu stiu... e mult prea teatral. Alt termen mai potrivit nu gasesc. Densitatea de replici care depasesc un nivel realist de dialog mie mi s-a parut prea mare, unele schimburi ajungand chiar aproape de stupid. Poate exista o intentie in sensul asta, ca o descarcare pentru atmosfera intunecata din rest, dar pare exagerat. Mai ales ca din feelingul destul de dark as zice chiar ca vine partea de plus, atat vizual cat mai ales audio filmul reusind sa sustina foarte bine toata tensiunea pe care o avem in desfasurare. Daca ar fi sa fac o comparatie, e ca si cum ti-ai imagina unul din filmele lui David Ayer ("Harsh Times", "Street Kings", "End of Watch", etc.) care mentin in general o linie destul de dura, peste care aplici comicul englezesc al lui Guy Ritchie. Rezultatul merge, dar totusi ceva parca nu se leaga.

Rating: 3 out of 5