The Orville

Imi facea cu ochiul de ceva vreme "The Orville" in peisajul destul de arid de SF series, mai ales ca n-are foarte multe episoade iesite pana in prezent (doua sezoane relativ scurte), si in sfarsit am reusit sa le vad. Verdictul pe scurt e acelasi ca in majoritatea opiniilor din online - e probabil ce-ai astepta sa vezi intr-un "Star Trek" (ma rog, cel putin daca "first contact" cu "Star Trek" a fost cu TNG, DS9, Voyager, sau chiar cu Enterprise sau cu seria originala, nu cu cele mai noi). Asta nu cred ca limiteaza insa publicul potential. Pentru ca "The Orville" are totusi ceva distinctiv: umorul.

E clar de la primul episod ca "The Orville" porneste de la o idee de parodie la reteta clasica de serie SF in care avem o nava de explorare care se avanta in spatiu "where no one has gone before". Pana la urma poate sa para de asteptat avand in vedere ca e un serial creat de Seth MacFarlane, in al carui CV probabil nu prea gasesti multe in afara genului comic. Mai mult, aici il regasim si in rolul titular al capitanului Ed Mercer, in fruntea unui echipaj care din prima pare mai potrivit pentru un sequel la "Galaxy Quest" (alta parodie pe acelasi pattern, pentru cine-si mai aduce aminte). Partea interesanta insa vine cu timpul, si devine din ce in ce mai clara in sezonul 2 = temele episoadelor prind niste nuante mult mai serioase, uneori filosofice. Daca impresia lasata in prima faza a fost un soi de comedie usurica plasata in outer space, nu mai pot sa zic asta dupa doua sezoane.

Intr-adevar "The Orville" are un umor specific, cu care tre' sa rezonezi ca sa-ti placa. Altfel, cred ca ar putea sa para ca arunca in derizoriu subiectul unui episod. Pe de alta parte e probabil modalitatea perfecta pentru a salva o cadere intr-o zona de unde viata se vede fie in alb, fie in negru, uneori cu niste derapaje care vor sa apara ca lectii de asa da, asa nu. Din pacate, de o vreme cam asta-i trendul la ce mai apuc sa vad, si "The Orville" nu face exceptie de la partea sa de episoade moralizatoare, dar aici avem totusi o zona de gri. Chiar daca uneori e o nuanta fina, e acolo, si umorul cumva ajuta la partea asta.

Am scris nu demult despre primul sezon din "Star Trek: Picard" si ziceam ca-i mult mai ok decat "Discovery" (cel putin fata de primele cinci episoade de acolo, ca mai mult eu n-am putut sa rezist). Cu toate astea nici "Picard" n-a fost cel putin in primul sezon un Star Trek in sensul "clasic", in care majoritatea episoadelor tratau cate un subiect separat fiecare, chiar daca avem si elemente dintr-un global story arc. Din punctul asta de vedere "The Orville" e mult mai apropiat de ce-a fost Star Trek candva, posibil si din motivul ca echipa de productie include si cativa veterani ST (Brannon Braga - unul din principalii scenaristi de la TNG pana la Enterprise, Jonathan Frakes - Riker din TNG, regizor la cateva episoade aici, si altii).

Ca si concluzie, eu nu cred ca am mai vazut o serie SF structurata asa de pe la "Stargate: Atlantis" incoace, si chiar daca in general prefer varianta de serial cu linie narativa continua si mai complexa, care e evident mai captivanta fata de stand-alone episodes, parca simteam totusi nevoia si pentru ceva mai "light". Iar ce pot zice cel putin pana acum e ca "The Orville" umple golul asta perfect.

Pig (2021) vs. Nobody (2021)

Daca n-as fi vazut decat unul dintre cele doua filme, fie "Pig", fie "Nobody", probabil n-as fi scris despre niciunul. Intamplarea insa a facut sa le vad recent, la un interval de cam o saptamana, si am zis ca merita o intrare.

"Pig" incepe ca un John Wick mai low budget. Un tip (Nicolas Cage) traieste izolat intr-o padure de multi ani de zile, cu al sau porc specializat pe cautare de trufe, singurul contact cu exteriorul fiind distribuitorul catre care isi vinde recolta. Totul bine si frumos pana intr-o noapte cand doi indivizi dau navala in cabana, il lasa pe omul nostru lat si dispar cu valorosul patruped. De aici ar urma evident ce te-ai astepta - the payback - omul isi vrea porcul inapoi. Ce nu te-ai astepta e ce presupune asta. Eu n-am vazut trailerul inainte de film, si deja cred ca e prea mult. "Pig" merita sa fie vazut in primul rand pentru surpriza de care ai parte, si care e livrata treptat. Mai intai ti se dau incet elemente despre omul misterios din padure: un nume care inca pare sa deschida multe usi in orasul de unde disparuse acum 15 ani, o bataie intr-un soi de "underground fight club" in subsolul unui fost hotel pentru a primi un indiciu, dupa care la un moment dat afli ocupatia respectivului, dupa care ai un episod de infruntare cu un "underboss" si in final "the showdown" cu "the big boss". Pare sablonul clasic de revenge story :) Well, nu e.. N-avem pistoale si explozii, avem.. cutite si furculite. Mai mult nu zic.

"Nobody" e un John Wick, sau mai bine zis un John Wick pensionat (Bob Odenkirk), care lucreaza intr-o functie de management undeva intr-o companie a propriului socru, cu o viata monotona si repetitiva. Totul bine si frumos pana intr-o noapte cand doi indivizi dau navala in casa, ii fura maruntisul din sufragerie si ceasul de la mana, ii invinetesc ochiul fiului si il lasa pe omul nostru intrebat de politisti, rude si de copil de ce n-a folosit crosa de golf. De aici urmeaza iar ce te-ai astepta - the payback - dar care se termina repede. Asa de repede ca din inertie dupa ce-si recupereaza ceasul, in drum spre casa, "the nobody" mai cotonogeste si o banda de cinci indivizi care hartuiau o fata intr-un autobuz. Unul dintre ei fratele liderului local al mafiei ruse - ghinion. Care evident, acum vrea el razbunare. Dupa care incep si aici sa ti se dea elemente despre identitatea misterioasa a lui "nobody": tot cineva de care toata lumea pare speriata, tot retras din activitate de multi ani, cu un subsol blindat al casei de care nici copiii nu par sa stie, dupa care la un moment dat aflam mai in detaliu ocupatia respectivului, si ajungem si aici la episoadele de infruntari cu armata rusa si in final cu "the big boss". De la jumatate cel putin sunt multe similaritati cu John Wick (primul), explicabil avand acelasi scenarist care nu s-a obosit nici macar sa foloseasca.. eu stiu.. yakuza, sau alta organizatie mafiota de partea negativa (probabil e mai politically correct sa fie rusii in ultima vreme acolo). Ce sa mai zic... Evident avem multe pistoale si multe explozii. Practic, singura parte originala din film e personajul principal - care intr-adevar la prima vedere e intr-un contrast total cu imaginea de classic action hero.

"Pig" e un film care se vrea un pic cam pretentios pentru ce rezulta in final, si e exagerat in anumite puncte, dar stoarce cam tot ce poate dintr-un personaj chiar surpriza, si nu o "surpriza" de genul fost agent secret/asasin/etc care, wow, ajungem sa vedem ce army skills are. Obiectiv, cam asta e impresia pe care mi-a lasat-o initial dupa vizionare. Care din pacate a fost inainte de "Nobody". Pentru ca daca era dupa, pesemne eram influentat sa-l apreciez mai mult in comparatia de mai sus. E mult prea mult spus ca "Pig" e un "thriller" dupa cum il eticheteaza IMDBul, dar asta completeaza excelent ironia subliminala relativ la filmul tipic de actiune. N-avem violenta gratuita in "Pig" unde sa putem face statistici gloante consumate vs. "Rambo III". Asa cum avem in "Nobody", care chiar daca se chinuie in prima parte sa ia cateva clisee la misto, pana la urma intra in aceeasi liniaritate obisnuita a genului unde fiecare inamic e anihilat rand pe rand cat mai violent posibil, pana la ultimul care evident e mai tare decat toti. Pentru prima parte care promite totusi ceva, probabil e acceptabil ca average popcorn movie, dar cam atat. So, "Pig" wins :)

Rating:
Pig - 3.5 out of 5
Nobody - 2.5 out of 5

The Courier (2020)

Intr-un gen care parea intr-o vreme cam depasit de vreme = cold war spy thrillers, surprinzator mai apar totusi titluri, nu foarte frecvent, dar parca mi se par mai dese decat in zona SF de exemplu. Anul trecut scriam despre "Jack Strong" (bine, o productie ceva mai veche) inspirat dintr-un caz real, pentru care am putea zice fortand un pic ca "The Courier" ar fi un prequel. Subiectul aici e cam acelasi - un ofiter de rang inalt din blocul estic decide ca-i mai sanatos pentru geopolitica internationala a perioadei sa furnizeze informatii secrete catre CIA. In "Jack Strong" personajul in cauza era un ofiter polonez care asista in debutul filmului la executia colonelului Penkovsky, ca exemplu dat de KGB pentru riscurile tentatiilor de a colabora cu dusmanul capitalist. Ei (mega spoiler), aici ar fi legatura - Oleg Penkovsky e un alt personaj real, al carui traseu de spion il avem prezentat in "The Courier".

Acuma, ca stim finalul, ce-ar mai fi de zis e ca personajul principal al filmului nu e Penkovsky, ci "curierul" - Greville Wynne, un oarecare om de afaceri din Londra cu nefericita calitate pentru el de a avea clienti in Europa de Est, dar foarte fericita pentru spionajul britanic pentru a-l folosi ca om de legatura cu sursa din est. Actiunea urmareste parcursul istoric mai mult sau mai putin romantat (sa fim fair - mai mult) de la recrutarea respectivului pana la finalul nu foarte fericit, in care domnul Wynne, gratie nationalitatii sale totusi scapa.

Ce salveaza filmul e probabil faptul ca-i ancorat intr-o poveste reala. Ce-l ingroapa e ca povestea reala e parca prea "filmic" tratata. Cum sa zic... "The Courier" pare asa de bazat pe fapte reale cum "Titanic" se simte ca film istoric. Abordarea e simtitor destul de... light (ca sa nu zic "Hollywoodish") - foarte teatrala si cu multe stereotipuri, clar mai putin realista decat in "Jack Strong", dar acceptabila daca preferi ceva mai usor. Oricum, coincidenta probabil - cele doua filme neavand prea multe in comun ca productie - undeva prin prima parte din "The Courier" avem o scena de "deja vu" in care colonelul Penkovsky de data asta asista la executia maiorului Popov, un alt spion rus demascat de KGB (alt personaj real). Deci exista si subiect de prequel la prequel.. :)

Rating: 3 out of 5

Cruella (2021)

Prima reactie cand am auzit de "Cruella", n-a fost o reactie. A fost un "ignore" din categoria iar alta productie reciclata din lipsa de imaginatie din ce in ce mai prezenta la Hollywood. Si ca sa nu ma plang neargumentat, in 2019 - ultimul an pre-pandemie, la o numaratoare foarte rapida, in top box-office mi-a iesit un scor de 26-7 (daca nu mi-a scapat ceva) pentru continuari/reboots/spin-offs/etc vs. productii "fresh" = cu subiect complet nou. Asa ca ideea de a mai stoarce din 101 Dalmatieni un "origin story" pentru personajul negativ, m-a lasat total rece. Mai ales ca nu prea-mi plac prequel-urile in general. Cum am ajuns deci sa vad filmul: 1) cautam ceva mai nou, si am gasit vreo doua-trei titluri dar 2) pe la 2 AM inainte de somn, stiind ca probabil n-o sa mearga intr-o repriza, n-am vrut sa fragmentez vizionarea la altceva. Asa ca am zis, hai sa vedem cum a reusit Disney sa scoata totusi ceva primit mai bine decat precedentele tentative de adaptare live-action a animatiei clasice. Evident, ca-n multe situatii cand asteptarile is undeva la genunchiul broastei, impresia finala e mult mai sus, dar o sa incerc sa fiu obiectiv.

Trebuie sa remarc ca prima surpriza a fost complexitatea povestii - nu ca ar fi prea complexa, dar eu ma asteptam la.. nimic. N-am citit "101 Dalmatieni" cartea, dar tind sa cred ca nu intra in prea multe detalii legate de originea Cruellei, deci un plus pentru story in cazul asta. Nu vreau nici eu sa dau prea multe detalii, dar ca idee plecam de la copilaria personajului, care din start se imparte intre Estella si Cruella = cu o personalitate duala a la Dr. Jekyll & Mr. Hyde (pastrand proportiile). Nu trece mult, si fetita isi pierde mama in conditii tragice, ajungand copil al strazii in Londra anilor '60 in compania tandemului de hoti Horace & Jasper, pe care-i stim din animatie. Anii trec si printr-o imprejurare fericita Estella ajunge sa-si schimbe cariera din hot de buzunare in ce-a visat, angajata ca designer de catre cea mai selecta casa de moda din Londra, condusa de "The Baroness" - personajul negativ al filmului de fata. Iar de aici avem un pic de telenovela, si ca in orice telenovela daca spunem cine, cum si prin ce imprejurare s-a mai intersectat cu altcineva ii stricam tot farmecul.

Ceea ce incearca filmul in special in prima parte e sa umanizeze un personaj care stim ca-i negativ din animatia clasica. Si nu doar pe Cruella, ci mai ales pe Horace & Jasper. Chestie care sincer, mi s-a parut parca prea fortata. Mai ales ca in a doua parte, nu se duce atat de tare in directia opusa pana unde te-ai astepta sa ajunga cu transformarea Estellei in Cruella. Pana la urma e un Disney movie in 2021 - sa fim seriosi, sa vedem dalmatieni pe post de materie prima pentru haute couture, cam greu. In orice caz, filmul e lucrat intr-o nota comica din start pana la final, ceea ce probabil ajuta in tot parcursul asta al personajului, in sensul ca nu prea poti sa-l iei in serios nici cand Cruella e Estella, nici cand Estella e Cruella. In general imi place o abordare de genul asta, pentru ca intr-o linie din asta light, rupturile pentru cate un moment dramatic au un impact mult mai clar si mai puternic (nu-mi vine in minte decat "Guardians of the Galaxy 2" acuma). Avem si aici ceva de genul asta, in punctul culminant al telenovelei spre doua treimi din film, care da un pic de forta, dar parca e prea putin. Te-ai astepta sa te mai loveasca cu ceva la final, dar, well... it's a Disney movie.

Lasand povestea insa la o parte, nu stiu... parca restul departamentelor implicate in film au avut cam aceleasi asteptari pe care le-am avut si eu de la subiect, si au dat efectiv maxim ca sa ridice filmul pe unde si cum s-o putea. Sa trecem rapid peste actori, unde Emma Stone mie personal imi confirma iar ca probabil e cea mai buna actrita din generatia de Hollywood nascuta in decada '80. Pentru partea tehnica, cam tot de la production design pana la VFX e cu sanse de nominalizari pentru ce premii s-or da la anul, chit ca de obicei filmele care au tinta asta primesc release prin toamna-iarna. O mentiune speciala as avea pentru coloana sonora. Nu stiu o situatie in care sa fi auzit un melanj atat de bun intre aranjamente pe cantece cunoscute si original score. In general, un film ori se remarca prin una, ori prin alta, in majoritatea situatiilor fiind evident a doua, coloana sonora originala. De fapt.. nu cred ca am vreo referinta unde sa fi remarcat efectiv un mix intre abordari. De exemplu, la Tarantino, unde intalnim des prima varianta, nu retin daca in "Kill Bill" a existat si vreo bucata de soundtrack original. Na ca aici avem asa ceva - nu stiu cat e meritul compozitorului Nicholas Britell, si cat al departamentului de sound mixing, dar rezultatul e suficient ca recomandare clara pentru vazut filmul.

Ca si concluzie, cred ca nu-s singurul care vede "Cruella" ca un fel de "Joker" made by Disney. Cam asta-i impresia mea finala. Ceea ce probabil pierde la capitolul dramatic, dar si mai probabil e mai potrivit pentru o perioada cand e suficient de dark realitatea din jur, ca sa nu mai simti nevoia s-o vezi prea pregnant si intr-un film :)

Rating: 4 out of 5

Till Death (2021)

De ceva vreme printre criteriile de selectie ale unui film am si durata. Probabil nu-i cel mai sanatos mod de alegere, dar e practic cand timpul alocat pentru asa ceva incepe dupa 1 AM. "Till Death" e un film scurt, altfel pesemne nu ajungeam sa-l vad. Ar fi fost o pierdere. Nu ca am vorbi de o capodopera, dar a fost surprinzator de original.

Avem aici un context de revenge story mai aparte, care se transforma de fapt rapid intr-un survival movie. In urma cu vreo 10 ani Emma (Megan Fox) e victima unei tentative violente de jaf, si ajunge sa se casatoreasca cu tanarul procuror care trimite dupa gratii agresorul. Anii trec, el ajunge avocat de succes cu propria firma, dar relatia se raceste. Filmul debuteaza de fapt in prezent, cu incheierea unei aventuri extraconjugale la care Emma decide sa puna punct inaintea unei aniversari a casniciei. Sotul organizeaza un "cadou" aniversar de reconciliere printr-o noapte romantica la o casa de vacanta de pe un lac, care e insa doar avanpremiera la ce urmeaza. Omul decide sa-si traga un glont in cap in dimineata urmatoare, nu inainte insa de a se incatusa de a lui sotie. Na, deja am zis ceva in plus fata de ce vedem in trailer :) Altceva ce nu vedem e cat de elaborat e planul bolnav de payback. Light spoiler - aflam ca decedatul a avut pesemne ceva "remuscari" ca l-a trimis la racoare pe agresorul sotiei si s-a hotarat sa-si ia zilele abia dupa ce respectivul e eliberat din inchisoare, lasandu-i mostenire niste diamante. Clauza de punere in posesie e insa mai complicata.

Tot contextul si ce-ti mai da trailerul pare un pic nerealist, dar amanuntele pe care ti le livreaza incet incet filmul leaga lucrurile intr-o cursa tensionata pentru supravietuire. Asta e de fapt ceea ce te prinde in film - ai o actiune cu destul neprevazut, desi n-ar parea initial. Emma trebuie sa se descurce intr-o casa izolata pe o iarna crancena cu un sot mort (si greu) caruia i-au trecut destule prin cap inainte de glont, suficiente cat sa faca in asa fel incat sa nu-si lase sotia sa-l "paraseasca" prea usor. Iar Megan Fox pot sa zic ca ori se potriveste rolului, ori a mai luat niste cursuri de actorie de cand n-am mai vazut-o ( I know I'm mean :-) ). Nu in ultimul rand, desi avem un element macabru clar, si in ciuda impresiei lasate de trailer, nivelul de violenta din film e cred undeva la o treime din ce vezi intr-un episod din "The Walking Dead". In concluzie, pot sa zic ca filmul mi se pare destul de underrated. O poveste suficient de elaborata care pleaca de la o idee complicata - cum supravietuiesti unei razbunari post-mortem - intr-un thriller care-si respecta genul = mai multa tensiune, mai putine efecte, nu-i ceva care chiar intalnesti des zilele astea.

Rating: 3.5 out of 5