Three Billboards Outside Ebbing, Missouri (2017)

"Three Billboards Outside Ebbing, Missouri" ar merita o recenzie complexa si lunga cat titlul, de care nu prea am timp... E al treilea film al lui Martin McDonagh dupa "In Bruges" si "Seven Psychopats", iar ce avem aici e comparabil cu cele anterioare. Totusi daca in primul am avut o comedie neagra cu final dramatic, in al doilea proportiile au fost cam egale, aici drama e mult mai prezenta. Exista aceleasi accente de umor negru, dar filmul e mult mai dur si credibil in ciuda multor critici din ce-am auzit care zic ca scriptul are parti fara sens. The story: O femeie dintr-un orasel din Missouri, a carei fiica e violata si ucisa, decide dupa vreo 8 luni in care politia n-a aflat nimic sa "contraatace" cu un protest afisat pe 3 panouri publicitare. Rezultatul imediat e oprobiul public asupra tupeului de a acuza seriful local, bolnav de cancer, ca nu-si face treaba. De aici, problema escaladeaza, sau ca sa citez din film: "All this anger, man, it just begets greater anger.".

Scenariul, oricat de ciudat ar parea pe alocuri, e tipic pentru McDonagh si e construit excelent refolosind un motiv de "autor necunoscut" vazut din multe unghiuri, si de obicei cu element surpriza. Ba e dezvaluirea a ceva ce tu nu stii (spoilers: cine-a platit pentru a doua luna de panouri, cine-a incendiat primele panouri, sau chiar cine e autorul crimei), ba dezvaluirea a ceva ce stii catre un alt personaj (other spoilers: cine-a incendiat sectia de politie, sau again... cine e autorul crimei). Ce-ar mai fi de zis: Sam Rockwell, care mie de regula mi se pare ca face cam acelasi rol peste tot, aici cred ca il are pe cel mai bun din cariera - iar partea de critica "ultra politically correct" care acuza filmul ca glorifica in final un tip rasist, e la fel de stupida ca ideea de a face critica "politically correct" pentru un produs artistic - mai ales in contextul in care avem o idee si mesaj clar de "people can change" in cazul de fata. Imaginea nu are ceva exceptional dar sunt niste cadre de finete care merita punctate (un exemplu: intreaga scena cu aruncatul pe fereastra). Coloana sonora adauga un feeling de "Coen Brothers", explicabil fiind scrisa de Carter Burwell care lucreaza de regula si cu ei.

E probabil cel mai puternic film ca impact/mesaje transmise care l-am prins in sezonul asta de "Oscar", in ciuda sau poate chiar tocmai datorita abordarii intr-un registru comic pe langa partea de drama. Pe langa cele amintite mai sus, probabil esentialul care-ti ramane e the unpredictable human surprise factor = te poti astepta la ceva de rau de la cineva de bine sau viceversa, altfel zis, cu exceptii izolate, nu prea e nimic alb si negru in viata asta, ci foarte multe si diverse nuante de gri.

Rating: 4.5 out of 5

PS - extra big spoilers ahead: Intr-o noapte cand n-aveam somn am facut greseala sa arunc un ochi pe un thread de pe reddit vis-a-vis de filmul de fata, care oricat de condescendent ar suna mi-a confirmat inca o data ca IQ-ul mediu al publicului american e undeva la... let's better not say. Deci, in mod normal nu fac asa ceva, dar in situatia de fata ma simt oarecum dator sa explic cateva asa zise detalii stupide din scenariu (lasand la o parte faptul ca intr-o comedie neagra nu ar trebui sa te astepti la ceva 100% credibil, dar na, for the purists...): 1) cum naiba sa ai un extinctor mare in masina cu tine tot timpul? well... dupa ce copilul ti-e incendiat, poate ramai cu ceva sechele; 2) cat de aiurea e ca politia locala sa nu investigheze cine le-a dat foc la sediu? who says they don't? femeia avea un alibi si e lasata-n pace temporar, e suficient ca sa nu vedem si partea asta; 3) BIG spoiler - the real killer issue: filmul n-are final/doi oameni pleaca sa omoare pe cineva nevinovat/etc., samd. - eu zic ca filmul are un final perfect, dar na aici vine interpretarea proprie - a) in primul rand the killer e cel presupus, in ciuda negarii probelor de ADN si prezentei in tara la data respectiva, totul pare un cover-up pentru suspect - daca esti atent, exista cel putin trei elemente in dialogul final intre Dixon si noul serif local: cel din urma incepe prin a-i zice primului ca a facut o treaba buna cu investigatia in contextul in care era concediat si chiar daca imediat dupa neaga rezultatul; se repeta de cateva ori ca "the commanding officer" a oferit acoperire/alibi si mai multe detalii sunt strict secrete, aparent nefiind posibil ca suspectul sa fie atins; in final cel care lasa insigna e Dixon dezamagit de situatie, nu seriful care parca i-ar oferi o sansa sa revina la lucru si b) chiar si asa, finalul e oarecum deschis, cei doi plecati sa faca dreptate singuri nefiind 100% siguri de ce urmeaza - the "shades of grey" ;) ...

In Order of Disappearance (2014)

... sau "Kraftidioten" in varianta originala a titlului, e un film cu o nuanta consistenta de comedie neagra a la Coen brothers, dar pana la urma intra cam tot in genul de revenge thriller ca si postarea trecuta. Am mai avut recenzii la filme norvegiene, dar spre deosebire de vecinii mai de la est mi s-au parut totdeauna mult prea seci/reci ca sa iti lase o impresie de durata. Cel de fata as zice ca e unul din foarte putinele care face exceptie ...

Nils Dickman e un imigrant ... suedez care a facut o cariera in ... dezapezire undeva in Norvegia, ajungand pana la castigarea titlului de omul anului in comunitatea unde conduce plugul. Existenta asta linistita e tulburata intr-o buna zi de un telefon de la politie care anunta decesul fiului in urma unei supradoze. Si de aici viata lui Nils se schimba radical. Deprimat si neintelegand cum fiul sau se putea droga, Nils incepe se bea ajungand pana la o semi-tentativa de suicid. Sotia ii reproseaza ignorarea problemelor copilului si il paraseste. Dar adevarul iese la iveala pana la urma ... (ma rog, filmul de fapt cu asta incepe) = supradoza n-a fost se pare voluntara, ci un "ordin" dat de un mafiot local implicat in traficul de narcotice. Ei, si de aici incepe "the revenge story" ...

Povestea poate nu pare cine stie ce, dar filmul e sustinut foarte mult de constructia personajelor si de interpretare. Nils ajunge incet incet inaintand in lista de vinovati pana la capii gruparilor de traficanti, un sociopat vegan obsedat de curatenie terorizat de fosta nevasta si un sarb batran (un Bruno Ganz exceptional cu aer de Marlon Brando) care are ideea nefericita de a-si angaja cel mai tanar fiu pe post de caraus. Practic tot umorul negru deriva din interactiuni scurte si din hilarul situatiilor de moment. Mi-a adus un pic aminte de "In Bruges" si "Seven Psychopats" a lui Martin McDonagh. Cam pe-acolo se-nvarte si ce avem aici ...

Rating: 4 out of 5

Relatos Salvajes (2014)

Singura problema la "Relatos Salvajes" (aka "Wild Tales") e ca nu-i un film. Is sase. O colectie de shorts cu o tema comuna: revenge. In general exprimata direct, la propriu, cu o singura exceptie. Dar si acolo transpare nevoia de payback printre randuri ...

Filmul incepe cu un intro de vreo 10 minute. Care de fapt nu-i un intro. E prima "poveste" din colectie (cea mai scurta). Si totodata un soi de promo: "buy the rest" sau "switch the channel". Pentru mine a fost mai mult decat suficient sa-mi vanda continuarea. As zice chiar ca din toate cele sase bucati mi-a placut cel mai mult. Si fara sa exagerez, concureaza la cele mai bune 10 minute de start dintr-un film vazute vreodata. N-o sa dau nici un spoiler relativ la bucata asta, si nici in ce priveste ce urmeaza. Asa cum am spus tema e razbunarea, in suficient de multe forme si vazuta din multe perspective: premeditata, impuls de moment, favorizata de context, directa, indirecta, incat cred ca epuizeaza cam toate formele. A nu te astepta insa la ceva de complexitatea "Contelui de Monte-Cristo". Vorbim de 6 shorts pana la urma. Care, data fiind diferenta dintre ele probabil n-o sa placa in masura egala la toata lumea. Asta ar fi probabil si "marele" minus, care e evident complementat de plusul ca mai mult ca sigur you'll enjoy cel putin una-doua din povesti.

Ce m-a prins cel mai mult la "Relatos Salvajes" e unul din cele mai witty scripturi vazute in ultimii ani, care ramane consistent in toate cele sase bucati. Na ... in unele cazuri e posibil sa intuiesti ce urmeaza de pe la jumatate incolo, dar deznodamantul e extrem, si in general nici nu ti-ar trece prin minte ce se pregateste din start. In plus, nu prea stii la ce te uiti, dar nu-i ceva de rau. Ba e drama, ba e comedie neagra. Iar alternanta e atat de bine integrata ca-i insesizabila. Si ca sa fie si mai eficient, scenariul e suplimentat foarte consistent de partea filmica. Un montaj superb, si un sunet pe masura. Daca ai in plan sa vezi productia, atentie in povestea 3 la soundtrackul de pe sosea si scena reintalnirii. E aproape ceva de Tarantino acolo. Sau in ultima poveste, furtuna din departare de pe acoperis. Is poate elemente care scapa ochiului, dar arata cat de atent e lucrat. Si daca n-ar fi, ar lipsi :) ...

Cum am zis la inceput singura problema e ca n-avem un film aici, ci sase. Ca light spoiler, am tot asteptat pana la final ca undeva sa avem un punct de legatura intre povesti. Dar n-avem. In afara de tema comuna. Care, daca ar fi sa ma refer inca o data la "Monte Cristo", aici parca totusi nu-i asa de attractive ca in abordarile clasice. Nu prea ajungi sa empatizezi cu personajul. Ti se serveste rece, in fiecare poveste si efectul negativ al unei tentative de payback. Sau, in ciuda aparentelor, filmul incearca cat poate printre randuri sa-ti tot zica ca in real life revenge is not an option :) ...
Rating: 4 out of 5

Den brysomme mannen (2006)

Busy month ... Iar o scurtez, dar macar de data asta am o optiune de film. "Den brysomme mannen" aka "The Bothersome Man" e un soi de comedie neagra, cu ceva nuante suprarealiste a la Terry Gilliam, dar care lasa o senzatie de "in plop" de la un cap la altul ...

Filmul are un inceput destul de original cat sa te prinda. Dupa o scena scurta cu un tip aparent aruncandu-se in fata unui metrou, respectivul individ e prezentat ca unic pasager intr-un autobuz care-l lasa undeva in fata unei unei cocioabe in mijloc de wasteland. Unde un alt tip ... dupa ce strange un banner artizanal de "Welcome" conduce noul sosit la noua rezidenta. Un apartement intr-un oras gri, cu oameni cam la fel de gri, dar aparent satisfacuti de viata la maxim. Chestie care pare totusi sa nu prinda la noul sosit. Well ... suficient cu detaliile ca nu mai ramane nimic.

Raman in continuare la parerea ca nu rezonez deloc cu cinema-ul norvegian. Tot incerc periodic, dar degeaba. Cred ca ultima experienta a fost "Hodejegerne" care aproape a atins limita sa-mi placa .. in conditiile in care filmul avea un subiect, trailer, etc care promitea ceva sigur pentru preferintele obisnuite. Poate o fi creierul meu prea obosit zilele astea ca sa mai diger (iar, pe bucatele, cu pauze) o incercare de alegorie la afterlife, rai vs. iad, sau ce-o mai fi vrut sa insemne ce am vazut. Nu pot sa ma plang ca n-a fost ceva original, insa pot sa ma plang ca a fost cam ca tot ce-am vazut venind "made in Norway", prea sec pentru mine.

Rating: 3 out of 5

Ravenous (1999)

Am decis sa scriu intrarea asta din doua motive, ambele total atipice atat pentru blogul asta cat si personal vorbind. Primul ar fi ca "Ravenous" s-ar plia sa zicem pe .. ziua de Halloween care tocmai vine, si care ma lasa total rece in mod normal. Al doilea e ca am aflat ca regizoarea productiei s-a stins saptamana trecuta, si chiar daca in alte cazuri de-a lungul timpului am evitat intrari de gen, am simtit nevoia ca de data asta sa punctez macar un pic un nume care probabil nu zice nimic: Antonia Bird, dar care, cel putin ca o opinie personala, a lasat in urma una din cele mai bune productii in genul horror facute vreodata ...

Avand in vedere ca scriu despre film din amintiri, nu stiu cat o sa scap sau nu din vedere, si sa-mi fie iertata ordinea poate haotica de desfasurare a ideilor ce (probabil) urmeaza. Sper sa nu scap esentialul pentru ca am vazut filmul de-a lungul timpului cred de cel putin sapte ori. Tot de-a lungul timpului am ajuns la concluzia ca e un film care ori place mult, ori absolut deloc. Nu stiu daca am intalnit pe nimeni care sa-mi zica ca i s-a parut "asa si asa", iar pe categoriile plus si minus cred ca daca as sta sa numar din cate pareri am prins ar fi cam egal impartite. E un horror asa cum am zis, dar cu un subiect mai putin abordat - canibalism - si tratat intr-un context si mod care poate surprinzator il fac "digerabil" :) (no pun intended). Pentru ca filmul merge un pic mai departe ca esenta de tema de suprafata, plecand de la intro-ul preluat din Nietzsche "He who fights with monsters must be careful not to become one" care, ironic, ramane probabil cam singurul percept din filosofia respectivului neatacat de film. Pentru asta trebuie sa dau credit de fapt unei intrari de blog, nu mai stiu de unde, peste care am dat candva si care chiar dezbatea mai in detaliu subiectul Nietzsche vs. Ravenous :). Pentru ca filmul, pe langa caracterul de horror e o satira fina legata de conditia umana, si mai specific de importanta vietii. Probabil n-are foarte mult sens ce am scris pana acum, dar sper ca macar am facut curios pe cine citeste, asa ca hai sa zic vreo doua cuvinte si despre subiect ;) ...

Actiunea e plasata undeva la mijloc de secol 19. In urma "bravurii" aratate in timpul razboiului Mexicano-American - a se citi ascunzandu-se sub un morman de cadavre, dar iesind cu sansa ca supravietuitor victorios dintr-o situatie imposibila - John Boyd (Guy Pearce) in loc sa fie trimis la curtea martiala e avansat la capitan si detasat sa completeze contingentul unui fort izolat, undeva in munti inainte de un pasaj spre California. Resemnat, cu moralul de parca mai bine ar fi pierit in lupta, ajunge sa se alature deci unui efectiv de vreo sapte personaje - 5 militari si 2 civili, care mai ciudat ca altul, incartiruiti in locul respectiv. Intr-o seara de iarna geroasa "linistea" fortului e tulburata de un tip mai mult mort decat viu (Robert Carlyle), inghetat, care dupa ce-si revine incepe o poveste lugubra despre o calatorie terminata prost spre California, si efectele foamei asupra grupului ratacit in munti din care a scapat inainte sa ajunga cina. Restul povestii, in film ;) ...

Pe langa interpretarea actorilor care construiesc superb caracterele, o chestie de remarcat in film e coloana sonora - Damon Albarn si Michael Nyman, care e probabil unul din cele mai bune si in acelasi timp interesante soundtrackuri folosite vreodata pe un horror. As zice chiar ca rivalizeaza cu probabil the masterpiece care e "Psycho"-ul lui Hitchcock din punctul asta de vedere, dar efectul e cu totul altul. Greu de descris, trebuie vazut + auzit.

Caracterul de horror e dat probabil pe langa tema intunecata, de secventele cu sange, care sunt suficiente, dar nu avem nimic dus la extrem (a la "Saw" ca sa dau exemplul "clasic"). Cel putin in ce ma priveste, nu-i un film care sa dea cosmare sau sa te faca sa sari de pe scaun. Mai mult, cred ca satira si comicul (chiar asa negru si morbid) relaxeaza filmul chiar aproape complet ca "terror effect". Cred ca regizoarea, despre care am auzit candva ca ar fi fost vegetariana, a vrut printre altele sa faca si un pic de propaganda anti consum de carne si a reusit. Dar pe langa asta cum ziceam mai devreme, tema filmului e ceva mai adanca si se invarte in jurul motivatiei de a trai (sau lipsei), cu ce pret, si de ce. O sa ma abtin insa sa filosofez, mai ales ca n-am filmul fresh in minte, dar ca idee nu e productie de luat chiar lejer doar pentru entertainment. In particular, sunt multe detalii, de la simbolistica pana la expresii sau replici care se pierd in context in prima faza, dar daca ti-a placut ce-ai vazut, s-ar putea sa le descoperi ulterior. De exemplu, comandantul fortului sparge nuci cu cartile din biblioteca (parca) in debutul filmului si cu palmele goale in final. Sensul se leaga de starea personajului si replicile din punctele respective, daca mai tin bine minte (dar faza cu nucile n-o prinzi din prima ;) ). Si mai sunt multe asa. Nu stiu cat e doar scenariu (Ted Griffin) dar regia Antoniei Bird a fost exemplara. Chit ca e singurul film care l-am vazut de ea, si desi n-a avut foarte multe in cariera, asa cum am zis in start, am simtit nevoia sa nu las uitat numele care cel putin mie mi-a dat the best horror of the '90s. Si daca ai chef de un film de Halloween, consider this one .. you might hate it, you might love it, I don't know ;)

Rating: 5 out of 5

Un sample din soundtrack, pe scene din film ( sau 4 minute condensand toate momentele bloody :) ) ..
Scena finala (Warning ! = major spoiler, dar e cel mai bun calitativ clip care l-am gasit, desi nu prinde prea mult din ce merita in filmul asta) ..
Si o perspectiva despre film de la timpul respectiv din partea celor implicati (din pacate cu embedding disabled, so you need one more click) ..

Fase 7 (2011)

I'm back to zombie movies ... da' fara zombie :) . Pentru cine a vazut "Rec" (sau "Rec 2" .. sau remakeul american "Quarantine"), "Fase 7" e destul de usor de descris. E o productie argentiniana (deci tot in spaniola se vorbeste ca sa fie si mai similar) in care ai 90% acelasi "setup" = un bloc in carantina din cauza unui virus (global de data asta, nu doar in cladire), cu singura diferenta ca nu mai ai partea de horror = in cazul de fata "the infection" duce in scurt timp la "bye bye, cruel world" fara manifestari violente cauzate de boala. Normal vine intrebarea (mai ales pentru amatorii de horror), pai si atunci ?

Pai, in primul rand "Fase 7" nu e un horror. Sau cel mult ar putea fi numit "horror social". Adica, manifestari violente ajungi sa ai pana la urma, chiar daca nu-s cauzate de "zombificare" in sine, ci de efectul pe plan psihologic al intregii situatii de criza in randul celor aproximativ cinci vecini (solo sau family). Ceea ce face ca filmul sa fie mai mult pe undeva intre granita dintre un thriller si o comedie neagra. Ultima parte ar putea incepe cu descrierea locatarilor care populeaza partial scara unui bloc. In prim plan avem un cuplu de tineri, proaspat mutati la unul din etajele superioare, el fiind un tip obisnuit visand de fapt la o alta locuinta undeva spre munti in mijlocul naturii, iar ea fiind gravida in luna a saptea si luandu-l la misto ca nu-i genul care sa supravietuiasca fara tehnologie o saptamana. Vecinul de palier e un fost agent de asigurari de viata care aparent are ca hobby ... blindarea masinii personale in timpul liber (just to start with ...). Probabil unul din motivele, pe langa paranoia legata de teoriile conspirationiste, pentru care sotia se pare ca si-a luat lumea in cap si l-a lasat solo cu fiica de vreo 7-8 ani. Undeva la un etaj inferior, locuieste solitar un batranel aparent inofensiv ce pare a fi cel mai amabil dintre colocatari in sensul unei relatii de "bun vecin" cu noul cuplu mutat in bloc. Si mai jos, avem alti doi indivizi cu ceva familie, ambii indreptandu-se spre varsta a treia ce par a se intelege de minune unul cu altul in ciuda faptului ca pe cat de coleric pare a fi unul pe atat de calm si diplomat pare a fi celalalt. Ei, cam asta ar fi, in principal, configuratia de locatari care pe parcursul filmului reusesc sa transforme blocul intr-un adevarat front. "Razboiul" porneste se pare de la cei doi de la baza blocului care vor musai sa il mute pe batranelul de la mijloc intr-o ... carantina in carantina, pe motiv ca ar fi cica bolnav. Evident, criza de food, medicamente, etc (elementul clasic in filmele de gen) are si ea un rol in ce urmeaza. Iar in ce urmeaza, vedem cam in ce se transforma/prin ce trece omul nostru pasnic de la ultimul etaj care se chinuie cu chiu cu vai sa-si tina sotia intr-un con de umbra = departe de ce ajunge sa se intample pe scara blocului.

Dupa mine, partea cea mai tare din film e umorul negru, destul de fin (= "ascuns" practic in spatele actiunii) despre care n-o sa mai zic nimic si o sa-l las ca full surprise. Tot ca surpriza (cel putin partiala) pot sa zic ca vine si finalul = who survives, pentru ca pana la urma cam asta e tema filmului, mai in gluma mai in serios - "supravietuirea printre vecinii de bloc". Ceea ce face filmul interesant e tocmai asta, si anume ca se dovedeste ceva mai dificila decat a rezista la epidemia existenta. N-o mai lungesc cu tehnicul, ca oricum scriu pe fuga - dar ar fi fost de zis cate ceva macar despre coloana sonora (u can hear some in the trailer). Overall, e un film care poate fi in acelasi timp si (sort of ..) fun to watch dar care in suficiente faze te mai poate pune si pe ganduri.

Rating: 4 out of 5