Dark Skies (2013)

Se pare ca in ultima vreme am o lipsa teribila de inspiratie in alegeri. Cum de multisor n-am mai vazut un horror m-am indreptat spre "Dark Skies" saptamana asta. Ca paranteza, tre' sa observ ca spre deosebire de acum vreo 10 ani cand ma dadeam in vant dupa genul asta (si detestam comediile) mai nou is din ce in ce mai reticent (si comediile am inceput cat de cat sa le accept, desi multe le gasesc in continuare undeva intre pueril si stupid). O fi varsta = stressul from everyday life de vina, I don't know ... In orice caz, din cand in cand apreciez un horror bun ... Din pacate insa ce avem aici cred ca tinde macar un pic spre o comedie (iar problema e cu un pic) ...

Long, long, looong ago am facut daca-mi aduc aminte un soi de clasificare pe subgenuri pentru horrors. Cred ca era ceva in genul: serial killers, alien monsters, zombies, haunting/atmospheric = demons, spirits si alte entitati, si poate si altele. Personal, in afara de ultima categorie restul pentru mine is in general doar entertaining fara prea mare potential de speriat efectiv. In ce priveste subgenul din urma se mai intampla sa mai am .. tresariri :). Si cred ca statistic se situeaza pe primul loc la "scary effect" la public de acolo fiind abundenta de asa ceva in ultima decada sau chiar mai bine, de la "The Ring" pana la "Paranormal Activity" (numai de curand imi vin in minte trailerele la "Sinister", "Mama", si parca o continuare la "Insidious", si cred ca mai erau cateva). De fapt .. subgenul asta a ajuns asa de des abordat incat incepe sa-si piarda din efect. Si ca sa termin o data cu introducerea asta deja dublata, "Dark Skies" e un exemplu perfect in sensul asta.

Remember "Signs" ? De M. Night Shyamalan ? Eu sincer nu-mi aduc prea multe aminte. Decat ca subiectul se invartea in jurul unei familii care ajunge tinta unei invazii de omuleti gri din alta galaxie. Cam ceva de genul asta avem si in "Dark Skies", dar abordat intr-un stil care se vrea sa-ti ridice parul maciuca macar cu o frecventa de o data la 10 minute. Mai precis, avem un cuplu, cu doi copii, locuind undeva intr-o suburbie, in a caror casa + comportament al locatarilor, incep sa apara fenomene inexplicabile in special in timpul noptii (ex.: prima faza - frigiderul familiei e devastat; restul le las de descoperit, altfel nu mai ramane nimic .. si-asa trailerul ti le cam da pe toate). Reteta pare destul de cunoscuta zic eu, nu ? Poate daca ar fi mers pe varianta deja "clasica" de poltergeist activity ar fi avut un rezultat mai bun in termeni de "nerecomandat inainte de somn". Dar motivatia mai "originala" la toata desfasurarea de forte malefice invizibile - si anume: "extraterestrii gri fac experimente pe oameni de ani buni", face multe dintre manifestarile prezente in film macar ilogice daca nu hilare.

Trebuie sa admit totusi ca in ciuda scenariului care ar esua cu succes de unul singur, regia si modul cum e turnat filmul iti pot da din cand in cand fiori. Exista ceva scene, in special o secventa spre final de sa-i zicem "viziuni de alternate reality" care pot crea un sentiment destul de neplacut de neliniste vis-a-vis de ce poate produce creierul uman in momentele cand se .. pierde. Deci poate pana la urma nu-i chiar cea mai buna recomandare de vazut seara inainte de culcare daca esti mai slab de inger (decat daca ai de lucru dupa si vrei sa faci noapte alba). Dar inca o data, toate astea is valabile luate individual fara relatie cu motivatia scornita de film. Care din cauza ca nu-i chiar prezenta non-stop se mai face uitata din cand in cand. Dar e suficient sa-ti aduci aminte in majoritatea cazurilor ca nu-i vorba de nici de un spirit malefic turbat, nici de vreun caz de posesie, nici macar de nebunie clasica, ci de invisible aliens bine organizati care au un work plan (chit ca nu-l stim in detaliu). Ma repet, dar asa numitul "scary effect" pentru un horror are impact maxim in special daca e relationat de ceva care actioneaza irational/imprevizibil si are intentii pur malefice (= classic haunting de exemplu). Daca stau si imi imaginez divizia 5 de omuleti gri, in care agentul 57 raporteaza ca experimentul "teroare nocturna" in familia Barrett da rezultate in urma vizitelor deghizat in mos Ene (omitand foamea subita si golirea frigiderului ca victima colaterala) si ca are nevoie de fonduri ca sa deturneze trei stoluri de pasari spre casa cu pricina, deja cam taie macar jumatate din criteriile de mai sus ... Ceea ce poate nu-i rau daca nu te astepti sa fii speriat :) Dar rezultatul in filmul asta e ca nu-i nici atat dark cum se vrea si, absurd, nici suficient de comic ca sa-l poti lua ca light entertainment = e la fel de gri ca pericolul "iminent" de care se chinuie sa ne convinga ...

Rating: 3 out of 5 (cam la limita)

We Own the Night (2007)

Vad ca pana la urma n-am scapat de varianta 2 pe care-o aveam data trecuta (= tot n-am apucat sa vad vreun film saptamana asta). In concluzie ma vad nevoit sa ma opresc la "We Own the Night" pentru ca mi-e prea lene sa sondez memoria pentru altceva mai meritoriu de recenzat ...

Filmul e o alta "mafia/police" story, intr-un subgen destul de des abordat la Hollywood, fiind pe undeva la intersectia intre "Brooklyn's Finest"/"Pride and Glory" cu eu stiu .. sa zicem "The Departed" (desi parca bat un pic cam sus ca nivel cu referinta asta). Pe scurt, Bobby Green (Joaquin Phoenix) se bucura de un trai roz in postura de manager al unui club de noapte de succes. Pana ce un raid al politiei organizat de propriul frate (Mark Wahlberg) ii aduce iar aminte de ce isi zice Green (din partea mamei), si nu Grusinski ca restul rudelor in uniforma albastra. Nu ca ar fi probleme cu finantatorul, un batranel bonom importator de blanuri din mama Rusie, dar din pacate patronul mai are si-un nepot cu apucaturi mai neortodoxe (si amici la fel) care isi face veacul prin acelasi club. Si asa Bobby ajunge prins la mijloc, intre o familie pentru care e oaia neagra si o alta familie pentru care rudenia cu bratul legii risca-n orice clipa sa-l duca pe o lista neagra. Cat de gri e pana la urma compromisul facut .. ramane de vazut in film ...

Nu am prea multe de zis. Am facut deja o comparatie mai sus cu alte titluri care plaseaza filmul destul de bine. Deci daca ai chef de un thriller in genul amintit, fara sa te astepti la ceva prea special, e probabil o alegere buna. Avem o regie si un scenariu semnate de James Gray care (desi am vazut doar "Little Odessa" long long ago) pare a se fi fixat destul de puternic pe nisa asta. Ca actori, pe langa cei amintiti deja (nu in cele mai bune roluri din cariera), de mentionat ar mai fi Robert Duvall (care parca da un pic de clasa la generatia tanara) si .. well .. Eva Mendes (foarte foarte subiectiv :P). Altceva .. nu stiu .. o urmarire turnata fain si un final poate un pic prea "corect" pentru o poveste care se vrea sa para aproape de ce vezi prin stiri ...

Rating: 3 out of 5

A Bittersweet Life (2005)

Cum mare lucru n-am apucat sa vad saptamana asta, ma vad nevoit sa recurg iar la amintiri. Iar din cele mai recente nu prea am de ales decat dintre doua mafia story: "We Own the Night" made in U.S., fara prea multe puncte de remarcat, si "A Bitersweet Life" din Coreea de Sud, care e chiar mai simplist ca subiect .. dar per total mai puternic si mai original. Asa ca raman la ultimul si ma intorc inca o data la cinemaul asiatic ...

Cum am zis, subiectul e simplu. Un om de incredere intr-o triada e rugat de capul gruparii sa-i supravegheze ca bodyguard iubita mult mai tanara timp de 3 zile, pe perioada unei deplasari. Cu specificarea ca daca o prinde calcand stramb se poate fie ocupa personal de cei doi, fie sa-l instiinteze prin telefon ca sa ia "masuri". Evident, nu trece mult si tipul insarcinat cu misiunea descopera "flagrantul". Dar, intr-un acces de mila (dupa ce in prealabil il snopeste in bataie pe Don Juan-ul prins in apartamentul tipei) decide sa nu faca nimic, in conditiile in care cei doi opresc legatura. Cumva insa, seful afla, iar ca rezultat primul pedepsit e propriul angajat. In ce fel, cum scapa, si ce se intampla dupa .. prefer sa las de vazut. Inca o data, subiectul in mare e simplist = classic revenge story. Ce-i da un plus ca story, sunt cateva nuante suficient de iesite din comun incat sa para desprinse dintr-un scenariu scris de Terry Gilliam in colaborare cu Tarantino (alte exemple mai bune nu-mi vin in cap) = evadare din mormant, traficanti de arme rusi cu un IQ invers proportional cu aria patriei mama, scene de lupta a la Bruce Lee = 1 vs. 20, etc.

N-as putea zice ca mi-a placut prea mult filmul ca story. Chiar as fi preferat un alt final. Dar nu pot sa nu apreciez cam tot ce ramane in rest: regie (Jee-Woon Kim), imagine, coloana sonora, etc. Rolul principal (Byung-hun Lee) atat ca interpretare cat si ca partitura, mi-a adus parca un pic aminte de Alain Delon in cateva filme de prin '60-'70. Deci, ca sa concluzionez, overall e un film destul de amar si relativ dur. In functie de dispozitie poate sa pice bine sau nu prea, dar in orice caz e suficient de puternic ca sa nu fie uitat prea repede.

Rating: 4 out of 5

Olympus has Fallen (2013)

Am avut un weekend plin si nu prea is in cel mai prolific moment pentru o intrare de blog. Asa ca m-am decis pentru ceva light .. poate prea light. In general prefer sa am intrari cu titlu de recomandare pozitiva, dar cum ratingurile care le dau in coada sunt (in teorie) de la 1 la 5 din cand in cand cred ca se justifica si ceva de genul: "daca vrei sa te simti bine ca ai un IQ peste 50, watch this movie". Deci in caz ca nu-i clar, "Olympus has Fallen" cade si la figurat, ca sa ma folosesc de titlu, fix in categoria asta. Detalii, pe scurt, in cele ce urmeaza ...

Ca sa nu fie total contra trebuie sa dau un plus filmului totusi, si anume ca e .. hilar. Neintentionat, dar daca il iei ca pe o comedie ceva ceva mai poate fi salvat. Asa ca hai sa mergem pe linia asta. Deci, il avem pe el (Gerard Butler), agent al Secret Service delegat cu paza la trezorie dupa ce reuseste sa salveze viata presedintelui U.S. dintr-un accident. Motivul: n-a avut timp si pentru the First Lady, iar presedintele sufera de atacuri depresive rememorand situatia cand isi vede salvatorul. Bravul nostru agent insa inca tine cu patriotism inflacarat la siguranta sefului suprem, interesandu-se periodic de cum mai merg lucrurile in Casa Alba (ok, ca sa fiu fair, bucatica asta de inceput de film e chiar acceptabila, dar pentru ce-a urmat isi merita doza de sarcasm). Si asa ajungem la o situatie care s-a vrut sa para o alternativa la mult-hulitul Die Hard 5. Intr-o zi cu soare, de la rasarit intra ca teleportat in spatiul aerian al Washington D.C. un avion(oi) militar de transport (dupa aparente un Hercules) care cu o eficacitate demna de uzinele de armament Tony Stark trece ca prin branza peste doua fightere trimise in ultima clipa sa-i ureze bun venit si ciuruieste dupa si Casa Alba. Motiv suficient ca presedintele, cu tot stafful sa se retraga intr-un buncar secret subteran. Si evident, ca sa nu dea un nume prost ospitalitatii americane, contrar protocolului ia cu el si delegatia nord-coreeana aflata intamplator fix la momentul respectiv in vizita. In paralel, hoarda tatara .. sau mai bine zis, urmasii lor mult mai estici iau cu asalt incinta si la sol. E inutil de mentionat ca presedintele e luat ostatic imediat ce a sigilat usa la buncar pe interior asa incat sa nu mai poata fi salvat de nimeni. Dar am pierdut eroul din peisaj. Agentul de trezorerie isi aduce aminte ca n-a apucat sa incaseze totusi nici un glonte pentru cel care i-a facut vant din pozitia de sef al garzii prezidentiale, si are un atac de constiinta facand slalom prin ploaia de munitie pana ce reuseste sa intre in Olimp (numele de cod pentru White House in caz ca nu era clar deja). Cum mai departe insa e presupun usor de intuit scenariul, nu cred ca are sens sa mai pierd timp cu detalii.

Dar totusi .. Nu cred ca am justificat suficient de unde pana unde atitudinea mea tendentioasa fata de aceasta productie demna de o recenzie cu 5 stele in varianta americana a revistei "Pentru Patrie" (daca or avea asa ceva). Pai .. n-am vrut sa rapesc savoarea situatiilor desprinse parca din bancurile cu politisti. Pentru mine a fost suficient mobilul atacului terorist ca sa-mi formez parerea despre film: accesarea unui protocol ultra-secret de ... dezamorsare (da, dezamorsare) a tuturor focoaselor nucleare (la un loc) din dotarea US Army. Probabil suna un pic ciudat, nu ? My bad .. am gresit un detaliu. Nu e dezamorsare in sensul de bun simt al termenului, e anulare a rachetelor prin detonare proprie (inclusiv la sol). 4th of July fireworks TM design ;)

Rating: 2 out of 5 (ca sa pastram spiritul: din care 1 punct pentru hackeritza de la pupitrul de control :P .. unde numai a hacking n-aduce ce s-a vazut, dar trecem peste)

Treasure Island (2012)

Cred ca nu e prima ecranizare a "povestii" clasice de R.L.Stevenson care o vad, dar nu mai tin minte alta. Daca am mai vazut vreuna ori a fost cu multa vreme in urma, ori nu m-a impresionat cine stie ce. Am inteles ca o varianta din jur de '90 cu un tanar Christian Bale in rolul lui Jim Hawkins ar fi de urmarit ca referinta. Pana una alta eu ma opresc la probabil cea mai noua, o mini-serie de anul trecut cu un total necunoscut in rolul titular (Toby Regbo) .. dar depinde cum definim rolul titular aici ;)

Nu cred ca se pune problema de spoilers. Dat fiind ca avem ceva bazat pe un roman destul de cunoscut imi permit sa fac o recapitulare sumara a primei parti. Tanarul Jim Hawkins, orfan de tata si cu o situatie materiala nu prea grozava intra in posesia unei harti a unei comori ingropata intr-o insula de temutul (si defunctul) capitan Flint. Comoara care e vanata si de fostul echipaj al respectivului pirat. Cum toata averea lui Jim si a mamei sale se rezuma la veniturile minuscule din administrarea unui han, tanarul se vede nevoit sa apeleze la ajutorul doctorului local si a unui nobil pentru finantarea unei expeditii. Si asa ajungem sa-i avem pe cei trei, impreuna cu un capitan de vas si vreo doi oameni din echipaj de o parte, iar de cealalta .. bucatarul vasului. Long John Silver - un tip cu un picior de lemn, fost om de baza in tabara lui Flint, care reuseste sa infiltreze in echipajul expeditiei aproape tot efectivul de nelegiuiti aflati pe urmele comorii. Evident intentiile raman ascunse pana la apropierea de insula cu pricina, iar mai departe ... Mai departe scrie in carte :) As putea zice si in film, dar chiar si pentru prima bucata avem ceva diferente semnificative fata de roman. Care initial mi s-au parut cam de prost gust, doar de dragul de a da o nota originala la ceva clasic (= cam ca toate ecranizarile la "Monte Cristo" ca sa dau un exemplu similar). La final insa pot zice ca, spre deosebire de alte cazuri, macar desfasurarea actiunii n-a fost simplificata (ba din contra). Deci prin prisma asta sa zicem ca rezultatul e acceptabil.

Sa revin insa la ce ziceam in start. Care ar fi rolul titular in "Comoara din Insula" ? Cand citesti cartea, l-ai putea defini pe Jim Hawkins ca personaj principal. Cel mai complex insa este de departe Silver, si cred ca in asta sta pana la urma si mare parte din nivelul romanului. Fara schimbarile de atitudine, manipularea situatiilor si flexibilitatea "politica" a capeteniei piratilor = per total modul in care e construit caracterul Long John Silver, cartea asta probabil ar fi depasit greu statutul de povestioara de aventuri si s-ar fi pierdut printre altele de gen asa ca eu stiu .. al 15-lea Tarzan din seria lui Edgar Rice Burroughs printre restul (cu diferenta ca Burroughs a scris suficiente povestioare cu Tarzan ~ cam vreo 30 de romane - cat sa se tina minte ca exista). In varianta filmica Silver apropie si mai mult de nivelul de personaj principal. Iar in cazul de fata, interpretarea nu face decat sa consolideze pozitia asta. N-am avut ocazia sa-l vad prea des pe Eddie Izzard. Si sub nici o forma nu mi-as fi inchipuit ca sa potriveste rolului lui Silver. Care e de departe unul mult mai dramatic decat comic. Am fost surprins. Atat de pozitiv, incat probabil o sa dau un calificativ prea ridicat filmului :) Dar chiar merita vazut doar pentru asta, mai ales daca ai citit cartea candva si ti-a ramas in minte personajul ..

In rest, ce sa mai zic... Se vede ca e o productie de televiziune. E departe de adaptarea perfecta. Dar chiar si asa filmul arata bine ca production level. Regia e de Steve Barron, care probabil suna total necunoscut dar pentru mine e omul din spatele celui mai bun film made for TV - "Merlin", cel cu Sam Neill - cat as fi eu de subiectiv :) Totusi, nivelul e altul aici, dar e ok. As mai remarca inainte sa inchei coloana sonora care din pacate nu-i prea simplu de gasit si imaginea care poate din lipsa de buget s-a permis sa aiba niste valente ... sa-i zicem, mai artistice. Prima impresie a fost ciudata, dar ca si cu modificarile din script, pana la urma trebuie sa recunosc ca per total rezultatul sustine de minune partea dramatica a povestii. Creeaza acel sentiment undeva intre straniu si lugubru uneori. Care ( daca nu ma lasa total memoria .. is mai bine de 15 ani cred :) ) e prezent, cel putin printre randuri daca nu chiar evident si in carte. Care e mai matura, mai rece, mai intunecata dar are pana la urma si happy-endul unei aventuri a la Disney.

Rating: 4 out of 5 ( in mare parte pentru rolul negativ principal ;) )