Boss Level (2021)

N-am mai postat de multa vreme la interval asa de scurt, da' asta-i tocmai compensatoriu pentru pauza care urmeaza. In plus, de ceva timp tot am intervale din ce in ce mai lungi de cand vad filmul pana ce scriu despre si cam incep sa uit ce vreau sa spun, iar "Boss Level" a fost prea "motivant" ca sa-l pierd printre neuronii distrusi si lipsa de lecitina.

Roy e un tip undeva spre 40 de ani, fost membru in trupele speciale, cu o fosta sotie care lucreaza intr-un laborator ultrasecret pentru un alt fost militar de cariera. Un individ incadrat in tiparul de arch-villain cu vise de dominare globala. In tot contextul asta avem un fenomen de tip Groundhog Day = in fiecare dimineata Roy se trezeste la acelasi timp si in acelasi loc, si isi petrece ziua cu o armata de asasini care incearca sa-i scurteze de la primele minute suferinta de a-si repeta activitatea. Evident, fenomenul e prezent doar pentru Roy care se tot chinuie sa avanseze in cele 24 de ore cat sa inteleaga ce implicatie a avut vizita facuta sotiei o zi mai devreme in toata povestea asta. Despre care nu mai zic nimic. Trailerul deja spune prea multe, iar mie mi-a parut sincer bine ca nu l-am vazut inainte de film.

Am plecat probabil din start cu o abordare subiectiv pozitiva stiind din cele doua randuri de descriere de pe IMDb (foarte underrated acolo apropo) ca-i vorba de un time travel movie, subgen pentru care am o slabiciune evidenta. Intr-un alt context poate m-ar fi deranjat un pic lipsa de rigoare stiintifica, si as fi cautat gauri prin desfasurare. E evident insa de la prima scena ca filmul nu se ia in serios, si nu-i cazul s-o faci nici tu, fiind construit asa cum o sugereaza si titlul, de parca ar fi o adaptare dupa un joc video, desi nu e. Este insa foarte foarte fresh, iar constructia scenariului e simplista doar in aparenta. N-o sa-ti zica cine stie ce detalii despre tehnologia temporala a axului Osiris din spatele fenomenului, care arata ca picat din Stargate. Dar isi ia suficient timp sa construiasca un puzzle intreg pe care-l are Roy de rezolvat ca sa parcurga toate treptele pana la "boss level". Iar twist-ul de acolo, care poate nici nu-l simti ca twist, deci o sa-mi permit un spoiler, e ca the "boss level" e de fapt altul. "The secret level" :-) - pentru care Roy are nevoie de inca alte repetitii ca sa-si dea seama. Moment unde filmul face ce ma plangeam data trecuta ca "Love and Monsters" n-are - o iesire foarte scurta din zona light undeva spre drama, cu suficienta forta insa aici sa o simti. Sau na, ma rog, fiind iar vorba de timp trecut, turning points, si ce-ai putea face cu o time machine, probabil iar is subiectiv ;-)

Rating: 4 out of 5

Love and Monsters (2020)

N-o sa incerc prea multa filosofie in care sa extrag vreun mesaj ascuns din "Love and Monsters" relativ la contextul din ultima perioada, pentru ca probabil n-as fi chiar de acord cu ce-as concluziona ca transmite. L-am luat simplu asa cum e - un SF light cu o parte consistenta de comedie.

Avem un context distopic, unde dupa ce omenirea a evitat cu succes un dezastru cataclismic prin bombardarea unui asteroid in drum spre Terra, s-a trezit intr-un altul = deseurile radioactive aterizate pe planeta au creat suficiente mutatii genetice incat multe vietuitoare sa creasca periculos peste noapte. De multe ori m-am gandit ca avem bafta ca porumbeii nu-s de 10-15 ori mai mari, altfel am fi clar pe cale de disparitie. Cam la concluzia asta ajunge si filmul de fata, desi n-am vazut niciun porumbel pe-acolo, da avem din altele - de unde "monsters" din titlu.

In situatia asta, mai toata lumea s-a retras in tot felul de adaposturi, cu iesiri periodice dupa hrana. Un soi de "Zombieland", dar cu jivine mutante in loc de zombie. Intr-un astfel de grup il avem pe Joel, care isi regaseste dupa multi ani printr-o conexiune radio fosta prietena, intr-o alta tabara pe malul marii la vreo sapte zile distanta de mers - de unde "love" din titlu. Si asa ajungem la partea principala din desfasurarea filmului - calatoria pentru a o reintalni. Doar ca Joel are o mica mare problema, zero experienta in lupta cu ce il asteapta in afara adapostului, sau mai bine zis un efect de "freeze panic" la vederea a orice cu mai multe picioare, tentacule, sau alte feluri de membre, mai mari decat propria persoana.

Evident subiectul schitat mai sus prezinta mult potential. De livrat, filmul livreaza ok. Cred ca se putea si mai bine, sau mai bine zis, mi s-a parut ca lipseste ceva. Poate o fi fost doar partea comica din care iesirile n-au suficienta forta cat sa aiba acel efect pe care de exemplu l-am avut in "Guardians of the Galaxy". Poate sunt niste fire din actiune care mi s-au parut neterminate. Sau poate m-am asteptat eu la prea mult. In orice caz, bottom line, the movie was fun.

Rating: 3.5 out of 5

Soul (2020)

Continui trendul, probabil plictisitor deja, in a ma plange de una din cele mai proaste dispozitii de scris. Dar mai am un "trend" anual sa incerc sa bifez inainte de Paste, Craciun, si la aniversarea de blog ceva suficient de bun de vazut. Asa ca... "Soul" :-)

Initial, din descriere + titlu m-a dus imediat la ideea de musical - singura arie de filme pe care le evit total cu exceptii minore. Mai mult, si pe gen "soul" ca muzica, dupa care iar is departe sa ma dau in vant, asa ca i-am dat ignore. Pana la urma, cu tot tam-tam-ul ca ar fi cea mai buna animatie din anul trecut am zis sa-l integrez la categoria de exceptii de mai sus. Prima remarca, "Frozen" cred ca-i mult mai musical decat ce-avem aici. Iar cu "soul" ca gen de muzica eroarea a fost majora, pentru ca inainte de asta in contextul filmului, vine sensul de suflet.

Pe scurt, avem un profesoras de muzica care viseaza sa cante intr-o formatie de jazz, iar cand in sfarsit se iveste ocazia cade intr-un canal si moare. Well, nu chiar... pentru ca trecem undeva intr-o zona de anticamera in afterlife unde sufletele ori se duc spre "the great beyond" in urma vietii pe pamant, ori spre "the great before" inaintea vietii pe pamant. Ei, omul nostru nu vrea deloc beyond, ci vrea inapoi la clape in New York. Si cum s-ajunga inapoi daca nu prin trecerea prin "the great before". Cred c-am divulgat suficient ca sa ma opresc aici cu povestea + ca asa cum ziceam, nu-s chiar in cel mai potrivit moment pentru scris prea mult.

Evident targetul filmului nu-i in zona doctoranzilor la psihologie in vederea unei analize a conceptului de viata dupa moarte. Dar cu toate astea, "Soul" e suficient de complex cat sa nu cada in pueril. Si mai mult de-atat e fresh - n-am fost deranjat de vreo senzatie de material reciclat de prin alte filme (nu ca nu s-ar mai fi vazut ideea de suflet uman in corp de motan, da am zis ca nu mai dau spoilers :P). Caracterizarea intr-un cuvant pentru film ar fi "nice". Poate chiar prea "nice" :-) Dar e bun asa mai ales zilele astea, si cu asta, sarbatori fericite si linistite ;)

Rating: 3.5 out of 5

WolfWalkers (2020)

Din pacate, fiind undeva intre Ketorol si Nurofen pentru niste probleme dentare care se pare ca tin musai sa-mi bata recordul de incapacitare de la fractura de glezna de acum doi ani jumate, n-am cea mai "fericita" dispozitie de scris, asa ca o sa expediez scurt intrarea de fata, desi "WolfWalkers" probabil merita mai mult.

Animatia despre care vorbim are in spate aceeasi echipa din Irlanda ca "The Secret of Kells" si "Song of the Sea", motiv pentru care n-aveam cine stie ce asteptari. Nu ca mai sus numitele n-ar fi bune (probabil), dar... e o problema de gust - pe scurt, fiecare la vremea lui, mi s-a parut un soi de Miyazaki europenizat = multe sensuri prea ascunse care se pierd intr-o feerie difuza irlandeza in locul celei japoneze, si care pe mine m-au cam adormit cand le-am vazut. Avem si aici o idee plecata pesemne din folclorul local - un soi de varianta a mitului varcolacului, cu diferenta ca "WolfWalkers" e ceva mai bine ancorat intr-un fir narativ coerent, care nu m-a mai plictisit. Totul pleaca de la o fata de vanator, muscata de o alta fata cam de aceeasi varsta, dar aflata sub forma unui lup. Mai rau, un lup la conducerea unei haite din padurea din imprejurimi considerata un mare pericol pentru catunul unde e plasata actiunea. Rezultatul, fata vanatorului capata ca in orice "werewolf story" aceleasi abilitati de transformare, chestie total incompatibila cu jobul tatalui insarcinat de un lord protector nemilos sa curete amenintarea din codru cu orice pret.

Mai departe, cum se complica toata istoria las sa fie vazut in film. Ce pot sa zic e ca in ciuda poate a lipsei de twists, povestea e suficient de complexa cat sa merite timpul, iar cumva melanjul intre mit, folclor si actiunea relativ alerta, de data asta reuseste zic eu = nu-i nici prea pretentios in sensuri ca sa duca targetul de varsta prea sus, nici prea pueril ca sa-l coboare prea jos.

Rating: 3.5 out of 5

Remo Williams: The Adventure Begins (1985)

Aveam in plan sa scriu o intrare despre "Nomadland". Inainte sa vad filmul. Dupa ce l-am vazut, nu mai am in plan. Pentru ca deja la cateva zile nu prea mai stiu ce-am vazut, asa ca n-am ce scrie. Intr-o singura fraza, "Nomadland" e un film pe care daca-l tai in bucati de ~10-20 minute, le amesteci si te uiti la ele vezi probabil cam acelasi lucru orice ordine ar iesi. Ar fi interesant daca marea critica de specialitate ar face un exercitiu simplu de imaginatie inainte de a ridica in slavi o productie: ce cred eu ca-i asa memorabil la filmul asta ca sa-mi trezeasca o amintire punctuala in trei ani de la vizionare? Na ca in "Remo Williams" avem :)...

Am mutat genul productiei la 180 de grade - da' simteam nevoia de un popcorn movie in cea mai evidenta forma ca antidot la productia cu pretentii artistice numita mai sus. Si oricum n-a trecut chiar foarte mult de cand am vazut "Remo Williams" ca parte a periplului recent prin anii '80, si aveam de gand sa scriu vreo doua vorbe dar n-am mai avut timp. Remo Williams e ca un soi de "Commando" dar pentru nisa de super-hero movies, inainte sa ia avantul care-l are in zilele curente. Adica atat de funny incat sa nu poti sa zici ca-i slab, desi clar e departe de vreo capodopera. Personajul principal e desprins dintr-o serie de romane de consum, fiind un soi de super-agent pentru o agentie super-secreta, care se lupta cu tot felul de super-villains. Filmul e un pic mai calm la capitolul "super", agentul nostru nefiind decat un politai mancator de hamburgeri, antrenat in stil "Karate Kid" de un maestru coreean, pentru a dejuca planurile de profituri necinstite ale unui vanzator de armament (fara vreo super-putere in afara de bani si relatii).

Ce se remarca in Remo Williams, apropo de ce spuneam mai sus? Replici de la "Your reflexes are pitiful. The seasons move faster." la "You know why Americans call it fast food? Because it speeds them on the way to the grave." te fac sa tii minte ca e o sursa de quotes. Probabil unul din cele mai "witty" scenarii peste care am dat in ultima vreme. Mai avem tot felul de scene de actiune, care pentru anii '80 ar putea fi comparate cu ce se mai vede prin "Mission Impossible" - in particular una filmata la inaltime pe Statuia Libertatii ramane probabil de referinta. Si nu in ultimul rand personajele, sau mai precis actorii. Mi-a fost greu sa-mi imaginez un wannabe super-hero interpretat de Fred Ward, iar castingul e atat de ciudat incat imi e greu si dupa ce-am vazut filmul. Dar memorabil ramane mentorul ce-l antreneaza sa deprinda tehnica de a se feri de gloante, mersul pe apa, sau alte "super-puteri", un maestru coreean pe nume Chiun (previzibil cel ce livreaza vorbele de duh de mai sus), titular al rolului fiind... Joel Grey. Fara nici o urma de gene asiatice, probabil asta ar face filmul azi sa fie imediat etichat de la non-etic, stereotipic pana la rasist, in ciuda faptului ca interpretarea e atat de buna ca la vremea respectiva a primit pana si o nominalizare la Glob de Aur. Obiectiv trebuie sa admit totusi ca si mie mi s-a parut un pic ne-natural castingul, dar tot obiectiv omul si-a facut treaba de actor excelent.

Long story short: e un popcorn movie. Un pic invechit, dar suficient de funny si chiar cu ceva mai multa substanta decat ce vedem prin productiile Marvel din zilele astea.

Rating: 3.5 out of 5