Am o a cincea incercare in cam trei saptamani cred, sa vad un film pe care l-am mai vazut acum ceva vreme, dar nu pare ca apuc sa trec de primele douazeci de minute. Intr-o nota intre iluzoriu, Urmuz si surreal, poate filmul nu mai vrea pentru ca si-a consumat timpul alocat mie. In orice caz, asta a dus la absenta unei recenzii, care in mod sigur ar fi fost mai de interes decat intrarea curenta.
Dar cum nu apuc sa vad filmul, n-o s-o lungesc nici pe asta prea mult. Ultimul episod de "chasing rabbits", din ce-mi aduc aminte de acum vreo doi ani s-a dus un pic printr-o zona de ipoteze cuantice. Era intr-o perioada foarte tulbure, suficient cat intrarea sa fie ancorata mult mai solid ca de obicei si in referinte, comparativ cu restul de aberatii din aceste rare digresiuni de la tema blogului (mai urmeaza una). Oricum, n-am mai avut ocazia sa aprofundez problema atunci, pentru ca rezolutia a fost mai brutala, si eficienta temporar. Am ramas insa cu un rest care intr-o intorsatura de neuroni obositi a pornit o idee. Dar nu e nici cazul, nici momentul, si nici nu am cheful sa o expun in detaliu aici. Totusi, in traditia intrarilor din ce in ce mai criptice din episoadele vanatorii de iepuri... o intrebare care e poate mai importanta ca restul, ce faci daca stii ca iepurele peste care dai e Frank? (nu, filmul de revazut nu-i "Donnie Darko"; dar mai departe e cam pentru cunoscatori).
Luam acceptiunea ca exista un moment pe o axa de timp cand "the hunt resolves", si cam simti "the Frank event" pt. ca amprenta e prea puternica, dar ca sa mai avem un sambure de realism, ce vine inaintea iepurelui... e totusi pisica lui Schrodinger. Daca te uiti la ea si nu miauna, you "catch" Frank 100%. Daca te uiti la ea si miauna, il sperie pe Frank, si scapi de el 100%. Iluzia ar fi ca daca stai departe de pisica, stai departe si de Frank. Dar prin ipoteza cu amprenta pe care o simti, Frank exista pe undeva si o sa va intersectati... So... cum stii cand sa verifici pisica, sau ca sa ne pastram in linia filmului, sa iei in brate un motor de avion cand apare ocazia :) ? Dar asta-i intrebarea usoara. Ca un raspuns de instinct poate pana la urma vine.
Intrebarea grea e alta. Frank e un "fenomen natural", in existenta lui de zi cu zi. Ce faci cand ai trecut de Frank, si ti-ai dat seama abia dupa? Gaurile de vierme nu intra in teribila lista de metafore de azi. Deci ca sa ajungi la motorul de avion care mai poate rezolva problema pentru cine e cazul s-o rezolve, e nevoie de alt "transport" ;) Dar s-o lasam pe alta data. Prea multa "criptografie" azi... Iar Frank e doar unul din iepuri pana la urma. Mai sunt si altii. Deci mai degraba, in loc de "Mad World"...
N-am film luna asta, dar am nevoie de o pauza (more or less) de la alte activitati. Ultima intrare taguita cu "chasing rabbits" de prin 2021 daca nu gresesc o asociam la prima parte din "Dune" atunci, fara prea multa legatura insa cu filmul. Acum n-am avut vreme sa vad a doua parte din "Dune" asa ca putem sari peste asta. Ce mi-a ocupat insa o parte din timp in ultima luna a fost un pic de research pe un subiect pe care n-as fi vrut sa fiu nevoit sa ajung sa-l ating vreodata, dar n-ar fi prima data cand s-ar intampla sa imi ocup timpul cu ceva neconvenabil...
O sa prefer sa raman mai criptic, dar cine a mai prins din intrarile anterioare relativ rare cu tagul curent stie poate ca am tot batut campii pe linia time travel, unexpected randomness in life, si altele (sau poate imi aduc eu aminte gresit, ca n-am nici chef, nici timp sa-mi citesc propriile aberatii). Asa ca macar ne incadram cumva in "tematica" cu ce urmeaza.
Tura asta o sa ma rezum la o insiruire de idei scurte, probabil destul slab fundamentate, dar care se leaga intre ele cat de cat, cat sa lase cateva semne de intrebare. So, let's start, cu scuzele de rigoare in avans pentru unde dau rau pe langa (de asta avem links to external sources).
O particula intr-un sistem de referinta vazut din perspectiva fizicii cuantice putem spune informal ca se afla in coerenta in momentul in care se afla simultan in mai multe stari in izolare (aka superpozitie), si in decoerenta cand "isi alege" una din ele in contact cu mediul exterior (trecand practic intr-un sistem de referinta ce tine de fizica mecanica).
Links: What is Quantum Coherence? + the Wikipedia entry.
Exista ceva numit modelul Penrose/Hameroff aka Orchestrated Object Reduction (sau mai pe scurt Orch Or), care afirma iar informal pe scurt ca gandirea constienta ar fi influentata de un proces fiziologic ce are loc la nivelul unor microparticule cerebrale = microtubuline in urma trecerii cu o anumita frecventa a acestora dintr-o stare de coerenta cuantica intr-una de decoerenta (= pierderea superpozitiei). Prin extensie subconstientul am putea specula ca tine de perioada cand particulele respective se afla inca in perioada de coerenta (superpozitie).
Links: Orch OR and the Quantum Biology of Consciousness + the Wikipedia entry.
Caveat: Modelul Orch Or ca multe alte teorii ce tin de fizica cuantica e .. o teorie. Exista chiar experimente practice ce par sa-l contrazica, dar vin si cu ideea ca modelul ar putea fi extins la ceva posibil plauzibil.
Link: Quantum theory of consciousness put in doubt by underground experiment
Intr-un jurnal semiobscur de acum mai bine de vreo zece ani aparea o teorie bazata pe Orch Or, care pe scurt pare ca spune ca in creierul unui schizofrenic procesele fiziologice ce tin de microtubulinele respective sunt alterate, mai precis switch-ul de la coerenta (superpozitie) la decoerenta (stare unitara) nu se produce suficient de repede sau la frecventa care ar trebui, consecinta fiind comportamentul alterat = practic delirul care, iar speculativ, ar proveni din subconstientul persoanei. Jurnalul o fi semiobscur, dar nu e chiar singura publicatie care se duce cumva spre directia asta.
Links: Quantum Logic of the Unconscious and Schizophrenia + altceva prin zona Understanding Schizophrenia as a Disorder of Consciousness: Biological Correlates and Translational Implications from Quantum Theory Perspectives.
Pana aici sunt sa zicem known facts. De acuma incepem sa speculam (mai tare)...
In subconstientul cuiva nu stim ce gasim, ca de aia e subconstient. Dar de regula, afirmatiile cuiva avand conditia de mai sus intr-o stare deliranta sunt, sau par in afara realitatii pe care o cunoastem. Aici vine intrebarea - de ce intr-o coerenta cuantica a unor microtubuline in subconstient, creierul ar produce totusi ceva ce nu pare ca are corespondenta reala?
Intr-o cu totul alta directie avem ceva ce se numeste modelul Everett-Wheeler sau Everett-DeWitt sau Many-Worlds-Interpretation (MWI), care ne spune pe scurt ca orice ar presupune o decoerenta cuantica spre o anumita stare genereaza de fapt o noua realitate, in consecinta cu o noua linie temporala distincta cu evolutia proprie, iar de fapt.. nu avem practic o pierdere de superpozitie spre o stare anume - avem o superpozitie continua, dar realitatile sunt cumva distincte si nu interactioneaza.
Links: Many-Worlds Interpretation of Quantum Mechanics + the Wikipedia entry.
Acuma, tragand linie (sau ma rog, timpul e deocamdata limitat in realitatea asta), putem sa punem doua intrebari:
the light one - cum curge timpul in fiecare realitate din asta distincta? (probabil sunt raspunsuri da' n-am avut inca timp sa caut)
the hard one - daca Orch Or si MWI n-ar fi doar teorii, si ar avea cumva pe undeva o posibila intersectie, si n-ar fi complet incompatibile, cineva cu microtubulinele dereglate ar putea avea cumva acces extins in starea de subconstient la o imagine diferita a altor realitati? (de unde ar extrage convingeri ferme pentru ceva ce nu exista in cea curenta)
A se nota ce ce e mai sus sunt pure speculatii, iar subsemnatul cu toata raspunderea n-are vreo convingere ferma ca-s valide. Am un background de research activity, dar nu in fizica cuantica, iar resursele amintite au fost parcurse in diagonala sau mai putin, deci n-am pretentii ca ar fi ceva solid in ideile de mai sus (by the way, daca am vreo eroare la vreo interpretare pe vreo referinta, please send corrections). Si cateodata e periculos de speculat superficial pe probleme sensibile.
Si totusi... chiar daca am terminat intrarea asta de scris pe 1 aprilie, am tinut sa o datez cand am inceput-o = pe 31 martie ;)
Am luat o pauza de la blog acum o luna si ceva, iar motivatia din postarea anterioara ramane inca valida. However... n-am lasat niciun an de la "origini" fara o intrare aniversara, asa ca am zis sa fortez totusi una scurta. Nu de alta da' as strica un record neomologat de cel mai lung blog de film semi-anonim non-marketed din .ro cu minim o intrare/luna. Numai ca n-am subiect de film pentru 14 ani...
In spiritul postarilor la x ani, in mod normal as fi cautat o productie pe care s-o pot recomanda din toata inima (nu ca as fi gasit in fiecare an asa ceva). Mi-a trecut prin gand sa scriu despre "Dune" - versiunea Villeneuve 2021, dar n-am o dispozitie potrivita, si nici nu-l pot recomanda din toata inima. E suficienta o singura fraza: ca experienta vizuala (fara legatura cu 3D-ul) si audio e superb si merita vazut, si asta din fericire reuseste sa acopere bine trendurile mai putin pozitive ale Hollywood-ului din ultima perioada, care insa is vizibile pentru cine nu-i la prima experienta cu universul "Dune", dar despre care chiar n-am chef sa vorbesc. Gata, am bifat subiectul asta. Ce-i cu iepurii...
Din primul an de blog am avut o serie de intrari taguite cu "chasing rabbits" in care mi-am permis once per year sa bat campii off-topic de la subiectul de cinema. Iar ca serie aveam de regula o legatura intre intrarea curenta si cea anterioara. De la o vreme le-am mai rarit, pana ce aproape am uitat de ele. Na ca mi-am amintit. In consecinta am facut ceva ce detest, sa-mi recitesc din intrarile vechi si sa vad pe unde-am ramas cu "vanatoarea". In ultima de prin 2017, ca mai inapoi n-am avut rabdare, aberam despre ideea de time machine. Surprinzator, chit ca eram mai naiv pe-atunci, in esenta nu mi-am schimbat perspectiva foarte mult. Poate doar ca the random stuff in life is not always so random. Asta nu schimba insa ideea de fix the issue by moving back, iar pentru ca alta solutie mai concreta de time travel inca n-avem poate ne putem amagi cu una simulata "clasica" = reset the context now and restart. Cu alte cuvinte maybe sometimes you can try to be the rabbit, if you want to catch the rabbit. Eh, filosofie ieftina :)...
Nu mai tin minte daca am scris sau nu o intrare taguita "Chasing Rabbits" anul trecut. Ce tin minte e ca am scris una in 2015, in acelasi hotel de pe langa Otopeni pe unde stau acu', tot cu un zbor programat a doua zi dimineata devreme si putin timp de dormit dar lipsa de somn. Habar n-am ce-am scris atunci, dar stiu ca tura asta o sa incerc ceva mai concis poate ca in precedentele.
Fact: some (apparently random) stuff happening in life can be really stupid and maybe unfair.
Idea: fix that.
Tool: time machine.
Acu' putem filosofa mult si bine pe tema "playing God" sau "messing with the karma". Am zis concis - iar concis... karma has its way to get stuff balanced. Deci daca "the fact" + "the idea" nu-s fair enough in aplicare... karma will hit back... eu cel putin asa zic. Now, let's chase the main rabbit = "the tool" ...
As putea incepe sa bat campii cu bruma de fizica care o mai stiu, dar m-as opri repede, si oricat de repede m-as opri probabil tot as zice multe prostii. Asa ca in loc de "how to build it", sa incercam o abordare inversa. Un exercitiu de imaginatie: sa presupunem ca "the time machine" deja exista (that's why is a time machine, right? should abstract away the time around it). Numai ca n-am auzit de nici o raportare a vreunui "Terminator" ajuns din viitor prin vreo bula magica de electricitate. Deci, daca exista, probabil mecanismul e ceva mai .. discret.
Ar fi ceva variante aici - depinde de cat de bogata e imaginatia care o ai :) ... Dar sa luam una si buna: sa echivalam "time travel" cu "send a message". In contextul asta "time travel to the future" l-ai putea considera banal, si deja dezvoltat suficient: de la scrisoare, la e-mail, samd, etc. Ramane intrebarea cum ai putea s-o faci in trecut. Macar la un nivel minim. 1 bit. Un impuls electric care generat la momentul t sa fie interpretabil la t-1. Daca rezolvi asta, cat de limitat o fi ca expresivitate/eficienta, ai avea si partea cu "time travel to the past" = there's "the time machine".
How can you do it?... Don't know :) Daca stiam, life might have been more fair - cel putin in perceptia proprie.
Ce stiu e ca n-am prea avut chef de filme saptamana asta, dar ieri la o anume ora si x minute, schimband pe un canal TV am dat peste "Deja Vu" si o replica in care Denzel facea referire la o ora si... aceleasi x minute. Acu' schimband iar canale dau peste "Timecop", probabil filmul cu Van Damme care mi-a lasat cea mai puternica impresie pe cand eram mic. Coincidences can be funny :)... Anyway, ce mai stiu, e ca e enough food for thought pana la urmatoarea vanatoare de iepuri, whatever year edition might that be...
La momentul asta din an (de fapt trecut deja) faceam un preview la filmele de iarna-primavara ce urmeaza. Evident nu am timp de asa ceva dupa cum se vede. Am realizat pe de alta parte ca n-am mai avut de muuulta vreme o intrare filosofica asupra vanatorii de iepuri ...
Pe masura ce imbatranesc ajung la concluzia ca ideea optimista de cand eram mai tanar de a fugi dupa mai multi iepuri ca sa prinzi macar unul e a naibii de obositoare. Incep sa ma gandesc daca nu cumva e mai confortabil sa devii vegetarian si sa nu mai alergi dupa nimic ... Where's the thrill then, you would say? No adrenaline ... Fals.
Incet, incet concluzionez ca viata iti ofera atat de multe si diverse probleme, incat poti sa treci linistit la activitatea de legumicultor. O sa ai oricum rozatoare in gradina, pe care o sa fie nevoie sa le-alergi de n-ai sa mai apuci sa strangi nici o cultura de morcovi. Now, well ... that rabbit that you want, might be or not be there ...
Scriu undeva in tranzit, intr-o camera de hotel, incercand sa ma hotarasc intre juma de Stilnox sau un Ibuprofen forte pentru dureri de spate. Target: sa dorm trei ore pana la un connecting flight. Asa ca mai bine ma opresc aici ca-mi raman doar doua ..
... & don't worry, o sa vina si intrarea aia de preview pan' la urma ;) Daca m-as putea juca cu timpul ca-n instantaneul de mai jos unde poti numara palele unei elici de turboprop in plina ascensiune, ar fi o treaba. Dar din pacate merge-un pic mai greu de-atat ...
Aveam in plan pe final de an sa scriu o intrare despre "Is the Man Who Is Tall Happy ?". Un soi de documentar animat regizat de Michel Gondry, compus dintr-o serie de discutii cu Noam Chomsky (check out Wikipedia daca numele suna total necunoscut). Pe la jumatate insa m-a cam luat somnul. Un amalgam interesant, dar prea haotic ca sa-l urmaresti atent daca n-ai creierul suficient de odihnit. Trebuie sa admit totusi ca a doua jumatate a fost parca un pic mai coerenta. In particular, sirul de scurte secvente filosofice (more or less) include cateva opinii de remarcat relativ la procesul uman de invatare si una din cele mai rationale sau logice argumentatii vis-a-vis de nevoia de religie pe care am auzit-o pana azi. Dar chiar si asa nu-mi schimba dezamagirea ca overall ce-am vazut nu prea se pliaza cu intentia mea de "catchy final entry for 2013". Asa ca ..
Mi-am adus aminte ca anul asta nu m-am intors la .. iepurii mei :) . Nu ca as avea pretentia ca disectia la zicala "Cine fuge dupa doi iepuri ..." (inceputa prin 2007, si la care chiar nu mai vreau sa re-re-refac un rezumat) ar putea fi pusa pe vreun plan de egalitate cu un interviu cu Noam Chomsky, dar chiar n-am chef sa ma lungesc cu paragraful de mai sus. De fapt nu prea am chef sa ma lungesc deloc. Dar ma simt cumva dator, fiindca mi-am mai adus aminte si ca anul trecut, chiar in aceeasi zi de Decembrie, promiteam oarecum un short story. Pe care, evident, nici acum nu-l am, dar .. o scurta bucata scrisa e intr-un stadiu ceva mai incurajator ca acum un an. Si totusi, iepurii ...
Ma fac sa ma gandesc daca n-am nevoie de un manual introductiv care sa "teach the basics" .. in ciuda propriei "expertize avansate" facute in ce priveste "tehnicile de vanatoare" de-a lungul anilor. Pentru ca ori eu imbatranesc (and well .. the rabbits are forever young), ori am niste gauri majore in partea de "strategic planning" care fac ca distanta in urmarire sa ramana la fel de mare (ca sa nu ma demoralizez acu' constatand ca o fi in crestere). Mda .. O fi factorul extern = soarta. Dar sa iau asta in discutie ar cere o alta intrare in care sa plimb iepurii prin desert, analizand din nou "efectul" de piramida, si cat din incalzirea globala e cauzata de kismet ;) Asa ca raman pe moment cu un semn de intrebare. Is prea obosit la ora curenta ca sa incerc si un raspuns (plus spre deosebire de alte dati doctorul mi-a zis sa nu mai beau si nici n-am rontait suficienti covrigi cu mac ca opiul din sange sa atinga cote inspirationale suficiente). Dar inca nu-s destul de obosit cat sa renunt la ideea ca iepurii se pot "modela" cumva incat undeva, candva, sa se obtina o convergenta acceptabila ca sa prinzi mai mult de unul.
Scurtez cu un scurt metraj de care mi-am adus aminte si care zice mai mult decat multe cuvinte ( e un blog de film pana la urma :) ) .. + un "La Multi Ani !" calduros si o urare pentru un 2014 mai .. fain sa zicem decat (inca) anul curent ;)
PS 1: In caz de .. neclaritati vis-a-vis de sanatatea mintala a autorului in ce priveste paragrafele de mai sus, a se cauta & verifica in scop explicativ intrari taguite cu "chasing rabbits" de anii trecuti .. sau traducerea celei curente in engleza in care probabil o sa fiu nevoit din totala lipsa de continuitate sa-mi bat capul sa fiu ceva mai explicit (nu ca asta ar garanta ca autorul e sanatos, dar poate ar clarifica ce cauta iepurii prin desert & the rest & more)
PS 2: Pentru cine e interesat totusi de discutiile cu Chomsky din "Is the Man Who Is Tall Happy ?", that's the trailer. Enjoy!
Warning/Disclaimer: The ramblings below are completely off topic and reflect a temporary, unstable and incoherent state of mind of the writer. Read at your own risk. No responsibility is assumed for any caused damage, psychological or physical (e.g., forgetting the food on fire and getting the house filled with smoke)
Pe undeva prin blogul curent, incepand cu anul 2007, se regaseste o intrare intitulata "Chasing Rabbits", continuata in 2008, 2009, 2010. O intrare care n-are nici o legatura (directa, cel putin) cu tematica saptamanala, plecata de la o analiza extinsa, intortocheata, complicata si nu in ultimul rand destul de personala a zicerii "Cine fuge dupa doi iepuri, nu prinde nici unul". Nu am nici timp, nici chef sa ma uit la ce am scris in anii din urma, ca sa vad pe unde am ajuns. Si nu, nu e necesar de sondat prin maruntaiele blogului pentru a cauta un sens pentru campii care-i bat (pentru ca nici nu stiu daca exista vreun sens). Pe scurt, n-am fost niciodata de acord cu proverbul amintit, si de acolo a plecat seria de intrari (favorizata si de o stare de spirit nu foarte "happy", cam recurenta si care indeamna la random ramblings).
In 2011 am decis sa pun punct la "alergarea dupa iepuri: tratat de vanatoare alternativa in everyday mists", ca element de off-topic anual, si sa virez spre ceva mai .. productiv sa spunem = "Let me tell you a story .." . Actiune menita sa aiba cam aceeasi actiune care a motivat si blogul curent la inceputuri = eram asa de prins cu altele ca nu mai aveam timp de vazut nici macar un film pe saptamana, asa ca mi-am creat un motiv. Ergo: in acelasi mod mi-am creat un alt motiv ca sa prind "un iepure" de urechi = sa imi fac timp sa scriu every year at least a short story (this rabbit is a hobby, needed pentru contrast cu the everyday job). N-a mers = anul trecut am avut ceva de-a gata, anul curent am avut alti "iepuri" dupa care a trebuit sa alerg (life rabbits = job, family issues, job, health, job, family issues, job, etc) si n-am mai reusit sa mai prind urecheatul de mai sus. Dar n-am renuntat inca sa alerg dupa .. so, poate next year.
Deci, care-i scopul intrarii de fata. No clue. Probabil sa mentin "traditia" anuala de a avea si ceva off-topic, in care din pacate nu prea am ce scrie. As putea sa virez de la randul curent spre un exercitiu de imaginatie. Din pacate mi-e cam frica de rezultat, avand in vedere "my current end of the year mood". Despre care, for personal reasons, avand in vedere ca-i un blog public si accesibil (in ciuda lipsei de advertising) nu prea pot sa dau detalii. Si asta e un motiv pentru care ar trebui sa ma opresc aici. Dar pot sa-mi fac un hatar si sa-mi "set the tone" macar ;) ..
.. Dupa care sa incerc sa virez spre ceva complet diferit. Let's see. Exercitiu de imaginatie am zis. Live. 15 minutes max time limit (speram mai putin). Sa vedem ce iese. Need a starting point.. Hmm .. had a catchy title .. Chasing Rabbits .. yet again & neverending .. ok let's go ..
Zi de iarna. Soare. Campie inzapezita. Zero copaci, zero munti, zero vegetatie. Spatiu plan intins si alb. Liniste. Trei puncte negre incep sa se contureze dinspre sud. Trei iepuri. Sa le zicem "1", "2" si "3", de la stanga la dreapta. Trei dare paralele lasate in zapada. A fugi mancand pamantul ar fi un cliseu care s-ar potrivi aici, cu precizarea ca in cazul de fata pamantul e sub un strat gros de zapada.
Iepurele din stanga se opri brusc. Ceilalti doi pusera frana, holbandu-se uimiti la confratele mai nou stationar. "De ce fugim ?" intreba 1 (nota de subsol - comunicarea se desfasoara prin telepatie iepureasca, tehnologie avansata ultrasecreta despre care nu se stie nimic .. fiind ultrasecreta). "Ceata, bre !" se rasti 2. "Chiar in fiecare zi trebuie sa-ti aducem aminte ?". 3 completa ingandurat dand din urechi "Doza de morcovi, doza de morcovi .. degeaba am crescut-o". 1 se uita ca trezit din somn in spate. Un val negru de ceata se intrezarea la orizont. [to be continued .. = house emergency, revin]
back .. need more tone setting ..
Asa, unde eram .. Valul negru de ceata avansa cu o viteza constanta, inferioara celor trei iepuroi, dar suficient de repede ca sa devina amenintator in contextul in care patrupedele nu se miscau din loc. In concluzie, iepurele din mijloc se exprima iritat: "Mai stam ?!". Invariabil o luara toti la fuga din nou spre nord. Fiecare cu privirea inainte spre acelasi punct, dar cu mintea in alta parte ...
"1" se intreba in continuare ... "Dar totusi de ce fugim ? E un val de ceata. Si ? Care o fi motivul ? Sigur astia doi stiu. Hmmm .. Poate mi-au si spus. Intr-adevar doza aia de morcovi ar mai trebui crescuta. Mi-e cam foame. Dar de unde ? Poate ma si cam lasa memoria. Daca asa zic ei. Dar de ce fugim spre nord ? Si de ce fugim toti trei in aceeasi directie ? Poate ceata se termina undeva in est .. Sau undeva in vest .. Si pana la urma de ce fugim de ceata ? Ne-am putea opri intr-un camp de morcovi. Eventual sa cautam unul mai larg."
"2" mormaia in sine ... "Idiotul asta .. O sa ne trezim prinsi din cauza lui. Sigur acusi o sa ne opreasca sa ne intrebe de ce fugim spre nord. In fiecare zi asa face. De parca nu e clar ca lumina zilei. Ceata vine din sud. Unde sa fug ? Spre vest ? Spre est ? Sa risc sa ma prinda ceata pana dau de capat. Mda .. In fine. Pana la urma are si el dreptate. Oare de ce fug de ceata ?" .. si ritmul cu care picioarele zvacneau in alergare scazu pe nesimtite, revenind repede la turatia maxima .. "Prostii. Asa e cel mai sigur."
"3" ramasese ingandurat ... "Doza asta de morcovi. In fiecare zi 14. Din 15. La fiecare oprire lasam un morcov. Si mai demult lasam doi, trei, patru .. !! Descoperire: am devenit dependenti de morcovi ! Dezvoltam toleranta. De asta stomacul cere mai mult. Trebuie sa iau notite, si sa gasesc timp sa studiez problema in detaliu. Oare cand ? La urmatorul camp de morcovi. 3 minute si 21 de secunde timp de gandire. In timp ce rontai morcovii. Hmmm ... Oare cine planteaza morcovi in pustietatea asta din 49 in 49 de kilometri ? Si de ce tocmai 45 de morcovi ? Si cum naiba sunt proaspeti cand dam de ei. Oare n-a observat ca dispar din ce in ce mai multi ? Sigur si-a dat seama ca suntem dependenti de morcovi. Vrea sa ne extermine. Incet, incet .. In curand trebuie sa crestem doza la 15 morcovi, iar dupa .. gata. Ma rog, trebuie intai sa studiez in detaliu daca suntem dependenti sau nu. Oare am toate variabilele ? Dar uite, asta care ne tot opreste .. Deja nu-l mai ajuta memoria. E clar .. Avem premisele: consum crescut in timp de morcovi, doza fixa disponibila, pierderi de memorie . Concluzia: o conspiratie anti-iepureasca clara .. Hmmm ... Dar oare vitamina A ajuta la memorie ? Poate alta e problema. N-am facut decat teste oftalmologice. Pentru vedere. Pentru memorie trebuie demonstrat. Am nevoie de timp. Cu fuga asta de ceata ... Dar oare de ce fugim de ceata ?"
Un soim se invartea pe deasupra iepurilor, intrebandu-se cam cat de comestibili sunt. O piramida cu o doua laturi din obsidian si doua din safir trona undeva la noua campuri de morcovi in fata. Iar dupa piramida ceata se zarea venind si dinspre nord ..
Cam atat .. Cu o pauza lunga m-am incadrat. Maybe it makes no sense. Maybe it does ( a bit ;) ). Anyway .. La multi ani ! :)
Cum saptamana asta, am reusit performanta aproape unica (in afara lunii de Oscar = februarie) sa postez intrarea uzuala inainte de mijlocul saptamanii, am zis sa profit de ocazie si sa continui o serie de off-topic entries inceputa prin 2007. Ideea initiala la "vanatoarea de iepuri" era un soi de filosofie plecata de la proverbul "Cine fuge dupa doi iepuri, nu prinde nici unul" corectat in forma aproximativa la "Cine fuge dupa doi iepuri prinde macar unul, si daca e lucky/skilled enough pune mana pe amandoi". Ultima data, ajunsesem cu descrierile tacticilor de urmarire a vietuitoarelor metaforice cu urechi lungi pe undeva pe la construit piramide in desert daca imi aduc bine aminte. N-am rabdarea necesara sa-mi citesc intrarile proprii, dar considerand ca am de gand sa inchei cel putin temporar epopeea iepureasca am zis sa fac efortul de a da macar referintele la primele episoade, in caz ca inca nu-i foarte clar despre ce bat campii aici:
Asta nu inseamna ca daca ai avea rabdare sa citesti ce-i mai sus ar fi mai clar. Sincer sa fiu daca ar fi sa-mi calific cumva aberatiile de acolo fara sa ma uit din nou prin ele ar fi niste mostre de varfuri de alternanta a perioadei manie/depresie pe un comportament tipic bipolar ( n-am sustinut niciodata ca as fi sanatos la cap :D ). Dupa cum se observa ultimele doua ture is in combinatie cu filme deci am renuntat la a dedica = pierde cate o saptamana exclusiv pentru asa ceva. Cum ziceam la inceput azi am avut un impuls pentru a adauga partea a cincea in conditiile in care m-am achitat miercuri de obligatiile pentru tematica normala a blogului. Dar ...
... am avut revelatia ca pana la urma a filosofa despre o posibila prindere a iepurilor intr-un viitor nedeterminat nu prea face altceva decat sa manance timp inutil iar patrupedele se indeparteaza ... asa ca am decis sa devin mai pragmatic un pic si sa incerc o teleportare directa in fata unuia din animalutele pe care le caut - deocamdata unul .. pentru ca asta pare ceva mai accesibil pe moment . Asta nu inseamna ca filosofia cu vanatoarea multipla cade ;) ci doar ca tind sa cred ca la momentul curent am ajuns suficient de aproape de cel de care vorbeam ca sa trec mai in concret .. sau cu alte cuvinte, culturile personale de varza si morcovi din ultima perioada au ajuns la un nivel minim calitativ ca sa se preteze ca momeala ;)
Eu zic ca azi am fost mai putin criptic ca alte dati, dar in caz ca u still have no idea wtf I am talking about ... o sa renunt la aparenta de gradatie de alcool in sange si o sa fiu mai la obiect in ce urmeaza :)
Se pare ca am reusit finally sa duc un pic mai departe zilele astea un story pentru care am avut o idee anul trecut dar care n-am apucat s-o pun pe hartie. Inca nu-i gata, si habar n-am cand o sa fie, dar cum ideea s-a mai clarificat un pic si cum mai am inca un alta poveste in stadiu de draft, am decis sa fac miscarea de care ziceam si sa pun pe pauza "Chasing Rabbits" in favoarea "Let Me Tell U A Story" .. poate asa o sa ma fortez sa le duc la capat :) (deocamdata doar in Romanian, ca n-am timp de translations) . Don't worry, n-o sa se intample prea des - blogul asta ramane un blog de film ;) story entries o sa fie mult mai rar decat mi-as dori eu din lipsa timpului .. Deci, care-i totusi ideea pana la urma daca tot iar ma intind aici si nu mai termin daca tot ziceam mai sus ca pana la urma n-am nimic gata inca. True .. & not true :) ceva am gata ca avanpremiera ... Si din fericire e si singura "bucata" care a mai primit ceva recunoastere si din alte parti (Google if u really want to know :) n-am nici un chef sa ma laud). Deci pana la ceva nou, pe moment ceva mai vechi, din 2009, care s-ar putea sa fie deja cunoscut pentru unii. So, in the original not modified version, enjoy ;) ( daca ai avut rabdare sa ajungi pana aici si sa treci mai departe :) ) :
Întoarcerea
de Emanuel Onica
I.
Era o beznă adâncă, sau cel puţin aşa i se părea. Din ce în ce mai adâncă cu fiecare pas făcut pe aleea parcului. De fapt toată ziua parcă orbecăise într-o beznă. Nu mai era sigur de nimic de când ieşise din cabinetul medicului. Nici de contractele până nu demult nesperate, obţinute alaltăieri, nici de cazurile lăsate baltă, nici de planurile făcute cu mult în avans pentru zilele de concediu din iarnă, nici măcar de drumul spre casă. Totul devenise brusc neclar. De jumătate de zi era parcă în transă. Nici măcar nu ştia dacă să-i pară rău sau bine. Era o ieşire din monotonia zilnică de ani buni încoace până la urmă, nu? O ieşire total neprevăzută, dar o ieşire. Un fior îi trecu pe şira spinării când îşi dădu seama cât de rece privea toată problema. - Auzi.. o ieşire! zise cu reproş după care parcă trezit brusc dintr-un vis se opri uitându-se în jurul său. În liniştea tulburată doar de foşnetul frunzelor uscate de pe alee răscolite de vânt propriile vorbe îi tunară în urechi la intensitate maximă. Deja vorbea de unul singur. Dar ce mai conta? Şi ce, parcă era prima data... Nu, nu e bine. Trebuia să-şi adune gândurile. Ochi o bancă, singura parcă luminată din tot parcul ăla blestemat prin care se învârtea ca printr-un labirint de mai bine de trei ore. Se îndreptă cu paşi repezi în direcţia vizată şi se aşeză aţintindu-şi ochii în stelele care se vedeau parcă mai bine ca niciodată. Era şi o parte bună în întunecimea din noaptea aia. Tresări când întoarse capul. Nici nu simţise când ea se aşezase în celălalt capăt al băncii. De unde apăruse oare la o oră aşa târzie? Dar el ce mai căuta la ora aia acolo? Ar fi trebuit să doarmă, să se odihnească. Aşa i se recomandase. Se ridică şi vru să plece dar o voce ce i se păru infinit mai caldă decât noaptea rece îl opri. - Nu, vă rog! Mă scuzaţi ... Rămâneţi, vă rog. Plec eu. Deschise gura să răspundă dar pentru un moment rămase amuţit. Cei doi ochi albaştri, aproape hipnotici în lumina difuză, care se aflau acum pentru prima dată pe aceeaşi linie cu ai lui parcă îl împiedicau să zică ce dorea. Îi reveni însă în minte ziua ce abia trecuse şi implicit şi glasul. - Nu, nu, nu e cazul... Aruncă o privire rapidă spre ceasul de la mână şi forţând un zâmbet probabil imperceptibil se justifică indicându-l: E târziu. Trebuie să ajung undeva. - A.. bine atunci. Mulţumit parcă de încuviinţare se întoarse, făcu un pas şi fu oprit din nou. - Îmi spuneţi şi mie cât e ceasul vă rog? Puţin deranjat, se uită din nou spre ceas să-i răspundă dar rămase iar fără cuvinte. Se întoarse, luă din nou loc pe bancă şi privind în gol îi răspunse sec: - A stat. - Ah.. Şi, de unde ştiţi că întârziaţi? Nu primi răspuns. Ea, prea puţin deranjată de tăcerea lui, continuă: Vă spun eu, e aproape patru. Ce faceţi în parc la ora asta? Din nou, uşor iritat de insistenţe, după o scurtă ezitare catadicsi să-i răspundă la fel de sec: - Aştept răsăritul. - Şi eu... - Poftim? replică el surprins de răspuns şi întorcându-se spre ochii albaştri ce-l ţintuiseră mai devreme. Era însă rândul ei să privească în gol. - Şi eu.. Aştept răsăritul. Parcă uitând pe moment ce îl apăsa, încercă să continue discuţia, însoţindu-se de o gestică total hilară: - Da.. Păi.. E senin în noaptea asta. Poţi admira stelele. Carul mare... acolo.. Steaua Polară.. Constelaţia Balanţei în partea aia... Din fericire fu întrerupt subit înainte să epuizeze cartografierea complet eronată a întregii Căi Lactee. - Cu ce vă ocupaţi? - Domnişoară.. sunteţi cam directă! îi răspunse siderat. - Doamnă, de fapt. - Aa.. mă scuzaţi... - Nu face nimic, de fapt văduvă... Rămas fără replică mai mult din inerţie se simţi dator să continue cumva: - Nu... nu purtaţi negru... - Nu îmi place negrul - Ăăă... Şi de când? .. - De un an.. - Dar cum s-a întâmplat? Păreţi destul de tânără... şi îmi imaginez şi că.. - Soţul meu era destul de tânăr? Da, aşa e.. S-a înecat. A căzut în Tamisa acum un an. - Poftim? şi avu sentimentul că mersese cu discuţia prea departe, iar ea pentru prima dată îi replică uşor răstit. - S-a împiedicat şi a căzut în Tamisa. La jumătate de milă de aici. Ce-i atât de greu de înţeles? În alt context poate răspunsul i s-ar fi părut de necrezut dar nu în ziua aia. - Îmi cer scuze... Poate ar fi bine să schimbăm subiectul... Să... să vă răspund la ce m-aţi întrebat. Eu, sunt avocat... ca specializare. - Avocat? - Da... ca specializare... de fapt.. după ce am terminat dreptul mi-am deschis un birou de investigaţii private. - Investigaţii private? Adică ... ceva în genul detectiv particular? Sau... - Da... Dar n-a prea mers şi... - Şi? - Şi cred că o să închidem.. temporar... - Aa... Îmi pare rău... Dar, de ce? Aşa puţini clienţi? - Da.. Şi asta... Totuşi mai sunt... Mai facem şi consultanţă juridică pentru firme. Suntem un birou mic. Eu, o secretară şi o contabilă care sunt una şi aceeaşi. Cât de cât merge.. Chiar azi a mai trecut cineva, dar n-am mai luat cazul... - Păi.. vedeţi? De ce nu continuaţi? Dacă pentru scurt timp uitase, cuvintele ei îl făcură să-şi amintească din nou de ce bântuia parcul fără noimă la ora aia din noapte. Avu un impuls iniţial pentru un răspuns sincer dar... - Pentru... Am.. E... prea stresant. - Înţeleg... Şi.. acum ce faceţi? Revenise din nou la starea crispată de mai devreme. Cu toate astea deşi îi răspunse iar sec nu i se mai părea inoportună întrebarea: - Nu ştiu. Poate o să redeschid după un concediu scurt... dar, doar ca birou de avocatură, consultanţă juridică, cum am mai spus... temporar... - De ce.. temporar? Foşnetul de frunze uscate se auzi din nou. Nu mai avea impulsul să-i dea un răspuns dechis ca mai devreme. Nu-i mai dădu nici măcar o replică evazivă. Din nou i se părea toată discuţia absolut inutilă. Căzu iar cu ochii aţintiţi în gol într-o stare în care îl năpădiră toate gândurile avute înainte de o întâlni. Ce să facă? Ce ar mai putea sa facă? Trecură câteva minute de tăcere după care ea se ridică şi vru să plece. Parcă trezit din somn şi ca o scuză pentru tăcere el încercă să o mai reţină: - De ce temporar? Chiar vreţi să ştiţi? Am aflat azi că.. - Mă scuzaţi dacă am fost indiscretă, trebuie să plec... îl întrerupse zâmbind pentru prima dată. Mi-a făcut plăcere, dar trebuie să prind răsăritul în altă parte. La revedere. - La revedere... zise din nou pierdut fără a mai lungi cuvintele. Ce rost avea? Plecase. Nici măcar nu o întrebase cum o cheamă. Nu reţinuse decât cei doi ochi albaştri. Îşi aduse aminte de ceva. Scoase din buzunar o bucată de hârtie motolită. Dar nu o mai despături. Nu mai avea sens.
II.
Deja nu-şi mai făcea probleme privind ora când ar urma să ajungă la birou. În urmă cu ceva vreme, când aflase, îşi spusese la un moment dat că va ieşi din rutina de zi cu zi, că nu mai contează ce urmează, că timpul care îl are e limitat, şi aşa mai departe. Nu s-a întâmplat aşa. Ba din contră. Intrase mai adânc într-o rutină. Dar era una mai lejeră. Îşi permitea mai multe. În drum intră în aceeaşi cafenea în care intrase în fiecare zi cu excepţia sfârşiturilor de săptămână în ultimul an. Se aşeză la aceeaşi masă. Ceru o cafea ca de obicei, şi rămase efectiv perplex când chelneriţa îl întrebă binevoitor, uşor mirată: - Mă scuzaţi.. puteţi fi ceva mai exact? - Poftim? - Cafeaua. Cum o doriţi? - Ca de obicei am zis... neagră cu două cuburi de zahăr.. vin aici cred de un an de zile şi mai bine. - Mă scuzaţi, eu nu ţin minte să vă fi servit până acum. Vă aduc imediat cafeaua. Confuz, fiindcă aceeaşi persoană îl servise şi cu o zi înainte, şi săptămâna trecută şi în multe alte ocazii, se abţinu totuşi de la alte comentarii. Pe de o parte erau simptomele care deveneau din ce în ce mai frecvente. Ieri confundase un şofer de taxi cu un fost coleg de şcoală. Asta după ce uitase că ridicase corespondenţa de la birou şi se întorsese din pragul uşii. Pe de altă parte fu distras de prima pagină a ziarului oferit clienţilor care stătea neatins pe masă. Îl deschise şi citi pentru sine cu glas şoptit: - Banca „Rosso şi fiii” îşi închide operaţiunile temporar în urma unei fraude de 50 de milioane de lire. Dar asta e veche... - Nu e. Speriat lăsă ziarul pe masă brusc. Lângă el la masă se aşezase un tip înalt îmbrăcat într-un pardesiu crem cu o pălărie neagră lăsată pe ochi. - Nu.. nu cred că ne cunoaştem. - Eşti sigur? Individul ridică ziarul şi începu să-l răsfoiască. - Nu... nu cred că e de azi. - Eşti sigur? întrebă din nou omul cu pălărie neagră. Era ceva ciudat cu persoana în cauză. Vroia să-l poftească mai mult sau mai puţin elegant să ia loc la o alta masă din toate celelalte care întâmplător erau neocupate, dar ceva îl reţinea. - Da, sunt sigur, nu e de azi, spuse el ceva mai hotărât. Tipul cu pălărie neagră se uită la data de pe prima pagină. - 27 octombrie. - 27 oct... o fi din 27 octombrie dar nu e de azi. Nu ştiu.. Alt an.. - Deci nu eşti sigur. Devenea agasant. - Ascultă ! Ce vrei dum... Fu întrerupt scurt: - Anul e relativ. Până la urmă pentru tine au fost cam la fel ultimii nu? Omul cu pălărie neagră se ridică şi ieşi. Primul impuls fu să-l urmeze ca să-i ceară socoteală dar tocmai sosi cafeaua. Şi dacă asta nu era suficient să-l ţină pe loc era adusă de cineva cu doi ochi albaştri, care-i păreau al naibii de cunoscuţi dar nu ştia de unde să-i ia. - Poftim, cum aţi cerut, neagră cu două cubuleţe de zahăr. - Da... Scuzaţi-mă... dumneavoastră serviţi la masa asta? - Da. - Parcă am comandat altcuiva. - Nu... doar eu sunt aici de la ora 8. - Hm.. vă cunosc cumva de undeva? - Nu cred.. sunt în oraş doar de două săptămâni.. - Aha.. bine.. mă scuzaţi.. îmi aduceţi vă rog şi nota?
III.
Ajunse în cele din urmă la birou destul de tulburat. Nici nu mai ştia dacă îşi luase pastilele sau nu. Toată povestea de la cafenea îl ameţise complet. Trecu pe lângă secretară fără ca măcar să o salute. O chemă însă destul de repede după ce răscoli vraful de acte de pe birou. - Nicole, ai aranjat tu cumva dosarele pe care m-am uitat ieri. - Nu, doar ştiu că preferaţi să le păstrez în aceeaşi ordine în care le lăsaţi dumneavoastră. - Mda... Cred că nu mai ştiu ce fac, aici am nişte dosare vechi, o parte sunt neactualizate... în fine... uită-te tu te rog dacă poţi după dosarul de la AstraTech. - Dar... prima întâlnire cu directorul de la AstraTech o avem abia peste o luna... N-avem decât o estimare preliminară. Deşi avea probleme din ce în ce mai dese de ceva timp nu erau încă atât de mari încât să nu poată să ţină evidenţa şi să se ocupe de cele trei firme care le mai avea drept clienţi. Era sigur de ceea ce tocmai ceruse. Doar vorbise cu o seară înainte la telefon cu directorul firmei respective. - Nicole.. Ce vrei să spui? Cum adica... peste o lună? - Păi.. pe 29 noiembrie. Acum nu avem încă nimic la dosar. Atunci trebuie să stabiliţi termenii contractuali. - Ne ocupăm de AstraTech de un an de zile Nicole. Caută-mi dosarul te rog. - Dar... - Lasă-mă acum. Am o durere de cap groaznică. Nicole ieşi contrariată. Ştia că are probleme dar nu se manifestase aşa până atunci. Se întoarse însă repede însoţită de un bărbat undeva în jur de 30 de ani extrem de agitat. Dorea o audienţă neapărat şi urgent, refuzând scuzele secretarei şi rugăminţile de a aştepta în anticameră. - Mă scuzaţi. Domnul n-a vrut să aştepte. A vrut să vă vorbească neapărat în legătură cu un caz. N-am putut să-l reţin. - Ce doriţi dumneavoastră? Despre ce e vorba? - O persoană dispărută. - Nu ne mai ocupăm de mult de investigaţii. - Dar.. secretara dumneavoastră mi-a spus că aş putea să fac o programare pentru mâine. Numai că e urgent. - Nicole, ce i-ai spus domnului? Nu ne mai ocupăm cu aşa ceva de anul trecut. Secretara rămase mută. Mai întâi dosarul de la Astra-Tech. Acum încă una. El continuă însă: Bine, hai fie... Dacă e chiar atât de urgent rămâneţi. O să văd ce pot face. Nicole, dacă poţi te rog caută dosarul ăla da? Aproape speriată, abia reuşi să îngaime: - O să încerc... Să ştiţi că aveţi programare la 14:00 la clinică. M-aţi rugat ieri să vă amintesc. - Poftim? Asta era abia săptămâna viitoare. În fine.. Bine, ok.. hai că mai discutăm după ce vorbesc cu domnul. Secretara ieşi fără să mai spună nimic. Era convinsă că vizita la clinică n-o să aducă veşti bune. - Da.. deci spuneţi-mi acum care e problema? reluă el discuţia începută mai devreme. Clientul sau mai bine zis potenţialul client care urma să-l trimită ca pe alţi câţiva din ultimul an la un coleg de breaslă, era în continuare extrem de neliniştit. - Sora mea... A dispărut de ieri de acasă. - Da, deci cum spuneam nu ne mai ocupăm de investigaţii de ceva timp. Ce pot face pentru dumneavoastră e să.. Cuvintele îi fură tăiate brusc însă. - Aici scrie altceva ! şi îi arătă un anunţ în ziar. Am fost la poliţie, mi-au zis să nu-mi fac griji, am fost şi la alt birou ca al dumneavoastră acelaşi răspuns, nu-mi ziceţi acelaşi lucru vă rog. - Ziarul ăla e vechi.. Nu ştiu ce e azi de oriunde mă-ntorc dau de el.. Dar hai, fie na.. Cum vi s-a mai zis şi în alte părţi. Dacă e doar o zi de la dispariţie încă n-ar fi cazul să vă faceţi probleme. Completaţi vă rog fişa asta cu datele personale, semnalmentele şi ultimele informaţii legate de locurile unde a fost văzută. Fratele dispărutei luă foaia şi pixul întinse şi începu să scrie. După ce termină le returnă dar mâinile încă îi tremurau: - Vă rog, e o problemă serioasă. De un an de când soţul ei a murit e într-o stare de depresie de care nu reuşeşte să treacă. - S-a mai întâmplat aşa ceva până acum? Să dispară? - Da.. nu e prima dată.. a mai dispărut o săptămână fără urmă ca să aflu că a plecat într-o staţiune montană unde a fost mai demult în vacanţă cu fostul meu cumnat. - Păi... vedeţi că.. - Dar atunci a lăsat vorbă unei vecine. Cel puţin aşa mi-a spus când s-a întors. Numai că vecina a făcut un infarct şi... şi n-a mai apucat să-mi mai transmită. Evident povestea începea să sune aberant. Totuşi fiindcă fratele dispărutei nu dădea semne că s-ar linişti ci chiar din contră, hotărî totuşi să-l asculte: - În fine, poate a hotărât să fugă undeva o săptămână iar să ia o gură de aer. - Nu înţelegeţi, are o fixaţie, crede că se poate întâlni cumva cu fostul ei soţ.. A fost la şedinţe de spiritism.. Crede că el o cheamă... Mi-e frică sincer să nu-şi pună capăt zilelor. - A mai încercat aşa ceva până acum? - Nu... nu chiar... - Cum adică? .. Nu chiar? - S-a apucat de sporturi extreme. Parapantă, bungee jumping, scufundări... Are o fixaţie acum să doboare recordul mondial la ţinut respiraţia sub apă... - Hmm... Da... Vă asigur că o să mă ocup personal. Acum vă rog, mai am şi alte probleme... Se ridică din scaun şi îl pofti afară. - Deci vă rog să... - Da, domnule. Se va rezolva. Staţi liniştit. Vom investiga cazul chiar de azi. Aproape îl împinse cu forţa afară din birou. Întorcându-se spre scaun şi culegând două dosare căzute pe jos exclamă: - Alt nebun... Luă foaia cu datele dispărutei, aruncă un ochi peste semnalmente, o mototoli şi o băgă în buzunar. Îi trecuse pentru o secundă prin minte să o arunce la coş, dar ceva îl reţinuse. - E bine, dar nu de-ajuns. Se întoarse speriat de-a dreptul. În spatele său se afla aceeaşi siluetă longilină îmbrăcată într-un trenci crem cu o pălărie neagră lăsată pe ochi pe care o întâlnise în urmă cu doar câteva ore. - Ce naiba? Cum ai intrat aici? M-ai urmărit ! - Poate e invers. - Cum adică invers? - Adică m-ai urmărit tu pe mine. - Termină cu prostiile şi zi-mi ce vrei. Individul se aşeză calm şi oftă. - Ai o programare azi la clinică nu? - Nu.. adică.. Ce te priveşte pe dumneata asta? - Păi am o sugestie, şi îi întinse o carte de vizită. Din câte ştiu e disponibilă la ora 14:00. - Elaine Temple, medic psihiatru. Ce e asta? ... Nu-s nebun. Ştiu ce problemă am. Ţine de neurologie, nu de psihiatrie. Şi încă o dată.. nici nu ştiu de ce vorbesc cu dumneata. - Păi vezi.. ai îndoieli. Doar fă ce trebuie să faci şi totul o să fie în regulă. Psihiatria e pe acelaşi palier. Se ridică şi ieşi din birou. Vru să îl urmeze, dar când păşi în anticameră îşi ciocni privirea cu aceeaşi pereche de ochi albaştri care îl ţintuise pe loc şi dimineaţa. - Unde e Nicole şi ce cauţi tu aici? Nu mai era surprins, era enervat de-a dreptul. - Eu... eu sunt Nicole. Pufni într-un hohot de râs amar, aproape de sardonic. - Da, e bună... Ea speriată avu totuşi puterea să întrebe: - Să.. să-l sun pe domnul Hendricks? De la clinică? - A... ştii şi asta? Nu zi, şi tu tot la ... cum îi zice.. aruncă un ochi pe cartea de vizită primită mai devreme.. Elaine Temple, medic psihiatru vrei să mă trimiţi? - Nu... doar am spus.. să sun la domnul doctor Hendricks... de unde ar trebui să primiţi rezultatele.. aveţi programarea la 14:00. - Da.. da.. programarea.. spuse râzând în continuare şi plecă trântind uşa din toate încheieturile.
IV.
Bătu în uşă. Tot ce se întâmplase de-a lungul zilei îi crease o migrenă mai puternică decât cele obişnuite. Aşa că hotărâse să profite până la urmă de programarea făcută. Poate se alegea cu o serie nouă de calmante deşi ştia foarte bine că efectul e temporar şi inutil şi de asta şi doza normală prescrisă era minimă. Dar cum nu avea nimic mai bun de făcut... Mai bătu o dată în uşă. Era ora 14 şi 10 minute. Nici un răspuns. Încercă să intre. Cabinetul era deschis. - Domnule Hendricks? E cineva? Păşi în cabinet. Din spatele unui paravan îşi făcu apariţia acelaşi individ cu pălăria neagră pe ochi îmbrăcat într-un halat alb de data asta. Îl salută pe un ton vioi oarecum contrar celor părinteşti pe care i se adresase de-a lungul zilei, în timp ce luă loc pe scaunul doctorului: - Bună ziua. Ce mai faci? - Ce fac? Cred că o să plec, mulţumesc frumos. E clar că cineva şi-a propus să-mi joace azi o farsă de prost gust... O chestie nu pricep, de ce atâta bătaie de cap?! Adică.. mă urmăriţi de dimineaţă.. schimbaţi chelneriţele la cafenea... vă plătiţi asociata să se dea drept secretara mea.. acum presupun că ar trebui să cred că tu eşti Hendricks, nu? Cine mai e în spate la toată mascarada asta? Sincer, nu văd motivul pentru care vă pierdeţi timpul, nu mai am mult până să-mi mut domiciliul ceva mai jos. În subteran mai exact. Terminând ce avu de zis neîntrerupt se îndreptă spre uşă. - Nu sunt Hendricks. Ia loc. Deşi dorea în continuare să iasă afară picioarele parcă i se mişcară singure într-un stânga împrejur şi se aşeză faţă în faţă cu silueta longilină cu ochii acoperiţi de borul lăsat al pălăriei negre. Abordă un ton mai calm. Era obosit şi parcă resemnat. - Atunci cine eşti şi ce cauţi aici? Aveam o programare... - Eu ţi-am spus că nu aici trebuia să vii. - În fine... da.. nu intenţionez să fac un joc bolnav de prost gust şi să mă prezint benevol la psihiatru. N-am nici un chef să vă mai joc farsa până la capăt... Cine naiba sunteţi?... Tu, fata cu ochi albaştri şi cine o mai fi implicat în toată povestea asta. - Nu e nici o poveste. În plus ştii deja cine sunt deci nu trebuie să-ţi mai zic. Iar în ce priveşte vizita la psihiatru ar fi trebuit să-i dai curs.. Eu sunt aici tocmai din cauză că n-ai făcut-o. - Hai să lămurim ceva. N-am nici cea mai vagă idee cine eşti. Sincer. Ştiu doar că mă urmăreşti de azi dimineaţă. Şi nu înţeleg ce vrei de la mine. - Eu nu vreau nimic de la tine. Tu vrei ceva de la mine. - Bineee... Vrei să joc cum vrei tu? În regulă. Ce vreau de la tine? - Pentru ce ai venit azi aici? - Am venit pentru că secretara mea a făcut o programare aiurea, care încep să cred că ţine tot de farsa elaborată în care sunt prins... - Aşa. Şi pentru ce ai venit azi aici? - Tocmai ţi-am spus. - Nu, nu mi-ai spus. Mi-ai spus că secretara ţi-a făcut o programare greşită. Dacă e greşită de ce i-ai dat curs? - Nu ştiu... De ce mă întrebi asta acum? Tu m-ai trimis la psihiatru tot aici. De ce? Dacă nu dădeam curs la prima programare oricum nu ajungeam. - Nu, motivul n-a fost că aveai o programare deja aici. Un motiv a fost că ai nevoie de o vizită la psihiatru. Nu vezi în ce hal eşti? Crezi că te urmăresc, spui că am asociate, ai impresia că e un întreg complot împotriva ta. - Ascultă, mai am un pic şi sun la poliţie... Cum îmi poţi spune că nu mă urmăreşti când de azi dimineaţă dau în continuu peste tine? - Te ocupi de investigaţii... Ar trebui să fii convins că lucrurile nu sunt totdeauna aşa cum par.. Chiar tu ai zis-o acum. Dai peste mine. Deci.. eu te urmăresc? - Văd că nu ajungem nicăieri.. - Ba ajungi. Deocamdată ai ajuns aici. E bine. Deci, pentru ce eşti aici? - Cum am spus... aveam programarea... - Da, dar pentru ce? - Păi, nu ştiu... pentru nimic, ţi-am zis, a fost greşită, nu avea sens... am venit pentru un consult de rutină cred, dacă tot a fost făcută.. - Eşti sigur? - ... Da... - Mai gândeşte-te. Ce ar fi trebuit să primeşti azi? - Nimic. Asociata ta m-a trimis aici pentru un diagnostic... dar l-am primit deja acum vreun an... - Viaţa e plină de neprevăzut dar totul se întâmplă cu un motiv. E important totuşi să îl vezi la timp. Diagnosticul îl am chiar aici, şi îi arătă spre o mapă aflată pe birou. Uită-te. Îi urmă îndemnul şi zâmbi dar nu era zâmbetul lui. - OK, gata cu joaca.. Asta e o glumă foarte, foarte proastă. - Crezi ce vrei. Dacă vrei poţi suna la laborator să ţi se confirme. - Unde e Hendricks? - A plecat acum o oră cu o urgenţă. Ai întârziat cam zece minute. Rezultatele trebuia să ţi le comunice persoana la care te-am trimis, psihiatrul de vis-a-vis. Ca să nu pierzi şi şansa asta ţi le-am divulgat eu. Oricum probabil caută mapa deci va veni în curând aici. Îţi poate confirma când ajunge. - Ce şansă? Şi tu? Cine eşti tu?! - Important e că eşti un om sănătos. Durerile de cap vor mai continua însă o perioadă. Oricum, starea de sănătate se va îmbunătăţi. - Îţi dai seama câtă încredere îmi prezintă această hârtie, zise fluturând fişa cu nervozitate, după care o examină mai atent. - Cum am zis, n-ai decât să suni la laborator să întrebi. - În primul rând nu are nici un sens. Astea sunt analize vechi de mai bine de un an. - Ţi-am mai zis că în ce te priveşte se pare că anul e relativ. Omul cu pălărie neagră se ridică şi ieşi. Degeaba mai încercă să-i mai dea o replică. Nu-şi mai găsi cuvintele. Era agasat la culme şi în plus durerea de cap devenise insuportabilă. Se ridică de pe scaun şi începu să caute un flacon de calmante într-un raft de medicamente din spatele biroului. Nici nu se mai sinchisi să se întoarcă spre uşă când auzi pe cineva intrând în cabinet. Asta până ce auzi o voce cunoscută: - Nu cred că găsiţi somnifere acolo. - Pentru numele Domnului... nu caut... Era deja a treia oară azi când se întâlneau, deci nu mai fu o surpriză. - O să-mi spuneţi că dumneavoastră sunteţi psihiatrul care ar fi trebuit să-mi dea rezultatele la analize. Nu? - Da.. asistentul domnului doctor Hendricks mi-a spus că vă găsesc aici. Văd că deja aţi văzut că nu e nici o problemă gravă, spuse indicând spre mapa lăsată deschisă pe birou. - Mda.. Nu zău.. Chiar aţi vrea să cred toată şarada asta. Am rezultatele adevărate acasă. Ostilitatea era mai mult decât evidentă în glasul său. - Uitaţi cum stă problema. O să fiu cât se poate de directă. Eu am fost rugată de colegul meu să port o discuţie cu dumneavoastră şi din alte considerente. Şi din ce-am observat la prima vedere văd că a intuit corect că aţi avea tendinţe autodistructive. El pufni în râs. - Evident... - Deci recunoaşteţi? - Nu... negă cu un gest, evident că el v-a spus, el v-a trimis.. Nenorocitul ăsta vrea să mă bage la nebuni. - Vă rog să luaţi loc. E clar că aveţi probleme. El după ce făcu câţiva paşi, aprobă pe un ton aproape surprinzător de calm: - De ce nu? Şi amândoi se aşezară de o parte şi de alta a biroului. Ea, uşor surprinsă îşi căută pentru câteva momente cuvintele: - Îmi puteţi explica un pic... cam ce nu vă convine la persoana mea.. Aş dori să ştiu ce aţi vrut să spuneţi mai devreme. - Aa.. nimic, chiar îmi pare rău, vă rog să mă scuzaţi ... cred că v-am confundat cu altcineva... - Sunteţi sigur? Păreaţi destul de convins.. - Sunt cât se poate de sigur. Vă rog din nou să mă scuzaţi. - Pare că nu v-aţi fi aşteptat la diagnosticul pozitiv... De ce? suferiţi cumva de păreri de rău, regrete... depresie în mod frecvent? - Da. Asta e, şi trânti un pumn în masă care o făcu să tresară, după care continuă pe un ton ironic. Sunt depresiv. Aţi putea să-mi prescrieţi un tratament? Îmi daţi o reţetă de antidepresive şi gata. Problema rezolvată. - Chiar aveţi un comportament ciudat... Acum îmi daţi senzaţia că nu mă luaţi în serios. - Doamne fereşte ! Aş fi plecat de mult dacă nu v-aş fi luat în serios. - Domnule... Îmi puteţi spune, cam câte ore dormiţi pe noapte? - Da... şi aici chiar e o problemă.. am insomnii frecvente... Azi noapte nu am dormit chiar deloc. - De ce? Ce vă frământă? El încercă să continue în acelaşi stil de zeflemea dar îşi aduse aminte de ce nu închisese un ochi mai mult de două-trei ore pe noapte în ultima săptămână, şi involuntar schimbă tonul. - Nu ştiu... Pur şi simplu.. - Visaţi de obicei? Aveţi coşmare? - Da.. de fapt.. am un coşmar.. acum că aţi adus vorba... - Mi-l puteţi descrie? - Dacă stau şi mă gândesc acum... nu e chiar un coşmar.. e totuşi ciudat.. - Vă ascult. - Mă aflu undeva.. pe un platou... lângă mare... - Aşa... Deja parcă intrase într-o transă. Nu mai vedea nimic în jurul său decât întuneric şi o imagine palidă undeva în depărtare pe care cuvintele ce îi ieşeau mai mult singure pe gură începură să o descrie. - Nu.. dacă mă gândesc bine.. e mai îngust... e un pod.. un pod lat.. foarte lat... peste un râu... şi e ceaţă... - Continuaţi vă rog. - Şi mă aflu la un capăt al său... Mă sprijin de o margine de parapet şi privesc apa... E ciudat... Aud nişte paşi.. Foarte aproape.. Mă întorc dar nu văd pe nimeni... - Şi... asta e tot? - Nu... nu e tot.. Privesc spre celălalt capăt de pod şi... paşii se apropie.. dar nu e nimeni aici foarte.. văd undeva în depărtare o persoană... cum apare din ceaţă... - Ce persoană? - O femeie... - Ştiţi cine e? Îi puteţi vedea faţa? El ezită pentru un scurt moment după care răspunse scurt: - Nu... - Sunteţi sigur că nu ştiţi cine e? Sau nu reuşiţi să vă amintiţi?... - E... prea departe... - A... continuaţi vă rog... - Ea... Urcă balustrada.. şi se aruncă în apă... - Şi dumneavoastră? - Eu... eu mă întorc... şi... plec... - Şi asta e tot? - Da... Asta e tot... - Aţi avut vreo rudă, soţie, prietenă care a decedat de curând? - Nu... răspunse din nou evaziv. Ea se ridică de pe scaun, făcu câţiva paşi căutând parcă următoarea întrebare, după care luă loc din nou. Suficient însă pentru el să se trezească din visul ce îl retrăise în ultimele minute. - Cu ce vă ocupaţi? Care e activitatea dumneavoastră? - Eu.. Aa. Investigaţii private... Dar închidem... De fapt am închis. Acum mă ocup doar cu probleme de consultanţă juridică. - Interesant, dar, nu înţeleg... V-aţi ocupat cu investigaţii private? Sau vă mai ocupaţi şi vreţi să renunţaţi? - M-am ocupat... Am renunţat.. acum un an. - De ce? - Puţini clienţi.. Muncă stresantă... Aveam probleme de sănătate mari... - Aha, şi cum azi aţi primit un diagnostic pozitiv.. Ce intenţionaţi? Veţi redeschide biroul de investigaţii? Era prea obosit să încerce s-o mai contrazică deşi în primă fază căută iar o replică prin care să conteste ce era trecut pe fişele răspândite pe birou. Îi răspunse strict legat de întrebare. - Nu... După ce l-am închis... mi-am jurat că nu voi mai opera niciodată... în acest domeniu. - De ce? - Un ultim caz.. un insucces major... o catastrofă... - Ce anume? - Chiar în perioada închiderii... Nu-mi aduc aminte... - Deci care a fost problema? - V-am spus... Chiar nu-mi aduc aminte... - Dar aţi spus că aţi închis acum aproximativ un an, nu? - Da... cred că.. Da, fix, un an.. Pe 27 octombrie.. - Şi.. vă amintiţi data, şi nu vă mai amintiţi de ce aţi închis? - V-am mai spus... clienţi puţini.. stress... probleme de sănătate... - Da.. dar insuccesul, catastrofa cum i-aţi zis... Durerea de cap şi starea de nervozitate reveniră. Îi replică tăios, aproape ţipând: - Nu-mi aduc aminte!... După care parcă dându-şi seama că a depăşit un ton normal, reveni cu un glas aproape şoptit dar suficient de tare ca să fie auzit: cred... - Cred că ajunge pentru azi. Am crezut că aveţi tulburări de comportament mai puternice la început, dar cred că e vorba mai mult de stress. Oricum, ar fi bine dacă aţi mai vizita un psiholog pentru consiliere din când în când.. Iar în ceea ce priveşte pierderea dumneavoastră de memorie.. o pot relaţiona în principiu cu problemele de sănătate care le-aţi avut... Pe moment, ce vă recomand, e o plimbare seara prin parc, înainte de culcare... Cred că în cazul dumneavoastră va fi mai eficientă decât orice somnifer. Cam asta e tot. Vă doresc o seară plăcută. El se ridică şi deschise uşa să iasă evident tulburat, dar parcă mai lucid decât pe tot parcursul zilei. - Vă mulţumesc, spuse pe un ton calm fără să se întoarcă spre ea, fiind încă un pic nesigur dacă vorbele erau ale lui sau nu, şi ieşi.
V.
Era aproape patru dimineaţa. Acelaşi parc pe care îl cunoştea foarte bine deşi nu mai călcase de un an pe acolo. Se uită la ceas. De data asta mergea. Era nerăbdător. Oare ăsta era locul? Dacă mai e şi altă bancă. Toate arată la fel. Nu, asta trebuie să fie. E singura ceva mai luminată. Sunetul paşilor ce se apropiau şi silueta ce se contura îi înlăturară temerile. De data asta, deşi evaziv, o luă el prin surprindere. - Bună.. seara! - Bună seara. Precipitat scoase din buzunar formularul de dispariţie motolit, parcă atât de important acum. După o scurtă privire peste, parcă aruncată mai mult ca să se asigure, întrebă: - Mă scuzaţi... aveţi un frate... Robert? Răspunsul veni pe un ton oarecum intrigat, dar vocea caldă îi deveni repede familiară. - Da? ... De ce? I s-a întâmplat ceva? - Nu, nu.. Totul e în regulă... Şi se pierdu pentru moment. În cele din urmă ea rupse tăcerea: - Ne... cunoaştem cumva? - Cred că... Cum vă numiţi? - Jane. Cu un zâmbet sincer, involuntar, pe care nu-l mai avuse de multă vreme, el îi întinse mâna: - Eu, John. Încântat de cunoştinţă. - Asemenea, zise ea şi îi strânse mâna, privindu-l cu aceeaşi ochi albaştri din urmă cu un an, dar pe care el parcă acum îi vedea pentru prima dată.
Ca warning de start, urmeaza o gramada de (foarte) off-topic in intrarea asta .. (is sigur pentru ca intro-ul asta l-am scris dupa restul). I'm not in the best mood pentru scris ceva care sa sune doar a recenzie efectiv azi, deci in caz ca interesul e major pe directia asta, cu riscul sa pierd posibilii cititori dupa trei randuri - switch pe IMDb tura asta pentru ceva scurt si la obiect vis-a-vis de "Cypher" (sau a se sari exclusiv la paragrafele 5-6 de mai jos, unde am reusit sper sa fiu cat de cat la obiect). Recomandabil de altfel, avand in vedere ca mai departe urmeaza ceva doze crunte de temporary insanity ...
N-am apucat sa vad nici un film saptamana asta. "Cypher" l-am revazut intr-o noapte last week dupa (cred ...) cam sase-sapte ani de la prima vizionare. Asta pentru ca mi-am amintit ca exista cu ocazia uneia din intrarile legate de filmele ce ajung vara-toamna asta pe la noi. Mai exact, dupa cum am scris si acolo, e regizat de acelasi Vincenzo Natali care semneaza de curand lansatul "Splice" sau mai cunoscutul "Cube". Is rare ocaziile cand imi propun sa revad un film. In principal din cauza ca n-am timp. Se mai intampla .. dar 99% din cazuri doar in paralel cu alta activitate = nimeresc ceva @ TV deja vazut, care nu mi-ar distrage prea mult atentia, si ajunge fond sonor de lucru in loc de muzica ( si mai arunc un ochi pe ici colo :) ). Ei, aici am facut o exceptie = cum ziceam chiar mi-am propus sa revad filmul. Nush exact de ce... Pe de o parte cred ca pentru ca stiam ca long long ago mi-a creat o impresie foarte buna dar nu mai tineam minte de ce... Pentru ca era relativ scurt la ora 2 AM fata de alternative ... Poate si pentru Lucy Liu :-p ( care totusi pana la urma n-are un rol chiar asa consistent cum tineam eu minte ... ). I don't know ... Ideea e ca l-am revazut...
Poate suna un pic weird (de fapt nu ca suna, chiar e :)) ) da' de-a lungul timpului am ajuns la concluzia ca la mine o serie de filme au un efect aparte - ceva similar unei melodii care o semnificatie anume, si iti trezeste o senzatie/amintire cand o auzi. Dar cred ca la un nivel un pic mai extins ... Nush, de exemplu, tin minte ca la "Die Hard" cand eram printr-a treia cred, se schimbase pretul biletului si am facut o tura de alergare cu limba scoasa home-cinema-home-cinema again ca n-aveam suficienti bani la mine = m-am ales cu o raceala (dar am vazut "Die Hard" on big screen) ; however n-aveam nici un stress legat de ce am de facut pe maine la vremea aia .. la "The Fast & The Furious", vazut printr-a XII-a m-am ales cu ditai pneumonia de doua luni tot din cauza ca am ajuns cu limba scoasa la cinema (diferenta fiind ca cinemaul unde am vazut "Die Hard" totdeauna a fost mai bine incalzit decat celalalt unde inghetai) ; si printr-a XII-a eram ceva mai stresat cu bac & stuff decat intr-a treia deci nu mi-a picat chiar bine ... Tin minte, tot printr-a treia, ca "Aliens" a fost primul film (si cam singurul cred...) la care am fost tentat sa ies din sala de tare ce m-a speriat (habar n-avand ce urmeaza sa vad cand am luat bilet) ; dar am rezistat pana la capat si combinat efectul de final + ziua insorita de afara + un drum prin parc spre casa cred ca m-a cam imunizat la toata gramada de horror-uri care le-am vazut de-atunci, ba chiar a ajuns un gen care-l prefer - mai ales cele SF... Tin minte, ca sa ies un pic din zona cinematografelor, ca inainte sa vad "Total Recall" on big screen ( by the way .. e primul film la care nu m-a mai dus nimeni de manuta ci am fost singurel .. tot intr-a treia :) ) l-am vazut prin '90 pe TV Moldova. La vremea aia distributia de filme la noi era varza. Abia prin '92 cred a aparut un distribuitor mai acatarii care daca-mi aduc aminte bine se chema Guild Film Romania si a inceput sa aduca cam toate titlurile de box-office major din decada '80. In schimb exista TV Moldova care dadea filme de cinema pe ici colo si un post local (n-am de gand sa fac reclama ca inca mai exista..) care difuza filme de pe video in fiecare vineri noaptea - unde am aflat prima data de Chuck Norris prin seria "Missing in Action" ( cam varza de altfel - da la varsta aia mi se parea o capodopera :) ). ... Tin minte, cred ca eram printr-a X-a.., ca am facut declaratie publica in casa ca donez alocatia pentru abonament (which I did .. vreo trei luni :-p) numai sa se traga HBO. Si am fost extrem de multumit de decizie cand in prima saptamana dupa instalare am vazut pentru prima data, "The Rock" si "Last Man Standing", la rand, in aceeasi zi.... Revenind la big screen... Tin minte ca "Tombstone" l-am vazut pe 1 Decembrie cand eram intr-a V-a, fiind destul de mirat ca incredibil cinema-ul functioneaza intr-o zi libera ... Tin minte ca "Matrix" e ultimul film care l-am vazut pe vremea cand inca mai exista cinema "Copou", din cauza ca nu prinsesem premiera in centru, si m-am trezit cu noaptea-n cap ( ma rog pe la 8 :-p .. ca sa ajung pana la 10 acolo - pana in liceu inclusiv am avut o deosebita preferinta pentru matinee ), dar n-am regretat o secunda dupa, ba eram tentat coborand Copoul sa ma-ntorc sa-l mai vad o data. Era primavara, sambata si o zi cu soare :) ... Tin minte pentru o gramada de filme (toate cele de mai sus si altele), cinematograful in care le-am vazut ... Tin minte pentru o gramada de filme daca le-am vazut solo (majoritatea de altfel.. :|) sau cu cineva (si evident cine era fata, contextul, etc .. :) prea multe detalii) ... Tin minte pentru o gramada de filme o gramada de chestii (si deja cred ca am scris/spus prea multe ca sa subliniez o idee simpla, dar mai sunt o tona de exemple pe langa cele de mai sus - care by the way le-am ales pur aleator...) - si de fiecare data cand revad unul din ele imi revine in minte tot ce relationez cu el, tot contextul in care l-am vazut prima data ( like I said, may seem weird :) maybe it is ) ...
Cum ziceam, am revazut "Cypher"... Uite ca in cazul asta nu-mi amintesc 100% momentul cand l-am vazut exact, desi e mai recent decat cele amintite mai sus. Cred ca a fost fie in vara dintre anul I si II de facultate, fie in vara dintre anul II si III. In prima din ele stiu sigur ca am vazut "Terminator III" iar in rest am bolit pe rupte si credeam ca-mi dau duhu' dupa o hepatita A + ulcer, deci mai probabil sa fi fost in urmatoarea ( unde iar am bolit in mare parte :) neck problems, da' am vazut sigur mai multe filme ). Oricum au fost doua veri relativ monotone with health issues, si de asta nu prea il relationez cu nimic. Si cam asta e revelatia care am avut-o dupa ce am revazut "Cypher" ... ca de la o vreme incoace numarul de filme care au un loc clar si bine definit la mine in ROM (memorie persistenta pentru neavizati) ... tot scade. Poate un motiv ar fi ca si calitatea filmelor a mai scazut (sau vad eu mai proaste), si n-au destul impact cat sa se mai lege si de altceva decat de ce contin efectiv. Dar habar n-aveam de exemplu acum cateva zile cand am vazut "The Dark Knight" ... anul trecut sau in 2008 ? ... nu ca "The Dark Knight" ar fi chiar o capodopera dar e oricum above average. Pana la urma mi-am amintit de context intai = ce-am facut (sau n-am facut) vara trecuta si cea anterioara si abia dupa de film. Si am avut revelatia numarul 2 - care se aplica la "Cypher" de acu 6-7 ani (unde tot nu ma prind in care an a fost) ... si is destul de convins ca se aplica si la o gramada de altele din perioada recenta .. ca nu-mi mai aduc aminte de context pentru ca .. nu am context ... sau mai exact contextul a fost fie prea monoton, fie prea aglomerat si un film fie se pierde fie nu mai respira printre alte activitati ca sa ramana in memorie legat si de altceva decat de ce contine (sau am devenit eu mai normal la cap si nu mai creez linkuri de nebun ..... neee, not a chance :-p).
Bine, poate ar fi cazul sa vorbesc un pic si despre "Cypher" azi desi am o dispozitie... Ok, consideram ce-i mai sus un preambul la un "Chasing Rabbits" - partea a patra, la care daca tot am inceput asa revin in final, si trec la film pe moment. "Cypher" e un spy-thriller plasat undeva intr-un context light SF = avem multa tehnologie - de la pixuri cu transmisie wireless la lifturi de acces la buncare subterane, dar nu chestii care sa para irealizabile in practica. Filmul incepe cu faza de angajare a unui tip cu o viata aparent extrem de monotona de catre Digicorp - o corporatie care ii atribuie o noua identitate si incepe sa-l trimita pe la tot felul de conferinte, avand ca scop final de a-l infiltra ca spion industrial in cadrul rivalei Sunway Systems. Cum mai exact sa reuseasca asta, e o parte destul de importanta in film ca s-o detaliez eu aici. Ideea e ca pe undeva pe traseu apare un personaj misterios interpretat de Lucy Liu care strica planurile Digicorp iar omul nostru ajunge pana la urma dublu spion de partea Sunway Systems. Sau nu ... :)
Ei, pentru lamuriri, a se vedea filmul. Itele nu-s atat de complicate pe cat par, dar destul de complexe ca sa te tina in priza pana la final. Filmul e o productie made in Canada cred cu buget sub 10 milioane $, ceea ce-l califica ca indie movie. Cu toate astea vizual arata extraordinar de bine. Sigur, unele efecte se vede ca-s la nivel de anul 2000 low-budget insa nu inestetice, dar in rest imaginea e lucrata realmente superb. Ca regie, daca ai vazut "Cube" si ti-a placut, atunci sigur o sa-ti placa si "Cypher" - cu mentiunea ca nu avem nici o tenta de horror aici. Rolul principal e jucat de Jeremy Northam excelent avand in vedere schimburile de identitati din cursul filmului. Legat de asta e interesanta evolutia personajului care practic e circulara, ca un light spoiler, punctul de unde a plecat insa si la care revine nefiind foarte clar pana la sfarsitul filmului. In rest .. de Lucy Liu am tot zis :) .. ce-ar mai fi .. Ca feeling filmul are un usor aer noir pana pe final. Final care are un punct care mie personal nu mi-a placut (partea cu explozia ...) dar pe ansamblu aduce o doza un pic ciudata de caldura intr-un context destul de rece pana la momentul respectiv.
Rating: 5 out of 5 si..
..ca sa n-o mai lungesc cu asta (revin dupa cu alte aberatii), trailerul, care din pacate nu l-am gasit la o calitate prea grozava:
Back to "Chasing Rabbits" - cum am zis, episodul IV - "The Nothing grows stronger". In caz de neclaritati, e vorba de o serie de intrari - cate una pe an din 2007 incoace din zona "aberrare humanum est". Mi-e lene sa dau linkuri la cele anterioare, so in caz ca ar fi cineva interesat de partea asta, ultima e in noiembrie 2009 la doi ani de blog (impreuna cu "The Prestige") - acolo se gasesc trimiteri si mai inapoi. Tot acolo ajunsesem cu "epopeea iepureasca" plecata de la ceva de genul "cine fuge dupa mai multi iepuri ar trebui sa prinda macar unul" si trecuta ulterior prin strategii de vanatoare, la faza legata de iepuri si piramide. Mai exact a nu se ajunge ca vanatoarea de iepuri sa echivaleze cu ridicarea unei piramide - care o fi o actiune laudabila dar scopul sau rezultatul final e mutarea domiciliului in subteran undeva la baza ei. Prin extensie asta ar insemna ca si fuga dupa iepuri ajunge la concluzia clasica a zicalei = nu prinzi nici unul. Hmmm... deci, ca sa izolam pentru claritate cateva premise pentru cazul -asta- de esec al actiunii/ideii de a "fugi dupa mai multi iepuri ca sa prinzi macar unul" avem:
1. esec fuga => constructie de piramida 2. constructie de piramida => iepurii se pierd
Mai adaugam si o precizare suplimentara legata de context, pe care o s-o folosim ca presupunere in dezvoltarea ulterioara a teoriei:
3. piramidele se regasesc in general in desert (cu atat mai mult avand in vedere contextul de miraj al piramidei de fata)
Deci din 1. 2. si 3. ar rezulta ca iepurii se pierd in desert cat tu stai sa construiesti piramida. Ok, presupunand ca esti abia la baza piramidei si abia incepi sa pierzi iepurii din vedere, care ar fi solutiile ... Well, la prima vedere, desertul ca intindere aproximativ arida si uniforma ar oferi un relief excelent pentru a prinde iepurii - unde s-ar putea ascunde ? Dar nu e chiar asa... o pala de vant poate matura dunele de nisip, urmele dispar ... Tu ramai fara apa, ajungi sa te invarti in cerc ... La un moment dat poate pierzi si piramida din vedere cat o fi ea de miraj sau reala ... Poti ajunge sa te uiti in fata, spate, stanga, dreapta si sa vezi: nimic . ... Doar nisip, all around ... Deci ce faci, pleci de langa piramida dupa iepuri cu riscul sa te afunzi in desert ? ... sau ramai langa piramida si incerci s-o termini, presupunand ca ai o oaza cat de cat ca sa-ti astampere setea (doar n-ai inceput sa construiesti piramida de nebun chiar fara nici o sursa de supravietuire in jur) . Pai ... daca ramai langa piramida pierzi scopul initial, pierzi iepurii ... Apropo, iepurii unde fug, daca esti inconjurat de desert ? Ei n-au nevoie de apa ? Pai inseamna ca desertul se termina undeva, iar iepurii instinctiv stiu pe unde se intampla asta. Sau poate i-a batut soarele in cap si se invart si ei in cerc. Oricum ar fi, clar e ca am ajuns la concluzia ca e riscant sa pleci din nou dupa ei daca te trezesti cumva langa o piramida ( ma rog, sau o temelie de piramida ... ) in mijlocul desertului. So, what to do ... thinking ...
Solutie : rezolva problema incalzirii globale
E cat se poate de simplu ... daca reusesti asta, suprafata desertica nu mai creste ... din contra ... ai sanse in timp sa scada. Poate ajungi sa faci irigatii de la oaza langa care esti si s-o intinzi pana ce o legi de ce-i dincolo de nimic, dincolo de desert ... Atunci in teorie nici n-ai mai fi in desert => in plus ca efect secundar piramida sigur nu mai e un posibil miraj (asta daca mai ai de gand sa mai pui niste pietre pe ea intre timp). Si ce-i mai important, poti porni din nou dupa iepuri .. sau .. poate poti folosi piramida sa-i atragi ... De ce-ar fi iepurii atrasi de piramida ? ...
To be continued :)
O sa inchei 1. cu un disclaimer: recunosc ca in scrierea intrarii curente am fost sub influenta opiului continut in macul de pe doi covrigi devorati mai devreme + efectul intarziat al unei insolatii de saptamana trecuta + stare depresiva cronica recurenta + altele ... si 2. legatura dintre "Chasing Rabbits" si finalul bla-bla-ului cu filmele din start pana la "missing context" part n-o mai detaliez .. pentru mine e evidenta .. poate o lamureste un clip care in mod normal ar trebui sa-l pun in sectiunea de Motto pentru ca include fix bucata de dialog citata acolo din "Neverending Story":
Ca prima idee pentru intrarea curenta e ca azi blogul curent face 2 anisori. Doi ani in care m-am incapatanat sa nu-l promovez in plus fata de pluginul de YM care ar trebui sa-mi puna un link in status la un new entry, si asta pentru ca sincer de un an incoace am fost al naibii de aproape sa-l inchid de nu mai stiu cate ori, mai ales ca am ajuns uneori sa ma indoiesc si eu calitativ vorbind de ce apuc sa scriu in max o ora alocata pe fuga o data pe saptamana :). Soarta a facut ca in loc sa se intample asta am ajuns sa-l tin pe doua hostinguri ceea ce e aiurea (chiar n-am mai vazut blog mirrored pana acu, si cu aspect grafic diferit pe deasupra) dar na... pe moment e chiar interesant de vazut cam cate views/week are un blog fara advertising pe blogspot comparativ cu wordpress asa ca il mai las in ambele locuri :) (pentru cine nu stie cauza a fost inchiderea Yahoo 360 si diversele optiuni de import export + alte restrictii care au facut ca wordpressu sa ajunga pe post de intermediar in transferul spre blogspot). Ca sa termin cu bla bla-ul aniversar introductiv care probabil oricum nu intereseaza pe nimeni, ce pot sa mai zic e ca sper sa am destul timp sa ajung sa mai scriu un bla bla de gen si la anu' pe vremea asta.
Am facut tura asta ceva ce fac foarte rar - am aruncat un ochi peste cateva postari proprii din urma (cu speranta ca n-o sa am impulsul sa le sterg cand o sa-mi dau seama in ce hal bateam campii), ca sa vad printre altele ce-am scris la 1 an de blog si ca sa nu ma repet cumva (ceea ce totusi partial am facut-o). Asa am vazut ca anul trecut la vremea asta promiteam un film bun ca subiect aniversar. Initial avand in vedere ca nu stau prea bine cu vazutul de filme pe saptamana in curs ma gandeam sa fac o trimitere la intrarea anterioara in sensul asta, "Infernal Affairs" fiind pana la urma unul din putinele productii care le-am prins anul asta si care chiar ar fi pacat de ratat. Totusi, cum am mai facut referiri de-a lungul timpului la "The Prestige", si cum am si zis parca la un moment dat ca intr-o zi o sa-i dedic o intrare, si in plus cum l-am revazut acu' o luna sau doua, m-am hotarat sa-l iau ca subiect partial al postarii de azi. Pot sa zic din start ca e un subiect greu. Din cauza asta m-am si ferit sa-l iau in discutie, dar pana la urma totusi merita - macar pentru a-i face reclama, daca la nivelul unei analize probabil ar trebui sa stau mult mai mult decat jumatatea de ora curenta pana sa trag niste concluzii valabile.
Ca gen "The Prestige" probabil intra in special in categoria drama, dar pana la urma e o impletire de mai multe. Ai cam tot ce vrei in filmul asta - love story, thriller, actiune chiar si un iz de SF (nu din ala cu spaceships oricum). Ca subiect, actiunea e centrata pe rivalitatea dusa in final la extrem intre doi magicieni din Anglia - Alfred Borden jucat de Christian Bale si Robert Angier interpretat de Hugh Jackman - la granita intre secolul XIX si XX. Povestea pleaca de la un accident produs in perioada de ucenicie a celor doi si soldat cu decesul sotiei lui Angier in urma unui truc terminat prost. Din punctul respectiv drumurile li se despart, cel afectat de tragedie dezvoltand o obsesie plecata initial dintr-o dorinta de razbunare in ciuda faptului ca Borden, celalalt iluzionist lasa in permanenta un semn de intrebare asupra vinei proprii in respectiva intamplare. Obsesia respectiva insa ajunge in cele din urma sa treaca de granitele unei simple razbunari si in plus va naste una si din partea opusa, senzatia pe parcursul filmului fiind la un moment dat ca atat Angier cat si Borden trec peste orice motiv legat de implicatiile conflictului asupra vietii personale, vazand ca principala cauza de continuare a adevaratului "razboi" pentru cel mai spectaculos truc, doar pozitia de "cel mai bun magician" in ziarele vremii. Totusi e interpretabil pentru ca in final, ideea de "payback" se intoarce tot la efectele asupra celor apropiati de cei doi.
Filmul e regizat de Christopher Nolan care semneaza si scenariul impreuna cu Jonathan Nolan. Cei doi frati probabil sunt cunoscuti in special pentru revitalizarea francizei Batman cu ultra-apreciatul "The Dark Knight" si pentru primul film prin care s-au remarcat "Memento". Eu personal raman la ideea ca "The Prestige" e peste ambele titluri amintite din multe puncte de vedere. Totusi "The Prestige" e pana la urma o ecranizare dupa un roman scris de un autor al carui nume nu-l mai tin minte, deci probabil mare parte din meritul pentru poveste revine respectivului. Cu toate astea ceva imi spune ca la nivel de carte rezultatul nu prea are cum sa fie acelasi cu cel din film. Asta din cauza ca filmul se explica pe sine destul de in mare parte in ultimele 5-10 minute. Ma indoiesc sincer ca o carte ar putea crea acelasi efect - ca intensitate ma refer - de final neasteptat, cu cea pe care o ofera filmul de fata. Probabil o lectura ar mai dezvalui pe parcurs si pana la ultimele pagini cate ceva macar din intorsatura de final, sau cititorul ar avea oricum mai multe elemente la dispozitie sa traga o concluzie. Ma rog, poate gresesc eu - n-am citit cartea, dar filmul din punctul asta de vedere e unul din putinele in care am fost surprins de modul in care se termina (si ma refer inclusiv la rezultatul per ansamblu conflictului in final - pentru ca mici parti poate se mai pot intui). La partea asta contribuie destul de mult si felul in care e lucrata ecranizarea. Nu e o actiune liniara - coerenta - cap-coada, ci una bazata pe flashbacks din viata fiecaruia decrisa in cate un jurnal propriu, plecand de la momentul curent cand Borden e inchis in startul filmului pentru presupusa ucidere a lui Angier si isi asteapta executarea sentintei - pedeapsa capitala. Tocmai modul asta de punere in scena al actiunii desi adauga poate un pic de incoerenta si la o prima vizionare ar putea fi mai greu de urmarit, contribuie totusi mult la o invaluire a finalului intr-o ceata care sa nu-ti lase foarte multe sanse pana la momentul oportun de a-ti da seama cum se termina totul.
N-o sa mai stau prea mult sa vorbesc de partea de realizare filmica din pdv tehnic. Nu amintesc decat criteriile pentru care filmul a luat doua nominalizari la Oscar si care au fost chiar meritate - imagine si ceva ce nu-mi sare in ochi chiar foarte des - art direction & set decoration, sau mai pe romaneste - scenografia. Sub aspectul asta, filmul e probabil unul din putinele produse dupa 2000 (si chiar si mai inainte...) unde partea de aranjament al unei scene inlocuieste practic efectele speciale (care nu cred ca depasesc cateva descarcari electrice), ca exemple avand campul de palarii, campul de becuri, si altele. In plus, mai intra evident si perioada specifica epocii simulata foarte credibil prin partea de decoruri, location settings, etc, dar asta e intalnita la capitolul asta in orice productie care se respecta - aranjament scenic cu efect de CGI mai putin.
O concluzie a filmului, ca film in sine, e data de replica prin care incepe si care e un laitmotiv pana la urma: "Are you watching closely ?" Raspunsul dupa prima vizionare probabil este "no, you don't ". Chiar daca dupa ce l-ai vazut o data e posibil ca filmul sa-ti para destul de dens si poate chiar si usor incalcit din cauza structurii de flashbackuri, e recomandabil sa-l mai vezi macar o data. Principalul motiv e finalul, care dupa cum am lasat de inteles pana acum schimba destul de multe si s-ar putea sa puna in alta lumina anumite parti din film care se vor vedea probabil mult mai clar la o revizionare. Chiar daca poate ar suna usor fortat, pana la urma cred ca ar merge o comparatie intre film si un truc, cu toate cele trei faze asa cum si sunt descrise: "the pledge" - in care ti se prezinta o situatie, contextul actiunii, "the turn" - in care situatia e mutata "magic" dintr-un context obisnuit intr-unul extraordinar, actiunile izulionistului si "the prestige" - finalul, efectul trucului, iepurasul din joben, care prima data cand il vezi are toate sansele sa te surprinda. A doua oara cand vezi trucul "you'll watch much more closely" - ai sanse sa incepi sa te prinzi de unde apare iepurele, cam asa si cu filmul de fata - la o revizionare multe scene prind sens. In plus e genul de film in care la fiecare revizionare ai sanse sa tot mai descoperi ceva nou. Ca exemplu finalul penultimei scene - a executiei si inceputul ultimei scene - confruntarea finala, desi nu-i explicit poti la urma urmei sa-l consideri "the ultimate transported man - the ultimate trick", asta apropo de cel mai grozav truc pe care de-a lungul vietii cei doi magicieni tot incearca sa-l fure unul altuia.
Deja am scris prea mult si nici nu stiu cat de la obiect pentru un film fata de care, cu riscul de a folosi un cliseu, cuvintele is de prisos (si cu toate astea am sarit peste destule). Ca sa trag linia, am un top personal de 5 de filme, care e cam imobil = se modifica cam greu, compus din "LoTR" - prima parte, "Merlin", "Braveheart", "Donnie Darko" si "The Jacket" de la prima la a cincea pozitie. Ei, topul asta e cam static de ceva ani incoace dar asta si din cauza ca am motive subiective legate de fiecare film, nu sunt acolo doar din pdv valoric al productiilor. Daca ar fi sa-mi fac un top strict obiectiv al tuturor filmelor care le-am vazut vreodata cred ca "The Prestige" ar avea mari sanse sa intre printre primele pozitii.
Rating: 5 out of 5
In incheierea intrarii de azi... cu riscul sa aberez peste limita normala :) o sa revin la o "tema" "dezbatuta" anii trecuti cand n-am avut ce scrie - "chasing rabbits", fara vreo legatura directa cu iepurasul din joben de mai sus (desi daca stau sa ma gandesc :) ...)
N-o s-o lungesc insa foarte tare spre deosebire de parte prima: http://moviethoughts360.blogspot.com/2007/11/off-topic-chasing-rabbits.html si secunda: http://moviethoughts360.blogspot.com/2008/03/off-topic-chasing-rabbits-part-2.html . In rezumat prima tura era vorba despre adaptarea zicalei "cine fuge dupa doi iepuri nu prinde nici unul" la ceva de genul "cine fuge dupa doi (sau mai multi) iepuri prinde macar unu' dar de dorit ar fi mai multi", iar in a doua intrare tactici, strategii si alte consideratii relativ la fuga si coordonarea iepurilor spre aceeasi directie (linkurile ar fi recomandabil de parcurs in detaliu ca sa aiba macar un pic de sens ce urmeaza :) ).
Azi, n-o sa ma opresc la o parte terza propriu zisa asa cum am scris in titlu ci mai mult la o a treia idee sumara care mi-a trecut prin cap mai fulgerator ca o sageata acu' cateva nopti si nu vreau s-o pierd: "iepuroii si piramidele". Mda... ce legatura e intre fuga dupa mai multi iepuri si o piramida ? Pai e simplu... In functie de eficienta = cat de rapid reusesti sa obtii convergenta directiilor iepurilor si sa-i mai si prinzi (sau mai exact sa-l mai prinzi), s-ar putea sa te trezesti ca toata "vanatoarea" echivaleaza cu o adevarata constructie de piramida. Acu' problema e sa nu te trezesti prea tarziu, pentru ca piramidele in general au o destinatie... iar sa-ti construiesti propria piramida poate o fi laudabil pentru posteritate dar cam morbid in ce te priveste. Si totusi... uneori poate merita sa incerci sa construiesti o piramida... mai mult decat sa lasi sa-ti scape un iepure si sa prinzi doar unul :) ... Mai grav e ca nu cumva sa-i pierzi pe amandoi, amantrei sau cati or fi si sa ajungi la vechea varianta a zicalei (Doamne fereste! n-ar mai avea sens chiar nik din ce-am scris la data curenta si la cele trecute) ... dar despre asta tura viitoare ;) ca azi am zis ca-s scurt.
Avand in vedere ca m-am abtinut din a bate campii la extrem azi, n-o sa mai inchei ca prima si a doua oara, ci intr-o nota mai obisnuita (tot reutilizata :) ) pentru cine ma stie de mai multa vreme, care pana la urma are mare legatura cu goana dupa iepuroi si rolul kismetului in toata "aventura" asta ;) :
Life is full of unexpected, but nothing happens without a reason ...
.. sau .. "De ce iepurii au coada scurta, urechile lungi si fug repede ?" .. (sau .. "N-am apucat sa vad nici un film saptamana asta, e tarziu, si am multe alte chestii mai urgente de facut..")
.. O sa fiu sincer .. habar nu am cam cata legatura va avea Part 2 cu Part 1= nu stiu prea exact ce debitez mai departe (dar titlul pare a suna interesant) .. habar nu am daca o sa ma contrazic in vreun fel = nu am nici chef, nici timp sa citesc la ora asta ce-am aberat in noiembrie anul trecut .. si habar nu am.. de ce am mai scris "habar nu am" a treia oara = suna mai bine ca enumerare si mi-am propus sa umplu cateva randuri totusi si nu prea am inspiratie.. O singura chestie o sa clarific insa pentru cine a sarit nota de mai sus (ca sa nu fiu considerat mai ticnit decat is .. sau sa primesc petitii de la Protectia Animalelor) - Prin "iepure", "iepuroi", "iepuresc", si alte derivate posibil utilizate in cele ce urmeaza se va intelege un sens figurativ a la zicala "Cine fuge dupa x iepuri .. "
Deci.. "De ce iepurii fug repede ?".. Pai.. Raspunsurile pot fi multe si diverse.. Dupa o cautare exhaustiva efectuata in aproximativ 3 secunde prin ce imi pune la dispozitie creierul la momentul asta concluzionez satisfacut prin solutia : au 4 picioare ! ... noi .. sa nu generalizez .. eu .. am numai 2 .. Problema, directia, etc. poate evolua in general mai repede in raport fata de capacitatea de urmarire. .. Concluzia: Iepuroiul nu poate fi prins in linie dreapta .. E necesara tactica si elaborarea unui plan strategic de capturare .. idee ce din pacate, fiindca nu procesez destul de eficient la acest moment, n-o s-o dezvolt (poate e mai bine asa) .. dar care conduce la ..
"De ce iepurii au urechile lungi ?" .. Hmmm... Ce ziceam ? .. Ca ideea cu tactica duce la intrebarea asta ? .. Sincer, daca stau si ma gandesc, nu stiu cat duce dar a fost un punct bun de legatura intre paragrafe.. De fapt.. ceva sens ar avea, daca tragem un pic urechile de coada.. Iepurii au urechile lungi pentru a se orienta mai bine in teren, auzul ascutit (legatura cu lungimea e evidenta ... nu ? ..... ) permitand deasemeni si capacitatea extrasenzoriala denumita in mod popular : "somn iepuresc" ! .. Astfel, desi problema, directia urmarita poate parea temporar intrata intr-un soi de stagnare, permitand apropierea de atingerea scopului, exista in mod frecvent posibilitatea brusca ca totul sa ia o turnura neasteptata, ce poate avea efecte din cele mai neplacute sau devastatoare = .. - iepurele trezit dispare in tufisul ce fiind siguri de capturare nu l-am mai luat in seama - .. = directia urmarita poate fi chiar pierduta complet .. Concluzia: Aproximativ aceeasi de la care am plecat.. Planul strategic sau macar tactica in teren .. mai exact, considerarea de solutii de backup ... (radem tufisurile din padure ... instalam sateliti de urmarire ... etc ...) ... totul ca sa fim siguri ca ne apropiem iar de ... coada iepurelui evident .. (doar trebuia sa fac legatura cu paragraful urmator)
"De ce iepurii au coada scurta ?" .. Din acelasi motiv probabil din care probabil exista o alta zicala. Si anume cea cu "Ma invart in jurul cozii.." .. sinonima in mare masura cu orbecaitul pe intuneric si extensibila cu ".. si mai musc din cand in cand din ea sa stiu ca mai exista .. ca n-o vad !" ... Fugi vreodata dupa o directie 100 % clara din start si cu pasii de urmat stabiliti de la sine ? Vin problemele deja rezolvate ? Au coada lunga ca sa le prinzi ? Atunci n-ai mai fugi, s-ar ajunge la un paradox.. Coada e scurta .. clar si axiomatic. A nu se confunda cu timpul necesar pentru a prinde iepurele. Aici variatia depinde de la planul ala strategic, dupa care in functie de cat de bine functioneaza iti musti si tu coada mai rar sau mai des ca sa nu fugi chiar degeaba, pana la meteoritul ce pica in calea iepurelui stupefiat si ti-l aduce in brate sau mai bine zis soarta, kismet, divinitate, karma, etc ...
Nota 1 de final: Scriu la aproximativ 3:30 AM si am aproximativ 15 ore continue inainte de asta de codat in 2 limbaje diferite, elaborat doua planuri provizorii de proiecte pe teme de GUI si securitate fara legatura, descalcit un proiect intreg de comunicatie VoIP cu efectivul specific de cateva zeci de module si urmeaza si altele. Cum am mai zis-o si la inceput textul anterior e compus "live" (cu mici pauze de blank thoughts ..) . Nu-mi schitez niciodata postarile, inainte de a da Compose Blog Entry. Nu imi fac decat o revizie sintactica ulterior in care mai ajustez frazele care suna aiurea.. uneori chiar si la cateva zile dupa ce am postat .. = a se scuza deci lipsa de coerenta ( fug dupa cam multi iepuri :) ), am o durere zdravana de cap + multi nervi la ora curenta si-i posibil sa mai fi descarcat cativa din ei mai sus :) ..
Nota 2 de final ( copy paste din Part 1, tineam eu minte ca ceva suna bine acolo si aveam nevoie de-o incheiere :-p ):
Telling weird things makes you crazy ...
or
Being crazy makes you tell weird things ...
?
One thing is certain... Crazy is more or less creative... Senile is dumb... = Keep telling things - Keeps your wheels running
Postări
