Incredibles 2 (2018)

Nu ma asteptam la foarte mult de la "Incredibles 2" si nici n-am avut surpriza la care speram (deci... de fapt, probabil ca ma asteptam :) ). Pe scurt, e prea Pixar pentru gusturile mele = prea cuminte, prea previzibil. Nu mai stiu pe unde ne-a lasat primul "Incredibles" dar al doilea pleaca de la contextul in care super-heroes are illegal, iar familia Incredible trebuie sa stea departe de folosirea puterilor pentru a imparti dreptate. Chestie care nu-i foarte convenabila, dar il avem pe Winston Deavor, prosper om de afaceri cu amintiri din copilarie despre super-eroi, care impreuna cu a lui sora, Evelyn, e decis sa porneasca o campanie de reabilitare si re-aducere in legalitate. Si asa i se ofera doamnei Incredible un costum nou, suport material si consiliere pentru a deschide calea spre un lobby de succes in privinta asta. In timp ce Mr. Incredible ramane acasa sa aiba grija de copii, chestie care aparent depaseste super-puterile care le are.

Din pacate toata intriga asta are o rezolvare pe cat de previzibila, pe atat de neverosimila - chestie care ar fi trebuit in teorie s-o faca imprevizibila, dar cumva este. E atat de evident din prima faza ca the evil character e din familia Deavor, incat singura necunoscuta ramane care din ei, sau ambii? Chestie care face complet ciudat suportul oferit catre doamna Incredible, cand scopul final e total pe dos... Si mai ciudat e ca tentativa de anulare a super-eroilor isi ia startul efectiv doar in momentul in care doamna Incredible descopera ca-i ajutata din interes. Chestie care n-ar fi trebuit sa se intample... Da' daca nu se intampla, n-aveam un anti-hero attack... deci nu mai stiu unde era interesul. Pe bune ca la un moment dat toata logica personajului negativ devine atat de incalcita incat pare mai plauzibil ca e vorba de un evil schizo si nu evil genius, cum ar vrea sa para. Anyway, long story short: cea mai buna parte din film e by far mezinul familiei Incredible, Jack Jack - nu mai zic de ce ca deja am dat prea multe. In orice caz, scenariul isi da atat de tare cu stangu-n dreptul incat pana si cel mai promitator personaj ramane insuficient exploatat in poveste...

Rating: 3 out of 5

Cleanskin (2012)

Time's shrinking, movie options the same... N-am apucat sa vad altceva decat "Cleanskin" saptamana asta - luat random dintr-o lista de "to watch" mai veche, si asta in vreo trei reprize. Ce-ti zice IMDb-ul bate spre un soi de James Bond. Not even close...

Ash e un tanar musulman, student la drept in Londra, care nemultumit de viata dezorganizata a prietenei, colega de facultate, rupe relatia si devine apropiat de o grupare radicala. De unde incet, incet ajunge sa fie implicat in planificarea de atentate. Ewan e un fost militar, intors de pe frontul din Afghanistan, care e racolat de serviciile secrete pentru a gasi urma unei valize cu explozibil. Avem o serie de flashbacks care ne dau mai mult background pentru cei doi, a caror drumuri evident se intalnesc pana la urma. Cate explozii avem si ce urmari n-o sa zic. O sa zic doar ca avem un scenariu as zice surprinzator de inteligent scris (pentru ce ma asteptam), care are mult mai multa life drama in el decat iti zice trailerul si iti ofera si o intorsatura de final. Nu ceva extrem de neasteptat, dar suficient cat sa consolideze un mesaj care-i cam peste tot printre randuri: life is not black and white, it's very very gray.

Ca de obicei, n-as prea vrea sa comentez latura politica/sociala in raport cu realitatea pe care o exprima filmul. Pot sa zic insa ca e parca prea des, prea brutal si prea violent. Mai nasol e ca pare si suficient de realist - again, this is not a Bond movie, chestie care mie personal nu-mi pica prea bine. Am mai zis-o, prefer ca un film sa ma scoata din real life, nu sa-mi aduca aminte cat de scary si naspa e. Cumva, nu cred ca ramane pana la final vreun personaj despre care sa putem sa zicem ca a fost unul pozitiv. Iti omoara fara mila toate sperantele intr-o lume care mai are si asa ceva :) In concluzie, e cam genul ala de film care as putea sa zic ca probabil a fost bun, dar nu mi-a placut ;) Cam atat... A, just one spoiler: Sean Bean surprisingly survives this one :)

Rating: 3 out of 5

Last Passenger (2013)

Cand pe un poster al unui film cu titlul "Last Passenger" mai vezi scris si "One train. Six passengers. No chance." ceva parca nu suna chiar cum trebuie. Ei... eu n-am vazut posterul asta inainte de film. Dar sa nu lungim inutil intrarea curenta. Avem un tren regional undeva pe langa Londra cu trei vagoane, care e deturnat de un tip misterios cu abilitati de mecanic de locomotiva (si inca una diesel, nu electrica). Care tip ramane misterios pana la final, desi avem o oarece sugestie legata de motivatie. Cert e ca intentia pare a fi una sinucigasa de a izbi trenul la capatul liniei. Chestie care nu pare a fi pe placul ultimilor pasageri, cati mai erau in tren dupa deturnare, sase ca numar. Spoiler: nu mor toti, deci partea cu "last passenger" e mai mult de marketing, desi na... pentru vreo 20 de secunde spre final, putem cumva sa consideram titular pentru pozitia asta pe unul dintre ei. Evident, cam toata povestea e concentrata pe incercarile de a opri trenul. In mare ce vedem e ok in contextul asta. In mare = din pacate avem cateva scene care cam insulta inteligenta, constructia personajelor cam are stereotipuri in unele cazuri, avem un pic de overacting si e clar un film de buget redus ca production value - imagine, sunet, etc (parte care de fapt mai scuza si din celelalte). In concluzie, don't expect much, dar sa zicem ca it has its moments, nu multe, da' are...

Rating: 2.5 out of 5

A Star is Born (2018)

... sau unde duce o incercare nereusita de a vedea ultimul "Halloween", pentru care din pacate managementul cinema-ului local nu crede de cuviinta sa aloce sali mari decat la ore tarzii. Call me picky, da' daca tot imi misc ciolanele pana intr-o sala de cinematograf I want a big screen. In consecinta am preferat "A Star is Born", in ciuda presimtirilor sumbre fata de combinatia letala pentru gusturile proprii: musical + romance. Da' cum de la o varsta am inceput sa descopar apetenta pentru filme cu subiect mai simplu si ceva mai... calme sa zicem (a se vedea saptamana trecuta), cum ultima experienta similara - "La La Land" - a fost surprinzator de originala, si cum recenziile la cel de fata sunt ultra-pozitive, am zis... hai, fie. Dar n-a prea fost sa fie.

Ce avem aici e al treilea remake (asta inseamna patru filme, ca sa fie clar) cu acelasi titlu cu un original de prin 1937. Nu stiu cat variaza subiectul, dar avand in vedere ce am vazut imi imaginez ca nu poate fi prea mult. A se citi - gradul de originalitate tinde spre zero. Un interpret de soft rock alcoolic (nu soft rock-ul, el) intalneste o cantareata anonima intr-un bar, se plac, se iau, cariera ei o ia in sus, cariera lui o ia in jos, si chiar daca vedem o sansa de echilibru spre final, incheiem melodramatic cu un garaj, o grinda, o curea, si o interpretare in memoriam. Sorry pentru "spoiler", dar filmul e atat de one-sided incat devine enervant. Si nu vreau sa ma lansez intr-o polemica acuma la ce vreau sa spun prin "one-sided".

Singura parte cat de cat buna a fost ca, pentru un musical, nu plictiseste foarte tare. The songs are ok-ish, dar inca o data mi-a adus aminte ca nu prea pot digera un film in zona asta - na, problema de gust. Pot sa ma uit la un concert, sau sa ascult un soundtrack - n-am nevoie de un scenariu de forma ca ambalaj. Cat despre romance, nici macar nu pot sa zic ca a fost deprimant ca de obicei... You want a romance, re-watch "Jerry Maguire", avem si-acolo un tip cu o cariera care se duce la vale... sau "Stardust", might be a bit cheesy, dar nu-i cliseic + chiar avem o stea ;). This one was just... bland.

Rating: 2.5 out of 5 (barely...)

First Man (2018)

N-am crezut niciodata in teoriile conspirationiste de fake Moon landing, dar dupa "First Man" parca incep sa-mi pun intrebari :) I'm mean, I know...

Nu ma prea dau in vant dupa productii biografice, cea de fata fiindu-i dedicata lui Neil Armstrong, dar trebuie sa admit ca e interesanta din pdv documentaristic. Desi parca pune prea mult accent pe probleme, si prea putin pe solutii. De asta si ce ziceam mai sus. Avand in vedere cate rateuri, cu sau fara lucky ending, ni se prezinta in film, inca de la prima scena, mai ca-ti vine sa crezi ca ce-ai vazut in "The Martian" are mai multe sanse de reusita decat a avut prima aselenizare din istorie. Mai adaugam la asta si o parte consistenta din film care e centrata pe dramele din viata privata a lui Armstrong, un copil decedat timpuriu, colegi pierduti constant in diverse accidente... Desi intr-un fel, in mod ciudat asta poate explica cumva cariera de succes la NASA = 1) you escape in your work, 2) karma compensates there.

Nu stiu cum o fi fost Armstrong ca persoana, dar Ryan Gosling ofera un soi de "driver" in space aici = poate un pic prea sec. Cred ca daca ar fi de remarcat cineva pe partea de acting e mai degraba Claire Foy in rolul sotiei. Trecand pe partea tehnica, avem o imagine care variaza de la cadre excelente (cam tot ce tine de flights in outer space) la scene turnate foarte prost. Poate e si o chestiune de gust, dar n-am sa inteleg niciodata un amestec de prim plan sau gros plan cu kinetic camera care mi se pare folosita excesiv in "First Man" (steadicam was invented for a reason... ironic nu departe de perioada cand are loc filmul). Lasand toate astea la o parte, "First Man" nu-i chiar boring cum zic unele recenzii, dar nici nu-i "A Beautiful Mind", adica nu prea-i cazul sa te-astepti la ceva care sa te prinda foarte tare. E un film ok, mesajul de make the impossible possible e acolo dar cuminte, deci as zice chiar potential calmant daca ai prea mult stress pe ordinea de zi...

Rating: 3.5 out of 5